Portul Popular

Ardelenesc

{
Judetul Sibiu

 Transilvania este, potrivit opiniei unor autori, spaţiul în

care se conturează o varietate tipologică a costumelor
populare.De-a lungul timpului, acestea au cunoscut o
continuă dezvoltare, perioadele istorice determinând un
registru morfologic şi artistic propriu fiecărei zone, fără
însă a afecta unitatea trunchiului  comun. Studiile
entografice au pus în evidenţă o fragmentare a hărţii
costumului popular în Transilvania, în funcţie de entităţile
antropogeografice, dintre care amintim zonele: Sibiu,
Maramureş, Oaş, Lăpuş. În cele ce urmează vom zăbovi
asupra zonei Sibiului, care este la rândul ei subdivizată
astfel: Mărginimea Sibiului, Ţara Oltului, Valea
Hârtibaciului, zona Ocna-Miercurea.
 Mărginimea corespunde zonei subcarpatice dintre Olt şi Sebeş,
având drept limită nordică linia ferată Tălmaciu-Vântu de Jos; ea
este considerată una din cele mai reprezentative zone folclorice
pentru portul românesc sibian. Practicarea intensă a păstoritului
permite stabilirea unor legături strânse cu celelalte zone ale ţării şi,
totodată, influenţarea a portului din celelalte regiuni. Ţara Oltului
este situată între Munţii Făgăraş şi Valea Oltului, fiind recunoscută
pentru localităţile în care cojocăritul şi brodarea pieptarelor erau
intens practicate: Avrig, Sebeşul de Jos, Turnu Roşu. Valea
Hârtibaciului este amplasată la intersecţia Văii Târnavelor cu Ţara
Oltului, datele etnografice din această zonă păstrând un caracter
arhaic datorită izolării satelor. Zona Târnavelor (Dumbrăveni,
Mediaş, Copşa Mică) este mai degrabă o zonă de tranzit între
regiuni cu etnografie proprie. În nord-vestul judeţului este Zona
Ocna-Miercurea, în care datele etnografice, dincolo de diferite
împrumuturi, atestă şi existenţa unor elemente specifice.
 În rândurile următoare vom completa tabloul, marcând elementele
definitorii, atât pentru portul femeiesc, cât şi pentru cel bărbătesc,
în funcţie de fiecare piesă vestimentară.
 Acoperitoare de cap si podoabe
Costumul femeiesc

 Mărginime: piesa care acoperă capul poartă denumiri

precum: cârpă(specifică portului de Sălişte, se poartă în zilele de lucru,
de culoare neagră), pahiol (confecţionat din borangic, având un aspect
asemănător maramei, de dimensiuni reduse şi care are un sistem
complicat de prindere), velitura. Aceasta din urmă este considerată de
autori drept ,,cea mai complicată broboadă de cap din câte se cunosc în
spaţiul românesc” , având două componente: vâlitura, care formează
coiful şi ciurelul, un voal subţire care se aşează peste aceasta şi o fixează
totodată pe cap. Complexitatea acestei velituri este  confirmată de
existenţa mai multor tipuri: a) de Poiana, considerată un ,,tip primar al
veliturii”, cu o circumferinţă de aproximativ 65 de cm, aproape rotundă;
b) de Jina, se remarcă printr-un element accesoriu , şi anume cartonul
care susţine vâlitura; c) de Rod, în care creţurile vâliturii nu mai sunt
dispuse transversal, ci antero-posterior.
 Ţara Oltului: acoperământul capului îşi
păstrează denumirea de velitură(în trecut era
cunoscută şi sub denumirile
de vălitoare, păioară, sâliuţă, rară), fiind un semn
distinctiv al femeii măritate şi confecţionată din
pânză ,,de prăvălie”. În zilele de sărbătoare,
fetele aveau părul descoperit, prinzând în
păr peşchine (cununi de flori artificiale), iar la
urechi păune.
 Zona Hârtibaci: suportul de carton este înfăşurat de o pânză roşie
peste care se fixează o salbă care imită monedele şi medaliile, iar
deasupra cercului sunt aşezate flori artificiale roşii.

 Zona Târnavelor: se remarcă existenţa brobodelnicului, un ştergar care

se răsuceşte pe un suport de carton de aproximativ 6-7 cm
înălţime (veaca), dând forma unei pălării, iar la unul din capete
rămâne liber pe spate (ambele capete prezintă alesături).

 Zona Ocna-Miercurea: se întâlnesc învălitoarele, care au un aspect

asemănător celor din Mărginime, se înfăşoară în jurul capului ca un
turban, iar capătul prezintă pe margini motive geometrice.
 Costumul barbatesc
 Pălăria şi căciula sunt cele două elemente invariabile în portul popular bărbătesc
în această zonă, ele întâlnindu-se pe întreaga suprafaţă, variind ca formă,
mărime, alcătuire.

 Mărginime: pălăria este de culoare neagră, are boruri mici şi este purtată în
anotimpurile mai puţin răcoroase şi în zilele de sărbătoare. Ca însemne ale
fecioriei, sunt menţionate florile, mărgelele şi peana, dispuse în partea dreaptă.
Iarna este folosită o căciulă cu fundul rotund, al cărui diametru poate depăşi pe
cel al deschizăturii.
 Ţara Oltului: pălaria îşi păstrează culoarea, fiind confecţionată
din fetru sau barşon, iar în cazul feciorilor aceasta prezintă un
ciucure din lână colorată şi vrâşte (flori artificiale).
 Zona Hârtibacilui:  pălăria este confecţionată din pâslă neagră,
iar cea a junilor este împodobită cu flori şi mărgele.
 Zona Târnavelor: apare din nou pălăria din pâslă neagră cu
boruri de mărime mijlocie, împodobită cu flori şi mărgele, iar în
anotimpul rece se poartă o căciulă ţuguiată, din blană de miel.
 Zona Ocna-Miercurea: se întâlneşte un tip de pălărie precum
cel din Mărginime, având drept element diferenţiator calota
înfăşurată cu o panglică cu două dunguliţe.
 Ie/Camasa
Costumul femeiesc
 Dincolo de aspectele care individualizează fiecare zonă, cămaşa
femeiască se caracterizează în general printr-o sobrietate a ornamentelor
(altiţe-motive decorative de-a latul mânecii şi pui-motive decorative de-a
lungul mânecii, custe cu arnici negru) şi a cromaticii, prin
prezenţa fodorilor şi prin dimensiunile relativ reduse.

 Mărginime: sobrietatea cromatică (utilizarea negrului şi, foarte discret, a

galbenului, roşului şi albastrului) a râurilor de pe piept şi mâneci, a
motivelor reprezentând frunze şi flori artificiale şi a fodorilor de la
mâneci, mărginiţi de dantela neagră, conferă o eleganţă remarcabilă care
înscriu această piesă vestimentară în rândurile celor ,,mai izbutite piese
de port popular”
 Ţara Oltului: ia cu poale îşi ia denumirea tocmai din sistemul
de prindere a celei din urmă, iar ia cu altiţă are mâneca
formată din două părţi încheiate peste umăr cu broderie.
Iniţial, fodorii erau prezenţi doar în structura morfologică a
costumului fetelor, care după căsătorie îmbrăcau iile cu
obinzăli (guler brodat).
 Zona Hârtibaciului: aici întâlnim cămaşa lungă, de asemenea
prinsă de poale, din cânepă şi in, cu fodori, altiţe şi pui şi cu o
cromatică largă şi ornamente bogate (negru, roşu, galben şi
albastru, mov, verde pentru detalii).
 Zona Târnavelor: poalele nu mai sunt legate de cămaşă, având
,,năditura de jur împrejur”, cu ornamentaţie redusă (pe umeri,
pe gulerul îngust, pe mâneci şi piept), sobră sub forma
motivelor geometrice.
 Zona Ocna-Miercurea: ia este confecţionată din bumbac, iar ca
element definitoriu pe suprafaţa acesteia apar dungi roşii.
Mânecile pornesc din guler, terminându-se cu ,,fodori
împodoghiţi cu cipcă” , iar ,,gura” iei este poziţionată lateral.
Ornamentele sobre sunt dispuse pe guler şi mâneci.
 Costumul barbatesc

 Cămaşa bărbătească este confecţionată din pânză albă şi decorată discret cu motive ce
utilizează un registru cromatic redus, fapt care îi conferă de asemenea eleganţă şi
sobrietate.

 Mărginime: apare cămaşa făcută din giolgiu (pânză industrială), cu barbi(clinii de sub

gura cămăşii, atât în faţă cât şi în spate, specifici acestei zone), guler îngust care se leagă
cu băieri şi mâneci largi. Ornamentele sunt dispuse în jurul barbilor şi a gurii cămăşii.

 Ţara Oltului: elementul de specificitate este dat de mâneca dreaptă, largă, croită dintr-o
singură foaie. Gulerul este lucrat separat şi aplicat apoi. Predomină negrul şi rosul, cu
ajutorul cărora sunt decorate gura şi mânecile cămăşii.

 Zona Hârtibaciului: cămaşa preia elemente ale celorlalte zone etnografice, astfel
ornamentele valorifică motive geometrice de o cromatică deschisă, care sunt dispuse pe
guler şi marginea de jos a cămăşii.
 Zona Târnavelor: apare o îngustare a mânecilor care se vor
termina cu pumnari dezvoltaţi.
 Zona Ocna-Miercurea:  cămaşa ajunge până la nivelul
genunchilor, are mâneci largi ale căror margini sunt decorate
cu motive geometrice, asemenea gulerului şi pe suprafaţa
căreia se observă dunguliţele roşii, care apăreau şi pe cămăşile
femeilor.
 Pieptare si cojoace
Costumul femeiesc

 Pieptarele ardeleneşti sunt recunoscute prin croiul lor şi ornamentaţia

sobră.

 Mărginime: câmpul ornamental cunoaşte la această piesă o

intensificare(împletituri de meşină în nuanţe de roşu deschis, dar şi
,,sirom”-piele subţire colorată, de lânică sau mătase neagră). Se remarcă
două tipuri de pieptare: spintecat-specific zonei, deschis în faţă, care are
la gură ciucuri de mătase, şi cel infundat, de tip arhaic, încheiat în
lateral, de dimensiuni mai mici, dar cu o execuţie a ornamentaţiei
ireproşabilă. Cojoacele au clini laterali mari, iar marginile sunt tivite cu
blană de vidră sau miel, se leagă la gât cu ciucuri şi sunt foarte apreciate
în zilele de sărbătoare.
 Ţara Oltului: pieptarul înfundat este decorat cu flori roşii (muguri, trandafiri etc). Pe
vreme ploioasă este purtată gluga avrigenească, un fel de pelerină din lână albă, care
ajunge până la gelzne, decorată cu alesături geometrice în nunanţe de negru şi maro, cu
ciucuri din urzeală pe marginea inferioară. De asemenea, se întâlneşte şi buboul ,
asemănător unui suman, realizat din lână groasă care se leagă cu băieri coloraţi la gât
(acesta fiind şi singurul element decorativ).

 Zona Hârtibaciului: găsim ambele variante de pieptare, atât cel înfundat cât şi cel
spintecat, precum şi buboul din pănură neagră.

 Zona Târnavelor: pieptarele spintecate sunt confecţionate din piele albă de miel şi sunt
răscroite la gât, iar cojoacele lungi, cu aplicaţii din blană neagră de miel sau cusături în
zonele expuse vederii. În anotimpurile mai puţin friguroase se poartă frijura, un suman
din pănură albă, având pe mâneci şi guler aplicaţii din postav negru.

 Zona Ocna-Miercurea: apar pieptare cu croi înfundat şi cojoacele din piele de oaie
decorate cu flori de cojoc. Specifică acestei zone este ţundra, care coboară sub nivelul
genunchilor şi apără împotriva frigului şi a ploii, fiind un articol comun atât portului
femeiesc cât şi celui bărbătesc.
 Catrinte/Cioareci
Costum femeiesc

 Cămăşile ardeleneşti, fiind mai scurte, conduc la apariţia poalelor,

care pot fi sau nu prinse de cămaşă şi peste care se aşează
catrinţele.

 Mărginime: aceste poale sunt albe, încreţite şi nedecorate, iareste

de culoare închisă, având în partea de jos ciucuri scoşi din
urzeală, iar marginile împodobite cu dantelă. Brâul tricolor
susţine, pe sub şorţ, poalele.
 Ţara Oltului:  poalele sunt prinse de ie, de asemenea nedecorate. În
partea din faţa şorţul negru este format din două foi, care se prind
una de alta cu cheiţa, iar în partea din spate catrinţa roşie este formată
dintr-o singură foaie, din care ies ciucuri în partea de jos. Aceasta
este un indicator al stării civile, astfel catrinţele fetelor nemăritate
sunt foarte bogat ornamentate, pe când în cazul femeilor măritate
motivele se simplifică.

 Zona Hârtibaciului: şurţul negru este confecţionat din lânişoară şi

format din trei foi, specificitatea sa fiind dată de lungimea ciucurilor
din partea de jos, iar catrinţa oacheşe este formată dintr-o singură
foaie,cu un câmp ornamental care variază în funcţie de vârstă,
categorie socială, sezon.
 Zona Târnavelor: poalele purtate în zilele de sărbătoare au
broderii, dantele în partea de jos, iar şorţul negru este format din
două foi, supuse unui sistem special de călcat,
numit glătuire. Catrinţa bătrânească din lână prezintă vărgi
orizontale având pe margine ciucuri coloraţi . Acestea se prind cu
ajutorul baierelor.

 Zona Ocna-Miercurea: poalele ajung până la glenze, iar şorţul are

două foi cu decoraţii de mătase colorată şi ciucuri.
 Costumul barbatesc

 Cioarecii sunt confecţionaţi din pănură albă pentru anotimpurile

friguroase şi din pânză în anotimpurile calde şi sunt strânşi pe picior.
În Mărginime de-a lungul pantalonului există  un anumit tip de
cusătura, numită mieluşei, iar în ŢaraOltului aceştia au clini la spate
şi fereşti (crăpături triunghiulare în faţă, specifice acestei zone).
În zona Târnavelorcioarecii sunt îndoiţi în partea de jos sub forma
unei manşete late de 10-15 cm.

 Chimirul, căruia i se mai spune şi curea,  este de asemenea nelipsit din

portul cotidian, fiind ornamentat corespunzător şi prevăzut cu mici
buzunare în care se depozitau tutun, bani etc.
Incaltaminte

 Atât în portul femeiesc, cât şi în cel bărbătesc se remarcă o renunţare

la tradţionalele opinci în favoarea ghetelor, bocancilor,
pantofilor, papucilor cu tureac, cizmelor (în zona Târnavelor se
numesc cizme creţe).