LATINITATE SI DACISM

CE ESTE LATINITATEA SI DACISMUL

• LATINITATEE SI DACISMUL SUNT CONCEPTE ÎNGRIJITE 
DE ASEMENEAA DOUA CURENTE DE IDEI CE
STRABAT  CULTURA SI LITERATURA ROMÂNA.
DACISMUL

• DACISMUL  ESTE UN CURENT ÎN ISTORIOGRAFIE, AFIRMAT LA

JUMATATEA SECOLULUI AL XIX-LEA, PRIN ABSOLUTIZAREA (MITIZAREA)
CONTRIBUTIEI DACILOR LA FORMAREA POPORULUI ROMÂN.
•  ACESTA ÎSI FACE SIMTITA PREZENTA ODATA CU INTERES ROMANTICR
PENTRU ETNOGENEZA SI PENTRU MITOLOGIA DIN SPATIUL TRACO-DAC. SE
CONTUREAZA CA UN CURENT DE IDEI, MAI MULT SAU MAI PUTIN UNITAR, MAI
ALES ÎN PERIOADA INTERBELICA, DE MULTE ORI FIIND ASIMILAT
CU ORIENTAREA TRADITIONALISTA
LATINITATE

  LATINITATE ESTE UN TERMEN CARE DENUMESTE ACTIUNEA DE IMPUNERE A

LIMBII  LATINE SI A CIVILIZATIEI LATINE IN URMA CUCERIRII DACIEI DE CĂTRE
ROMANI.
• IDEEA DE LATINITATE ÎNCEPE SĂ FIE AFIRMATĂ LA NOI DE
GENERAȚIE CRONICARILOR
• SECOLELE XVI -XVIII (GRIGORE URECHE, MIRON COSTIN, ION NECULCE), APOI
DE STOLNICUL CONSTANTIN CANTACUZINO SI DE DIMITRADICĂ CANTEMIR.
I. ORIGINEA LIMBEI ROMANE

• ORIGINEA LIMBII ROMÂNE ESTE LEGATĂ DE PROCESUL DE FORMARE A POPORULUI ROMÂN. MULŢI SPECIALIŞTI
CONSIDERĂ CĂ LIMBA ROMÂNĂ PROVINE DIN LIMBA LATINĂ A ROMANITĂŢII, LATINA VORBITĂ ÎN PĂRŢILE DE EST
ALE IMPERIULUI ROMAN. FACE PARTE, DECI, DIN FAMILIA LIMBILOR ROMANICE, DINTRE CARE UNELE AU DEVENIT
LIMBI NAŢIONALE (ITALIANA, FRANCEZA, SPANIOLA, PORTUGHEZA, ROMÂNA), ALTELE AU RĂMAS LIMBI REGIONALE
(CATALANA ÎN SPANIA, SARDA ÎN INSULA SARDINIA, DIN ITALIA, DIALECTELE RETOROMANE ÎN ELVEŢIA) SAU AU
DISPĂRUT (DALMATA).POTRIVIT LINGVISTULUI AL. ROSETTI, LIMBA ROMÂNĂ: “ESTE LIMBA LATINĂ VORBITĂ
NEÎNTRERUPT IN PARTEA ORIENTALĂ A IMPERIULUI ROMAN, CUPRINZÂND PROVINCIILE DUNĂRENE (DACIA,
PANNONIA DE SUD, DARDANIA, MOESIA SUPERIOARĂ SI INFERIOARĂ), DIN MOMENTUL PĂTRUNDERII LIMBII LATINE
ÎN ACESTE PROVINCII ŞI PÂNĂ ÎN ZILELE NOASTRE”.ÎN TIMP, LIMBILE S-AU MODIFICAT, IAR ATUNCI CÂND S-AU
ACUMULAT MULTE TRANSFORMĂRI (FONETICE, GRAMATICALE ŞI LEXICALE), ASTFEL ÎNCÂT VARIANTA DE ORIGINE
NOUĂ NU MAI E ÎNŢELEASĂ DE VORBITORI, SE POATE VORBI DE O LIMBĂ NOUĂ. TRANSFORMĂRILE SUNT UN
FENOMEN CONTINUU ŞI GRADUAL ŞI NU E UŞOR SĂ FIXĂM PRAGURI DAR SE CONSIDERĂ CĂ PROCESUL DE
CONSTITUIRE A LIMBILOR ROMANICE S-A ÎNCHEIAT ÎN SECOLUL AL IX-LEA, IAR PENTRU ROMÂNĂ, S-AU PROPUS MAI
MULTE DATE: FORMAREA LIMBII ROMÂNE AR FI DURAT PÂNĂ ÎN SECOLELE VI – VII SAU VIII – IX.
II. INFLUENTE

• CEA MAI PUTERNICĂ INFLUENŢĂ ASUPRA LIMBII ROMÂNE ESTE CEA SLAVĂ ŞI ÎNCEP DIN SECOLUL AL VI-LEA
ODATĂ CU MIGRAŢIA SLAVILOR PE TERITORIUL DE LA SUD DE DUNĂRE. S-A EXERCITAT PE CALE POPULARĂ –
PRIN CONTACTE CU POPULAŢII SLAVE, DAR ŞI PE CALE CULTĂ, PRIN SLAVONĂ, CARE ERA LIMBA BISERICEASCĂ
ŞI A CANCELARIEI ÎN ŢĂRILE ROMÂNE. UNELE DINTRE ÎMPRUMUTURILE SLAVE POPULARE AU DEVENIT
CUVINTE DIN FONDUL PRINCIPAL, ESENŢIALE PÂNĂ ASTĂZI – CEAS, DRAGOSTE, A IUBI, MUNCĂ, PRIETEN,
PROST, A SFÂRŞI, A TRĂI, VORBĂ.ÎMPRUMUTURILE DIN MAGHIARĂ NU SUNT FOARTE NUMEROASE, DAR
CUPRIND CUVINTE DIN LEXICUL FUNDAMENTAL – GÂND, ORAŞ, FEL, ETC.INFLUENŢA GREACĂ VECHE SE
EXERCITĂ ASUPRA LIMBII ROMÂNE ÎN SECOLELE AL VII-LEA ŞI AL VIII-LEA, DATORITĂ RELAŢIILOR CU
IMPERIUL BIZANTIN. CUVINTELE GRECEŞTI PĂTRUND DIRECT (ARVUNĂ, CATARG, FLAMURĂ, MĂTASE, STOL,
TRIASTĂ, ZALE) SAU MAI TÂRZIU, PÂNĂ ÎN SECOLUL AL XII-LEA, PRIN INTERMEDIUL LIMBII SLAVE (BUSUIOC,
COMOARĂ, CORABIE, CRIN, DAFIN, HÂRTIE, LIVADĂ ).IN SECOLUL AL XVIII-LEA, ÎN LIMBA ROMÂNĂ PĂTRUND
CELE MAI MULTE ÎMPRUMUTURI DIN TURCĂ. LEXICUL TURCESC, CARE MARCHEAZĂ EPOCA ŞI CARE NU SE VA
PĂSTRA DECÂT ÎN MICĂ MĂSURĂ ÎN SECOLELE ULTERIOARE ESTE CEL LEGAT DE ADMINISTRAŢIE, DE
CEREMONIILE ŞI DIVERTISMENTELE CURŢII: LILIAC, LALEA, ACADEA, CAFEA, GEAM, CAZAN, SALTEAMESSAGE
CELE DOUA MITURI FONDATOARE
 DOCHIA SI TRAIAN

•  POVESTESTE DESPRE
FORMAREA POPORULUI
ROMÂN: UNIREA DACILOR
CU ROMANII,
DOCHIA FIIND O
FRUMOASA FATA PE CARE
ÎMPARATUL ROMAN
VOIA SA O IA DE SOTIE.
 SUSTINATORI AI LATINITA
• LETOPISETELE LUI GRIGORE URECHE, MIRON COSTIN SI ION NECULCE.
SUSTINATORI AI DACISMULUI
LUCIAN BLAGA PRIN
ARTICOLUL „REVOLTA
FONDULUI NOSTRU
NELATIN” DIN
REVISTA”ZAMOLXE”.
”AVEM ÎNSA SI UN BOGAT
FOND SLAVO-TRAC,
EXUBERANT SI VITAL,
CARE, ORICÂT NE-AM
ÎMPOTRIVI, SE
DESPRINDE UNEORI DIN
COROLA
NECUNOSCUTULUI
RASARIND PUTERNIC ÎN
CONSTIINTE.”
MIHAI EMINESCU ÎN POEZIA( „ NU UITA CA  VEI
MURI ”) 

•  STAU TACUTI OSTASII

ROMEI, RIDICÂND  FRUN
TEA LOR
LATA, STRALUCITELE LOR
COIFURI, LA STÂNCIMEA
DETUNATA  DINTRE
STÂNCE ARCUITE ÎN
GIGANTICE PORTALE OAS
TEA ZEILOR DACIEI ÎN
LUNGI SIRURI  AU IESIT 
• ETNOGENEZA ROMÂNA A FOST UNA DINTRE PREOCUPARILE MAJORE ALE
PRIMILOR NOSTRI CRONICARI, GRIGORE URECHE NOTÂND ÎN LETOPISETUL
TARII MOLDOVEI: »RUMANII, CÂTI SA AFLA LOCUITORI ÎN TARA UNGUREASCA
SI LA ARDEAL SI LA MARAMOROSU, DE LA UN LOC SÂNTU CU MOLDOVENII
SI TOTI DE LA RÂM SE TRAG ».
• ACEASTA GLORIFSI LA ALTII.
• ÎN PERIOADA INTERBELICA, CELE DOUA CURENTE DE IDEI SUNT PERCEPUTE
DE PE POZITII ADESEA OPUSE, AFLÂNDU-SE ÎN CONFRUNTARE DIRECTA SI
SUNT FOLOSITE, DIRECT SAU INDIRECT, CA SUPORT ARGUMENTATIV PENTRU
DIFERITE ANTINOMII: TRADITIE-MODERNITATE, SPIRIT NATIONAL-
COSMOPOLITISM.
• ICARE A LATINITATII NOASTRE A DEVENIT, DUPA GRIGORE URECHE, UN
ADEVARAT LAITMOTIV ÎN CULTURA ROMÂNA, FIIND ÎNTÂLNIT LA MIRON
COSTIN, LA STOLNICUL CONSTANTIN CANTACUZINO, DIMITRIE CANTEMIR,
SAMUIL MICU, LA GHEORGHE SINCAI
 COLUMNA LUI TRAIAN
Columna lui Traian este un monument antic din Roma construit din ordinul
împăratului Traian, pentru comemorarea victoriei sale în Dacia, care s-a păstrat până în
zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian, în imediata apropiere - la nord -
de Forul roman. Terminată în 113, columna are exteriorul prevăzut cu un faimos 
basorelief sculptat, în formă de spirală, care reproduce artistic sub o formă epică
războaiele dintre romani și daci purtate de Traian pentru cucerirea Daciei.
Columna are o înălțime de aproximativ 40 de metri și conține 18 blocuri masive de
marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone.
În anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul 
Papei Paul al III-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, începând cu
1558. În anul 1587, în locul statuii lui Traian, aflată inițial în vârful columnei, dar topită
în Evul Mediu, a fost așezată din ordinul Papei Sixt al V-lea o statuie a Sfântului Petru.
STEAGUL DACILOR
 Conform informațiilor rămase de la Strabon, dacii locuiau în zona muntoasă (și indică râul
Mureș) până în partea superioară a Dunării (denumită Danubius - de la izvoare și până la
Drobeta), iar geții stăpâneau partea de la cataracte, (astăzi Cazane) denumită Istru până la
vărsarea acesteia în Marea Neagră. Tot el spune că "dacii au aceeași limbă cu geții" și că
"elenii i-au socotit pe geți de neam tracic". De asemenea Dio Cassius ce spune că regele getic 
DACII Burebista i-a zdrobit pe boii și tauriscii conduși de regele Critasir, afirmă că Critasir a fost
învins de daci, și păstrează denumirea luptătorilor armatei de geți sau daci pentru a denumi
popoarele de la Nord.
Totuși prima relatare despre geți aparține lui Herodot care relatează campania din 514–512
î.Hr. a lui Darius împotriva sciților la nord de Marea Neagră,[3] și arată că "înainte de a ajunge
la Istru, biruie mai întâi pe geți care s-au crezut nemuritori", iar despre faptul că au pierdut
lupta spune: "ei (geții) au fost cei mai viteji și cei mai neînfricați dintre traci".[4]
De la istoricul grec Diodorus Siculus aflăm despre victoria strălucită din anul 300 î.Hr. a
regelui get Dromihete împotriva regelui macedonean al Traciei, Lisimahos, dar și de
generozitatea pe care acesta a arătat-o învinsului, organizând un ospăț pentru el și ceilalți
comandanți captivi,geții mâncând cu linguri și castroane de lemn, iar comandanții capturați
mâncând cu tacâmuri și din farfurii de aur, pentru ca mai apoi să-i elibereze. Scriitorul antic 
Justinus ne relatează că în timpul lui Oroles, dacii au fost învinși de bastarni, iar regele lor i-a
pedepsit să se poarte ca femeile și doar o victorie în altă bătălie le aduce iertarea.
Inscripțiile descoperite la Histria menționează numele a doi regi geți din secolul al III-lea î.Hr
., Zalmodegicos și Rhemaxos, față de care ascultau cetățile grecești din Dobrogea. Trogus
Pompeius (sec. I î.e.n. - sec. I e.n.) în Prologul cărții a XXXII-a menționează un "salt de
putere a dacilor conduși prin regele Rubobostes și a numărului lor".
CONCLUZIE

• LIMBA ROMÂNA PROVINE DIN LIMBA LATINA VORBITA ÎN PARTILE DE EST

ALE IMPERIULUI ROMAN, DAR NU CONTINUA DIRECT LIMBA LATINA
CLASICA, CI LATINA POPULARA. EA FACE PARTE DIN FAMILIA LIMBILOR
ROMANICE, DINTRE CARE UNELE AU DEVENIT LIMBI NATIONALE, ALTELE AU
RAMAS LIMBI REGIONALE SAU CHIAR AU DISPARUT. ÎN TIMP, LIMBILE SE
MODIFICA, IAR CÂND SE ACUMULEAZA MODIFICARI ALE LIMBII, ASTFEL
ÎNCÂT VARIANTA DE ORIGINE NU MAI E ÎNTELEASA DE VORBITORI, SE POATE
VORBI DE O LIMBA NOUA. DECI LIMBA ROMÂNA VORBITA AZI ESTE
REZULTATUL MODIFICARII, LIMBII LATINE VULGARE ÎN DECURSUL ANILOR
CE AU TRECUT, ESTE O LIMBA VIE CE VA SUFERI MODIFICARI SI ÎN ANII CE
VOR URMA, DAR ORIGINEA SA VA RAMÂNE ÎNTOTDEAUNA LIMBA LATINA
POPULARA.
SA SPERAM CA VA PLACUT

MULTUMIM PENTRU VIZIONARE