GRECI
Prezentare
Zeii și zeițe ale romanilor
Jupiter
Stăpânul zeilor și al oamenilor, asemănat cu Zeus din mitologia greacă, protectorul Romei, Zeul Luminii și tatăl zeilor;
are ca simboluri vulturul și fulgerul. Era considerat drept divinitate supremă, dătătoare de viața și de lumină, care
cârmuia cerul și pământul, stăpânea tunetul și trăsnetul, dezlănțuia ploile și furtunile. Legate de aceste atribute, Jupiter
purta o serie de epitete, ca: Fulgurator, Fulminator, Tonans. Templul său se afla la Roma, pe Capitoliu și, de aici, el a
mai căpătat un epitet - Capitolinus. Dar denumirea cea mai cunoscută care îl desemna era Optimus Maximus ("cel mai
bun și cel mai mare"). Ca ocrotitor al romanilor și al Romei în special, Jupiter era cinstit cu precădere de consulii care
intrau în funcție, de generalii care se întorceau victorioși, de învingătorii în întrecerile sportive, de cei care împărțeau
dreptatea. El era venerat și avea câte un templu în toate orașele Italiei și ale provinciilor.
Junona / Juno
Vulcan a fost o veche divinitate romană, identificată de timpuriu cu Hefaistos din mitologia greacă. Vulcan, fiul
lui Jupiter și al Iunonei, era considerat zeul focului. Vulcan era șchiop iar infirmitatea sa se datora fie faptului că fusese
aruncat de Jupiter din înaltul cerului, fiindcă în cursul unei dispute dintre părintele zeilor si Iuno, el luase apărarea
mamei sale, fie faptului că se născuse infirm și, rușinată, Iuno îl aruncase în mare, de unde a fost luat și crescut
de Tethys. Timp de nouă ani Vulcan a trăit într-o grotă din fundul mării, după care a fost readus în Olimp. Reședința sa
de predilecție a rămas însă vulcanul Etna din Sicilia. Acolo, în atelierele fierăriei lui divine, ucenicii săi - ciclopii -
prelucrau fierul și celelalte metale. Din mâinile dibace ale zeului făurar au ieșit tot felul de obiecte și fenomene
minunate: un tron de aur dăruit Iunonei, armele lui Ahile, lucrate la rugămintea lui Tethys, trăsnetele lui Jupiter, faimosul
colier al Harmoniei etc. Vulcan a fost cel care a ajutat la nașterea Minervei, înlesnind ca zeița să iasă din capul
divinului ei tată. Zeul Vulcan a fost cel care a modelat, din țărână, trupul Pandorei. Vulcan a fost cel care l-a țintuit și
pe Prometeu de muntele Caucasus. Deși înzestrat cu un fizic urât, Vulcan era considerat soțul unei grații, dar de cele
mai multe ori era considerat soțul lui Venus. Lui Vulcan îi sunt atribuiți mulți copii.
Saturn
Minerva
Asclepios a fost fiul lui Apollo provenit din uniunea cu Coronis (sau Arsinoe). În timp ce Coronis era însărcinată cu
Asclepios, ea s-a îndrăgostit de Ischis, fiul lui Elatus. Conform tradiției, s-a căsătorit cu Epiona, de unde au
rezultat: Higia, Meditrina, Panaceea, Aceso, Iaso, Aglaia și trei fii: Machaon, Telesphoros și Podalirius. De
asemenea, a mai avut un fiu, Aratus, cu Aristodama.
Asclepios este un premergător al medicinii. Tatăl său l-a dat în grija Centaurului Chiron care i-a împărtășit
secretele taumaturgiei cu ajutorul cărora, mai târziu, Asclepios avea să anihileze durerile pacienților săi sau să
izbutească regenerarea părților afectate de boală. Totodată Centaurul l-a inițiat în sistemul de utilizare a plantelor
medicinale.
Își practica sistemul de vindecare noaptea, în Epidaur folosind câine, grăsime și șarpe izbutind și vindecări
mirculoase. Succesele lui medicale l-au făcut de la o vreme să învie și morții ceea ce l-a supărat pe Zeus, care l-a
omorât fulgerându-l. În cele din urmă, Zeus l-ar fi readus la viață făcându-l zeu pentru a preveni o dispută cu
Apollo, dar l-a instruit pe Asclepios să nu mai învie pe nimeni fără aprobarea sa.
În Iliada Asclepios nu era venerat ca zeu al medicinei ci era considerat un medic care își învățase arta de la
centaurul Chiron și care era tatăl celor doi vestiți vindecători Podaleirios și Mahaon.
Templele ridicate în onoarea lui Asclepios erau niște clinici medicale, toți preoții slujitori fiind și medici. Sanctuarul
principal se afla în Epidaur. Imaginile plastice îl înfățișează ca un bărbat blajin cu barbă, având întotdeauna alături
un șarpe.
Apollo sau Apolo
Era fiul lui Zeus și al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase lui
Leto un loc unde să poată naște, Poseidon a scos la iveală, din valurile
mării, insula Delos. Acolo, după nouă zile și nouă nopți de chinuri, Leto a
adus pe lume doi gemeni: pe Apollo și pe Artemis.
Bacchus sau Bacus, a fost un zeu roman de importanță secundară, al vinului, viței-
de-vie și al beției, formă sărăcită a zeului grec Dionis.
Ianus (sau Ianus bifrons) a fost una dintre cele mai vechi divinități din
mitologia romană. La origine, Ianus a fost un rege care a domnit în Latium în epoca
de aur. După moarte a fost divinizat fiindcă sădise în supușii săi evlavia și puritatea
morală. Ca zeu protector al Romei i se atribuia un miracol care a salvat cetatea de o
invazie a sabinilor: în timp ce dușmanii se pregăteau să treacă peste zidurile
Capitoliului, Ianus a făcut să țâșnească în fața lor un șuvoi fierbinte, care i-a silit să se
retragă. În amintirea acestui fapt persista la Roma obiceiul de a lăsa în timp de război
porțile templului lui Ianus deschise, pentru a-i da posibilitate zeului să vină în ajutorul
romanilor. În timp de pace ele se închideau. Ianus era înfățișat cu două fețe opuse:
una privea înainte, cealaltă, înapoi. Era zeul ușii, al sărbătorilor și riturilor de trecere
și al fenomenelor de tranziție.
Marte (în latină Mars) era zeul roman al războiului.
Marte provine dintr-o fuziune a zeului agrar și războinic Mavors, dintr-un vechi cult umbric, cu
zeul etrusc Maris și cu zeul grec al războaielor, Ares. Până la cristalizarea acestui sincretism
caracteristic mitologiei romane, Mavors era invocat ca protector al muncilor câmpului și chiar
mai târziu, când se consolidează cultul lui Marte, noua divinitate e venerată mai ales tot ca
ocrotitoare a activităților agricole, personificând totodată renașterea periodică a naturii.
Problemele de delimitare a terenurilor agricole și de apărare a gospodăriilor și recoltelor contra
incursiunilor de prădăciune îl învestesc pe același zeu cu atributul nou al patronării războiului,
dar inițial aceste atribute se înrudeau strâns: preoții zeiței agrare Ceres, Arvales, îl invocau
pentru ocrotirea ogoarelor și pe Marte, numindu-l Marmar, Marmor, Berber. Iar Cato lansase
odată îndemnul de a se aduce sacrificii speciale lui Marte ca să aibă grijă de cirezile de boi.
Prezentare
Zeus (în greacă veche Ζεύς, Zeus) este „Tatăl zeilor și al oamenilor” (πατὴρ ἀνδρῶν τε θεῶν
τε, patḕr andrōn te theōn te) și conducătorul zeilor de pe Muntele Olimp. El este zeul cerului și
fulgerelor în mitologia greacă. Omologul său roman este Jupiter, omologul hindus este Indra și
omologul etrusc este Tinia.
Zeus este copilul lui Cronos și Rhea, și cel mai mic dintre frații lui. În cele mai multe tradiții el
este căsătorit cu Hera, deși, la oracolul Dodona, consoarta lui este Dione . În conformitate cu
Iliada, el este tatăl Afroditei de Dione. El este cunoscut pentru escapadele sale extraconjugale
de pe urma cărora au rezultat urmași evlavioși și eroi, inclusiv Atena, Apollo și Artemis, Hermes
, Persefona , Dionysos, Perseu, Hercule, Elena din Troia, Minos, Muzele, Ares, Hebe și
Hefaistos.
Walter Burkert subliniază în cartea sa, Religie greacă: "Chiar și pe zeii care nu sunt copiii lui
naturali îi crește ca un Tată " Pentru greci, el a fost regele zeilor și al universului. Pausanias a
observat că "Zeus-regele cerului este comun tuturor oamenilor". În Theogonia lui Hesiod, Zeus
atribuie diferite roluri zeilor. În Imnurile lui Homer el este menționat ca șef al zeilor.
Simbolurile sale sunt fulgerul, vulturul, taurul și stejarul. În plus, față de moștenirea indo-
europeană, are anumite trăsături iconografice din culturile Orientului Mijlociu, cum ar fi sceptrul.
Zeus este frecvent descris de artiștii greci astfel: în picioare, cu pași mari înainte, cu un fulger
nivelat în mâna dreaptă ridicată, sau așezat pe un tron în măreție.
Hera (în greacă veche Ήρα, Hēra) este în mitologia greacă zeița protectoare a căsniciei, a
căminului și a femeilor măritate, precum și regina zeilor și a oamenilor. La romani este
identificată cu Iunona.
Ca soție a zeului suprem, ea era considerată protectoarea căminului, a căsătoriei și, în general,
a femeilor măritate. Având ca simbol sceptrul, semn de conducere dar nu și de putere, Hera
este adesea înfățișată ca o soție geloasă și nesăbuit de violentă, care este ușor de jignit și nu
pregetă să se răzbune crunt pentru toate infidelitățile săvârșite de soțul ei, Zeus.
Hera împărtășește multe atribute cu o zeitate feminină dominantă al cărui cult apare răspândit
în multe forme în continentul European. Cultul aceleia s-a diversificat în perioada neolitică, fiind
probabil la rădăcina multor zeități din diverse panteonuri. Hera, alături de restul zeităților
feminine grecești, prin poziția lor în orașele lor, cultul lor, atributele lor și epitetele lor reprezintă
funcții similare ca divinități protectoare și dominante asupra sacrificiilor și ale animalelor.[5]
Cultul Herei, cel puțin la Olimpia, este mai vechi decât cel al lui Zeus. Se știe că a fost o
zeitate importantă în Grecia antică, posibil o variantă a acelei zeități materne supreme a lumii
Egee.[6]
O teorie susține că miturile și cultul Herei își au rădăcina într-o civilizație pre-elenistică
matriarhală, așadar Hera are un sistem de valori mai vechi bazat pe loialitate între femei, de
aceea prigonește consoartele lui Zeus. Burkert consideră teoria ingenioasă, dar fantezistă, și o
dezmințește această teorie, afirmând că un matriarhat n-ar fi fost posibil nici în societățile de
vânători-culegători din Paleoliticul târziu nici în civilizațiile neolitice de fermieri. Mai degrabă,
acea „Mare Zeiță” este întruchiparea datoriei și necesității vânătorului de a ucide pentru
femeile pentru care e responsabil.
În mitologia greacă, Poseidon (greacă Ποσειδῶν) era zeul mării[1], fiul lui Cronos și al
Rheei. Ca și ceilalți frați ai săi, când s-a născut, Poseidon a fost înghițit de către tatăl
său și apoi dat afară.
În mitologia romană este cunoscut sub numele de Neptun.
Poseidon a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când, în urma victoriei, s-a
făcut împărțirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Hades lumea
subpământeană, iar lui Poseidon Împărăția apelor. El sălășluia în fundul mării
împreună cu soția sa, Amfitrita, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu
marin și purtat de un car tras de cai înaripați, spinteca valurile.
Poseidon stârnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniștite, el scotea insule
la iveală sau le scufunda pe altele lovindu-le cu tridentul său, făcea să izvorască râuri
sau să se închege lacuri. Odată el a încercat împreună cu Hera și cu Atena să-l pună
în lanțuri pe Zeus, dar încercarea a dat greș. De atunci Poseidon a fost mereu alături
de preaputernicul său frate care cârmuia destinele lumii.
Dionis (în greacă Διόνυσος Dionysos) era în mitologia greacă zeul vegetației, al pomiculturii,
al vinului, al extazului și fertilității, denumit la romani și Bacchus sau Liber. Era de asemenea
poreclit Bromius, Lyaeus (la orfici etc). Dionis era una dintre cele mai importante divinități
cunoscute în antichitate.
Dionis era fiul lui Zeus cu muritoarea Semele, fiica regelui teban Cadmos și a Harmoniei. Se
număra, deci, din cea de-a doua generație de zei olimpieni. Semele își găsi sfârșitul datorită
geloasei Hera, care o determinase să-i ceară lui Zeus să i se arate în ipostaza sa zeiască. Zeus
i-a apărut într-adevăr, înconjurat de fulgere și tunete, și i-a cauzat astfel moartea. Zeus a reușit
totuși să-și salveze copilul încă nenăscut și l-a cusut în propria lui coapsă, de unde îl zămisli
apoi pe Dionis. Astfel, Dionis este cunoscut drept zeul "care s-a născut de două ori". Ca să-și
ferească copilul de Hera, Zeus l-a ascuns în casa regelui Athamas și a soției acestuia, Ino.
Acolo Dionis a trăit îmbrăcat în haine femeiești pentru a nu fi recunoscut, dar a fost descoperit
de Hera și, drept răzbunare, mințile lui Ino și lui Athamas au fost luate. Atunci Zeus îl
încredințează pe Dionis prin intermediul lui Hermes nimfelor de la Nisa (vezi și Hyades), mai
târziu lui Silen.
O altă variantă afirmă că Hera i-ar fi convins pe titani să-l ademenească cu jucării, să-l sfâșie și
să-i ardă corpul. Numai inima i-a rămas, păstrată de Demetra, Rhea sau Artemis, și din ea
acesta a renăscut.
Apollo sau Apolo (greacă veche: Ἀπόλλων, Apollōn; latină Apollō) este, în mitologia greacă
și în mitologia romană, zeul zilei, al luminii și al artelor, al profeției, protector al poeziei și al
muzicii, conducătorul corului muzelor, personificare a Soarelui. Era numit și Phoebus-Apollo.
Apollo este reprezentat ca un tânăr atletic cu părul lung. El cântă la liră, intrument făurit de zeul
Hermes. Printre simbolurile sale se numără arcul cu săgeți, dafinul, Pythonul și lira. Alături de sora sa
Artemis, cei doi înfățișează cuplul Soare-Lună. Apollon este fondatorul Oracolului din Delfi.
Era fiul lui Zeus și al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase lui Leto un loc unde să poată
naște, Poseidon a scos la iveală, din valurile mării, insula Delos. Acolo, după nouă zile și nouă nopți
de chinuri, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo și pe Artemis
Artemis (în greacă veche Ἄρτεμις) este zeița vânătorii în mitologia greacă.
Artemis se numără printre cei doisprezece zei olimpieni. A fost una dintre cele mai vechi și
venerate zeități ale Greciei Antice.[2] În perioada clasică a mitologiei elene, Artemis era
descrisă ca fiind fiica lui Zeus și a lui Leto, și sora geamănă a lui Apollo. Artemis mai era
asimilată ca zeița pădurilor, nașterii copiilor, virginității, fertilității, a vânătorii și era
reprezentată mereu cu arc și săgeți.[3] În perioadele eleniste târzii, și-a asumat rolul
Eileithiei în ajutorul nașterilor.
Artemis este asociată cu zeița romană Diana.
Hermes (în greaca veche: Ἑρμῆς) este zeul comerțului, zborului și al hoților în mitologia greacă
, fiind mesagerul zeilor. Hermes avea și rolul de a călăuzi umbrele celor morți către Infern.
Hermes este fiul lui Zeus și al Maiei. Având atribute variabile, cu o etimologie onomastică
incertă și cel mai vechi centru cultural, Hermes este venerat și ca un zeu al fertilității, în Arcadia,
sau ca solul zeilor.
În religia romană Hermes este sincretizat cu zeul Mercur.
Hermes este reprezentat ca un tânăr atletic și uneori, ca un bărbat bărbos. El poartă o pălărie,
sandale cu aripi și o mantie scurtă. În mână ține mereu caduceul. În rolul său de psihopomp,
Hermes este descris ca fiind „păstorul” celor morți. Hermes este menționat ca aducător de
noroc și dătător de har. Printre animalele sale simbol se numără șarpele, cocoșul, maimuța și
broasca țestoasă, ucisă pentru crearea lirei.
Atena (greacă: Αθήνα) era una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei grecești, zeița
înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Ea
personifica forța moștenită de la Zeus, îmbinată cu înțelepciunea și prudența lui Metis. A fost
zeița tutelară a cetății Atena.
La romani apare sub numele de Minerva.
Atena este asociată cu orașul Atena (în greaca antică: Ἀθῆναι Athênai), care reprezintă pluralul numelui zeiței.
Acesta este locul unde - conform mitului - aceasta a prezidat peste o sororitate închinată ei, Athenai. De fapt,
mărturiile din diferite orașe din Grecia antică atestă existența zeitelor orașului, al căror nume este forma
singulară a numelor respective de orașe. De exemplu, în Micene (în greacă: Μυκῆναι, Mykēnai) era o zeiță
numită Mykene cu sororitatea ei, în timp ce la Teba (în greaca antică: Θῆβαι, Thēbai) o divinitate asemănătoare
numită Thebe. Relația dintre Athena și orașul ei pare să fi fost una similară.[
Ares (în greacă veche Ἄρης, însemnând, literalmente, „bătălie”) este zeul războiului în
mitologia greacă asociat cu Tracia.[5] De asemenea, orașul Areopolis din sudul Greciei este
închinat zeului războiului.
Afrodita (în greacă veche Ἀφροδίτη) este în mitologia greacă zeița frumuseții și a iubirii. În
mitologia romană îi corespunde zeița Venus.
Hesiod derivă Afrodita de la ἀφρός (afrós, „spumă de mare”), interpretând numele ca fiind
„înălțat din spumă”[3], dar cercetătorii moderni consideră acest lucru ca o
etimologie populară falsă. Cercetătorii moderni ai mitologiei clasice au încercat să susțină că
numele Afroditei era de origine greacă sau indo-europeană, dar aceste eforturi au fost acum în
cea mai mare parte abandonate. Numele Afroditei este în general acceptat a fi de origine non-
greacă, probabil semită, dar derivarea exactă a acesteia nu poate fi determinată.
Hefaistos (greacă Ἥφαιστος Hêphaistos) reprezintă, în mitologia greacă, zeul focului, al
metalelor și al metalurgiei, al fierarilor, sculptorilor și artizanilor, cunoscut de romani ca Vulcan.
Fiul șchiop al Herei, meșter fierar neîntrecut, creațiile sale extraordinare uimindu-i chiar și pe
zei: făurește arme și armuri miraculoase, obiecte care se mișcă singure (un fel de roboți
superperfecționați), sau chiar pe Pandora și cutia acesteia. Este personificarea focului în cele
trei ipostaze ale sale: focul teluric (al vulcanilor), focul îmblânzit (focul domestic, care poate fi
folosit în diferite activități, inclusiv la prelucrarea metalelor), precum și focul atmosferic.
Hefaistos, divinul întemeietor al artelor metalurgice, era reprezentat de cele mai multe ori, cu
înfățișarea unui fierar puternic, cu brațele musculoase și cu pieptul acoperit de păr. Avea părul
lung și vâlvoi; o barbă ascuțită îi împlinea fața ce exprima atât bonomie cât și răutate.Purta pe
cap o bonetă de piele rotunjită și ascuțită. Haina-i de muncitor era scurtă și fără mâneci; era
despicată în partea dreaptă și lasă descoperite umărul, brațul și o jumătate din piept. În mâna
dreaptă ținea un ciocan, iar în stânga cleștele. Deși era șchiop, artiștii nu înfățișau acest lucru
sau îl făceau abia vizibil.
Demetra (greacă: Δημήτηρ) era în mitologia greacă zeița agriculturii,[1] fiind adesea
reprezentată cu grâne sau o torță, printre altele.[2] Semnificația numelui acesteia pare să se
tragă dintr-un cuvânt pentru „mamă”, dar orice altă semnificație este disputată.[3] Se presupune
că aceasta a fost venerată încă din 1200-1400 î.Hr.[4][5] În alte reprezentări este venerată ca
Demetra Thesmosforia „cea care dă legi”[6] și în conjuncție cu fiica ei, Persefona, are un rol
matern[necesită citare].
Demetra este o zeitate importanta, a avut un cult semnificativ în Grecia antică; efectiv,
legendele Demetrei și lăcașele sale de cult erau răpândite prin toată civilizația elenistică (vezi
secțiunea Răspândire geografică) evoluând într-un personaj complex în percepția elenistică,
după cum reiese din lista epitetelor asociate acesteia. Totuși, rolul ei în mitologie este secundar.
Este fiica lui Cronos și a Rheei; face parte din cei a doua generație divină, cea a zeilor olimpieni
.[1] Cel mai cunoscut mit al acesteia este răpirea fiicei ei și a lui Zeus, Persefona, de către
Hades, fratele Demetrei, zeul lumii morților.[1][7] Acest mit oferă o explicație mitologică pentru
anotimpuri[1] și stă la baza sărbătorii principale a Demetrei, numită Misterele din Eleusis.[8]
În artă și ficțiune, Demetra a apărut adesea relativ la episodul răpirii Persefonei pe vase de
ceramică și în pictură.[7] În ultimul secol, a apărut în benzi desenate Marvel[9] și DC Comics,[10]
cărți și filme, precum seriile Percy Jackson și Olimpienii și Eroii Olimpului de Rick Riordan.[11]
Printre alte lucruri asociate cu zeița se află asteroidul 1108 Demeter,[12] organizația de
certificare a agriculturii biodinamice Demeter[13] și legea vizualizării cuplajelor în informatică.[14]
În mitologia romană Demetra este asociată cu Ceres.[1]