Crtografierea potenţialului de

interacţiune
Ca şi în cazul accesibilităţii simple, Potenţialul de interacţiune
presupune existenta a cel putin doua puncte
- originea / destinaţia (geometria simplificată a relaţiilor
reticulare)
- + nodurile de reţea – locuri obligatorii de trecere
- + importanţa funcţională a destinaţiei (calitativă şi cantitativă)

Dacă accesibilitatea poate fi evaluată apelând la perspectivele

elementare –distanţă, în cazul unui potenţial de interacţiune,
perspectivele devin mai complexe – ca accesibilitate potenţială
(apelând la potenţialul de interacţiune)
 Repere metodologice. Potenţialul de interacţiune

 
modelele de interacţiune spaţială clasice au fost formulate prin analogie cu legea atracţiei
gravitaţionale a lui Newton: două obiecte se atrag reciproc direct proporţional cu masa lor şi
invers proporţional cu distanţa care le separă. Astfel, într-un spaţiu omogen şi izotrop,
schimburile dintre două localităţi vor fi cu atât mai importante ca dimensiune, cu cât cele două
centre au o talie mai mare şi distanţa care le separă este mai mică. Ca urmare, fluxul (Fij) între
două centre (i şi j) este direct proporţional cu produsul dintre masele lor (variabilele Vi, Vj) şi
invers proporţional cu distanţa care le separă (Dij):

iar potenţialul total al localităţii i devine:

unde: a constantă, ce reprezintă rugozitatea spaţiului (frâna distanţei); k- coeficient de

conservare al distanţelor, acestea pot fi estimate prin regresie între intensitatea fluxurilor şi
distanţă. În ceea ce priveste dimensiunea a, deseori se utilizeaza o valoare asumată, 2. q –
coeficient de conservare a apartenenţei teritoriale
Repere metodologice. Accesibilitatea potenţială

Metodologiile mai complexe de evaluare a

accesibilității presupun integrarea atributelor,
deopotrivă a centrelor emițătoare, dar și a celor
ce polarizează fluxurile, indicatorii astfel obținuți
purtând denumirea de accesibilități potențiale.
 Mihail Eva,
DIAGNOZA ACCESIBILITĂȚII SPAȚIALE LA SERVICII MEDICALE
 
Modelul propus pentru estimarea accesibilităţii potenţiale porneşte, ca şi în cazul analizei
anterioare, tot de la model de interacţiune spaţială clasică; pentru a fi capabili să estimăm
potenţialul, este necesar să rescriem formula, deoarece pornim de la ipoteza că există o
corelaţie între masa potenţială de emisivitate a unei localităţi şi masa potenţială de atracţie a
altei localităţi, în ceea ce priveşte un anumit serviciu generator de fluxuri (în cazul nostru,
aeroportul):
- Masa potenţială de emisivitate e dată de populaţia la nivelul unitaţilor administrative
NUTS3 şi
- Masa potenţială de atractivitate reprezintă dimensiunea traficului de pasageri a fiecărui
aeroport, la nivelulanului 2013.
Ca urmare formula identificării fluxului devine:

iar potenţialul total al localitatii i devine:

Unde: Vi – variabilă ce evidenţiază oferta de servicii din localitatea de destinaţie iar Wj –

variabila ce evidenţiază potenţialii clienţi ai serviciului din localitatea de origine.
unde: a constantă, ce reprezintă rugozitatea spaţiului (frâna distanţei); k- coeficient de
conservare al distanţelor, acestea pot fi estimate prin regresie între intensitatea fluxurilor şi
distanţă. În ceea ce priveste dimensiunea a, deseori se utilizeaza o valoare asumată, 2. q –
coeficient de conservare a apartenenţei teritoriale