Creierul

adolescentului
Victoria Panu
Gr. I-PS-191-11
Nu cu mult timp in urmă, oamenii de stiință credeau că, la pubertate , creierul este deja
complet matur. Studiile de imagistică arată că creierul adolescentului este o lucrare
nefinalizata. Între pubertate și vîrsta de adult tînar au loc modificari spectaculoase la
nivelul structurilor cerebrale implicate în emoții, raționare, organizarea
comportamentului și autocontrol. Imaturitatea creierului adolescentului a dat naștere
unor întrebări privitoare pe măsura în care adolescenții pot fi făcuți responsabili în fața
legii , în mod rezonabil, pentru acțiunile lor, fapt care a îndemnat Curtea Supremă a SUA
să decidă în 2005 că pedeapsa cu moartea este neconstituțională în cazul criminal
condamnat care avea 17 ani sau mai puțin atunci cănd a comis crima.
Imagistica avansată a creierului a reuşit să dovedească faptul că una dintre caracteristicile
principale ale creierului unui adolescent este plasticitatea, ceea ce înseamnă că se poate
schimba, adapta şi răspunde mediului înconjurător. Creierul în sine nu creşte, ci mai degrabă
creşte conectivitatea între regiunile creierului. Această creştere a conectivităţii se prezintă ca
materie albă, care provine dintr-o substanţă grasă numită mielină. Pe măsură ce creierul se
dezvoltă, mielina se înfăşoară în jurul unor nervuri lungi şi subţiri ale axonilor celulelor
nervoase care se extind din celulă şi transmit informaţiile.
Procesul de mielinizare începe din spatele creierului şi se îndreaptă spre partea frontală, ceea ce
înseamnă că, de fapt, cortexul prefrontal, zona creierului implicată în luarea deciziilor,
planificarea şi auto-controlul sunt ultimele părţi ale maturităţii. Drept urmare, comportamentele
riscante şi impulsive sunt mai frecvente în rândul adolescenţilor şi adulţilor tineri.
Deşi dezvoltarea cortexului prefrontal este ultimul
pas pe lista dezvoltării, adolescenţii suferă modificări
majore în sistemul lor limbic – zona creierului care
controlează emoţiile. Iar specialiştii cred că această
nepotrivire în dezvoltarea componentei de control a
impulsurilor creierului şi a unei părţi a creierului
alimentată de hormoni şi emoţii este ceea ce
cauzează comportamentele de asumare a riscurilor
care sunt atât de frecvente în rândul adolescenţilor.
Această nouă înţelegere a biologiei care stă la baza
acestor comportamente poate fi utilă atât pentru
adolescenţi, cât şi pentru părinţii lor. Cercetătorii
subliniază importanţa stabilirii unor exemple de
răspunsuri emoţionale adecvate şi ajutarea tinerilor
să facă faţă situaţiilor dificile care sunt din ce în ce
mai frecvente în rândul tinerilor şi adolescenţilor.
Un studiu publicat în revista Nature, în 2011, a măsurat IQ-urile a 33 de adolescenţi
– 19 băieţi şi 14 fete – în 2004 iniţial, când aveau 12-16 ani. Cercetătorii au retestat
apoi în 2008, când aveau 15-20 de ani. Autorii studiului au descoperit că IQ s-a
schimbat în timp, îmbunătăţindu-se pentru unii oameni şi deteriorându-se pentru
alţii. Deşi membrii comunităţii medicale dezbat adesea ce măsoară într-adevăr un
test de IQ, există un acord că scorul unei persoane are implicaţii pentru învăţarea şi
capacitatea de a-şi îndeplini sarcinile. Realizarea faptului că IQ-ul se poate schimba
subliniază importanţa măsurării angajamentului mental în timpul anilor de liceu.
Plasticitatea creierului adolescent
înseamnă că nu este niciodată prea târziu
pentru a implica copiii în învăţare.
Conexiunile rapide ale creierului
adolescentului au unele efecte secundare
negative. Aproximativ 70% dintre bolile
mintale, incluzând anxietatea, tulburările
de dispoziţie şi de alimentaţie şi psihoza
apar în anii adolescenţei şi la vârsta adultă.
Momentul are sens deoarece cortexul
prefrontal şi lobii frontali sunt implicaţi în
apariţia unor boli precum depresia şi
schizofrenia. Riscurile pentru probleme de
sănătate, cum ar fi dependenţa, sunt de
asemenea mai mari în această perioadă de
timp.
Pe de altă parte, creierul adolescentului suferă o amplificare a activităţii
circuitelor neuronale care utilizează un neurotransmiţător important:
dopamina, principala „responsabilă” de existenţa impulsului de căutare
a satisfacţiei. Secreţia de dopamină determină două caracteristici
adolescentine importante.

1) Impulsivitate crescută: adolescenţii par să trăiască în permanenţă cu

piciorul pe acceleraţie şi fără frâne. Ei îşi doresc acţiune imediată,
reacţia lor la experienţa trăită este rapidă, iar dacă nu sunt implicaţi tot
timpul în activităţi noi şi stimulatoare se plictisesc repede.
2) Predispoziţie spre adicţii: fluctuaţia dopaminei determină căutarea
permanentă a satisfacţiei asociate noului, din acest punct de vedere
secreţia de dopamină având legătură cu comportamentele şi substanţele
care dau dependenţă.
In plus când adolescenţii intră în pubertate, ei
suferă ceea ce se numeşte fază de somn întârziată.
Ceasurile biologice interne ale adolescenţilor se
deplasează înainte şi încep să aibă probleme în a
adormi înainte de ora 23:00 şi de a se trezi înainte
de 8 dimineaţa. Cercetările au legat lipsa de somn
 în rândul adolescenţilor la rate mai mari de boli
cronice, cum ar fi obezitatea şi diabetul de tip 2,
consumul de cafeină ridicat, controlul
impulsurilor slabe, niveluri mai scăzute de
motivaţie, atenţie şi memorie afectate.
Bibliografie
• Daniel Siegel, Vâltoarea minţii. Bucureşti: Editura Herald, 2014.
• https://www.csid.ro/health/creierul-adolescentilor-de-ce-sunt-adolesce
ntii-rebeli-17490426/
• https://www.youtube.com/watch?v=zXdcE_RkG_o
• https://www.youtube.com/watch?v=o06tjasgRmE