ELECTROCARDIOGRAFIE

Generalitati
 ECG este o forma de studiu a activitatii inimii.
 1887 Waller – “Demonstratiile pe om a
fortelor electrometrice care insotesc bataile
inimii”
 1924 –Einthoven – Premiul Nobel
 1920 – Wilson – descrie derivatiile unipolare
 1942 – Goldberger – descrie derivatiile
unipolare de tip augmentat
 GENERALITATI. DEFINITIA
ELECTROCARDIOGRAFIEI

Electrocardiograma (ECG) reprezinta

inregistrarea grafica pe proiectiile axelor de
derivatie a proiectiei vectorilor activitatii
electrice a inimii.
Potentialele electrice sunt produse in inima ca
suma a potentialelor generate de
cardiomiocite in timpul depolarizarii si
repolarizarii.
La nivel celular:
Depolarizarea = modificarea potentialului
transmembranar, determinata de
deplasarea sarcinilor electrice (electroni sau
ioni).
Repolarizarea = refacerea potentialului
transmembranar de repaus, indusa de
deplasarea sarcinilor electrice in sens opus,
care compenseaza depolarizarea.
 Propagarea
depolarizarii si
repolarizarii
implica
participarea
jonctiunilor
comunicante.
 Teoria dipolului
 In sistemele biologice fluxul de curent are loc
prin conductori care sunt constituiti din solutii
electrolitice cu conductibilitate diferita in
functie de tesut.
 Daca intr-un mediu conductor se plaseaza un
dipol, in jur se genereaza un camp electric
caracterizat prin prezenta unor linii de forta.
 Zone activate  zone neactivate  dipoli.
Teoria dipolului
 Teoria dipolului
 Sensul de depolarizare 
 Dipol de depolarizare - +
 Curent 
 Sensul de repolarizare 
 Dipol de repolarizare + -
 Curent 
Sensul depolarizarii
 Dipolul cardiac
 Depolarizarea si repolarizarea se
propaga sub forma unor unde
prin muschiul cardiac.
 Generatorul cardiac poate fi
privit ca un dipol - doua sarcini
electrice egale si de semn
contrar (+ si -), separate de o
distanta mica.
 Daca dipolul este plasat într-un
volum omogen se genereaza
doua câmpuri electrice sferice
(unul pozitiv si altul negativ).
Dipolul cardiac
 Liniile de propagare ale
câmpului electric sunt
distribuite simetric în raport cu
o linie perpendiculara, care
traverseaza dipolul prin centru.
 Deoarece corpul este un bun
conducator de electricitate,
câmpurile electrice se propaga
pâna la suprafata pielii.
 Planul perpendicular pe dipol
are potential 0 (punctul de nul).
 Vectorul rezultant
 In orice moment, suma Vectorul rezultant = vectorul
acestor curenti electrici mediu prin inima partial
depolarizata
vectorul rezultant
- are o anumita directie,
sens si marime poate
produce o deflexiune pe
traseul ECG.
- atât directia cât si
marimea vectorului
cardiac se modifica în
timpul unui ciclu cardiac.
 Teoria vectoriala
 Are la baza principiul de reprezentare grafica a
dipolilor sub forma unor vectori.
 Vectorul este caracterizat prin: punct de
origine, sens, directie, marime.
 Vectorii pot fi instantanei (dipol instantaneu) si
rezultanti.
 Marimea proiectiei depinde de unghiul pe
care-l face vectorul cu axa de referinta.
 Teoria vectoriala


                                                                             

                          
Teoria vectoriala
Teoria vectoriala
 Tipuri de inregistrari EKG
Electrodul = un conductor utilizat pentru a stabili
contactul electric cu partea nemetalica a circuitului.
Potentialul electric al dipolului se masoara cu electrozi
plasati în diferite zone ale corpului, în mod uzual pe
piele.
Traseul ECG este influentat de:
 polaritatea dipolului,

 distanta de la electrod la dipol,

 intensitatea câmpului electric.

 Inregistrarea ECG
Tipurile de înregistrare dupa plasarea
electrozilor:

 bipolara : ambii electrozi plasati în câmpul

electric al inimii;

 unipolara : un electrod este plasat în câmpul

electric, iar celalalt în planul de potential 0.
 Inregistrarea ECG
 Derivatia ECG = raportul spatial între doua
puncte în care se plaseaza electrozii, în câmpul
electric al inimii.
 Componentele derivatiei:
 2 puncte de plasare a electrozilor (plasate pe
corpul uman; inregistreaza diferenta de potential)
 axul derivatiei (linia imaginara care uneste cei doi
electrozi)
 sensul derivatiei
 Inregistrarea ECG
 Exista mai multe tipuri de derivatii:
Care exploreaza inima in plan frontal:
 derivatii standard (bipolare)

 derivatii unipolare ale membrelor

Care exploreaza inima in plan orizontal:

 derivatii precordiale
 Inregistrarea ECG
 Derivatiile bipolare ale membrelor (standard)
(I, II si III) au fost introduse în practica de
catre Einthoven. Ele formeaza un triunghi
echilateral, cu inima localizata în centru.
 Derivatiile unipolare ale membrelor (aVR, aVL,
aVF) au fost introduse de Wilson.
 Derivatiile precordiale (V1-V6) sunt derivatii
unipolare, la care electrodul explorator
(pozitiv) este plasat pe torace, în apropierea
cordului.
 Planul explorat prin plasarea
electrozilor
 Prin pozitiile electrozilor fiecare derivatie ECG
“vede” semnalul ECG din unghiuri diferite:
 Derivatiile membrelor culeg activitatea
electrica în planul frontal
 Derivatiile precordiale culeg activitatea
electrica în planul transversal/orizontal
 Circuitul este închis prin dispozitive
specializate - electrocardiografe, care
înregistreaza semnalele, de obicei pe hârtie.
 Directia si marimea vectorului
rezultant
 Un curent electric orientat
spre electrodul pozitiv în
culegerea bipolara induce o
deflexiune pozitiva pe traseul
ECG.
 Daca numarul de celule
miocardice depolarizate în
aceasta directie creste 
intensitatea curentului va
creste.
 Cu cât intensitatea curentului
este mai mare  si
deflexiunea ECG va fi mai
mare.
Directia si marimea vectorului
rezultant
 Un curent electric care se
îndeparteaza de electrodul pozitiv în
culegerea bipolara induce o
deflexiune negativa pe traseul ECG.
 Daca numarul de celule miocardice
depolarizate (dipoli) în aceasta
directie creste, atunci intensitate
curentului va creste.
 Cu cat intensitatea curentului este
mai mare, cu atât deflexiunea va fi
mai negativa.
 Relatia
derivatie – vector rezultant
 Daca unda de depolarizare
are acelasi sens cu axul
derivatiei ECG si:
a)este paralela cu acesta 
deflexiune pozitiva maxima
pe traseul ECG;

b)are o directie oblica în

raport cu acesta
deflexiune pozitiva mai
redusa pe traseul ECG.
 Relatia
derivatie – vector rezultant
Daca unda de depolarizare este de
sens opus cu axul derivatiei si:
 este paralela cu acesta 
deflexiune negativa maxima pe
traseul ECG;

 are o directie oblica în raport cu

acesta deflexiune negativa mai
redusa

 Daca unda de depolarizare este

perpendiculara pe axul derivatiei 
nu se înregistreaza nici o
deflexiune (suma undelor= 0).
Relatia dintre vectorul cardiac
si derivatia ECG
 Derivatiile membrelor
Derivatiile bipolare ale membrelor (standard)
Înregistreaza activitatea electrica a inimii în plan frontal.
Termenul “bipolar” înseamna ca ECG este înregistrat
între doi electrozi exploratori (+ si -) plasati pe
membre: bratul drept (R) bratul stâng (L) si piciorul
stâng(F).
Cele trei derivatii bipolare înregistreaza diferentele de
potential între:
 DI -bratul drept (R -) si bratul stâng (L +);

 DII- bratul drept (R -) si piciorul stâng (F +);

 DIII- bratul stâng (L -) si piciorul stâng (F+).

Derivatiile standard
Derivatiile bipolare ale
membrelor
 Derivatiile membrelor
Derivatiile unipolare ale membrelor
 Înregistreaza activitatea electrica a inimii în plan frontal.

 Sunt “unipolare” deoarece folosesc un singur electrod

explorator (pozitiv), plasat pe un membru, conectat cu
centrul inimii, considerat ca punct de referinta (potential
nul).
 Punctul de referinţa rezulta prin conectarea celorlalti doi
electrozi între ei.
 Derivatia unipolara înregistreaza potenţialul membrului
respectiv si este amplificata (a):
-aVR-electrodul explorator este plasat pe bratul drept;
-aVL-electrodul explorator este plasat pe bratul stâng;
-aVF-electrodul explorator este plasat pe piciorul stâng.
Derivatiile unipolare ale
membrelor
Derivatiile unipolare ale
membrelor
Derivatiile unipolare ale
membrelor
Derivatiile membrelor –
triunghiul Einthowen
Derivatiile membrelor –
triunghiul Einthowen
 Derivatiile precordiale
 Punctul de referinţa rezulta prin conectarea celorlalti doi
electrozi între ei.
 Înregistreaza activitatea electrica a inimii în plan
transversal. Sunt derivatii “unipolare”, cu electrodul pozitiv
situat pe torace (V1-V6) si electrodul de referinta format
din cele trei derivatii ale membrelor unite.
 Electrodul explorator este pozitionat dupa cum urmează:

-V1-spatiul IV intercostal drept parasternal;

-V2-spatiul IV intercostal stâng parasternal;
-V3-la jumătatea distantei dintre V2 si V4;
-V4-spatiul V intercostal stâng, pe linia medioclaviculara
(apex);
-V5-spatiul V intercostal stâng, pe linia axilara anterioara;
-V6-spatiul V intercostal pe linia axilara mijlocie.
Derivatiile precordiale
 Componentele unei ECG

Reprezentarea ECG a fiecarui ciclu cardiac conţine:

-unde: P, Q, R, S, T şi U (deflexiuni pozitive sau negative).
-segmente: portiunile cuprinse între doua unde succesive.
-intervale: includ segmente si unde. Traseul ECG este înregistrat în
conditii standard, cu:
- amplitudinea: 1mm=0.1 mV
- durata1mm=0.04 s.
Unda P
Unda P
Complexul QRS
Complexul QRS
Complexul QRS
Complexul QRS – semnificatia
undelor
Aspectul complexului QRS in
derivatiile membrelor
Aspectul complexului QRS in
derivatiile membrelor
Aspectul complexului QRS in
derivatiile membrelor
Aspectul complexului QRS in
derivatiile precordiale
Unda T
Unda U
Segmentul PQ, ST. Punctul J
Intervalele ECG
Intervalele ECG
 Interpretarea traseului ECG

1. Stabilirea ritmului cardiac

2. Stabilirea FC
3. Stabilirea axului electric
4. Analiza morfologica si cronologica a
traseului ECG
Interpretarea traseului ECG
 Axa electrica a inimii
 Axa electrica a inimii = marimea, directia si
sensul potentialelor electice medii generate in
cursul activitatii cardiace.

 Axa electrica momentana (instantanee):

dipolul-vector care insumeaza numerosii dipoli
prezenti intr-un anumit moment al
depolarizarii sau repolarizarii.
 Axa electrica a inimii
 Axa electrica este determinata in functie de
amplitudinea si durata fortelor electrice cardiace,
cat si de orientarea spatiala a acestor forte.
 Pe traseele electrocardiografice:
- amplitudinea si durata fortelor electrice sunt
exprimate prin suprafata diferitelor deflexiuni;
- orientarea fortelor electrice sunt exprimate prin
sensul pozitiv sau negativ al deflexiunilor in
diferitele derivatii.
 Axa electrica a inimii
 In mod conventional:
- Axa electrica se noteaza ÂQRS; vectorul este
orientat la stanga , in jos si putin posterior;

- Pozitia axei electrice este apreciata in plan

frontal vectorul in plan frontal al suprafetei
QRS.
 Determinarea axei electrice
Se face prin calcul, luand ca element de referinta
valoarea algebrica a suprafetei deflexiunilor
electrocardiografice in derivatiile membrelor.
Deflexiunile complexului QRS mai pot fi calculate si
prin citirea numarului de patrate mici de pe hartia
electrocardiografica, incluse de fiecare deflexiune.
Pentru determinarea axei electrice in plan frontal
se poate folosi ca sistem de referinta triunghiul
echilateral Einthowen (sistemul triaxial) si sistemul
hexaxial.
 Metoda triaxiala de
determinare a axei electrice
 Metoda hexaxiala de
determinare a axei electrice
Interpretarea traseului ECG
Interpretarea traseului ECG
 Utilitatea ECG

 Determinarea FC;
 Evaluarea functiei de conducere cardiaca;
 Determinarea axei electrice a inimii;
 Determinarea:
 Aritmiilor cardiace;
 tulburarilor de conducere;
 leziunilor peretelui cardiac;
 NU aduce informaţii aspra functiei de pompa
a inimii.
Exemplu de inregistrare ECG
 Vectocardiograma
 Vectocardiografia = inregistrarea spatiala sau
tridimensionala a campului electric generat de
fortele electrice succesive.
 Consideram ca toti vectorii momentani isi au
originea intr-un punct unic si fix al inimii si se
alege un numar arbitrar de momente,
depolarizarea ventriculara poate fi
reprezentata printr-o serie secventiala de
vectori momentani care-si au originea in acest
punct.
 Vectocardiograma

 Linia care uneste varful acestor vectori

delimiteaza o bucla care se numeste bucla
vectocardiografica QRS – reprezinta
desfasurarea unui numar infinit de dipoli –
vectori momentani generati in cursul
depolarizarii ventriculare.
 Similar: buclele vectocardiografice T si P.
Vectocardiograma
Vectocardiograma
Vectocardiograma
 Inregistrarea
vectocardiogramei
 Se inregistreaza direct cu ajutorul unui
osciloscop cu raze catodice.
 Variatiile campului electric cardiac transmise
la aparat imprima deplasari corespunzatoare
ale fasciculului de electroni, incat punctul
luminos inscrie pe ecranul fluorescent o
succesiune de puncte care reprezinta
proiectiile vectorilor momentani succesivi.
 Inregistrarea
vectocardiogramei

 Totalitatea acestor puncte luminoase

inscrie o succesiune de bucle
vectocardiografice (P, QRS si T), care,
de regula, incep si se sfarsesc la
punctul de intersectie al celor doua axe
(punctul zero).
 Sisteme de referinta utilizate
in vectocardiografie
Pentru obtinerea buclelor
electrocardiografice sunt necesare trei
derivatii bipolare care se cupleaza succesiv
doua cate doua.
Alegerea celor trei derivatii nu este
standardizata, utilizandu-se diferite diferite
sisteme de referinta si de plasare a
electrozilor pe suprafata corpului.
 Sisteme de referinta utilizate
in vectocardiografie
 Se utilizeaza sistemele de referinta
ortogonale.

 Inregistreaza vectocardiograma in plan

frontal, orizontal sau sagital, utilizand
trei conduceri bipolare, cuplate doua
cate doua, fiecare pereche delimitand
un anumit plan.
Sisteme de referinta utilizate
in vectocardiografie
 Sisteme de referinta utilizate
in vectocardiografie
 Punctele de aplicare a electrozilor a
electrozilor nu sunt alese dupa criterii
anatomice ci dupa criterii electrice.

 Se folosesc 7 electrozi, dintre care 5 (A, C,

E, I, M) sunt aplicati in jurul toracelui, la
nivelul spatiului V i.v., iar ceilalti doi (H, E),
in alte zone ale corpului.
 Sisteme de referinta utilizate
in vectocardiografie
 A = pe linia axilara mijlocie stanga
 I = pe linia axilara mijlocie drapta
 F = pe linia medio-sternala
 C = la un unghi de 45 intre E si A
 M = pe linia medio-vertebrala
 H = la ceafa, 1 cm la dreapta liniei mediane
 F = pe gamba stanga
Sisteme de referinta utilizate
in vectocardiografie
 Sisteme de referinta utilizate
in vectocardiografie
 Cele trei conduceri bipolare (conduceri ortogonale
Frank) sunt realizate astfel:
- Conducerea transversala X: A si E conectati in
paralel (pol stang + al derivatiei) si I (pol – al
derivatiei);
- Conducerea verticala Y: E si F in paralel (pol
inferior al derivatiei) si H (pol superior – al
derivatiei);
- Conducerea antero-posterioara Z: C, E, I conectati
in paralel (pol – al derivatiei) si A si M conectati
tot in paralel (pol posterior + al derivatiei).
 Sisteme de referinta utilizate
in vectocardiografie
 Buclele vectocardiografice se obtin prin
conectarea la sistemul de inregistrare a celor
trei conduceri bipolare luate doua cate doua:
 Bucla in plan frontal: conducerea transversala
(X) + conducerea verticala (Y);

 Bucla in plan sagital: conducerea verticala (Y) +

conducerea antero-posterioara (Z);

 Bucla in plan orizontal: conducerea transversala

(X) + conducerea antero-posterioara (Z).
 Bucla QRS
 Prezinta un aspect elipsoidal;
 Are trei portiuni:
- Portiunea initiala = depolarizare septala
- Portiune mijlocie = depolarizarea varfului
inimii, a zonelor paraseptale, a peretelui
liber a VS
- Portiune terminala = depolarizarea
postero-bazala a miocardului ventricular
 Bucla QRS
 In plan frontal:
- Este situata intre + 15 si + 70;
- Se inscrie in sens orar;
- Orientarea buclei este in jos si la stanga
(uneori poate avea o deflexiune
orientata in sus si la dreapta);
- Are aspectul cifrei 8.
 Bucla QRS
 In plan sagital (privit din partea dreapta a
corpului):
- Se inscrie in sens orar;
- Orientare: de sus in jos si din fata in spate;
- Se delimiteaza 3 portiuni:
- Initiala: in jos si anterior;
- Mijlocie: in jos si posterior
- Finala: in sus si anterior
 Bucla QRS
 In plan orizontal:
 Se inscrie in sens anterior
 Orientare: la stanga si usor posterior;
 Portiuni:
- initiala: anterior si la dreapta;
- mijlocie: posterior si la stanga;
- finala: posterior si la dreapta.
Bucla QRS
 Bucla T

 Prezinta un aspect elipsoidal;

 Are un sens antiorar in cele 3 proiectii;
 Este situata in interiorul buclei QRS si
este paralela cu aceasta;
 Raportul lungime/latime a buclei T <
2,66 = patologic.
 Bucla P
 Este orientata de sus in jos, de la dreapta
la stanga si din fata in spate;

 In inspir se alungeste si se verticalizeaza;

 Prezinta un sens de inscriere antiorar in

toate cele trei proiectii.
Constructia EKG pornind de la
vectocardiograma
 Undele EKG sunt expresia proiectiei
buclelor vectocardiografice, intr-un
anumit plan, pe axul derivatiei.

 ECG poate fi reconstruita prin

suprapunerea vectocardiogramei cu un
anumit sistem de referinta.
 Constructia EKG pornind de la
vectocardiograma
 Intr-un sistem de referinta tri- sau hexaxial situat
in plan frontal (DS si DUM) sau in plan orizontal
(derivatii precordiale), proiectia unui numar de
vectori momentani pe oricare din aceste derivatii
corespunde deflexiunilor de pe EKG.
 Polaritatea si amplitudinea deflexiunilor depind de
sensul si marimea proiectiei vectorilor momentani
pe axul derivatiei respective.
Constructia EKG pornind de la
vectocardiograma
Constructia EKG pornind de la
vectocardiograma
 Constructia vectocardiogramei
pornind de la EKG
 Inscrierea EKG in cele trei derivatii standard;
 Se repereaza puncte sincrone pe QRS din DI, DII,
DIII.
 Din fiecare punct se traseaza perpendiculara pe
axul derivatiei; perpendiculare trasate se
intersecteaza; punctele de intersectie reprezentand
varfurile vectorilor momentani succesivi.
 Prin unirea acestor puncte rezulta
vectocardiograma in plan frontal.
Constructia vectocardiogramei
pornind de la EKG
 Constructia vectocardiogramei
pornind de la EKG

 Constructia buclei vectocardiografice poate fi

realizata si in plan orizontal, prin reperarea
unui numar de puncte sincrone in derivatiile
V1 si V6.

 Similar, se poate construi vectocardiograma cu

ajutorul conducerilor bipolare ortogonale.
Constructia vectocardiogramei
pornind de la EKG
 Valoarea vectocardiogramei in
raport cu EKG
 Avantajele vectocardiografiei fata de EKG:
- Delimitarea HVS sau HVD si identificarea lor
in prezenta tulburarilor de conducere
intraventriculare;

- Precizarea unor tipuri de infarct miocardic si

identificarea lor chiar in absenta undei Q;

- Precizarea diagnosticului de infarct miocardic

in prezenta blocurilor de ram stang.
 Extrasistolele atriale
 Au originea in oricare zona a miocardului atrial
(focar ectopic), dar inafara nodulului sino-atrial.
 Se modifica secventa procesului de activare atriala,
unda P ectopica (notata cu P’) este precoce si cu
morfologie diferita.
 Intervalul P’-R al extrasistolei atriale este mai lung.
 Complexul QRS este identic cu cel al bataii sinusale
de baza.
Extrasistolele atriale
 Extrasistolele ventriculare
 Au originea in diverse zone a miocardului
ventricular (focare ectopice).
 Morfologia QRS anormala si durata > 0,12 sec.
 Apar si modificari in secventa repolarizarii
ventriculare.
 Sunt insotite de repausul postextrasistolic.
 Tendinta la sistematizare: bigeminism,
trigeminism, cvadrigeminism.
Extrasistolele atriale
 Blocuri atrio-ventriculare
 Sunt tulburari de conducere AV;
 Se caracterizeaza prin alungirea anormala a
intervalului PR sau prin absenta conducerii la
ventricule a unui sau mai multor stimuli atriali;
 Unda P poate fi urmata de complexul QRS sau
acesta poate lipsi in functie de tipul de bloc
AV).
Blocuri atrio-ventriculare
Blocuri atrio-ventriculare
Blocuri atrio-ventriculare
 Tulburari de conducere
intraventriculare
 Sunt consecinta blocarii
complete sau partiale a
excitatiei la nivelul unuia
sau a mai multor ramuri
sau fascicule ale
sistemului de conducere
specializat
intraventricular.
Tulburari de conducere
intraventriculare