POVESTEA LUI MOS

NICOLAE
– A fost odata ca niciodata (si cate astfel de
cazuri nu mai sunt si azi?), o familie de
oameni saraci. Traiau undeva, izolati, intr-
o cascioara saracacioasa, intr-o poiana.
• Erau: tatal, mama si o fetita de vreo 5 anisori. Erau
saraci, si parintii isi faceau reprosuri multe, fiecare
in gand, pentru faptul ca nu-i pot oferi fetitei prea
multe lucruri.
 Era in miez de
iarna. Afara
ninsese si o patura
alba de nea
acoperea valea si
dealurile din jur.
Peste vale se
vedea satul
alaturat, cu casele
acoperite de
aceeasi zapada,
dar pe cosurile carora iesea un fum care lasa de inteles
ca acolo e cald… Parintii acestei fetite nu puteau sa-i
ofere decat un minim de caldura, cat sa nu inghete de
frig, dar o inconjurau cu toata dragostea de care erau in stare. O iubeau
mult
 Intr-o zi, fetita vine
imbujorata acasa de la
gradinita si o intreaba pe
mama ei: “Mama, cine e
mos Nicolae?”. Mamei i s-
a pus un nod in gat. Stia
ca raspunsul ei ii putea
aduce zambetul sau
tristetea fetitei. I-a spus ca
acest ”mos Nicolae” e un
batran, care vine la copiii
cuminti, in seara de 5
decembrie si le lasa
acestora in cizmulite cate
un cadou.
 • “Dar, continua
mama, pentru ca
noi stam departe
de sat, e posibil ca
mosul sa nu vina
la noi”. I-a spus
aceste lucruri si a
intors fata in alta
parte, pentru ca
fetita sa nu
zareasca lacrimile
de neputinta care

izvorasera in ochii mamei la gandul ca nici macar

o bomboana nu poate pune in ghetutele fetitei ei…
 • Fetita nu a
asteptat alte
explicatii. A
izbucnit in
aplauze si a
zis: “A! Cu
siguranta va
veni si la noi.

Si ca sa fiu sigura ca nu o sa treaca pe langa casa, o

sa las ghetutele afara in seara asta!”
Mama nu a mai continuat. Ce putea sa ii spuna
fetitei?
 • Stia ca, a doua zi, copila va fi atat de
Jjjjj
dezamagita, si in discutiile cu copiii de
varsta ei va fi cu atat mai deceptionata
cand va afla ca la altii “mosul” a venit…
 In seara aceea
fetita s-a culcat
fericita, in
asteptarea
cadoului de a doua
zi, iar parintii au
adormit tristi si
plansi… Noaptea
a trecut ca oricare
alta.
S-a facut dimineata. Primul gand al fetitei, cand s-a
trezit, a fost sa sara din pat si sa alerge afara, la
ghetute, sa vada ce i-a adus “mosul”, in timp ce mama ii
incalzea lapticul - sursa de hrana datorata unei caprite
care era una din putinele averi materiale ale familiei.
 Parintii s-au pregatit sufleteste cu cuvinte de
dragoste, sa-si linisteasca copila care va veni
dezamagita cu cizmulitele goale, dar… Minune!
 Fetita a venit imbujorata, fericita, dansand de
fericire in piciorusele desculte si strangand la
piept cizmele pline de zapada. S-a apropiat de
parinti si le-a zis: “Mami, tati, uite, vezi, mosul
nu m-a uitat! 
 Uite ce mi-a adus!” Si parintii s-
au privit uimiti unul la celalalt,
apoi amandoi s-au uitat la
cizmulitele din care a iesit ceea
ce initial parea doar zapada: un
capsor mic de pisoi, un ghem alb
de blana, care peste noapte
gasise putina caldura in
cizmulitele fetitei, si se
adapostise acolo pana catre
dimineata. 
Si acum a iesit de acolo cu un mieunat slab,
simtind mirosul de lapte cald din odaie.