AFECTIUNILE APARATULUI

CARDIOVASCULAR

AMG - MEDICINA INTERNA I

DR. LUCUTA DIANA

 ELECTROCARDIOGRAMA

 Este metoda standard folosita in clinica pentru a

investiga activitatea electrica a cordului
 Este neinvaziva, ieftina si versatila

 Utila pt. diagnosticarea

 Aritmiilor
 Tulburarilor de conducere
 Ischemiei miocardice
 Hipertrofiei si dilatarii cavitatilor cordului
 Diselectrolitemiilor
 Fibrele miocardice genereaza variatii de potential electric
pe parcursul ciclului cardiac.
 Cordul este suspendat intr-un mediu bun conducator electric;
potentialele extracelulare sunt culese cu ajutorul electrozilor
metalici plasati pe tegument, amplificate si inregistrate apoi
de electrocardiograf

voltaj
timp
Caracteristici ale electrocardiogramei

 Electrocardiograma
normala este formata dintr-
un numar de unde, pozitive
si negative, conectate prin
segmente de linii
izoelectrice
 Undele corespund
depolarizarii si repolarizarii
versantului extracelular al
sarcolemei miocardiocitelor
delucru pe parcursul ciclului
cardiac
 Unda P – depolarizarea atriala
 Segmentul PQ – intervalul de timp dintre sfarsitul activarii atriale
si inceputul depolarizarii ventriculare
 Complexul QRS – activarea ventriculara
 Unda T – repolarizarea ventriculara
 Inregistrarea Undelor ECG
 Diferentele de potential produse
Voltmetru de activitatea electrica a inimii
Electrod sunt masurate de voltmetre
negativ  Prin conventie, daca electrodul
Electrod
pozitiv conectat la borna pozitiva se afla in
zona de electropozitivitate a
campului electric, iar cel conectat la
borna negativa, in zona de
electronegativitate, unda
inregistrata pe electrocardiograma
este pozitiva (A); in situatia inversa,
se inregistreaza o unda negativa
(C)
 Absenta unei diferente de potential
intre cei doi electrozi conduce la
inregistrarea unei linii izoelectrice
(B,D)
Relatia dintre PA Ventricular si Undele QRS – T pe ECG

Potential de actiune (PA) monofazic

inregistrat intr-o fibra miocardica
ventriculara
Inregistrare ECG realizata simultan:
QRS apare la inceputul PA, iar
unda T la sfarsitul acestuia

 Cand miocardul ventricular este in intregime polarizat ori

depolarizat pe electrocardiograma se inregistreaza o
linie izoelectrica
 Curentii electrici care se
propaga prin miocard sunt
produsi de:
- fibre ale tesutului excito-
conducator
- fibre miocardice de
lucru
• ECG inregistreaza
 Sistemul Derivatiilor Electrocardiografice

 Electrozii sunt configurati sub forma mai multor derivatii

electrice
 O derivatie inregistreaza fluctuatii ale voltajului
extracelular generat intre electrozii sai

 Electrocardiograma standard foloseste 12 derivatii:

6 in planul frontal
 3 derivatii bipolare sau derivatiile standard ale
membrelor
 3 derivatii unipolare (amplificate) ale membrelor
6 in planul transversal
 derivatiile unipolare precordiale
 O derivatie bipolara
 Este formata din doi electrozi inregistratori, unul
considerat pozitiv, celalalt negativ
 Inregistreaza diferenta de potential intre punctele in care
sunt plasati electrozii (valoarea absoluta a potentialului la
nivelul oricaruia dintre cei doi electozi nu este cunoscuta)

 O derivatie unipolara
 Masoara potentialul absolut intr-un singur punct al
campului electric
 Necesita un potential de referinta
 Potentialul este inregistrat de un electrod unic – electrodul
inregistrator sau activ, considerat pozitiv fata de potentialul de
referinta
 Derivatiile Bipolare Standard

 Derivatia I
 Electrodul negativ este plasat pe bratul
drept, cel pozitiv, simetric pe bratul stang
 Defineste in planul frontal o axa la 0°
 Derivatia II
 negativa la bratul drept, pozitiva la
piciorul stang
 Defineste in planul frontal o axa la 60°
 Derivatia III
 Conexiunea negativa la bratul
stang, pozitiva la piciorul stang
 Defineste in planul frontal o axa la
120°

 Inregistreaza diferenta de potential intre

doua membre, in plan frontal
 Derivatiile Unipolare (Amplificate)
ale Membrelor)
 Derivatii ale planului frontal, compara potentialul inregistrat de un electrod al membrelor
(brat stang, brat drept, picior stang) cu media celorlalti doi (metoda Goldberger)
 Doi electrozi sunt conectati la borna negativa a electrocardiografului prin intermediul unor
rezistente electrice, iar cel de-al treilea, considerat electrod activ, inregistrator, este conectat la
borna pozitiva a aparatului
aVR
 Electrodul pozitiv este plasat pe
bratul drept

aVL
 Electrodul pozitiv este plasat pe
bratul stang

avF
 Electrodul pozitiv este plasat pe
piciorul stang
 Derivatiile Precordiale

 In mod obisnuit sunt utilizate sase

derivatii precordiale (unipolare):
 V1: electrodul este plasat in
spatiul patru intercostal
parasternal drept
 V2: spatiul patru intercostal
parasternal stang
 V4: spatiul cinci intercostal pe lina
medioclaviculara
 V3: la jumatatea distantei dintre
V2 si V4
 V6: spatiul cinci intercostal pe linia
axilara medie
 V5: la jumatatea distantei dintre
V4 si V6.
 Derivatiile precordiale sunt
orientate in planul transversal,
perpendicular pe planul derivatiilor
frontale

 Suprafata cordului este situata in

proximitatea peretelui toracic
 Fiecare derivatie precordiala
inregistreaza cu predilectie
potentialul electric al miocardului
din imediata sa vecinatate
 Anomalii ventriculare relativ
discrete, mai ales ale peretelui
ventricular anterior, pot produce
modificari electrocardiografice
importante in derivatiile precordiale
 Miocardul lateral

Derivatiile I,
Miocardul anterior aVL, V5,
Derivatiile V1 – V4 V6

Miocardul inferior
Derivatiile II, III, aVF
Vedere anterioara Vedere
inferioara

Vedere laterala
Vectori Cardiaci
 Activitatea electrica a cordului intr-un
anumit moment poate fi aproximata
printr-un dipol si reprezentata
vectorial

 Localizarea, orientarea si
magnitudinea vectorilor cardiaci
variaza potrivit paternului campului
electric miocardic dintr-un anumit
moment
 De la Vectori Cardiaci la Unde
Electrocardiografice

 Amplitudinea si polaritatea undelor

ECG inregistrate intr-o derivatie sunt
proportionale cu magnitudinea si
sensul proiectiei vectorilor cardiaci pe
axa acelei derivatii
a
a. Daca vectorul cardiac este
orientat catre polul pozitiv al
derivatiei  aparatul inregistreaza
un potential pozitiv  unda
pozitiva in derivatia respectiva pe
electrocardiograma
b. Daca vectorul cardiac este orientat
in sens opus fata de polul pozitiv
al derivatiei  aparatul b
inregistreaza un potential negativ
 unda ECG negativa in acea
derivatie
Undele ECG – reflecta fluctuatii ale voltajului extracelular
inregistrate de fiecare derivatie

A – vector cardiac
corespunzator activarii
ventriculare

B, C, D – proiectii ale
A pe axele
derivatiilor I, II si III,
si undele R
corespunzatoare
inregistrate pe ECG
Geneza ECG Normale
 Criterii de Evaluare
 Unde
 Morfologie
 Polaritate
 Axa
 Amplitudine (mV)
 Durata (s)

 Segmente
 Sunt situate pe linia izoelectrica sau nu?
 Durata
Intervale
Durata
 Unda P - Caracteristici
 Forma
 Rotunjita, uneori bifazica (V1, V2), sau discret bifida (V5,
V6, aVL), datorita ansincronismului partial al activarii atriale
 Polaritate
 pozitiva in derivatiile I,II, aVL, aVF, V4 – V6
 negativa in aVR
 Axa: 0° – 75°
 Durata: < 0.12 s
 Amplitudinea:
 < 0.25 mV in derivatiile membrelor
 Deflexiunea negativa terminala in V1 < 0.1 mV
1 mV

1 mm = 0.04 s
 Conducerea prin NAV si
Segmentul PR

 Segmentul PR
 Este linia izoelectrica dintre sfarsitul undei P si debutul
complexului QRS

 Durata: 0.02 – 0.12 s

 Corespunde intervalului de timp dintre sfarsitul activarii

atriale si debutul celei ventriculare

! Depolarizarea NAV, a fasciculului His, a ramurilor acestuia

si a retelei Purkinje genereaza potentiale de intenitate
prea mica pentru a putea fi inregistrate la suprafata
corpului de un aparat ECG standard
 Intervalul PR
 Intervalul PR = unda P + segmentul PR

 Reprezinta timpul dintre initierea activarii atriale si

debutul activarii ventriculare

 Durata: 0.12 – 0.21 s, variaza cu frecventa cardiaca si

cu varsta
Depolarizarea Ventriculara si Complexul QRS

1. Activarea septala

 V1, V2, aVR = derivatii ventriculare drepte

 unde pozitive de amplitudine mica, r
 I, aVL, V5, V6 = derivatii ventriculare
stangi  unde negative cu amplitudine
mica, q
DI
aVF
 2. Depolarizarea apexului
ventricular
 V1, V2, aVR  tranzitia catre unda
negativa, S
 I, aVL, V5, V6  tranzitia catre unda
pozitiva, R

DI
aVF
 3. Activarea peretelui ventricular
stang – vectorul dominant al
activarii ventriculare

 V1, V2, aVR  unda negativa cu

amplitudine mare, S
 I, aVL, V5, V6  unda pozitiva cu
amplitudine mare, R

DI
aVF
QRS in Derivatiile Membrelor
Lead I vector

aVF
QRS in Derivatiile Precordiale

rS  qRs
 Complexul QRS
 Unda Q
 Prima unda negativa a complexului
 Durata: < 0.03 – 0.04 s; exceptie: in derivatiile V1, V2 orice
Q este anormal
 Amplitudine: < ¼ unda R , < 0.2 – 0.3 mV
 Unda R
 Prima unda pozitiva a complexului
 Forma si dimensiunea nu sunt clar standardizate;
amplitudinea cea mai mare in V5 si/ sau V6
 O a doua unda pozitiva este notata R’
 Unda S
 A doua unda negativa a complexului daca exita unda Q,
sau prima unda negativa in caz contrar
 Durata: < 0.04 s
 Amplitudinea cea mai mare in V1 si/ sau V2
 qRs qR R bifid rSR QS QS bifid
’

 Undele cu amplitudine mare sunt notate cu majuscule

Complexul QRS - Caracteristici
 Morfologie:
 R/S < 1 in V1 – V3; orice unda Q este anormala in
aceste derivatii
 R/S > 1 in V5 – V6

 Axa QRS = vectorul rezultant al activarii ventriculare in

planul frontal
 Limite normale: -30° - +90°
 Deviatie axiala stanga: -30° - -90 °
 Deviatie axiala dreapta: +90° - 180°

 Durata QRS: < 0.11 s masurata in derivatia cu cel mai larg

complex
 Amplitudinea QRS = suma algebrica a amplitudinilor
undelor componente
 > 1 mV intr-una dintre derivatiile precordiale, > 0.5 mV
intr-o
derivatie standard

 Amplitudinea undelor R si S este importanta pentru

diagnosticul
hipertrofiei ventriculare stangi:
 Indicele Sokolow-Lyon: SV1 + (RV5 sau RV6) > 3.5 mV
 Crieteriile de voltaj Cornell: SV3 + SaVL ≥ 2.8 mV la
barbati, ≥
2.0 mV la femei
sau drepte:
 SV1 > 0.7 mV, RV5 sau V6 > 0.7 mV etc.
 Segmentul ST
 Izoelectric, miocardul ventricular este depolarizat in
intregime

 Variatii de < 1mm (< 2 mm in V1,2) sunt considerate normale

 Repolarizarea Ventriculara
 Incepe in ariile epicardice ale
miocardului ventricular si la
nivelul apexului
 Vectorul repolarizarii
ventriculare este orientat
catre apex
 Unda T are aceeasi polaritate
cu a complexului QRS
precedent
 Caracteristicile Undei T
 Morfologie
 Asimetrica, are panta ascendenta lina, panta descendenta
abrupta, si varf rotunjit
 Polaritate
 Pozitiva in I, II, aVL, aVF, V5, V6
 negativa in aVR
 variabla in III, V1 - V3
 Axa
 0° - 90°;
 Durata
 Indeterminabila, debutul undei T neputand fi localizat cu
precizie
 Amplitudine
 1/3 din amplitudinea undei R precedente
 Unda U
 Apare uneori dupa unda T
 Are aceeasi polaritate cu unda T si o amplitudine mai mica de
0.1 mV
 Substratul sau electrofiziologic este discutabil;

ST interval

ST
segment

PQ Isoelectric line
segment

PQ interval QT interval
 Intervalul QT

 Cuprinde complexul QRS, segmentul QT si unda T

 Acopera durata activarii si repolarizarii ventriculare
(corespunde duratei PA ventricular)
 Se determina in derivatia cu cel mai lung interval QT si fara
unde
U
 Durata intervalului QT
 Variaza cu frecventa cardiaca (scade cand frecventa creste
intrucat durata PA se scurteaza la cresterea frecventei de
stimulare)
Ecuatia Bazzet:
QTc = QT/√RR,
unde QTc inseamna QT corectat iar RR reprezinta durata
dintre doua unde R consecutive (un ciclu cardiac).

 Valori normale: QTc < 0.44 s; poate fi usor prelungit la femei

Algoritm pt Interpretarea Electrocardiogramei

1) Se evalueaza calibrarea
2) Se determina ritmul cardiac
3) Se calculeaza frecventa cardiaca
4) Se determina axa QRS
5) Se masoara intervalele
6) Se analizeaza morfologia si interrelatia dintre elementele
electrocardiogramei (P, P-Q, Q, QRS, ST, T, QT) in derivatiile
frontale si precordiale
sau
6) Se verifica daca exista hipertrofie
7) Se verificati daca exista semne de ischemie/
infarct miocardic
 1) Calibrarea de Voltaj si de Timp

 Pe verticala
 1 mm (un patrat mic) = 0.1 mV
 10 mm (doua patrate mari) =
1mV

 Pe orizontala
 Un patrat mic = 0.04 s
 Un patrat mare = 0.20 s
2) Determinarea Ritmului Cardiac

• Ritm cardiac = ritmul de activare a ventriculilor

• Intrebari la care se raspunde pentru a stabili ritmul inimii:

 Unde este localizat pacemakerul cardiac?

 Impulsul generat de pacemaker este condus pe caile

normale, si acestea functioneaza corect?

 Pacemakerul functioneaza regulat si are o frecventa de

descarcare corecta?
Pasul 1: Se analizeaza undele P, pt a verifica daca
pacemakerul cardiac este localizat in AD, la
nivelul NSA
Pasul 2: Se determina intervalul PR, pt a evalua modul in care PA
este transmis de la pacemaker pana la miocardul
ventricular de lucru
Pasul 3: Se determina regularitatea activarii ventriculare
Pasul 4: Se calculeaza frecventa cardiaca
 Analiza undelor P

 Undele P sunt prezente?

 Toate undele P au acelasi aspect si polaritate corecta?
 Undele P apar la intervale regulate?
 Fiecare complex QRS este precedat de o unda P?

Interpretarea exemplului:

Unde P normale cu 1 unda P inaintea

fiecarui complex QRS
 Analiza intervalului PR

 Normal: 0.12 - 0.21 secunde.

(3 - 5 mm)

Interpretare?

0.12 secunde
 Determinarea regularitatii
R R

 Se verifica egalitatea intervalelor R-R (folosind o rigla sau

semne de marcare pe o hartie)
 Ritmul este regulat (R-R sunt echidistante)? Ocazional
neregulat? Neregulat, dar respecta un anumit patern
repetitiv? Neregulat, fara a respecta vreun patern?

In exemplul nostru?

Ritm regulat
 3) Calculul Frecventei Cardiace

Unda R

 Metoda rapida
 Se alege o unda R care se suprapune pe o linie groasa
 Se numara patratele mari pana la urmatoarea unda R. Daca a
doua unda R este la 1 patrat mare de precedenta, FC este
de 300 bpm, la 2 patrate mari – 150 bpm, la 3 patrate mari –
100 bpm, la 4 patrate mari – 75 bpm, etc.

In exemplul nostru, un pic sub 100 bpm  94

Parametrii Ritmului Sinusal Normal

 Unde P normale
 Interval PR 0.12 - 0.21 s
 Regularitate regulat
 FC 60 - 100
bpm

Orice abatere de la acesti parametri indica prezenta unei

aritmii cardiace
4) Determinarea Axei QRS (Axa Electrica a
Inimii)
 Axa electrica a inimii reprezinta vectorul rezultant al
depolarizarii
ventriculare in planul frontal

 Se obtine prin insumarea vectorilor momentani ai activarii

ventriculare (corespunzatori activarii septului, apexului,
peretilor liberi si a bazelor)
 Metoda Inspectiei

1 2
Se identifica derivatia in Se identifica derivatia perpendiculara pe cea in care
care amplitudinea QRS este amplitudinea QRS este minima – derivatia II in cazul
nula – derivatia aVL in nostru (sageata galbena pe hexaxa). Daca
acest exemplu (sageata amplitudinea QRS este +, axa va fi orientata la + 60º,
verde pe hexaxa) daca este -, axa este orientata la - 120º. In exemplul
dat, axa este orientata la + 60º
 Axa QRS este perpendiculara pe derivatia planului frontal cu
amplitudinea neta a complexului QRS minima sau chiar
nula;
un complex echidifazic este usor vizibil pe traseul ECG, si
are amplitudinea neta 0, oricat de mare ar fi voltajul undelor
individuale ale complexului

 Axa QRS este paralela cu derivatia planului frontal in care

amplitudinea QRS are valoarea cea mai mare; acesta
derivatie este cea perpendiculara pe derivatia in care
complexul QRS are amplitudinea cea mai mica (DII
perpendiculara pe aVL in exemplul anterior)
+50°
+30°
0°
 Orientatarea Axei QRS

Limitele normale ale axei QRS sunt cuprinse intre - 30o si + 90o.

-90o
Deviatia axei QRS intre - 30o si - -120o -60o
90o este anormala si numita
deviatie axiala stanga. -150o -30o

180o 0o
Deviatia axiala dreapta este
definita de orientarea axei QRS
150o 30o
intre + 90o si + 150o.

120o 60o
90o
Axa QRS orientata intre + 150o si - 90o delimiteaza deviatia
axiala superioara dreapta.
 Deviatia Axiala Stanga

Deviatia axiala stanga la cordul

hipertensiv (hipertrofie Deviatia axiala stanga produsa de
ventriculara stanga). Observati blocul de ram stang. Durata
prelungirea discreta a duratei complexului QRS este considerabil
complexului QRS. crescuta
 Deviatia Axiala Dreapta

Stenoza congenitala a valvei Deviatie axiala dreapta

pulmonare cu hipertrofie indusa de blocul de ram
ventriculara dreapta. Deviatie drept. Se observa
dreapta superioara a axei QRS, cu cresterea considerabila a
o prelungire discreta a duratei duratei complexului QRS.
 5) Masurarea Intervalelor

Intervalele de interes sunt PR si QT, dar si durata complexelor

QRS

Intervalul PR
< 0.12 s 0.12-0.21 s > 0.21 s

Eliberare crescuta
de catecolamine
Normal Blocuri ale NAV
Sindrom Wolff-
Parkinson-White
Complexul QRS
< 0.10 s 0.10-0.12 s > 0.12 s
Bloc complet de ram
drept sau stang
Normal Hemiblocuri Extrasistole
ventriculare
Ritmuri ventriculare
Intervalul QTc

< 0.44 s > 0.44 s

Normal QT lung

Un QT prelungit poate fi deosebit de periculos, predispunand la un tip de

aritmie ventricualra numit torsada varfurilor. Cauze posibile:
medicamente, tulburari electrolitice, afectiuni ale SNC, infarct miocardic,
afectiuni cardiace congenitale.
Intervalul Durata Intervalul QTc?
PR? QRS?
0.16 secunde 0.08 secunde 0.49 secunde
Interpretare:
PR si QRS normale, QT
lung
 RR

23 boxes 17 boxes

10 boxes 13 boxes

QT

Normal QT
Long QT

Un QT > jumatate din intervalul RR este probabil lung

 6) Hipertrofia

ECG permite diagnosticarea:

 Dilatarii atriale drepte
 Dilatarii atriale stangi
 Hipertrofiei ventriculare drepte (HVD)
 Hipertrofiei ventriculare stangi (HVS)
Hipertrofia atriului stang si drept
 Hipertrofia Ventriculara
 Este indusa de presiuni sau volume
crescute

 Modificari ECG
 Unde R, S cu amplitudine crescuta
 Deviatia axei QRS
 Cresterea deflexiunii intrinsecoide
 Inversarea undei T
Hipertrofia ventriculara stanga si dreapta
 7) Modificari ECG Induse de Infarctul
Miocardic

Urmarim urmatoarele:
 Unde Q anormale
 Supra- sau subdenivelari ale segmentului ST
 Unde T ascutite, aplatizate ori inversate

Supra- sau subdenivalarea segmentului ST in cel putin doua

derivatii este semnul ECG cel mai precoce si mai relevant
in cursul unui infarct miocardic acut (IMA)
Supradenivelarea segmentului ST

Supradenivelarea
segmentuli ST in cel putin
2 derivatii este un indiciu
pertinent pentru
diagnosticul IMA

Intrucat perfuzia
miocardului este regionala,
aria infarctata este la
randul sau regionala 
derivatii ECG specifice pot
conferi perspectiva optima
asupra zonei lezate
IMA
Anterior
Se observa supradenivelarea segmentului ST in V1,
V2
IMA
Inferior
Segmentul ST este supradenivelat in derivatiile II, III si aVF
IMA Antero-lateral

In acest caz sunt afectati atat peretele anterior (V2-V4), cat si cel
lateral (V5-V6, I si aVL)
 TULBURǍRILE DE RITM

Generalitǎţi: În mod normal impulsurile iau naştere în

nodul sinusal şi au o frecvenţǎ între 60-100 bǎtǎi pe
minut.
Bradicardia se referǎ la frecvenţa cardiacǎ sub 60/minut
iar tahicardia la frecvenţa cardiacǎ peste 100/minut.
Aritmia este termenul folosit pentru tulburǎrile
de formare şi conducere a impulsului la miocard.
Extrasistola defineşte un impuls activator care survine
mai precoce faţǎ de ritmul de bazǎ.
Termenul paroxistic înseamnǎ instalarea sau
oprirea
bruscǎ a unei aritmii.
Clasificarea aritmiilor:
Supraventriculare
Sinusale (tahicardia sinusalǎ, bradicardia sinusalǎ, boala
nodului sinusal)
Atriale (Extrasistolele atriale, Tahicardia
paroxisticǎ supraventricularǎ, Flutterul atrial, Fibrilaţia
atrialǎ)
Joncţionale(Tulburǎrile de conducere atrioventriculare –
blocurile atrioventriculare (BAV) de gradul I, II şi III)
Ventriculare
Ventriculare (Extrasistolele ventriculare, tahicardia
ventricularǎ, Fibrilaţia ventricularǎ)
Tulburǎri de conducere intraventriculare
Blocul de ramurǎ dreaptǎ (BRD)
Blocul de ramurǎ stangǎ (BRS)
Blocurile bifasciculare
Atrioventriculare
Sindromul de preexcitaţie
Etiologia:
Factori cardiaci
Infectioşi şi toxici (miocardite, endocardite, digitala)
Hemodinamici (valvulopatii, HTA, insuficiența cardiacă)
Cardiopatia ischemicǎ
Cardiomiopatii
Factori extracardiaci
Traumatisme toracice
Intervenţii
chirurgicale
Diselectrolitemii (hipo,
hiperpotasemia)
Hormonali (hipo şi
hipertiroidismul,
feocromocitom)
Tabloul clinic:
Palpitaţiile
Lipotimia sau sincopa
Hipotensiunea arterialǎ pânǎ la colaps
Dispnee
Durere toracica
Manifestǎri neurologice
Stopul cardiac poate apare în maligne:
aritmiile tahicardie ventricularǎ, fibrilaţie
ventricularǎ.
Examinǎri paraclinice
Electrocardiograma (ECG de repaus,
Monitorizarea ECG pe 24/48 ore – Holter ECG, ECG
de efort )
Explorarea electrofiziologicǎ

Extrasistolele supraventriculare
Survin precoce faţǎ de o bataie normalǎ modificînd
secvenţa normalǎ a ritmului cardiac. Au complexul QRS
îngust identic cu cele sinusale. Sunt urmate de o pauzǎ
mai mare decât ciclul de bazǎ – pauzǎ decalantǎ.
Se trateazǎ boala de baza şi se încearcǎ îndepǎrtarea
factorului precipitant.
Tahicardia paroxistica supraventricularǎ
Este o tahicardie cu debut şi sfârşit brusc. Ritmul
este regulat cu frecvenţa înaltǎ (160-220/min).
Apare în diverse boli cardiace, consum excesiv de
cafea, alcool sau simpatomimetice, hipertiroidism,
feocromocitom, sindromul de preexcitaţie.
Tratament: masajul sinusului carotidian, Fosfobion,
Verapamil, Amiodarona sau conversie electrica.

Flutterul atrial
Este o tahiaritmie cu o frecvenţǎ atrialǎ între 250-
350/min care determinǎ contracţii atriale frecvente şi
regulate. Activitatea electrica atrialǎ se transmite la
ventricul cu un bloc atrioventricular de protecţie (2/1;
3/1).
TAHICARDIA PAROXISTICA
SUPRAVENTRICULARA
FLUTTERUL ATRIAL
FlA survine aproape întodeauna pe cord patologic –
valvulopatii, miocardite, cardiomiopatii,
cardiopatie ischemicǎ. pericardite,
Tratament:
 Şocul electric (SEE)
 Conversie pot realiza Amiodarona, Propafenona
Rǎrireaalurii ventriculare se poate obţine cu: betablocant,
Verapamil, Digoxin
Fibrilaţia atrialǎ
Este o aritmie completǎ caracterizatǎ printr-o activitate
electricǎ haoticǎ a atriilor. Frecvenţa atrialǎ este 350-600/min
iar cea ventricularǎ este variabilǎ existând un
blocaj
atrioventricular (de obicei 120-140/min).
Etiologia este boalǎ valvularǎ, cardiopatie
ischemicǎ,
diversǎ: pericardita, miocardita, feocromocitom,
diselectrolitemii, etc.
Clinic ritmul cardiac este total neregulat
FiA poate fi: paroxisticǎ – durata < 48 de ore, recent
instalatǎ 48 ore-1 sǎptǎmânǎ; persistentǎ < 6 luni,
permanenta > 6 luni.
Tratament:
 Conversia la ritm sinusal se poate face cu SEE ( 100-
200J) sau medicamentos – Amiodarona, Propafenona.
Scǎderea alurii ventriculare se face cu
betablocante sau blocante Digoxin, de calciu:
Diltiazem. Verapamil,
Extrasistolele ventriculare
Sunt extrasistole neprecedate de unde P şi cu complex QRS
larg, deformat faţǎ de QRS de bazǎ. Sunt urmate de o pauzǎ
compensatorie.
Etiologia: boli cardiace, cord normal, diselectrolitemii.
Tratament: Betablocante, Xilina, Amiodarona,
corectarea diselectrolitemiilor, tratamentul bolii de bazǎ.

Tahicardia ventricularǎ
Este o tahicardie regulatǎ cu frecvenţa 140-240/minut,
constând într-o suitǎ neîntreruptǎ de minim 3 extrasistole
ventriculare.
Etiologie diversǎ: cardiopatia insuficienţa
cardiacǎ, diselectrolitemii, toxice: digitala, antiaritmice,
ischemicǎ,
valvulopatii, cardiomiopatii, hipertiroidism .
Extrasistole ventriculare
TAHICARDIA VENTRICULARA
Tratamentul se face de urgenţǎ cu SEE sincronizat (50J-100-
200J).
Daca aritmia este bine toleratǎ se poate încerca conversia
chimica – Xilina, Amiodarona.

Fibrilaţia ventricularǎ
Constǎ în mişcarea vermicularǎ a ventriculului stâng fǎrǎ
contracţie cu oprire cardiacǎ. Pe ECG activitatea electricǎ
ventricularǎ e complet dezorganizatǎ (complexele QRS sunt
înlocuite de unde inegale şi inechidistante).
Se trateazǎ dupa protocolul de resuscitare cardiopulmonarǎ
– SEE asincron 200-300-400 J urmat de administrarea de
Xilinǎ, Amiodaronǎ, masaj cardiac extern.
FLUTTER SI FIBRILATIE VENTRICULARA
Tulburǎrile de conducere atrioventriculare
Ele constau în transmiterea întarziatǎ, intermitentǎ sau
blocatǎ a impulsurilor de la atrii la ventriculi.
BAV gr. I se caracterizeazǎ prin întârzierea conducerii
atrioventriculare a impulsului cu interval PR prelungit
BAV gr. II (Mobitz I, Mobitz II) este caracterizat prin
blocarea intermitentǎ a
conducerii atrioventriculare.
BAV gr.III – în care transmiterea impulsului de la atrii la
ventriculi este blocatǎ complet, ca urmare nu exista nici
o relaţie între undele P şi complexele QRS.
Tratament:
droguri sau mǎsuri care sǎ accelereze conducerea
atrioventricularǎ: Atropina i.v., sau simpatomimetice –
Izoprenalina; cardiostimularea.
 Tulburari de conducere intraventriculare
Blocul de ramura dreapta:
Pentru a recunoaște blocul de ramură dreaptă pe electrocardiogramă, trebuie să observăm:

– complexele QRS mai > 0,12 secunde

– rSR’ sau RSR’/ R crestat în V1, V2 (precordiale drepte)

– subdenivelarea segmentului ST și unda T negativă în V1, V2

– în V5, V6 (precordiale stângi), DI, aVL, unda S largă.

 Tulburari de conducere intraventriculare

Blocul de ramura stanga:

- complexelor QRS mai largi de 0,12 secunde

– R crestat (aspect de litera M), segmentul ST subdenivelat, unda T negativă în derivațiile V5, V6

– Unda S adâncă în V1, V2