Constantin Brancusi

Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, România –

d. 16 martie 1957, Paris, Franța) a fost un sculptor român cu
contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice
în sculptura contemporană.
La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat
mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada
dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare
sensibilă de cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a
diferite soluții de modelare a materialelor. După 1905, viziunea
artistului a devenit mai clară și mai puternică. Ca o consecință
imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o
evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din 1907,
reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor
care îl vor prefigura pe artistul Brâncuși de mai târziu, acela
care va urma să intre în conștiința universală.
Coloana Infinitului

Coloana Infinită sau Coloana fără sfârșit este o sculptură a

artistului român Constantin Brâncuși, parte a trilogiei
Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din Coloana
Infinită, Poarta sărutului și Masa tăcerii concepute și executate
de acesta. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o
înălțime de 29,35 metri și este compusă din 16 module
octaedrice suprapuse, respectiv având la extremitățile
inferioară și superioară câte o jumătate de modul. Modulele
erau numite „mărgele” de către autorul lor, Brâncuși.
Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice
sudului României. Denumirea originală era „Coloana
recunoștinței fără sfârșit” și a fost dedicată soldaților români
din Primul Război Mondial căzuți în 1916 în luptele de pe
malul Jiului.
Privitor la geneza coloanei între
celelalte sculpturi brâncușiene,
există dovezi că proiectul este mult
mai vechi. Se pare că încă din
1909 în atelierul lui Brâncuși ar fi
existat „trunchiuri și bârne, coloane
trunchiate de lemn", iar prima
versiune expusă a unei coloane,
intitulată „Proiect arhitectural"
datează din 1918. Ulterior, în 1933,
în expoziția sa personală de la
New York, Brâncuși expune
proiectul său sub numele devenit
celebru, Coloană fără sfârșit.
Brâncuși însuși o denumea „un
proiect de coloană care, mărită, ar
putea sprijini bolta cerească".
Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele
Centrale din Petroșani. Șeful proiectului a fost inginerul Ștefan
Georgescu-Gorjan, proiectul de execuție și calculele au fost
făcute de inginerul Nicolae Hasnas, execuția stâlpului central a
fost coordonată de maistrul-șef Ion Romoșan iar execuția
modelului în lemn al mărgelelor a fost făcută de maistrul
tâmplar Carol Flisec în colaborare directă cu Brâncuși, care
sosise de la Paris special pentru a supraveghea turnarea
coloanei.
Elementele componente ale coloanei
sunt următoarele:

 Nucleul metalic din țeavă pătrată cu latura de 42 cm, asamblat din

trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m și 9,4 m.
 Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5 m, cu o formă
de trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 m, orientată în jos.
Asa zisa țeavă pătrată care formează nucleul metalic este de fapt
un cheson, realizat din patru profile de oțel cornier cu aripi egale,
poziționate astfel încât să formeze un pătrat. Țeava pătrată astfel
formată este căptușită, prin nituire, atât pe interior cât și pe exterior
cu tablă groasă de 20 cm. Cele trei tronsoane se asamblează unul
în prelungirea celuilalt cu ajutorul unor șuruburi și piulițe. Numărul
niturilor folosite la căptușire este de ordinul miilor, aceste nituri fiind
montate la un pas de 10 cm fiecare nit față de celălalt nit.
 "Mărgelele" (cum le numea Brâncuși) din fontă, „înșirate" pe
nucleu, în număr de 17:
• Un semielement de bază, cu înălțimea de 136 cm;
• 15 module octaedrice, cu înălțimea de 180 cm fiecare;
• Un semielement la vârf cu înălțimea de 90 cm, acoperit
cu un capac.

Alămirea Coloanei s-a făcut la fața locului, aplicând prin pulverizare

sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea
respectivă pentru prima dată în România și a fost adusă special din
Elveția. Greutatea totală a Coloanei (nucleu + „mărgele") este de
29 173 kg.
Comanditara lucrării a fost Aretia Tătărescu (prin Societatea
„Liga Națională a Femeilor Gorjene"), care i-a acordat lui
Brâncuși deplină libertate de acțiune și l-a ajutat să obțină
sprijinul financiar necesar.

În anii '50, guvernul român, sub influența sovieticilor a plănuit

să demoleze coloana, considerând că sculptura lui Brâncuși ar
fi un exemplu de sculptură burgheză. Cu toate acestea, planul
n-a fost pus niciodată în aplicare.

Între anii 1998 și 2000, Coloana Infinită a fost restaurată prin

intermediul unei colaborări dintre Guvernul României, Fondul
Mondial al Monumentelor, Banca Mondială și alte grupuri
românești.
Poarta Sarutului
 Poarta sărutului este o sculptură în piatră, realizată de
Constantin Brâncuși, parte a tripticului Ansamblului
Monumental din Târgu Jiu. Lucrarea a fost amplasată pe
locul ei în luna octombrie 1937 și a fost sculptată în prima
parte a anului 1938, fiind finalizată la 20 septembrie și
inaugurată la 27 octombrie 1938.
Poarta sărutului, care se află amplasată pe aleea de la intrarea din
parcul orașului, este dăltuită din piatră poroasă, extrasă din carierele
aflate în împrejurimi, fiind alcătuită din coloane groase, paralelipipedice,
ce sprijină o arhitravă cu dimensiuni mai mari decât ale coloanelor,
având lățimea de 6,45 m, înălțimea de 5,13 m și grosimea de 1,69 m.

Pe fețele fiecărei coloane se regăsește simbolul sărutului, două jumătăți

ale unui cerc, atât de caracteristic operei lui Brâncuși. Arhitrava are de
asemenea încrustat acest simbol, ca un fel de filigran. În plus, tot în
filigran se află încrustații ce aduc cu un fel acoperiș al porții, ca și când
poarta ar fi acoperită cu șindrilă. Bolta porții are un ornament liniar
delicat: este o continuitate de arcuri mici, iar mai sus, pe trei linii
orizontale, întâlnim continuarea unor forme ovale identice, de parcă ar fi
conturul feței și al umerilor.

Poarta sărutului arată ca un arc de triumf, simbolizând triumful vieții

asupra morții.
Ca și în cazul Coloanei infinitului, ideea Porții era mult mai veche decât
momentul transpunerii în piatră a monumentului.

În 1907, Brâncuși realizase o primă versiune a Sărutului care, simplificată,

devenea în 1910 monument funerar în cimitirul Montparnasse. În 1916,
sculptorul termina o Coloană a sărutului, alcătuită prin asamblarea a 4 blocuri
pe care figurile și trupurile, aproape contopite, abia se mai deosebesc, fiind
parcă prefăcute în două stane vecine, încremenite pe cele patru laturi ale
acestui fragment arhitectural. Catalogul expoziției personale deschise de
Brâncuși în 1933—34 la Brummer Gallery din New York menționează, de
asemenea, prezența unei „Coloane a sărutului” ca parte a proiectatului
Templu al contemplației, pe care sculptorul urma să-l ridice în Indore.

Referindu-se la aceste coloane, Brâncuși îi mărturisea sculptoriței Malvina

Hoffman : „La început am săpat în piatră grupul celor două făpturi înlănțuite...,
în urmă, după lung timp m-a purtat gândul spre chipul unei porți prin care să
se poată trece dincolo. Acum am intenția, să dezvolt siluetele în motivul de
deasupra porții”.

Motivul sărutului prezentat pe stîlpii laterali sub forma stilizată a unor pupile
uriașe este regăsit de-a lungul lintoului Porții. Brâncuși spunea „Ce e sus mic,
jos este mărit”.
Poarta Sărutului a fost restaurată în 2003, când lucrările, finanțate cu fonduri de
la Banca Mondială, au durat mai bine de un an, ocazie cu care autoritățile au
amenajat și parcul în care se află monumentul.

În noiembrie 2010, în baza unui proiect aprobat de către un restaurator autorizat

din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor, pentru a proteja monumentul de
înghețul iernii, microfisurile apărute în partea superioară a monumentului au fost
acoperite cu silicon utilizat în construcții civile.

În perioada septembrie-octombrie 2013, Institutul Național al Patrimoniului a

alocat fonduri în vederea realizării proiectului de restaurare și conservare a
monumentului. Lucrările includeau înlocuirea tablei de plumb existente, aplicarea
unei izolații bituminoase, curățarea pietrei, biocidare și hidrofugare.

La 24 octombrie 2013, a avut loc recepția tehnică a lucrărilor de reabilitare a

Porții Sărutului din Târgu Jiu. Ziua a fost marcată de un scandal, proiectantul
lucrărilor de restaurare, Dorin Dănilă, acuzând executantul lucrărilor că ar fi
spălat Poarta cu jet de apă sub presiune, asemănător celor din spălătoriile auto,
ceea ce a dus la îngălbenirea acesteia, datorită ieșirii la suprafață a sărurilor de
fier din monument. Prin acțiunea rudimentară de curățare, pe suprafața de
travertin a început să se formeze un strat de săruri. De aceea, în 2014, poliția a
deschis un dosar penal pentru distrugere în cazul operelor lui Constantin
Brâncuși din Tg Jiu spălate cu jet de apă sub presiune.
Masa Tacerii
 Masa tăcerii, alături de Coloana Infinitului și Poarta Sărutului
reprezintă una din cele trei piese de sculptură monumentală
ale Ansamblului Monumental din Târgu Jiu a sculptorului
român Constantin Brâncuși. Cunoscut și sub numele de
Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, ansamblul este un
omagiu adus eroilor căzuți în timpul primului război mondial.
Cele trei componente sculpturale monumentale, Masa
tăcerii, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit, sunt dispuse
pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o
lungime totală de 1.275 m.
Masa tăcerii, lucrată în piatră de Banpotoc, reprezintă masa
dinaintea confruntării în bătălia la care urmează să participe
combatanții. Timpul este prezent, fiind reprezentat prin dispunerea
circulară a celor 12 scaune-clepsidre, care îl măsoară.

Opera a fost realizată în anul 1937, într-o primă versiune, din

piatră de Câmpulung, sub forma mesei țărănești, simplă, joasă,
din tăblie (200x 45 cm) și picior (160×45 cm), și a fost amplasată
în locul celei de astăzi. Nemulțumit probabil, de dimensiunile ei, în
1938 a comandat la un atelier din Deva, după desenele sale, o
nouă masă, din piatră de Banpotoc, cu noi dimensiuni ale tăbliei
(215×45 cm) și piciorul ei (175×45 cm) pe care n-a amplasat-o
astfel. Sculptorul a recurs la o variantă combinatorie care a
preluat tăblia primei versiuni drept picior și pe cea a versiunii a
doua drept tăblie, asigurându-i astfel o nouă proporție interioară și
monumentalitate.
În jurul Mesei tăcerii nu au fost
puse scaune decât o dată cu
amenajarea versiunii
combinatorii.Scaunele, 12 la
număr, au fost comandate o dată
cu versiunea a doua a mesei, la
atelierul din Deva, și au fost
realizate din piatră de Banpotoc, cu
formă de clepsidră.
În jurul Mesei tăcerii, în 1938, au
fost grupate scaunele-clepsidră
rotunde, două câte două, dar
artistul nu le-a lăsat astfel,
punându-le la egală distanță față
de masă și între ele, subliniind
prezența imaginară a unui cerc
semnificativ.
Semnificația creației lui Brâncuși a fost supusă multor
interpretări. Una dintre ele este aceea că Masa Tăcerii
reprezintă Cina cea de Taină, în care cei 12 apostoli se află în
jurul lui Iisus. Cele 12 scaune din jurul mesei sunt Apostolii, iar
Masa îl reprezintă pe însuși Iisus.

Masa reprezintă și un simbol al reunirii familiei și al meditației,

dorința lui Brâncuși fiind ca lucrarea sa să determine
renașterea acestui vechi obicei străbun.