Paraplegia...

În timp ce termenul de paraplegie acoperă o gamă largă de

deficiențe, persoanele cele mai afectate își pierd capacitatea de a
merge și vor petrece restul vieții lor, într-un scaun cu rotile. O comună
neînțelegere despre paraplegici este că ei nu își pot mișca picioarele.
În timp ce este adevărat pentru unii, alți oameni paraplegici pot fi
capabili să stea în picioare sau chiar să meargă, depinde cat de severă
este leziunea.
Paraplegia înseamnă deteriorarea membrelor inferioare, nu pierderea
completă a activității lor.
"Paraplegia" reprezintă examenul cel mai complet pe care îl susține
un kinetoterapeut în fața unui pacient, pentru că trebuie să dea
dovadă de un înalt profesionalism și de imensă răbdare și
bunăvoință. Scopul recuperării lui este "de a ajuta pacientul să se
ajute singur", ceea ce înseamnă:

- a-l face să-și utilizeze partea bună a corpului pentru a compensa

partea paralizată;
- a-l face să-și accepte handicapul, considerandu-se că are multe
resurse de a fi util lui și celor din jur și că viața poate să-i ofere
destule satisfacții.

Ca obiective, recuperarea paraplegicului indică trei direcții

principale:
1. Reeducarea vezicii și a intestinului;
2. Reeducarea motorie;
3. Reeducarea sensibilității.
1. Reeducarea vezicii și a intestinului

Asistarea tulburărilor sfincteriene este un obiectiv de primă

importanță, neglijarea lui aducand complicații serioase, putand pune
în pericol chiar viața pacientului. Afectarea micțiunii în diverse grade
este aproape regulă la paraplegici. În perioada șocului spinal
sondajul este obligatoriu. Dacă leziunea completă a interesat zona
sacrală medulară, atat detrusorul cat și sfincterele sunt flasce. În
aceste cazuri evacuarea urinei se obține prin posturare (în șezand), cu
presiune pe abdomenul inferior, prin contracții ale peretelui
abdominal.
2. Reeducarea motorie

Controlul motor al paraplegicilor va fi realizat pe baza unei

scheme de program care privește cele patru componente (mobilitate -
stabilitate - mobilitate controlată - abilitate), la care urmărim poziția
și mișcarea, tehnici de contracție și elemente facilitatorii.
3. Reeducarea sensibilității

Evaluarea sensibilității este relativ dificilă, căci comportă o totală participare

din partea bolnavului, un înalt grad de subiectivism, dar și un efort de
concentrare care-l obosește repede. Este de preferat să testăm sensibilitatea în
2-3 ședințe de scurtă durată. Trebuie create condiții ambientale favorabile care
să nu perturbe examinarea. Evaluarea și recuperarea deficitului somato-
senzitiv este strans legată de evaluarea și recuperarea motorie, făcand parte din
ea, și cade în sarcina kinetoterapeutului care va organiza, efectua și urmări
programul reeducării deficitului senzitiv.
Etapele reeducării motorii a pacientului
paraplegic
a) Reeducarea paraplegicului la pat;
b) Reeducarea paraplegicului din șezand;
c) Reeducarea paraplegicului pentru ortostatism și mers.
Recuperarea pacienților paraplegici în șezand
Procesul de recuperare a pacienților paraplegici în șezand
Această etapă se derulează în spital sau la domiciliu. Ridicarea în șezut este
condiționată de gravitatea leziunilor vertebrale determinate de traumatism. Fracturile
instabile sau persistența durerilor spatelui, pot întarzia ridicarea în șezut. Cel mai tarziu,
după 8-12 săptămani după traumatism, se începe verticalizarea.
PRIMA ETAPĂ va fi poziția „șezand alungit" (membrele inferioare întinse,
genunchii în extensie). Este poziție cu suprafață mai mare de sprijin, cu stabilitate și
echilibru mai bun. Pentru început, sprijinul se va face și posterior pe membrele
superioare, trunchiul avand o poziție ușor oblică spre spate sau fiind sprijinit de perne
sau suporți.
- Poziția „șezand alungit", cu palmele în sprijin lateral la nivelul marelui trohanter, este
mai dificilă, cerand un echilibru mai bun. Aplecarea capului mult înainte, aduce centrul
de greutate mai înăuntrul poligonului de susținere, deci mărește echilibrul. Treptat,
trunchiul va fi adus la verticală fără vreun sprijin suplimentar, doar pe bazin.
- Din această poziție, bolnavul va fi ajutat să execute un program kinetic format în principal din:
1) Mobilizări pasive ale segmentelor membrelor inferioare paralizate, cu aceleași motivații ca și în perioada reeducării la pat (din decubit).

- Deoarece se află la cateva săptămani de la lezarea măduvei, și spasticitatea s-a instalat, se folosește tehnica mobilizărilor pasive, pentru a declanșa reflexul de întindere
"stretch-reflex", care duce la ameliorarea spasticității musculare.
- Întinderea mușchiului se face lent, se menține timp mai îndelungat, 14-20 secunde și se repetă de cateva ori într-o ședință.
- Relaxarea spasticității care urmează, poate să dureze de la 30 de minute, la cateva ore, interval de care se profită pentru alte tipuri de exerciții.
- Spasticitatea ischiogambierilor este un obiectiv important: se ridică membrul inferior cu gamba pe umărul asistentului, care face priza deasupra genunchiului, pe fața
anterioară a coapsei; trunchiul este ajutat să se flecteze mult spre coapsă, mainile prind gleznele, genunchii rămanand perfect întinși.
- Eventuala spasticitate a cvadricepsului, în general se menajează, căci ajută la transferul din pat pe scaunul rulant.
2) Mobilizările active, cu și fără ajutorul kineterapeutului, reprezintă un grupaj de exerciții
cu obiective diferite.

1. Creșterea forței musculare la nivelul membrelor superioare, a adductorilor și abductorilor

umerilor (marele dorsal, marele rotund, marele pectoral și marele dințat), ca și a tricepsului
brahial – mușchi absolut necesari sprijinului pe maini pentru ridicarea șezutului de pe pat în
vederea transferului.
- Tonifierea se face cu extensoare, haltere, exerciții izometrice, etc.
- Contracțiile izometrice constau în contracții repetate ale muschiului respectiv, avand o durată de
aproximativ 3s, urmată de o perioadă de repaus de aceeași durată, segmentul rămanand imobilizat.
- Ele se repetă periodic, 5-10 minute la fiecare oră.
- Exercițiul de ridicare a șezutului se face din poziția „șezand alungit", mainile sprijinindu-se pe
palme lateral de marele trohanter, sau kinetoterapeutul ajută împingand în sus cele două fese: se
execută izometria, solicitand pacientului să-și mențină această poziție ridicată, cateva secunde.
- O variantă a exercițiului: mainile se sprijină pe două cărți, ceea ce obligă la o forță de ridicare
mai mare și oferă posibilități de manevrare a trunchiului inferior mai mari.
- Din poziția de ridicare a bazinului în sprijin pe maini, se execută mișcări de lateralitate, rotație,
antero-posterioare.
- Se exersează același exercițiu din poziția „șezand" cu picioarele atarnate la marginea patului.
2. Pentru transfer o mană se sprijină pe pat, cealaltă pe bara scaunului cu rotile și se execută
ridicarea bazinului și transpunerea corpului în scaun.
Această performanță este însă pregatită de o serie de alte exerciții, care au drept scop
menținerea trunchiului la verticalitate în postura „șezand alungit".

3. Menținerea poziției corecte a trunchiului pe bazin din șezand alungit cere un anumit

antrenament.
- Se exersează stabilitatea trunchiului, menținand sprijinul mainilor în spatele corpului, pe
lateral.
- Poziționarea posterioară a brațelor mărește baza de susținere, fiind mai ușor de menținut.
- Mainile în lateral scad baza de susținere, fiind poziția cea mai dificilă.
- Pentru a o ușura, se apleacă mult capul și în acest fel centrul de greutate cade în interiorul
bazei de susținere.
- Din „șezand alungit" se execută balansuri antero-posterioare ale trunchiului, rotații, lateralități
la care kinetoterapeutul opune rezistență.
- De asemenea, din această poziție sunt indicate și exercițiile cu mingea medicinală și bastonul.
4. Deplasarea bazinului și membrelor inferioare din poziția „șezand alungit" este o etapă
importantă.
- Se urmărește deplasarea greutății corpului prin exerciții dinamico-statice.
- Se lasă corpul în sprijin pe o mană, se ridică bazinul opus, se rotește trunchiul și se
încearcă o tarare înainte sau înapoi a hemibazinului ridicat și a membrului inferior
corespondent.
- Se face apoi balans cu spijin pe cealaltă mană.
- Ca tehnică de facilitare se recomandă "stabilizarea ritmică".
- Mai tarziu se încearcă deplasarea înainte - înapoi prin împingerea bazinului și membrelor
inferioare cu sprijin pe maini.
- Astfel pacientul învață să-și miște membrele inferioare prin mișcările bazinului.

5. Adaptarea pacientului la scaunul cu rotile este o etapă intermediară, dar pentru mulți

paraplegici poate fi una finală, deplasarea cu scaunul rulant rămanand definitivă.
- După ce pacientul a învățat să treacă din pat în cărucior și invers, antrenamentul se
complică prin învățarea trecerii din cărucior pe un scaun obișnuit, etc.
- Concomitent se urmărește dobandirea unei independențe cat mai mari a pacientului prin
antrenarea unor abilități cerute de viața cotidiană, de executarea unor activități utile.
6. Îmbunătățirea controlului balansului trunchiului se realizează din
"patrupedie" - poziție care necesită o stabilizare a bazinului pe șolduri.
- Se ridică alternativ cate un membru superior, transferand propria greutate pe
cealaltă jumătate a corpului, apoi se va ridica membrul superior opus.
- Kinetoterapeutul susține bazinul ajutand balansul, iar apoi contrand ușor acest
balans. Se trece apoi la exercițiul de "tarare": pacientul se lasă pe o parte,
flectand cotul, în timp ce membrul superior opus pășește înainte, trăgand
hemicorpul și hemibazinul respectiv și antrenand astfel membrul inferior.
- "Patrupedia" și "tararea" bine antrenate, pot deveni un mijloc de locomoție
pentru paraplegic.

7. Intensificarea exercițiilor de creștere a activității voluntare a musculaturii

membrelor inferioare.
 A DOUA ETAPĂ este poziția „șezand scurtat", adică poziția de stand pe scaun.
Este o poziție care va fi antrenată cu toată atenția, pentru că ea va fi poziția din scaunul
cu rotile cu care se va deplasa pacientul. Din această postură, mai puțin stabilă decat
precedenta, cerand deci un mai bun echilibru se vor relua toate tipurile de exerciții.

- Este recomandabil ca piciorele bolnavului să se sprijine pe podea.

- Odată obținut un bun echilibru din poziția „șezand scurtat" se încep exercițiile de
transfer din pat pe scaun și invers, din pat sau scaun, în scaunul cu rotile și invers, etc.
- Instalat în scaunul cu rotile, paraplegicul va relua exercițiile descrise la pozițiile
șezande, pe care le va completa cu învățarea conducerii scaunului, precum și tot felul
de activități casnice: să gătească, să spele vase, să lucreze la masă, să facă ordine în
casă, etc. Aceste activități trebuie considerate ca terapie ocupatională, nu numai ca
activități utile, necesare pentru viața din casă și independența bolnavului.
- Independența paraplegicului în scaunul rulant, poate merge mai departe spre activități
recreative și sportive în afara casei, participarea la bine-cunoscutele meciuri de baschet
purtate între echipe de paraplegici în cărucioare, condusul mașinii, tenis de masă, tenis
de camp, tir cu arcul, etc.