Sunteți pe pagina 1din 17

FUNDAMENTAREA ŞTIINŢIFICĂ A

CERCETĂRII LA STUDENŢI

Lect. univ. dr. Cristina Popescu


• În activitatea studentului, lucrările valoroase
pe care le consultă au menirea de a-l
documenta şi orienta în domeniul respectiv,
formându-i un stil corect, ştiinţific de lucru.
I.TIPUR1 DE LUCRĂRI SCRISE:

1. Lucrări de seminar
2. Lucrări ştiinţifice
3. Lucrările scrise la examene
4. Conspectul
5. Notele de lectură
6. Referatele
7. Extrasul
8. Recenzia
9. Sinteza
10.Lucrări de diplomă
1. Lucrări de seminar

– colective sau individuale, din punct de vedere al


eşantionului ţinta,
– ori generale sau parţiale, ca tematică),
care sunt impuse şi obligatorii;
2. Lucrări ştiinţifice

• Sunt elaborate pentru sesiuni studenţeşti, finalizate printr-o


activitate desfăşurată în cercurile ştiinţifice din facultate.
• Realizate de cei mai buni studenţi, asemenea lucrări sunt mai
pretenţioase, căci presupun tratarea unei teme cu elemente de
originalitate, din partea studenţilor, care se orientează de pe acum
spre activităţi ştiinţifice de înaltă ţinută. Din rândul acestora se vor
tria atât viitorii cercetători, cât şi cadrele pentru învăţământul
superior.
• Cercul studenţesc este un cadru propice afirmării celor mai
înzestraţi tineri. Ei se ocupă, într-o primă etapă, de aprecierea şi de
prezentarea critică a unor lucrări fundamentale sau recent apărute
în ţară ori în străinătate.
• Uneori, studenţii pot fi antrenaţi de profesorii lor în efectuarea
unor lucrări importante, figurând în planul de cercetare al facultăţii.
EXEMPLE:

• Traducerea manuscriselor germane ale lui Mihai Eminescu,


rămase nedescifrate timp de peste o sută de ani, a fost
efectuată de catedra de germanistică a Facultăţii de Litere
din Sibiu;
• Crearea unei bibliografii la o temă sau la o revistă se poate
realiza sub forma unei lucrări, propuse studenţilor. 
 
Acest gen de activitate este un bun prilej să-l deprindă pe
student cu dificultăţile muncii ştiinţifice, cu exigenţele unei
cercetări aprofundate.
În anii ultimi, el va prezenta la cercuri lucrări mai ample,
sintetizând o cercetare îndelungată, pe o temă preferată,
ce poate deveni obiect al lucrării de diplomă.
3. Lucrările scrise la examene
• Trebuie să trateze subiectul dat
– în mod concis,
– expresiv şi clar,
– în scris citeţ şi, mai ales,
– bine argumentat.
• Ele trebuie să atragă atenţia de la prima frază şi să nu fie
lăsate neterminate ca demonstraţie ştiinţifică a
ipotezei lansate de autor.
• De aceea, este vital ca ele să cuprindă:
– paralele, conexiuni între motive şi
– studentul să formuleze opinii proprii.
Indicat ar fi ca lucrările să tindă spre exhaustivitate şi sinteză
într-un spaţiu restrâns.
4. Conspectul
Este o formă rezumativă a textului, el
comportând introducerea prin adnotări a unei
viziuni proprii şi de ansamblu asupra
conţinutului.
El poate fi:
– unitar, când se referă la o singură lucrare;
– centralizat, dacă va cuprinde mai multe lucrări;
– obiectiv, când constă în reproducere de pasaje, care
sunt citate ;
– apreciativ, dacă el va consemna opiniile proprii.
5. Notele de lectură

• Sunt consemnări în care se fac simţite


impresiile cititorului, care înţelege să le
fructifice în funcţie de scopul pentru care ele
au fost elaborate.
6. Referatele

• Sunt consacrate dezvoltării şi sistematizării în scris a


esenţei unei problematici sau a unei idei dintr-o lucrare ori
din mai multe. Formulările emise astfel pretind
competenţă, iar conţinutul comentariului trebuie structurat
logic, argumentarea fiind clară şi edificatoare. Referatele
cer o bună organizare a textului.
• Ele pot fi:
– informative
– analitice
– indicative
– de evaluare, aşa cum este, spre exemplu, referatul de editor
prin care într-un număr redus de pagini se estimează
importanţa textului propus spre publicare.
7. Extrasul

• este un ansamblu de cuvinte sau fee desprinse


din textul autorului, pe care îl poate (prezenta
edificator ca idei ale conţinutului în totalitate.
8. Recenzia

• Este o apreciere critică prin care se aduce un punct de


vedere propriu.
• Ea se structurează spre a puncta în succesiune
următoarele obiective:
– prezentarea autorului,
– încadrarea în epocă,
– tipul de lucrare, 
– elemente de geneză,
– scurt rezumat,
– judecăţi de valoare bazate pe o motivaţie bine
argumentată,
– soluţii de îmbogăţire şi perfecţionare a textului operei.
9. Sinteza

• Este o formă de comentariu realizat prin


urmărirea în mai multe lucrări a unei teme.
• Formulările trebuie să fie cuprinzătoare şi
generalizante, ele reţinând aspectele definitorii
pentru înţelegerea problemei abordate în
ansamblul ei.
• În acest gen de comentariu poate fi valorificată
capacitatea studentului de a realiza conexiuni
între aspectele semnificative ale domeniului
cercetat.
Întocmirea corectă, perfect diferenţiată a acestor
genuri şi instrumente de activitate ştiinţifică
pregăteşte drumul spre lucrările de diplomă cu
care este finalizată munca de cercetare a fiecărui
student.
Acesta trebuie să dovedească abilitatea tehnică şi
bogăţia cunoştinţelor dobândite în toţi anii de
studiu de tinerii absolvenţi.
Eforturile lor sunt cu adevărat încununate de succes
dacă ei realizează lucrări ştiinţifice, apreciate de
profesorii comisiei examenului le licenţă.
10. Lucrări de diplomă
• Acestea fac dovada maturizării şi a spiritului creator, dobândite în
anii de studiu, ca o încununare a întregului efort făcut în domeniu.
• Tema, formulată de îndrumător ori propusă de absolvent, poate fi o
amplificare a problematicii de specialitate, urmărite anterior sau
- în lipsa unei asemenea preocupări - să pornească de la o idee
ce va fi ulterior reluată spre aprofundare, în vederea altor
valorificări superioare.
• Tema se presupune a fi atrăgătoare, iar profesorul trebuie să se
dovedească, în cea mai mare parte a activităţii de îndrumare,
competent şi bine informat în problematica respectivă.
• Studentul îşi va alcătui, pe baza unei călăuziri atente a
îndrumătorului, bibliografia necesară, o va parcurge critic, cu
discernământ, spre a dezbate o problemă cheie în domeniu,
sintetizând opiniile emise anterior, pe plan naţional sau chiar
mondial. Numai astfel se pot emite, apoi, opinii proprii, cu
generalizări originale.
• O asemenea lucrare trebuie să se realizeze pe baza unui
plan riguros, bine articulat, care se definitivează cu adevărat numai
după parcurgerea integrală a materialului luat în cercetare şi
a bibliografiei aferente.
• Modificările în planul iniţial, dat de îndrumător sau efectuat de
student după o orientare preliminară în temă, sunt în mod obiectiv
explicabile şi binevenite, când lucrarea aduce elemente originale în
abordarea ştiinţifică a unei teme.
• Lipsa planului riguros slăbeşte structura lucrării şi poate produce
supradimensionarea sau subdimensionarea unor părţi, datorită
abundenţei informaţiei ori lipsei sale, de la un capitol la altul.
• In mod negativ, se supradimensionează tratarea unor probleme
minore, nesemnificative, eludându-se, în schimb, altele, mai
importante.
• Riscul disproporţionării poate fi observat la cuprins, unde relevantă
este paginaţia.
• O atenţie punctuală se cere acordată formulării titlului tezei şi celui fixat
pentru fiecare capitol, care să sugereze exact tematica tratată,
concentrând conţinutul acesteia.
• O astfel de lucrare trebuie să dovedească priceperea dobândită de
student
– în alcătuirea ştiinţifică a aparatului critic,
– în punerea textului în pagină,
– în redactarea notelor de subsol şi a bibliografiei finale. Aparatul critic
poate să conţină la anexă scheme, tabele, statistici, documente
inedite, iar bibliografia trebuie să fie aşezată corect şi alfabetic. Există
tentative de fraudă intelectuală atunci când, cu bună ştiinţă, din
comoditate sau din neglijenţă, studentul preia citate ori idei de la
alţi autori, fără a semnala sursa.
• Lucrarea nu se predă aşa cum a ieşit de la calculator, ci se reciteşte atent,
– pentru o ajustare punctuaţiei,
– o corectură ortografică şi
– pentru o perfectă aşezare în pagină.
• O lucrare în stil ştiinţific se cere redactată într-o limbă literară corectă.
* sursă de informare principală : SÂRGHIE, Anca. Lectura şi studiul. Sibiu: Alma Mater,
2001, p. 234 – 240.