Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
GRECU LUMINIȚA
1. ŞIRURI DE NUMERE REALE
Prin şir de numere reale (denumit simplu șir) înţelegem o funcţie f : N* R, care asociază oricărui
număr natural n , n1, numărul real notat an ( f n an ). N poate
*
fi înlocuită cu N sau cu
N k n N / n k
descrescătoare).
Sirul a este monoton crescător dacă a a
, oricare ar fi n N, n1.
n n1 n n1
Dacă inegalităţile precedente sunt stricte se spune că şirul este strict crescător, respectiv strict
1
descrescător. Un şir strict crescător sau strict descrescător se numeşte strict monoton.
Se observă că un şir crescător este mărginit inferior de primul termen al şirului, iar un şir descrescător este
Spunem că un şir a n n are limita şi scriem lim a n sau a n sau mai simplu a n ,
n
n
dacă oricare ar fi numărul real 0 există un număr natural ce depinde de , notat N , astfel
încât ar fi nN, n N să avem an > .
oricare
Spunem că un şir a
n n are limita şi scriem lim an sau an sau mai simplu
n n
Un şir se numeşte convergent dacă are limita un număr real. Un şir care nu este convergent se numeşte
divergent. În categoria şirurilor divergente intră atât şirurile care nu au limită cât şi cele cu limita .
Un şir a n n se numeşte şir fundamental (sau şir Cauchy) dacă şi numai dacă oricare ar >0, există un
fi
număr natural ce depinde de , notat N , astfel încât oricare ar fi numerele naturale m şi n,
m, n N , să avem am an < .
Sirul a n n este şir fundamental dacă şi numai dacă oricare ar >0, există un număr natural ce
fi
depinde de , notat N , astfel încât oricare ar fi numărul natural n, n N şi oricare ar fi
numărul
6. Lema lui Cesaro-Stolz. Fie bn n un şir strict monoton şi nemărginit, a n n un şir oarecare. Dacă
an
şirul an1 a n are limită atunci şirul an an1 a n
are limită şi lim lim
bn1 bn n bn n bn1 bn
7. Orice şir convergent este mărginit.bn
8. Orice şir monoton şi mărginit este convergent (Weierstrass).
a. Orice şir crescător şi mărginit superior este convergent.
b. Orice şir descrescător şi mărginit inferior este convergent.
9. Orice şir mărginit conţine un subşir convergent (lema lui Cesaro).
2
10. Orice subşir al unui şir convergent este convergent şi are limita egală cu limita şirului respectiv.
11.Dacă două subşiruri ale aceluiaşi şir sunt convergente dar au limite diferite, atunci şirul din care fac
parte este divergent.
12.Un şir de numere reale este convergent dacă şi numai dacă este un şir fundamental (Criteriul lui
Cauchy).
1.4. Operații pe R
Fie l R , atunci au loc relațiile formale:
l
l
, daca l 0
l
, daca l 0
, daca l 0
l
, daca l 0
l
0
k
imp
0 0
l , daca l 1
0, daca 0 l 1
l , daca l 0
0, daca l 0
0
, daca a 1
log a
, daca 0 a 1
, daca a 1
log a0
, daca 0 a 1
Nedeterminări
; 0 ; 0 1 ; 0 ,
; ; 00
0
, daca l k si ak bl 0
0, daca q 1
lim q 1, daca q 1
n
n
, daca q 1
nu exista, daca q 1
1
n
lim1 e 2.718
n
n
1
Dacă lim a n 0 , atunci lim a
n n 1 a n e
n
ln1 an 1 an 1
a a 1 n
Alte criterii care se pot aplica în calculul unor limite ale unor șiruri cu termeni strict pozitivi:
an 1
1. Criteriul raportului: dacă există lim l , atunci
n an
2. a n 1
Criteriul radical: dacă există lim l , atunci lim n a nl , atunci
n
n an
3 că gradul numărătorului este 3 șieste egal cu gradul numitorului. Limita va fi dată de raportul
Observăm
2n3 4n 1 2
coeficienților dominanți. Astfel
n 5n n2 1 5
lim
3 4
n 4 3n 2 5n
2. lim
n 1 n 2 1
Observăm că gradul numărătorului este 4 șicel al numitorului 2. Coeficienții dominanți au același semn, deci
n 4 3n 2 5n 1
lim
n n 2 1
5n3 1
3. lim
n 1n2
Observăm că gradul numărătorului este 3 șicel al numitorului 2. Coeficienții dominanți au semne diferite,
deci
5n3 1
lim .
n 1n2
4. lim
5n 1n 4
n 4 3n
2
3 n 5
n
6
n
7n 2
3n 2 5 n 6n 7 7 7
6.
n 2n 7n lim
n 0
lim
n 2
n
7 1
7
n 2 2 2 2 2
n 2
0 . Astfel avem: 0 lim2 n
7. lim 2 lim ... 2
0.
n 1 2 3 n
lim n! 3
n n n n!
2n
Folosind criteriul cleștelui obținem lim
0
n n!
n
8. lim
n 4 n 3n
n n
0 lim n lim
1 0
n 4 n 3 n 3n 0 . Folosind criteriul cleștelui obținem: lim n 4 n 3n
9. lim
n
n 4 n 1
5
lim
n
n4
n 1 lim
n
n 4 n 1
n4 n1
lim
n
n4n1
3
0
4n 1
n
10. lim
n 4n 3
n n n 4n 3 4 4n
4 n
lim
4n 1
lim
4 4 4n 3 e n 4n 3 e .
lim1 4n 1 lim1 lim1
4n 1
n 4n 3 4n 3 n 4n 3
n
n
3
Definiţia 2.1. Fie (un)n1 un şir de numere reale şi (sn)n1 un alt şir de numere reale dat de: sn= u k .
k 1
Perechea de şiruri ((un)n1 , ) se numeşte serie de numere reale şi se notează:
(sn)n1
u1 u 2 K u n K sau u
n1 n u n sau n u n sau u n ).Numerele
(sau nN u1 , u 2 ,K se
numesc seriei; u se numeşte termenul general al seriei, iar şirul s se numeşte şirul sumelor parţiale ale
termenii n n
seriei.
Definiţia 2.2. Fie u n o serie de numere reale. Dacă şirul (sn)n are limita s (finită sau infinită),
deci
dacă există s lim s vom
n scrie s =
n
unsau s u 1 u 2K u K
n1
n şi vom spune că suma seriei
este s.
seriei
u1 u 2 K un K este s”) semnifică faptul că şirul sumelor parţiale ale seriei are limita s (nu vom
6
Definiţia 2.3. Dacă şirul sumelor parţiale ale unei serii nu are limită, seria respectivă se numeşte serie
oscilantă.
1 1 1
Tinând seama de identitatea 1 n 1 1 1 1 1 ,
k (k 1) k k , k=1,2,...n obţinem: s =
1 2 2 3 ...
n n
1 1
1 , deci lim s lim(1 1 1
sn 1 n este convergentă şi are suma
n n n ) =1. Astfel, seria n1 n(n 1)
1 n 1
1 1 1
1 sau 1= + +...+ ..
1. Vom scrie 1= n1 n(n 1) 1 2 23 .
n(n 1)
n
1 1 1
3. Seria 2 are termenul general u n= 2 , n 1. Pentru această serie avem: s =n 2 , n 1.
n1 n n k 1 k
1
Se verifică fără dificultate că: 1 1
2 k (k 1) k 1 k , k=2,3,...,n.
k1
n n n
1 1 1 1 1
Atunci sn=
k 1 k
2
<1+
k k (k
1 ( )2 2,n
k 2 k 1 1k n
2
1)
Deci, şirul sumelor parţiale fiind strict crescător şi mărginit superior este convergent. In concluzie seria
1
n
n1
2
este convergentă. Nu putem preciza care este suma acestei serii, putem spune doar că suma
Seria are suma , vom scrie + =1 q q 2 K q n ... sau qn . Deci acestă serie este
n1
divergentă.
0, pentru n par ; şirul (sn)n nu are limită (are punctele limita 0 si 1).
iii). Dacă q = -1, sn =
1, pentru n impar
Această serie este oscilantă, deci divergentă.
qn 1
iv). Dacă q<-1, cum sn = rezultă că şirul (sn)n nu are limită (are punctele limită şi ).
q1
Atunci seria este oscilantă, deci divergentă.
qn 1
v). Dacă q>1, cum sn = obţinem lim sn , deci seria este divergentă.
q n
1
n este convergentă (cu suma 1 ) dacă |q|<1 şi divergentă dacă
In concluzie seria geometrică q 1q
n1
| q | 1 .
1 1 1 1
1n 1 2 3 K
5. K numită seria armonică are termenul general un ,
Seria n1 n n
1 1 1
termenul general al şirului sumelor parţiale este s 1n 2 K3 . Sen observă că s este strict
n
crescător.
1 1 1 1 1
Dar s 2n - s n= ... n ,n1
n1 n 2n
2
Dacă şirul ( sn )n1 ar fi convergent atunci
2n şi ( s2n )n1 ca subşir al şirului ( sn )n1 ar fi convergent şi ar avea
2
1 1
aceeaşi limită. Trecând la limită în inegalitatea s2n - s n> 2rezultă 0 , 2contradicţie. Deci şirul ( s ) nn
nu este mărginit (altfel fiind monoton ar fi convergent). Fiind strict crescător şi nemărginit are limita +.
1 1 1
In concluzie putem scrie: 1 K ... , deci seria armonică este divergentă.
2 3 n
1
6. n
este divergentă pentru că şirul sumelor parţiale tinde la infinit.
Seria n1
1 1 1 1 1 n
sn1 2K n ... n n
n n n n
8
1
7. Seria n n
este divergentă pentru că şirul sumelor parţiale tinde la infinit.
n1
n 1 n
1 n
sn k k k ( k k 1) n
1
k 1 1
2.2. Criterii de convergenţă
Consecinţa 2.1. Dacă şirul ( u n )n nu este convergent către zero seria u n este divergentă.
n
seria u n este
De exemplu, seriaconvergentă.
armonică
1 este divergentă deşi avem lim 1 =0.
n n n
n1 n
Teorema 2.3.(Criteriul lui Abel).
Dacă şirul sumelor parţiale ale seriei u n este mărginit şi (an)n este un şir descrescător de
numere
n1
Deoarece ultima serie se obţine din prima prin înmulţire cu -1, vom studia doar seri alternate de primul
tip.
Teorema 2.4. (Criteriul lui Leibniz).
O serie alternată u1 u 2 u3 K , un>0, cu proprietatea că şirul (un)n este descrescător şi convergent către
n1
sunt
1 1 1 1 1 1 1 1
s n 1 a a K
2 1 a a 2a
5 6 ... n1 a n a
1 (2 ) 3 a 7 (2 ) n1
(2 1) a
(2 1)
(2 de
Tinând cont ) inegalităţile:
1 1 1
1 2 a1
(21 )a 3a < 2 (21 )
a
1 1 1 1 1 2
< 2 2 2 a 1
(2 )
2 a
5a 6a 7 a (2 ) 2 a 1
…………………………........................................
1 1 1
1 n1
1 K < 2n
(2 1)
n a
(2 ) 2 a1
n a
1 1 2 a1
1 2a1 21
k 1
2 a1
1
Se constată atunci că nsn < s n < , deci (sn)neste mărginit, ceea ce atrage convergenţa seriei.
2 1
1
2 a1
Teorema 2.7 (Primul criteriul de comparaţie).
Fie u n şi v n două serii cu termeni pozitivi. Dacă există un număr N a.î. u n v n , n N , atunci:
5 n 1
1 este convergentă având raţia q 1 , aplicând criteriul comparaţiei
Cum seria geometrică
n 5
n 1 5
n
rezultă că seria este convergentă.
n 1 1 n 5n
11
Teorema 2.8. (Al doilea criteriu de comparaţie –cu limită)
un
Fie seriile cu termeni pozitivi u şi v . Dacă lim
n n
n vn
0 , -finit, cele două serii au aceiaşi
natură.
1
Aplicaţie: Să se determine natura seriei 2n .
n1
1
Soluţie. Avem evident o serie cu termeni pozitivi. Ştim că seria armonică 1n
n1
este divergentă.
un n
Notând cu un, respectiv v ntermenii generali ai celor doua serii, obţinem: lim 1
lim
n 2n 1 2 0
n v
n
Astfel, folosind criteriul precedent deducem că cele două serii au aceeaşi natură, deci seria este
divergentă.
n 1
Soluţie.
pozitivi.
Deoarece
Fie lim
n
n u
n lim
n
n(n n(n
1) n1)
0, n n
lim
n
1 , avemn o seriecu1 termeni
n(n 1) 2
. Cum <1, seria este convergentă.
n
Teorema 2.10. (Criteriul raportului sau criteriul lui D’Alembert-cu limită).
u n1
u , atunci:
n
Fie lim
o serie cu termeni pozitivi. Dacă există n
u n
1.
Dacă <1, seria u n este convergentă;
2.
Dacă >1,seria este divergentă,
Dacă 1 nu se poate decide natura seriei folosind acest criteriu.
n n! .
n
Aplicaţie. Să se determine natura seriei
n1
n
n
Soluţie. Deoarece un 0 avem o serie cu termeni pozitivi. Calculăm lim un1 .
n! n u n
12
(n 1)n1
u (n (n 1)n
lim 1 = e>1.
lim n1 lim 1)! n n n
limn1
n u n n n n n n
n!
Conform criteriului raportului seria este divergentă.
Aplicaţie. Să se stabilească natura seriei .
n1 2.4.6K (2n)
Soluţie. Ea este evident o serie cu termeni pozitivi. Încercăm să aplicăm criteriul raportului pentru a
u n1 2n 1
stabili natura ei. Avem: lim limn 2n 2 1 , şi deci nu putem preciza natura seriei folosind acest
n u
n
criteriu..
Aplicând criteriul lui Raabe-Duhamel obţinem
două numere reale. Atunci seria (u n vn ) este convergentă şi are suma s+s’.
(Putem scrie
(u n v n ) = u n + v n ).
Consecinţa 2.2. Fie u n si v n două serii convergente având suma s respectiv s’.
13
vn ;
2.Seria u este convergentă, pentru orice număr real şi are suma s, adică u u ;
Observaţia 2.4. Dacă seria (un vn ) este convergentă, nu rezultă că seriile un , v n sunt
n
1
parțiale este: s =n k1 2
, n 1.
k 2
1 1 1
Se verifică fără dificultate că: 1
k 1 2
(k 1)k 1 2 k 1 k 1 , k=2,3,...,n.
1
Atunci
n
1 1 1 1 1
sn 1 1 ...
2
4
k 2
k 1 1 2 1 3 2 1 n 1
1 n
1 1 1
1 2 n n
2
1 1
1 1 1 3
lim sn lim (1 2 n n) 4.
Calculăm n
n 2
3
Deci, şirul sumelor parţiale fiind convergent seria este convergentă șiare suma .
4
n 13 2n3 1
.
2. Să se studieze natura seriei: n
1 5n2 n 3
Soluţie:
Avem:
1 1 1 1
n 1 n 3 2 2
n 1 3 2 2
n n n n
lim un lim lim 0 .
n 5 1 3 5 1 3
n n n
n n
n2 n2
Condiția necesară de convergență nu este îndeplinită, deci seria nu este convergentă.
14
1
.
3. Să se studieze natura seriei
n1
3
n 5n2 1
4
Soluţie:
1
Seria are termenul general u n 0, n 1, deci avem o serie cu termeni
3
n 5n2 1 pozitivi.
4
1
termen general v
n , ca
4
3
fiind seria etalon.
n
1 4 4
un n3 lim n3
lim n 5n 1 1 lim n 3 n 4 5n2 1
3 4 2
Astfel calculăm lim n 4
5 1 1
n vn
4 n 331
n
n3 n2 n4
Conform criteriului menționat seriile au aceeași natură deoarece limita este un număr finit, nenul.
1 1 4
Cum seria de termen general v n este4 o serie de tipul , n
n1 , adică
3 o serie armonică
n3
generalizată, cu supraunitar, deci o serie convergentă, rezultă că șiseria dată este tot o serie
convergentă.
n
1
15
2n
2n 1 lim
n
2.
Calculăm limita lim n
n 1
n1 n n1
Cum >1, conform criteriului rădăcinii, seria este divergentă.
n
6. Să se arate că seria
n1 n 1 !
este convergentă şi are suma 1.
Soluţie:
n
n 0 n 1 serie cu termeni
un
pozitivi
1!
n
1
Calculăm un 1 n n2! n 1 n 1! n1 conform
lim lim n n 2!
lim n lim n nn0 1
n u n
n
n 2
criteriului raportului că seria este1convergentă.
!
1) folosind faptul că 1 e ;
n 0 n!
2)
folosind şirul sumelor parţiale.
n n1 n 1
1)
n1 n n1 n
1 n n 1! n 1n 1 !
1
1 ! 1! 1
1
1 e 1 e 1
1
n 1 n! n n 1!
1 ! 1
1
n n 1 1 1 1
2) un n 1! n 1! n! n
1 11! 1
n1,
2!
1!
2!
2 1 1
n=2,
3! 2!
3!
3 1 1
n 3,
4! n 1
n n , n 1 1! n
3!
n! 1!
1 n
4! 1 1. Astfel suma seriei din enunț este 1.
s 1 n 1!
n
n
M n n
1!
1
16
n2 1
este convergentă şi are suma .
7.
Să se arate că seria n!n 1!n 2
2!
n1
n2 n2
Soluţie: n!1 n 1 n 1n 2 n n!2 n n 2 3n 2
n1
1
1
un 0 o serie cu termeni pozitivi
n!n
2
1 n n2 1 1
n! n 2
n
n 1 n
n1 1
n 1 n 1
n 2!
2! n 1
1
n
1! 2!
1 1 1 1
1 1 1 1 Seria din enunț are suma .
e 0! 1! e 0! 1! 2! 2! 2 2
17
3. SERII DE DE PUTERI
Definiţia 3.1. Fie A o mulţime şi (fn)n 1 un şir de funcţii definite pe mulţimea A(fn: AR , n 1).
n
Perechea ((fn)n 1, (sn)n 1) unde sn= f k , se numeşte serie de funcţii de termen general fn şi se notează
k 1
n1 n1 n
f , (s) f se
funcţii
n , f sau f ; funcţia s se numeşte suma parţială de
n
n n 1numeşte şirul sumelor parţiale.
n n n
Definiţia 3.2. Se numeşte serie de puteri o serie de funcţii n0f în care fn(x)= a x n sau fn(x)= a (x a)n ,
n n n
18
Propoziția 3.1. Seria an xn este uniform convergentă pe mulţimea A către funcţia sx dacă oricare
n0
ar fi > 0 şi x A, există un număr N( ) (care depinde de ), astfel ca
an1 xn1 an2 x n 2 ... an p x n p , n>N ( ) şi p N * .
Observaţia 3.3. Teorema lui Abel nu precizează natura seriei în punctele R şi −R. Este posibil ca seria să fie
convergentă în ambele puncte, doar în unul din ele, sau în nici unul.
Dacă seria este absolut convergentă în unul din aceste puncte, ea este absolut convergentă şi
în celălalt punct, deoarece pentru ambele serii
na R . Dacă în unul din punctele −R, R seria
n
şi a (−R)
a R divergentă,
este
n n
în ncelălalt punct seria
, seria modulelor este nu
este n
absolut convergentă.
Pentru determinarea razei de convergență a unei serii de puteri se folosesc în general următoarele
rezultate.
n
an1 = (finită sau infinită), atunci
Teorema 3.2. Fie n0an x o serie de puteri. Dacă există lim n an
1 pentru 0
R 0 pentru
pentru 0
Teorema 3.3. Fie a
n0
n
xn o serie de puteri. Dacă există lim
n
n an = λ (finită sau infinită), atunci
1 pentru 0
R 0 pentru
pentru 0
Exemple:
1. Să se determine raza de convergenţă şi mulţimea de convergenţă a seriei geometrice x n
n0
Cum an= 1, nN putem aplica oricare din cele două teoreme precedente.
19
1 1
lim n a n =1 , lim an1 =1 R = = = 1.
n n an lim n a n a
lim n1
n n a
n
x 2 n
2. Să se determine raza de convergenţă şi mulţimea de convergenţă a seriei : 1 x ... x
... 1 2 n
1 1
1 = =1
Cum a n= , n1 R = n
n a
n1
lim
lim
n a n n n 1
În punctul x = 1 seria e divergentă (se obţine seria armonică) ;
În punctul x = −1 seria e convergentă (se obţine seria armonică alternată).
Deci mulţimea de convergenţă a seriei este intervalul [−1, +1).
4. Să se determine raza de convergenţă şi mulţimea de convergenţă a seriei : 1 n
x .
n0 n!
1
1 a 0 R = +∞.
, n1 lim n1 lim
Cum an= n!
n an n n 1
Deci mulţimea de convergenţă a seriei este R.
20
Propoziţia 3.2. Dacă a
n0
n x neste o serie de puteri având raza de convergenţă R, atunci funcţia limită
Propoziţia 3.4. Dacă a x este n
n o serie de puteri având raza de convergenţă R şi suma s(x), atunci:
n0
1) Seria derivatelor de ordinul n are raza de convergenţă R.
2)Suma s(x) este derivabilă de o infinitate de ori pe intervalul de convergenţă şi derivata sa ordinul n
este egală cu suma seriei derivatelor de ordinul n.
Exemple:
Considerând seria geometrică, 1 + x + x2 + … + xn + ..., ce are pe mulțimea de convergență
1 1
(−1, 1) suma s(x) = , adică pornind de la relația 1 + x + x2 + … + xn + ... = , deducem că au
1x 1
loc relațiile următoare:x
1
i) 1 + 2x + 3x + … + nx +…= s’(x) =
2 n-1
1 2
+ … +nn 1 x x + …= s’’(x) =
1
ii) 1 2 + 3 2x + 4 23x n2
.
12 3
x
Astfel, dând diverse valori lui x putem obține rezultate precum:
1 1 1
1 9 1
1 2 3 3 2 4
3
.... n n1
... 4 (se obține din prima relație pentru x ). 3
3 3 3
Altfel scris rezultatul precedent afirmă că: lim1 2 1 3 1 2 4 1 3 .... n 1 1 n 9 .
3 3
n
3
3
4
3. Serii Taylor şi Mac-Laurin
21
b ap b n p f n ( ) , obţinem:
Notând Rn 1 n! p 1
b (b a)2 (b a)n (n)
f (b) f (a) f ' (a) f "(a) f (a) Rn (*)
a 1! 2!
K
n!
Definiţia 3.9. Egalitatea precedentă se numeşte formula lui Taylor de ordinul n în a, iar Rn se numeşte
restul de ordinul n al formulei lui Taylor.
Pentru p = n+1 şi pentru p=1 obţinem:
Rn
(b a) n1 n1
f ( ) , respectiv Rn =
b a(b f n1
(n 1)! )n ( ) .
n!
Definiţia 3.10. Rn obţinut pentru p = n+1 se numeşte restul Lagrange de ordinul n al formulei lui Taylor; iar
Rn obţinut pentru p=1 se numeşte restul Cauchy de ordinul n al formulei lui Taylor.
Dacă în egalitatea (*) înlocuim pe b cu x(a,b) obţinem formula lui Taylor de ordinul n
corespunzătoare funcţiei f în punctul a, sau dezvoltarea funcţiei f cu formula lui Taylor în punctul a:
xa (x a) 2 (x
f (x) f (a) a)1 f ' (a) 2
n
f "(a) K n f n (a) Rn (x) .
Resturile Lagrange șiCauchy! devin: ! !
Rn (x)
(x a)n1 n1
f
x a(x ) f
( ) , respectiv Rn (x)=n n1
( ) , (a, x)
(n 1)!
Pentru a =0n!
obţinem formula lui Mac-Laurin cu restul Lagrange:
f (x) f (0) x x 2 f ' (0) xn
f "(0) (n) (0) f (n1) , (0,
K f ( ) x) ,
1! x n1 (n 1)!
x2! 2 n x(x ) n
f (x) f (0) f ' (0) x f "(0) K x f (n)(0) f (n1)(), (0, x) .
1! 2! n!
n!
n!
sau cu restul Cauchy:
Observaţia 3.6. Dacă în formula lui Taylor de ordinul n corespunzătoare funcţiei f în punctul a
neglijăm restul Rn (x) obţinem aproximarea funcţiei f printr-un polinom de grad n (polinomul lui
Taylor de grad n): f (x) f (a) x a f ' (a) (x a) f "(a) K (x a) f n(a) cu eroarea cel mult:
2
n 1 2! n!
sup (Rn (x)) . !
x[ a,b]
Definiţia 3.11. Fie f : IR o funcţie care admite derivate de orice ordin în punctul aI.
Seria de puteri f (a) x a f ' (a) ( x a) f "(a) K ( x
2
f n(a) ... se numeşte seria Taylor a funcţiei f în
1! 2! n!
punctul a. a)n
x 2 x n
Pentru a = 0 se obţine seria Mac-Laurin a funcţiei f: x f ' (0) f "(0) f (0)
n ...
K f (0) n!
1! 2!
Termenul general al şirului sumelor parţiale ale seriei Taylor corespunzătoare funcţiei f în punctul a,
xa (x a) 2 (x a)
sn(x)= f (a) n f ' (a) f "(a) K f n (a) , nN , coincide cu polinomul Taylor de grad n.
1! 2!
Din formula
n! lui Taylor se observă că f(x)= sn(x)+Rn(x).
22
Propoziţia 3.3. Dacă f : IR este o funcţie care admite derivate de orice ordin în punctul aI , Rn(x) este
(x a) n
restul din formula Taylor a funcţiei f în a şi X={x I / lim R (x)
n
n 0 } atunci seria n0 n!
f (n) (x)
(x a) n
f (n) (x) ,
este convergentă pe X şi are suma f(x). Simbolic scriem f(x)=
n0 n! xX .
xa (x a) (x a) n
Definiţia 3.12. Egalitatea
f (x) f (a) 2 f ' (a) f "(a) K xX, se
n! f (a) ...,
n
1!
numeşte formula de dezvoltare în serie Taylor a 2!funcţiei f în jurul punctului a.
Teorema 3.4. Fie f : IR o funcţie care admite derivate de orice ordin într-o vecinătate V a punctului aI.
Dacă derivatele f (n) , nN sunt egal mărginite în V , adică există un număr M>0 astfel încît f ( n) (x)
<M,
nN, xV
f (x) atunci x a Taylor
f (a) seria a)2 f "(a)
f '(a) a(xfuncţiei K (x a estef nconvergentă
f în punctul pe V către funcţia f , deci:
(a) ..., xV.
a)
1!
n
2! n!
Pentru diverse valori ale lui x găsim limitele unor şiruri importante. De exemplu găsim:
1 1 1
e lim 1 1! K , pentru x 1 ;
n n!
2!2
2 22 2n
e lim 1 K , pentru x 2 ;
n 1! 2! n!
1 1 1 1 1n
lim 1 K , pentru x 1, etc..
e n 1! 2! 3! n!
23
1. Determinaţi raza de convergenţă şi mulţimea de convergenţă pentru fiecare din seriile:
x
nx
n
n 2n 1 x 2 n, b)
1
a) n1 n1
n1 2
, c) n1 n 11ln x
n 2
x 3 1
2
1
n n
d
x
) n1 n2
, e) 1
n1 n 1n .
Soluţie:
a) an 1n 2n
12 a 1 2n 1 lim 4n 11n 3 1 R 1
n 1 2
Seria este absolut1convergentă pe 1,1 .
2
divergentă.
n
n1
b) an
n a n 22 n 1 lim n 12 1 R 2
n 1 n
lim n 1 limn
a n
n n 2nn 2 2
2 n n 1
2n
Seria este absolut convergentă pe 2,2.
n n
n
2 un 1
n n n
.
Fie x 2 n1 n n
n 1 2 nn1 1
1 1
Nu putem aplica Leibniz căci 1
0;
n 1 n
Dar u 1; u 1 șirul u n-are limita 0, rezultă seria este divergentă.
2k 2k 1 k nn
k
n n
2
n
n 1n 2
Fie x 2 un 1 0 serie divergentă.
n1 n 1 n 1 n
n1
1
c) x
n 1 n 1ln n 1
2
1
1
Notăm x 1 y
n1 n 1ln n y
2 n
24
1
1 n 2ln 2 n
an lim an 1 lim
2
n 1ln2 n n a
n
n
1
1
n 1ln 2 n
lim
n 1ln n lim n 1 lim lnn 11
2
n n 2 ln 2 n
1 n n 2 n lnn
2
2 2
lnn 1
2
n1 n
nlim
2 limn 11 1 R 1
lnn 2 n2 lnn 2
x
d .
n 1 3 2
n
) n
1
Notăm x 3 y 2y n .
n1 n
1 a y2 1 R 1
a n nlim
a lim
n 1
n n 1.
n2 n
1
12
Seria în y este absolut convergentă pe 1,1 x 3 1,1 x
1,2.
Seria din enunţ este
2
absolut convergentă pe 4,2.
1
n
e)
x
1 n n
n 1 1 . 2
n
1
y4 .
Notăm x 1 y 1
n
n 1
n2 n2 n2 2
2. Să se dezvolte în serie Taylor în jurul lui x=2 funcţia f : 0, R f x ln
x.
Soluţie:
Funcţia dată este infinit derivabilă. Calculăm derivatele ei de diverse ordine.
25
f ' x
1
x
f '' x
1
x2
f ''' x
2
x3
f iv x
6
x4
M
f n x 1n 1
n
xn
1 ! n
Demonstrăm prin inducţie matematică că f n x 1n 1
xn
1I.Etapa
! vereificării (a fost practic făcută) n 1 f ' x 12
0! 1
x x
A
II. Presupunem Pk adevărată: f k x 1k 1 k
k
x
1! k 1
şi demonstrăm că P k 1 este adevărată , P k 1: f k 1 x 1k 2 k 1
x
' '
1!
. f 1k x fk 1
k 1! 1k
'
k 1 k 1 !
1
k 1
x
x
k
x
1 k 1!x 1 k 1! k x
1
1
k 1 k ' k 1 k 1 k2
k! x k 1
Pk Pk 1,
deci Pn este adevărată n 1 natural.
f x f 2 f ' 2x 2 f 2 x 2 f 2x 2 f n 2x
1 1 1 1
'' 2 ''' 3
L
2 L n
1! 2! 3! n!
f x ln 2 1! 2 x 2 2!
1 1 1 1
22 x 223! 23 x 23 L 1n n1
1 2 1 n 1! x
2
2n L n! 4 n
x 2 1 x 2 1 x 2 1 x 2 L
ln x ln 2
2
3
n 1 1 x 2
1 L
3 4 2 n
2 2 2
2 2
1
3. Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R \ 1 R f x f x x
x
1 11
Soluţie: Calculăm mai întâi derivatele acestei funcţii.
f ' x
x 1 2
12
''
f x x 3
1 6
f ''' x
x 4
M 1
n!
f n x 1n
x 1
n 1
'
1 2
L
1 1! 2 2! n! n!
f x 1 x x 2 L 1n
1 1 1 1 xn L
x 1! 1 2! 1 1 n
1 n! 1
1 x x x L xn L xn
2 3
m1
Care este mulţimea de convergenţe pentru această serie?
1
an 1 lim an 1 1 R
n a 1
n 1,1
Dacă x 1 seria 1 n
divergentă.
n 0
2 n L
1! 2! 3! n!
e e x 2 f x 2 e x 2 L e x 2 L
1 1 1 1
e x 1 3 3 3 2 3 3 3 n
1! 2! 1 3! n!
e x 1 e3 1 1 x 2 1 x L x 2n L
2
1! 2!
2 x! e
3
Calculăm raza de convergenţă pentru seria
x 2 n
n 0 n!
27
Facem substituţia x 2 y e
n0
3 y 3.
a e n! n 3
e3 0 R
a n! n
n lim a limn e3 n
n 1
!
n .
Seria 1! în y este pe Astfel seria în x este convergentă
convergentă ,.
x 2 , x , .
1
5. Dezvoltaţi în serie Taylor în jurul lui x=4 funcţia f x ; f : R \ 1,2
x 3x 2 R. 2
1 1 1
f x .
x2 x
1
1 n
Într-un exerciţiu precedent am demonstrat că n
x 1 1 x n!1n
1
Analog 1 n n!
1
n
x 2 , deci obţinem:
x 2 n 1
' '
1 1 1 1
f x x 2 x
' 2 2
1 x 2 x 1
M
n! n!
f n x 1
n
x n 1
x n 1
1n f x f 42 1 f ' 4x 4 1 1 f '' 4x 42 L 1 f n 4 x 4n
L
1!
1 1 1 1 x 4 1 2! 2! n!
x 4 2 L
2 1 2!
x 3x 2 6 1! 22
2
3 n 2! 33
1 n! 1 n n!
x 4 L23 1 1 x 4 1 1 x 42
1
1 n
L n 1 3
33
n! 2 n 1
3
6 2 2 3 2 2
1n 1 n 1
n 1 x 4 L
x4 1 x4
n n
n n 1
1 2 3 2 1 2
n
1 3
n 1
3
x4 x4 2x
2 1 1 2 1 2 x 4 2
6
x4 x4
3 1 1 3 1 3 x 4 3
1<x<7dezvoltarea este valabilă pentru x 2,6.
Astfel
28
4. SPAŢIUL R n . ŞIRURI ÎN R n
x1 , x2 ,..., xn .
Rn x x1, x 2,..., x n/ x
i R, i 1, n sau R R1 44R 2 ...
n
4 43R
. n ori
Definim pe R n operaţia de adunare astfel: dacă x x1 , x 2 ,..., x n şi y y1 , y 2 ,..., y n sunt
două
elemente arbitrare din R n , atunci suma lor este x y x 1y , x 1 y2 ,..., x2 y n. n
1. x y y x , x, y R n (comutativitate)
2. x y z x y z x, y, z R n
(asociativitate)
x, x 0, x R n , x, x 0 x 0
2. x, y y, x , x, y R n
3. x, y z x, y x, z , x, y, z
R n
4. x, y x, y , x, y R n ,
R .
29
Observaţia 4.1. R n înzestrat cu produsul scalar definit anterior
este un spaţiu euclidian.
Definiţia 4.3. Fie x R n ,definim x x 2 x 2 ... x 2 . Acest număr real poartă numele de norma lui
1 2 n
x.
Propoziția 4.2. Norma definită anterior are proprietăţile următoare:
1. x 0, x R n , x 0 x 0
2. x x , R, x R n
3. x y x y , x, y R n .
Observaţia 4.2. Deoarece orice spaţiu vectorial pe care s-a definit o normă poartă numele de spaţiu
vectorial normat, deducem că R n este un spaţiu vectorial normat. Norma definită anterior nu este singura
n
normă ce se poate defini pe R n . Astfel, , sunt alte norme pe R n ;
x
imax(
1,n x ) , respectiv x xi
i 1
i 1
ele verifică relațiile din propoziția anterioară.
n
2
se numeşte distanța Cebîșev (denumită șidistanța pe tabla de sah, aceasta reprezentând numărul minim de mutări
pe care trebuie să le execute regele pentru a se deplasa de la o pozițite la alta pe o tablă de șah).
n
n n
, este șiea o distanță pe R n șise
Aplicaţia d1 : R R R , d 1x, y x y1 i
1 x y
i i
numeşte distanța Manhattan (denumită și distanța taxiului, căci în cazul n=2 ea reprezintă distanța parcursă de un
taxi pentru a se deplasa între două locații din cartierul Manhattan, în care străzile sunt perpendiculare între
ele).
30
Exemple:
1. Fie x 1; 3; 6; 0 șiy 2; 0; 10; 4 două elemente din R 4 . Să se determine normele
lor precum și x y șisă se verifice că are loc inegalitatea x y x y . Să se afle apoi distanța
d x, y a 2 1 a 4 2 2a 2 8a 17 .
Distanța este minimă dacă expresia de sub radical este minimă, deci avem de determinat
minimul unei funcțiide gradul 2.
min2a 2 8a 17
9 ; min d x, y 3 ; ea se obține când a
72 8
2 .
8 8
4
Definiţia 4.5. Fie I1 , I 2 ,..., I n n intervale pe dreapta reală. Se numeşte interval n-dimensional produsul
Observaţia 4.5.
Dacă toate intervalele I1 , I 2 ,..., I n sunt închise (deschise), I se numeşte interval închis (deschis).
Dacă cel puţin unul dintre intervalele I1 , I 2 ,..., I n este nemărginit, I se numeşte interval
nemărginit.
În cele ce urmează prin interval n-dimensional vom înţelege un interval n-dimensional deschis şi mărginit,
afară de cazul când se va specifica în mod expres altceva.
Exemple:
Considerăm cazul plan (n=2) și cel al spațiului tridimensional (n=3).
Intervalul I 2,10,4 este un interval închis şi mărginit; intervalul I 1,9 1,4 este un
Intervalul I 2,10 0,8 este un interval închis şi mărginit; intervalul
1,9 3,4 2,2 este un interval deschis şi mărginit; intervalul 5,10 0, 5,5 este un
interval deschis şi mărginit; intervalul 2, 0,4 este un interval nemărginit.
I 10,2
interval nemărginit.
31
Definiţia 4.6. Se numeşte vecinătate a unui punct a R n , orice mulţime care conţine un interval n-
dimensional ce conţine a. O vecinătate a lui a se notează cu V.
Exemple:
V 2,42,5 reprezintă o vecinătate a lui a 0,3 R 2 , deoarece a 1,1 2,4 V .
1
V 1 ,1 1 2 1 ,2 1 , n 1, reprezintă vecinătăți ale lui 1,2 R2 .
n n
n n
Definiţia 4.7. Spunem că punctul a R n este punct interior mulţimii A R n , dacă există o vecinătate V
a lui a inclusă în A, adică dacă este ea însăşi o vecinătate a lui a. Mulţimea punctelor interioare ale unei
0 0
mulţimi A formează interiorul mulţimii A şi se notează cu A . Evident A A .
Definiţia 4.8. Se numeşte mulţime deschisă o mulţime formată doar din puncte interioare.
0 0
Dacă A A , atunci A A , deci A este o mulţime deschisă.
Exemple:
0
Dacă V 2,42,5, atunci V 2,4
2,4. 0
11 11
V , , , n 1, atunci V n , n , V , adică V este o mulțime
1 1 1 1
n n nn n n
deschisă
0
V 2,71,3, atunci , V 2,7 1,3 V , deci V nu reprezintă o mulțime deschisă.
Definiţia 4.9. Spunem că punctul a R n este exterior mulţimii A dacă este interior complementarei lui A,
adică dacă există o vecinătate V a lui a astfel încât a V CA .
Definiţia 4.10. Spunem că punctul a R n este punct aderent mulţimii A dacă orice vecinătate V a lui a
conţine cel puţin un punct din A, adică V A . Mulţimea punctelor aderente lui A se notează cu A şi
Exemple:
Dacă V 3,5 1,6, atunci V 3,5 1,6 V , deci V este o mulțime închisă.
32
V
1 1 1 1
, , , n 1, atunci V , n , n V , adică V nu este o mulțime
1 1 1 1
n n nn n n
închisă
Definiţia 4.12. Spunem că punctul a R n este punct fronieră al mulţimii A dacă orice vecinătate a sa
conţine şi puncte din A şi puncte din complementara lui A (este aderent şi lui A şi complementarei lui A).
Mulţimea punctelor frontieră ale mulţimii A se notează cu A sau FrAşi se numeşte frontiera mulţimii
A.
Definiţia 4.13. Spunem că punctul a R n este punct de acumulare al mulţimii A dacă orice vecinătate V a
lui a conţine cel puţin un punct al mulţimii A, diferit de a.
Definiţia 4.14. Spunem că punctul a R n este punct izolat al mulţimii A dacă există o vecinătate V a lui a
astfel încât V A a.
Definiţia 4.15. Mulţimea A este mărginită dacă există un număr real, pozitiv, r, astfel încât
x r, x A .
Exemple:
Fie A x, y R 2 / x 2 y 2 9, y 0, 8,8.
Punctul B 1, 2 , B 1, 5 sunt puncte interioare şi de acumulare pentru A. C 3,0 este punct
de acumulare pentru A ce nu aparţine lui A, şi este şi punct frontieră. D 4, 5 este punct frontieră
şi punct de acumulare pentru A. E8,8 este un punct izolat al mulţimii A. F 1,1 este punct interior lui A.
4.2.Şiruri de puncte în R n
numeşte şir de puncte din spaţiul R n . Notaţia folosită ese cea obişnuită x , sau mai simplu x .
Definiţia 4.18. Un punct a R n este limita unui şir x de puncte din R n , dacă în afara oricărei
k
33
Observaţia 4.7. lim xk a lim xk a 0 .
k k
3. Dacă xk a , atunci xk a
4. Orice şir convergent din R n este mărginit, adică există un număr M astfel ca x M , k
N (a k
spune că un şir de puncte din R n este mărginit , revine la a spune că şirul format cu normele termenilor este
mărginit.
Observaţia 4.8. Dacă xk a , nu rezultă că şirul x k este convergent. Dacă
însă
xk 0 xk 0 .
xk y k a b ;
xk yk ab ;
xk a
dacă y
k 0, b 0
y ; b
k
dacă k , , k R k x k a .
Definiţia 4.20. Un şir x k de puncte din R este un şir fundamental(sau şir Cauchy) dacă oricare ar
fi n
‹ .
Propoziţia 4.6. Un şir x
k de puncte din R are limita a R , dacă şi numai dacă, pentru
fiecare n n
Criteriul lui Cauchy Un şir de puncte din R n este convergent dacă şi numai dacă este şir fundamental.
Propoziția 4.7. Un şir x k de puncte din R este convergent către a R , dacă şi numai dacă,
pentru n
n
34
fiecare i 1,2,..., n , şirul coordonatelor xik kN este convergent către pri a .
Proprietăţi importante
1. Orice subşir al unui şir convergent este convergent şi are aceeaşi limită.
2. Schimbând ordinea termenilor unui şir convergent se obţine tot un şir convergent, care are aceeaşi limită.
3.Adăugând sau eliminând un număr finit de termeni la un şir convergent se obţine tot un şir convergent, cu
aceeaşi limită.
4. Orice şir mărginit de puncte din R n conţine un subşir convergent (lema lui Cesaro).
Definiţia 4.21. Un spaţiu metric în care fiecare şir fundamental este convergent se numeşte spaţiu complet.
Definiţia 4.22. Un spaţiu normat complet se numeşte spaţiu Banach.
Observaţia 4.10. Spaţiul normat R n este complet, deci este un spaţiu Banach.
Definiţia 4.23. Un spaţiu Banach în care norma se poate deduce dintr-un produs scalar se numeşte spaţiu
Hilbert.
Observaţia 4.11. Spaţiul R n , cu norma uzuală este un spaţiu Hilbert. R n este de asemenea spaţiu Banach
şi pentru normele x
1
n
x i
, x
i
sup x . Aceste norme nu se pot deduce dintr-un produs scalar.
i1 1in
Exemple:
1. Să se studieze convergența următoarelor șiruri din R 2 , date prin expresiile termenilor generali.
2n 3 n 2 5n 6
x n , , n 2 ;
n 1 2n 2
1
2n n 2 5n 6
y n 2
3 n 1 , 3n 12n 3 , n
2 ;3
2n 1 n
z n , 2 , n
5n 1 2n 1 1 .
2n n 2 5n 6 1
Cum pr1 xn n 2 , iar pr2 , atunci x 2,1 , deci
3n 1 2n 1
2 n
2 n n
2
xn
x n 2
n
este un șir convergent în R 2 .
2n n 2 5n 6
y 0,1 ,
Cum pr1 yn 23 n 0 , pr2 yn 1 n , n n
6
n 1 3n 12n 3 6
deci yn iar
este un șir convergent în R 2 .
n2
atunci
2n 3 1 n
Cum pr1 zn , iar pr2 zn 0 , atunci zn , 0, deci
5n 1 n 2n 2 1 n n
z n2
n
nu este un șir convergent în R 2 .
35
2. Să se studieze convergența șirului x n n 1
din R3 , cu termenul general:
2n 3 n 5 n2
2 3n
x n , 2n 1n 3, 2n 5 3n, n 1 .
2n 1
Analog ca în cazul precedent studiem convergența șirurilor de numere reale pr x , i 1,3 .
i n n 1
2n 1 4
n n 5 n 5 n 5
5 4
lim pr1 xn lim2n 3 4 2n 1
lim1 2n 1 1 lim1 lim1
2n 3 4
n
n 2n 1 2n 1 2n 1
n
n
n
4n 5
lim
e n 2n 1 e2 .
2
2 1 2 3n 3n n 1 1
pr2 xn n , lim pr x lim n lim
3
n
2 n
3 n
n 2 5 3
n n n .
2n 1n
n 2
3
n
5
5
3 3
1 1
2 e , ,
Astfel x , deci este un șir convergent din R .
3
n
n
2 5
36
5. FUNCŢII DE MAI MULTE VARIABILE
Definiția 5.1. Fie A o mulţime din R n . O funcție f : A R m se numește funcţie vectorială de o variabilă
vectorială.
Argumentul funcţiei f este un vector din R n , iar valorile funcţiei sunt, de asemenea, vectori.
Deoarece o variabilă vectorială x R n este echivalentă cu n variabile reale x , x ,...,
1 x2 (care nsunt
componentele lui x, sau coordonatele lui x în raport cu baza canonică a lui R n ), se mai spune că f este o funcţie
vectorială de n variabile reale.
Valorile funcţiei se notează cu f x sau f x1 , x 2 ,..., x n .
În cazul în care m 1 se spune că f este o funcţie reală de o variabilă vectorială, sau de n variabile
reale. Funcţiile reale de o variabilă vectorială se mai numesc funcţii scalare pe A, sau câmpuri scalare pe A.
Graficul unei funcţii reale de n variabile reale, f : A R m , este format din toate punctele din
spaţiul
R n1 de forma x1, x 2,..., x ,n f x ,1x ,...,
2 x n cu x , x1 ,...,
2 x n A .
compunerea lui f cu funcţiile proiecţie: f1 pr1 o f , f 2 pr2 o f ,...., f m prm o f . Pentru orice x A notăm f1
x pr f x, f x pr f x,..., f x pr f x. Deci f x f x, f x,..., f x,
1 2 2 m m 1 2 m sau
Funcţiile f1 , f 2 ,..., f m , sunt funcţii reale şi poartă numele de componentele reale ale funcţiei vectoriale
f. Reciproc m funcţii reale definite pe aceeaşi mulţime A pot fi considerate totdeauna ca fiind componentele
reale ale unei funcţii vectoriale.
Ţinând seama de consideraţiile precedente putem reduce totdeauna studiul unei funcţii vectoriale la
studiul mai multor funcţii reale.
Vom studia în continuare funcţiile reale de mai multe variabile reale şi vom considera pentru început
cazul n 2 , adică funcţiile reale de două variabile reale, urmând ca pe parcurs să generalizăm noţiunile pe
care le vom studia, extinzându-le la cazul a n variabile reale.
f x, y l ‹ . 37
O altă formulare echivalentă se poate da cu ajutorul şirurilor convergente: spunem că l R este limita
funcţiei f în punctul a, b dacă pentru orice şir de puncte din A, x n , y n nN , convergent către a, b ,
cu
ar fi x, y a, b cu proprietatea x, y a, b ‹ , x, y A , să avem f x, y f a, b ‹ .
convergent către a, b , cu x n , y n a, b , şirul valorilor funcţiei converge către f a, adică
Spunem că funcţia f este continuă în a, b dacă pentru orice şir de puncte din A,
bf, x , y f a,
n
n x n , y n nN ,
n
b .
Exemple:
3xy , x, y
4x 2 5 y
1. Să se studieze continuitatea funcţiei f : R R , f x, y
2
2 0,0 .
3 , x, y
2 0,0
Evident, funcţia este continuă în toate punctele lui R 2 mai puţin în 0,0 deoarece pentru
3xn y n
xn, y a, b, a, b 0,0 avem f x , y f a,b.
4x3ab
n n
n
n
2
5 y 2 n
n n 4a 2 5b2
38
Prin trecere la limită în această dublă inegalitate obţinem:
0 lim f x n , y n lim y n 0 .
n n
Astfel funcţia are limită în punctul 0,0 dar nu este continuă în acest punct deoarece
sin(x 2 y 2 ) , x, y
2. Să se studieze continuitatea funcţiei f : R R
2
, f x, y 2x 2 2 y 2 0,0 .
1
, x, y
2
0,0
Analog ca în exemplul precedent, funcţia f este continuă pe R 2
Avem f x , y sin(x n yn ) .
2 2
2xn2 y n2
n
n
sin zn
Observăm că x
n y nz 0 . Astfel avem:
2 2
1 șideci f xn , y 1 .
n
n z n n n
n 2
Astfel f 0,0 lim f x, y , adică f este continuă șiîn punctul 0,0, deci e continuă pe R 2 .
1
2 xy0
0
f este continuă (parţial) în raport cu x în punctul a, b, dacă funcţia f x , f x : x R /x, b A
Teorema 5.1. O funcţie continuă în punctul a, b este continuă (parţial) în raport cu fiecare
variabilă.
Observaţia 5.1. Reciproca acestei teoreme nu este în general adevărată, adică există funcţii continue
într-un punct în raport cu fiecare variabilă, fără a fi continue în acel punct.
39
Să se arate că este continuă parţial în raport cu fiecare variabilă în toate punctele lui R 2 , (deci şi în
0,0) dar nu este continuă în 0,0.
Evident f este continuă pe R 2 0,0, deci conform teoremei precedente este continuă parţial în
.
x2m
n n
n 4 yn 1
4 4
4m4
Astfel f x n, y 2m
expresie ce depinde de m.
n 1 4m4
Deci f nu are limită în punctul 0,0( vezi exemplul anterior), deci nu e continuă în 0,0.
n
f x, b f a, b
mulţimii A. Spunem că f este derivabilă parţial în raport cu x în punctul a, b, dacă
lim
xa xa
există şi este finită.
f
Această limită, dacă există, se notează cu f a,xb sau cu a,x
b şi poartă numele de derivata
f f a, y fa, b
Analog avem: f y a, b a, b , dacă există şi este finită limita din
y lim yb y
b
ultimul termen al egalităţii. Ea poartă numele de derivata parţială de ordinul întâi în raport cu y a funcţiei f în
punctul a, b.
Dacă f este deriabilă parţial în raport cu variabila x (sau y) în fiecare punct al lui A, spunem că este
derivabilă parţial în raport cu x (sau y) pe A.
Observaţia 5.2. Când calculăm derivata parţială în raport cu o variabilă, celelalte variabile ce apar
sunt considerate constante şi derivăm ca şi cum am avea o singură variabilă, folosind regulile de derivare de la
funcţiile reale de o singură variabilă reală.
Exemple:
Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi ale funcţiilor
40
a) f : R 2 R , f x, y x 3 y 2 3x 2 y 2 xy
5x ,
b) f : R 2 0,0 R , f x, y x2y
.
x 2 y 2
Aplicând regula de deivare formulată în cadrul observației precedente obţinem:
f
a)
x
x, y 3x 2 y 2 6xy 2 y
5,
f
y
x, y 2x 3
y 6x 2 y x .
b)
f
x, y
x 2 y/x 2x y 2 x 2 x2 y 2 /x x y 2 2
2xx 2 y
x y x y
2 2
x 2
y 2
2
x 2 y 2 4xy ,
2
x 2 y 2
2
x 2 y/
2 /
y x y x 2 y x y
2 2 2
f
x, y
y x 2
y 2
2 y
2
2 x2 y 2 2 yx 2 y
x y 2
2 2
. 2
x y 2 2
5.3. Dacă funcţia f este derivabilă parţial în raport cu x (sau y) în punctul a, b, atunci
Observaţia
2
lui A şi dacă derivatele parţiale f xx, y şi f yx, y , care sunt şi ele funcţii reale de două variabile
definite pe A, sunt la rândul lor derivabile parţial în raport cu x şi y, derivatele lor parţiale se numesc derivatele
parţiale de ordinul doi ale lui f şi se notează astfel:
Observaţia 5.4. Funcţiile f xy , respectiv fxy se mai numesc şi derivate parţiale mixte de ordinul doi
pentru f. În general ele sunt diferite , dar există şi funcţii pentru care ele coincid.
Criteriul lui Schwarz. (Condiţii suficiente pentru ca derivatele parțiale mixte să coincidă)
Dacă funcţia f : A R 2 R are derivate parţiale mixte de ordinul doi într-o vecinătate V a
unui punct
a, b A , şi dacă acestea sunt continue în a, b, atunci ele coincid în acest
punct, adică
Observaţia 5.5. Dacă f x, f y şi f xy există într-o vecinătete a lui a, bşi dacă cea din urmă
este
continuă în a, b, atunci fxy există în punctul a, b şi f xy a, b fxya, b .
Exemple: x 2y
f : 0, R , f x, y
2
b)
y
Să se calculeze derivatelexparţiale de ordinul doi pentru
a) Calculăm
funcţiile: a) maifîntâi R , f de
: R 2derivatele x 3 yîntâi
x, yordinul 3xale
2 lui
y 2 f.
4x
f
x
x, y 3x 2
y 6xy 2 4
,
f
y
x, y x 3
6x 2 y .
Derivând parţial derivatele parțiale de ordinul întâi ale lui f vom obţine derivatele parțiale de ordinul doi ale
lui f.
x y
2
42
x 2 x y x 2 y
f x, y x3 .
x x y 2
x y 2
2 f2 x, y
2xy 2 y x y x
2 2 2
y 2xy 2 2x
2xy 2 y x y x
2 2
y 2xy
x y 2 2
2 y 3 x y x y
4 3
x y 3
2
f x, y
x 2
4xy x y 2 x 2 y 2xy 2 2x
x 2
4xyx y x 2 y 2xy 2
2
yx y
3
2
x y 4
x y 3
x y 3
2 2x 3
2 f2 x, y 3
y x x y 3 x
y 3 3
Derivând parţial în raport cu x pe f x, y se obține 2f 2
, care coincide cu
y x, y x y 3
xy
celalată derivată mixtă, criteriul lui Schwarz fiind îndeplinit.
Definiţia 5.6. Fie f : A R 2 R şi a, b un punct interior mulţimii A. Spunem că funcţia f este
diferenţiabilă în punctul a, b dacă există două numere reale şi , şio funcţie : A R , continuă şi
nulă în punctul a, b, astfel încât pentru orice punct x, y A să avem:
Teorema 5.2. Fie f : A R 2 R şi a, b un punct interior lui A în care f este diferenţiabilă.
Atunci ea admite derivate parţiale în acest punct şi mai mult f xa, b iar f ya,
b . Demonstraţie:
Fixăm y b . Pentru x a , astfel încât x, b A , avem:
f x, b f a,
continuă parţial în raport cu variabila x în acest punct, obţinem: lim , de unde rezultă
xa
b x a
faptul că f este derivabilă parţial în raport cu x în punctul a, b şi că f xa, b
.
punct a, b, continue în acest punct, atunci f este diferenţiabilă în punctul a, b.
Observaţia 5.6. Dacă derivatele parţiale ale lui f există şi sunt continue pe A, atunci ea este
diferenţiabilă pe A.
Observaţia 5.7. Reciproca teoremei de mai sus nu este adevărată.
Observaţia 5.8. Pentru o funcţie reală de n variabile reale definită pe o mulţime A R n , se defineşte
n
2
a , a
1 2 ,..., a n .
Se numeşte diferenţiala lui f în punctul a, b, funcţia liniară, notată cu df a, b , dată de:
f x, y f a, b df a, bx, y , are sens numai pentru x, y A (altfel
membrul stâng nu are sens).
Putem scrie: df dx dy f , cu ajutorul operatorului: d dx dy , care poartă
x y x y
numele de operator de
diferenţiere.
Observaţia 5.9. Pentru cazul unei funcţii de n variabile diferenţiala este:
f f f n
f
df x dx1 x dx2 ...
dx n x dx , i
1 2 xn i1 i
n
iar operatorul de diferenţiere este: d
x1 dx x2 dx2 ... xn
1 dx n x dx . i
i1 i
Definiţia 5.8. Fie f : A R 2 R o funcţie şi a, b interior mulţimii A. Spunem că funcţia f este
diferenţiabilă de n ori în a, b, sau că f admite diferenţială de ordinul n în a, b, dacă toate derivatele
parţiale de ordinul n-1 ale lui f există într-o vecinătate a lui a, b şi sunt diferenţiabile în acest punct.
Se spune că f este diferenţiabilă de n ori pe A dacă f este diferenţiabilă de n ori în fiecare punct al lui A.
Diferenţiala de ordinul n a lui f în punctul a, bse notează d n f a, b şi respectiv d n f , dacă nu se
n există în acest punct, iar ordinea de derivare în a, b până la ordinul n inclusiv nu are importanţă.
Observaţia 5.10. Dacă funcţia f are, într-o vecinătate a punctului a, b, toate derivatele parţiale de
ordin n continue în a, b, atunci f este diferenţiabilă de n ori în acest punct.
Cu ajutorul operatorului de diferenţiere putem scrie:
n
d f dx dy f .
n
y
x
45
Dezvoltarea puterii de ordinul n a operatorului de diferenţiere este, din punct de vedere formal,
asemănătoare binomului lui Newton. Astfel pentru n=2,3 obţinem următoarele expresii:
2f 2 2f 2f
n 2 d 2f dx 2 dxdy dy2 ,
x 2 y 2
xy
f
3
f
3 3
f 3 f
n 3 d 3f dx 3
3 dx 2
dy dxdy 2
dy
x 3 x 2 y 3 xy 2 3 y 3
Exemple:
1. Să se calculeze diferenţialele de ordinul unu, respectiv funcţiei
doi, ale
f f
Avem: 2xe x 3 y , 6 ye x 3 y df 2xe x dx 6 ye x
2 2 2 2 23y2 2 3 y 2
dy .
x y
2 f 2e x
2 3 y 2
4x 2e x
2 3y2
,
x 2
2 f x 2
3y2 2
3y2
y 2 6e 36 y 2 e x
2f
12xye x 2 3y
.
xy 2
d 2 f 2 4x 2 e x dx 2 24xye x dxdy 6 36 y 2 e x
23y2 2 3 y 2 2 3 y2
dy
2
. Notând cu d 2 f , diferenţiala de ordinul doi a funcţiei f în punctul dat
avem:
d 12 f 2e1 dx 2 6e1dy 2 . trei variabile
reale
2. Acelaşi enunţ ca la exerciţiul precedent pentru o
funcţie de
f : R 3 R, f x, y, z 2x 2 y 2 z 2 3xyz , punctul ales fiind 1,2,1 .
f
Avem: x 4x 3yz,
f
y 2 y 3xz,
f
z 2z 3xy
Diferenţiala de ordinul întâi, într-un punct oarecare, este:
df 4x 3yzdx 2 y 3xzdy 2z 3xy
dz .
În punctul 1,2,1 df 2dx 7dy 4dz .
1
2f
2 f 4, 2 f 2,
x 2 2 , y z 2
2
46
2 f 2f
2f
xy
Obţinem diferenţiala de ordinul doi:
d 2 f 4dx 2 2dy 2 2dz 2 6zdxdy 6 ydxdz 6xdydz
d 2 f 4dx 2 2dy 2 2dz 2 6dxdy 12dxdz 6dydz .
1
Operaţiile algebrice efectuate cu funcţii ce au derivate parţiale sau sunt diferenţiabile conduc la funcţii
de acelaşi fel. Diferenţiabilitatea se păstrează şi prin operaţia de compunere a funcţiilor, fapt care nu se
realizează şi în ceea ce priveşte derivatele parţiale.
Teorema 5.4. Fie u, v : A R 2 R , două funcţii diferenţiabile în a, b A , şi funcţia
: B R 2 R , u, v, diferenţiabilă în punctul c, d , c ua, b, d va, b. Funcţia
compusă
x u x
f v x
u v.
,
f u v
y u y v y
Observaţia 5.11. Dacă funcţiile u,v sunt diferenţiabile pe A, iar funcţia este diferenţiabilă pe B,
atunci funcţia compusă f este diferenţiabilă pe A.
Teorema 5.5. Dacă u, v : A R 2 R au derivate parţiale continue pe A, iar
funcţia
:BR2 R, u, v, are derivate parţiale continue pe B, atunci funcţia
compusă
f u v
,
x u x v x
f u v
y u y v y
Teorema 5.6. Dacă u, v : A R 2 R au derivate parţiale într-
un punct a, b A , iar funcţia
c, d B, c ua, b, d va, b, atunci funcţia compusă f : A R, f x, y ux, y, vx, y are
derivate parţiale în punctul a, b, şi ele se calculează cu aceleaşi formule ca în teorema precedentă.
Observaţia 5.12. Dacă funcţia nu este diferenţiabilă în punctul c, d , atunci este posibil ca funcţia
47 dacă funcţiile u şi v sunt diferenţiabile în a, b,
compusă f să nu aibă derivate parţiale în acest punct chiar
iar
Observaţia 5.13. Dacă u, v : A R 2 R au derivate parţiale pe A, iar funcţia : B R 2 R ,
u, v, este diferenţiabilă pe B, atunci funcţia compusă f : A R, f x, y ux, y, vx, y are
derivate parţiale pe A, şi ele se calculează cu aceleaşi formule ca în teorema precedentă.
Exemple:
1. Să se precizeze dacă funcţia f : R 2 R , f x, y x 2 y 3xy, sin xy ese diferenţiabilă pe R 2 ,
în condiţiile în care este diferenţiabilă pe domeniul maxim de definiţie, şi dacă da, să se calculeze
diferenţiala de ordinul întâi a acesteia.
Alegând ux, y x 2 y 3xy , vx, y sin xy , u, v : R 2 R , ele sunt diferențiabile pe R
2
.
Cum este diferenţiabilă pe domeniul maxim de definiţie atunci șif este diferenţiabilă pe R
2
.
f f
Avem: df dx dy .
x y
Derivatele parțiale sunt date de:
f u v
,
x u x v x
f u v
y u y v y
Obţinem:
u u
2xy 3y, x 2 3x,
x y
v v
y cos xy, x cos xy
x 3x x cosy
df 2xy 3y x
y cos xy 2
xy
dx
Diferenţiala de ordinul întâi a lui f este:
dy .
u v
u v
2. Să se precizeze dacă funcţia g : R R, g x f x 3 4x, e 2 x este diferenţiabilă pe R , în
condiţiile în care f este diferenţiabilă pe domeniul maxim de definiţie, şi dacă da, să se calculeze diferenţiala
de ordinul întâi a acesteia.
Alegând ux x 3 4x, vx e 2 x acestea sunt derivabile pe R și deci g este diferențiabilă, cu
precizarea că u şi v sunt funcţii de o singură variabilă iar rolul funcţiei este luat de f (vezi observația 4.13).
Adaptând formulele anterioare pentru cazul în care u şi v depind de o singură variabilă, obţinem:
g f du f dv
dg dx .
x u dx v dx
f
f 3x x 4 2e2 dx .
du 3x 2 4, dv 2e 2 , de unde rezultă dg 2
x
dx u v
dx
48
3. Fie : R 3 R diferențiabilă pe R 3 . Să se calculeze diferenţiala de ordinul întâi a funcţiei
f : R 3 R , f x, y, z 2x 3y 2 z, xe y 22z2
, xyz , în condiţiile în care aceasta există.
diferenţiabile pe R 3 . f f f
Avem: df dx dy dz
x y z
Adaptând formulele pentru cazul funcţiilor de trei variabile avem:
f u v w
,
x u x v x
w x
f u v w
,
y u y v y
w y
f u v w
.
z u z v z
w z
Derivatele parţiale ale funcţiilor u, v, w sunt:
u u u
2, 6 yz, 3y 2 ,
x y z
v v v
ey 2xye y 4xze y
22z2 2 2 z 2 22z2
, , ,
x y z
w w w
yz, xz, xy .
x y z
Astfel obţinem:
f 22z2
2 ey yz ,
x u v w
f
6 yyz
2 2 2xye xz ,
y22 z2
2 2
df 2
y e 2 z 6 yz
yz dx u xzdy
vy 2 z w
u v
w
2xye u
v w
f
3y 4xze
2 y 2 2 z2
2 2 xy .
u 3xy v
yz
z 2 y 2xze w
u v dz . w
şi deci
49
Definiţia 5.9. Se numeşte polinom Taylor de gradul n ataşat funcţiei f în punctul a, b polinomul de
n ni
n! i0 x y b
1
x a y b f a, 1 x a y b f a,
2
Tnx, y f a,
1! x b y 2! x b y
b
n
K 1 x a y b f a, b
n! x y
Rn x, y f x, y Tn x, y se numeşte restul de ordinul n al formulei lui Taylor.
Relaţia f x, y Tn x, y Rn x, y poartă numele de formula lui Taylor de ordinul n. Rn
x, y reprezintă măsura erorii aproximării funcţiei f prin polinomul Taylor de gradul n.
Dacă funcţia R x, y este continuă în a, b, lim R x, y R a, b 0 , putem
n n n
aproxima funcţia
xa
yb
Teorema 5.7. Dacă funcţia f : A R 2 R are derivate parţiale de ordinul n continue într-o
x, y x a y b .
2 2
yb
Observaţia 5.14. Teorema rămâne adevărată în condiţiile în care f este diferenţiabilă de n ori într-o
vecinătate a lui a, b, şi derivatele parţiale sunt continue doar în a, b.
punctului a, b, atunci pentru orice punct x, y din această vecinătate, există un punct , A , aflat
pe n1
1 x a y b f ,
segmentul ce uneşte punctele x, y şi a, b, astfel că R x, y n 1!
n
y
x pentru o funcţie de două variabile reale
Observaţia 5.15. Formula lui Lagrange sau a creşterilor finite
Dacă funcţia f : A R 2 R este diferenţiabilă într-o vecinătate V a punctului a, b, atunci pentru
orice punct x, y din această vecinătate, există un punct , A , cu între x şi a, şi între y şi b, astfel
50
7. Extremele funcţiilor de mai multe variabile reale
1. Extreme locale pentru funcţii reale de două variabile reale
Fie f : A R 2 R şi a, b A .
Definiţia 5.10. Punctul a, b se numeşte punct de maxim(minim) local al funcţiei f x, y dacă există
o vecinătate V a lui a, b astfel încât pentru orice x, yV A să avem f a, b f
x, y (
f a, b f x, y ).
Punctul a, b din definiţia anterioară se numeşte punct de extrem local (sau relativ) al funcţie
f.
Observația 5.16. a, b este punct de extrem local al lui f dacă diferenţa f x, y f a, b are semn
f xa, b 0 , f ya, b 0 .
df a, bDefiniţia
fx a, b5.11. ya, bdy df a, b 0 xf a, b yf a, b
dx fUn punct a, b interior lui A se numeşte punct staţionar al funcţiei f x,
0
, dacă
yAstfel a spune
f că a, b este un punct staţionar al funcţiei f, înseamnă că funcţia este diferenţiabilă în
acest punct
esteiar derivatele parţiale
diferenţiabilă a, bpunct
în acest
în punctul şi dacă
suntdiferenţiala
nule. sa este nulă în acest punct.
Observaţia 5.17. Dacă f este diferenţiabilă în a, b şi a, b este punct de extrem local
pentru f,
a, b avem f xa, b f ya, b 0 , nu rezultă neapărat că a, b este un punct de extrem local pentru
f.
Exemple:
1. Fie f : R 2 R, f x, y x 2 2 y 4 y 2 .
x
Avem: f x,y 2x 3f 0x0, 0 ,
f y x, y 8 y 2 y f y 0,0
0
Punctul 0,0 nu este punct de extrem pentru f căci pe orice vecinătate a sa diferenţa f x, y f 0,0
nu păstrează semn constant.
51
Astfel fie V o vecinătate oarecare a lui 0,0 şi fie x,0, x 0 , respectiv 0, y, y 0 , puncte din V.
Avem:
f x,0 f 0,0 x 2 ›0
f 0, y f 0,0 2 y 4 y 2 ‹0,
deci 0,0 nu este punct de extrem local al funcţiei f cu toate că derivatele parţiale sunt nule în acest punct.
vecinătate a sa, de fapt pe R 2 avem: f x, y f 0,0 x 2 y 2 2x 3y 2 0 , deci păstrează semn
constant.
Teorema 5.10. (Condiţii suficiente pentru ca un punct staţionar să fie punct de extrem local)
Fie f : A R 2 R şi a, b un punct staţionar al lui f. Dacă f are derivate parţiale de ordinul doi
b
a. Dacă fx a, b 0 , a, b este punct de
2
minim.
b. Dacă fx a, b 0 , a, b este punct de
2
maxim.
f x a, b f a,
2. Dacă 2
0 , atunci a, b nu este punct de extrem local al funcţiei f ci este punct
bf xyxy a, b fy a, şa.
2
b
Una din metodele de determinare a punctelor de extrem local ale unei funcții de mai multe variabile
presupune parcurgerea următoarelor trei etape:
Etapa I: determinarea punctelor staționare ale funcției date (rezolvând sistemul obținut prin anularea
derivatelor parțiale de ordinul întâi);
Etapa II: calcularea derivatelor parțiale de ordinul doi;
Etapa III: testarea condițiilor din teorema precedentă pentru a stabili care dintre punctele staționare este
punct de extrem local.
Exemple:
1. Să se determine punctele de extrem ale funcţiei f : R 2 R, f x, y x 3 y 3 12xy 4
Etapa I. Determinăm punctele staţionare ale funcţiei.
f
x
3x 2 12 y
x 2 4 y 0 .
Avem: , 2
f
3y 2 12x y 4x 0
y 52
Substituim x y 2 în prima ecuație șiobținem:
4
y 4 4 y 0 y 4 64 y 0 yy 4 y 2 4 y 16
16
0
Găsim două soluţii reale pentru acest sistem: 0,0, 4,4.
Etapa II . Calculăm derivatele parţiale de ordinul doi ale lui f.
2 f 2 f 2f
Avem: 6x, 6 y,
x 12 .
2
y 2
xy
Etapa III. Testăm pe rând care din punctele staţionare găsite este şi punct de extrem local pentru f .
2f
a) Pentru punctul 0,0 obţinem 0,0 2 f2 0,0 2 f 0,0 12
x 2 6, y 6, .
xy
f 0,0 f
2
6 12
Astfel x0,0 36 144 108
f xy 0,0 fyxy2
0 12 6
0,0
Conform teoremei precedente punctul 0,0 nu este punct de extrem, ci este punct şa pentru f.
4,4 24
Conform teoremei precedente punctul 4,4 este punct de extrem pentru f.
2 f
Deoarece 4,4 24 0 , rezultă că 4,4 este un punct de maxim local pentru
x 2 f.
Maximul local al lui f este: f 4,4 64 64 12 16 4 60 .
4
2x 5 x 5 , y 0 reprezintă soluţia unică a sistemului.
0 2
6 y 0
Astfel funcția admite un singur punct staționar.
Etapa II. Determinăm derivatele parțiale de ordinul doi.
Avem: f x 8, f 6, f xyy 0 .
2 2
53
f x2 2 ,0 f xy 2 ,0 8 0
5 5
48 0
0 6
f xy 2 ,0 f y2 2,0
5 5
Astfel ,0este punct de extrem local pentru f , fiind punct de minim deoarece ( f x 2 ,0
5 5
8 0 ).
2 2
H a ... ,
...
f x x an 1
f x2n a
...
care poartă numele de matrice hessiană, construim şirul format de minorii ei principali, adică şirul:
...
f x a xf1x2
1 f x12a, 2
2
1
f a f ,...,
xa2x1
a
x 2
2
Dacă toţi minorii principali ai lui H sunt pozitivi ( i ›0, i 1, n ), a este punct de minim
local
pentru f, iar dacă toţi minorii principali ai lui H, considerându-i aşezaţi în ordine crescătoare după rangul lor au
semne alternând, începând cu semnul minus( 1 ‹0, 2 ›0,...), a este punct de maxim local pentru f .
Exemple: y2 z2 4
1.Să se determine punctele de extrem ale funcţiei f : 0, 3 R, f x, y, .
z x 16x y z
Etapa I.
Derivatele parţiale ale lui f, de ordinul unu, sunt:
y2 y z , f 2z 4 ,
f x 1 16x f y 8x y2
2
2 2 , y z
z
Rezolvând sistemul
f x 0
f y 0 , şi ţinând cont de domeniul de definiţie al funcţiei f , obţinem soluţia:
fz 0
54
42
a ,24 2, 4 8
2
Astfel funcția admite un singur punct staționar.
Etapa II. Calculăm derivatele parțiale de ordinul doi pentru a construi matricea hessiană H.
Derivatele parţiale de ordinul doi ale lui f sunt:
y2 , f 1 2z 2 2
, 2
f x 8x 3
2
y
2
8
8x y3 f z y z3
y
2z
f xy 8x 2 , f xz 0 , f yz .2
y
Obținem următoarea matrice hessiană în acest punct este:
1
4 3
2 2 4 0
2
1 3
H a 4 4
2
2 44 2 .
4
2 2
0 3
2 4
2
Etapa III. Testăm dacă punctul staționar este sau nu punct de extrem local.
34 8 2 , .
Minorii principali sunt: 1 2 4
8, 2
1524 2 3 4
8
Ei sunt toţi strict pozitivi, astfel că punctul a este un punct de minim local pentru funcţia f.
42
8
Minimul funcţiei este min f f ,24 2, 4 8 44 2 .
2 4
8
extrem relativ la mulţimea A0 , dacă restricţia lui f la mulţimea A0 are în a un extrem obişnuit. Astfel, a
spune că f are în punctul a un maxim (minim) local relativ la mulţimea A0 , înseamnă că există o vecinătate V
a lui a,
la legături (cele n variabile sunt legate între ele prin cele p relaţii ale sistemului anterior).
Metoda multiplicatorilor lui Lagrange pentru determinarea extremelor condiţionate
Principalele etape ale metodei sunt:
1. Se construieşte funcţia lui Lagrange, notată cu L, astfel: L : R n p R
1 2 n 1 2 p i i 1 2 n i
i 1
p.
Parametrii i , i 1, p se numesc multiplicatorii lui Lagrange.
L 0
x 1
L
0
x 2
...
L
n
x 0 .
F1 0
...
F p 0
Dacă a , a ,..., a , , ,...,
1 2
este o soluţie a acestui sistem, punctul a a ,..., a este punct
n 1 2 p 1 n
cât şi funcţiile Fi , i 1, p , au derivate parţiale de ordinul doi într-o vecinătate a punctului a. Studiem
, ...diferenţei
semnul f xo nouă
, obținem f funcție
a. Înlocuind
~ în expresia
ce depinde x , xL,...,
funcţie
doar de x şi faptullui
multiplicatorii f x f cu
căLagrange a=
1 2 p L 1 2 n
valorile
~ ~ 2~ n 2
~
L x L a . Construim diferenţiala de ordinul doi: d L dxi dx j .
La
i , j xi x j
1
5. Dacă forma pătratică este definită, atunci diferenţa f x f a= L~x ~La păstrează semn
constant în jurul lui a, deci a este punct de extrem condiţionat pentru f, iar dacă nu este definită, atunci
~
a nu este punct de extrem condiţonat pentru f. Dacă d L este 2pozitiv definită, avem un minim
condiţionat, iar dacă este negativ definită un maxim condiţionat.
56
Exemple:
1. Să se determine extremele funcţiei f : R 3 R, f x, y, z x 2 y z , cu condiţia xyz 4 2 . 2
2
2
Lx, y, z, x 2 2 y 2 z 2 xyz 4 2 .
2.Cu derivatele parţiale de ordinul întâi ale funcţiei L construim sistemul ce defineşte punctele staţionare ale lui
L. Acesta este:
L 0
2x yz 0
L
x 0 4 y xz 0
y .
L 2z xy 0
0
z xyz 4 2 0
L
0
Rezolvând acest sistem şi ţinând cont de domeniul de definiţie al funcţiei f se obţine o unică soluţie:
2, 2,2, 2 .
3. Pentru a stabili dacă punctul 2, 2,2 este punct de extrem condiţionat pentru f fixăm 2 şi obţinem
~
funcţia L x 2 2 y 2 z 2 2 xyz 4 2 .
2~
~ ~ 2~ L2 ~ L 2~
L
2
2L L L 2z , 2x, 2y.
Avem: x 2 2 , y 2 4 , z 22 , yz xz
xy
Calculând aceste derivate parţiale de ordinul doi în punctul 2, 2,2 obţinem:
2 L~ ~ L2 ~ L L ~L
2
L 2~
2, 2 4, 22 , 2 2 , 2 2 , 2 .
x~ 2 y 2 z 2 xy yz
xz
Astfel
~ forma pătratică pe care o obţinem este:
d 2L 2dx 2 4dy 22dz 22 2dxdy 2dxdz 2 2dydz .
dx dz
dy 2 .
Astfel avem:
~
d 2L 6dy 2 6dz 26dydz
57
d 2L 6 dy2 dz 2 dydz 6 dy dz dz2.
~ 9
2 2
~
5. d L2 este deci o formă pătratică pozitiv definită, de unde deducem că punctul este un punct de
2, 2,2
minim condiţionat pentru f.
Avem min f x, y, z f 2, 2,2 4 4 4 12 .
x,y,
z xyz
1
Să considerăm că f este o funcţie continuă şi strict crescătoare pe un segment a, b, cu valori în
O ecuaţie de forma F x, y 0 poate avea (în raport cu y) una sau mai multe soluţii pe o mulţime A,
Exemple:
Ecuaţia x 4 2 y 2 1 0 nu are nici o soluţie reală, nici în raport cu x, nici în raport cu y.
F x, y 0 , adică este o funcţie definită implicit, sau mai simplu funcţie implicită.
Propoziţia 5.1. Fie A R n , n 1, x un punct interior lui A, B R şi y un punct interior lui B; fie funcţia
0 0
atunci:
a) există o vecinătate U 0 A a lui x0 şi o vecinătate V0
x U 0 fixat, ecuaţia y, F x, y 0 să aibă o singură soluţie în V0 ,
B a lui y0 astfel încât pentru orice punct
în
y f x: F x, f x 0, x U
0 ,
58
b) funcţia implicită f x : U 0 V0 , definită de ecuaţia F x, y 0 verifică egalitatea f x0
y 0 şi
este continuă, în x0 .
2 . Pentru orice y V fixat, funcţia x F x, y este continuă pe U (nu numai în x0 ), atunci funcţia
Teorema 5.12. Fie A R n , n 1, x un punct interior lui A, B R şi y un punct interior lui B; fie funcţia
0 0
reală F:A
1. Funcţia x,y Rastfel
FB F x1încât F n x, 0y,y 0 are
, x 2 ,...x derivate
0 . Dacă: parţiale F , F ,..., F , F continue pe o
x1 x2 xn
vecinătate y
U V a lui x0 , y 0 ;
2. Fyx0 , y0 0
; atunci :
a) există există
o vecinătate U
0 A a lui x 0 şi
funcţia V
ob)vecinătate f 0x f x1 , x2 ,..., x n are derivate parţiale x1 f ,x2f ,...,xn f continue pe U0 , şi acestea
B
sunt a lui y 0 şi
date de
o funcţie relaţiile:
unică
y f x Fxi x, f
f x , x U 0, i 1, n
:U0
i
Fxy
x, f x
V , astfel
c) dacă0 F derivatele parţiale de ordinul k sunt continue pe U V , atunci funcţia implicită f are derivate
încât y 0
parţiale de ordinul k şi acestea sunt continue pe U 0 .
f x0
şi F n=1,
Pentru cazurile x, respectiv n=2, teorema anterioară devine:
Fie F x, y o funcţie definită într-o vecinătate V R a unui punct x , y şi care se
x (n=1) 2
Teorema f5.13.
0 0
0, pentru
anulează xînUacest
0 ,
punct: F x0 , y 0 0 . Dacă F are derivate parţiale Fx, Fy
continue pe V, iar
Fyx0 , y0 0 , atunci există o unică funcţie x definită şi continuă într-o anumită vecinătate
a lui x0 , cu
xy
2 , x,2y 0,0
1. Să se studieze continuitatea funcţiei f : R R , f x, y x 4 y
2
.
1 , x, y
0,0
Soluţie:
Cum limita depinde de valoarea lui m, funcţia din enunţ nu are limită în punctul 0,0, deci, cu
atât mai mult, nu este continuă în acest punct.
2
4x3 y
4 4
, x, y
.
2. Fie funcţia f : R R , f x, y
x 02 y 0,0
, x, y
0,0
Să se arate că este continuă parţial în raport cu fiecare variabilă în toate punctele lui R 2 , (deci şi în
0,0) dar nu este continuă în 0,0.
Soluţie:
Evident f este continuă pe R 2 0,0, deci conform teoremei precedente este continuă parţial
în toate punctele lui R 2 0,0. Vom arăta că f este continuă în raport cu variabila x în origine şi
vom deduce că ea este continuă şi în raport cu y, deoarece x şi y au roluri simetrice.
Avem lim f x,0 4x 3
04 0 f 0,0, ceea ce justifică afirmaţia precedentă.
x0
lim x0 x
4
0
Deci f xn , y n 4m
, limită ce depinde de m.
1 2m2
n
Deducem de aici că f nu are limită în punctul 0,0, deci f nu este continuă în 0,0.
a) f : R 2 R , f x, y x 3 y 2 5x 2 y 2 xy 2 y ,
b) yx 3y .
f : R 2 0,0 R , f x, y x sin
2 2
Soluţie:
f f
a) x, y 3x 2
y 2 10xy 2 y , x, y 2x 3
y 10x 2 y
x2
x y
f
x, y cosx 3y x 2 y 2 2 sinx
2 2
,
b)
x x y
3y2x
f cosx 3y 3x y sinx 3y
2 2
x, y
y2 y
x 2
y 2
2
a) f : R 2 R , f x, y 2x 3 y x 2 y 2 3x 2 y 4x
xy
b) f : 0, 2 R , f x, .
xy
y
Soluţie:
f
x
x, y 6x 2
y 2xy 2 6xy
4,
f
y
x, y 2x 3
2x 2 y 3x
2
,
Derivatele parțiale de ordinul doi ale lui f sunt:
61
2 2f x, y 12xy 22y 6
x y
2 f x, y 6x 2 4xy 6x
yx
2 f2 x, y 2
y 2x
2 f x, y 6x 2 4xy 6x
xy
Se observă că cele două derivate parţiale mixte de ordinul doi ale lui f coincid, pentru că, după
cum se poate verifica imediat, este satisfăcută condiţia (de continuitate) ce apare în consecinţa
criteriului lui Schwarz, consecința 4.1.
f f
a) x y x y5 2xy 2sin2xy
xy
2
x 2
x 2sin2xy.
Soluţie:
a) Într-adevăr avem:
f
x 2xy 5y 2 y sin2xy
2
f
2x 2 y 5x 2x sin2xy.
y
Astfel obținem:
f f
2xyy x 5y x 2sin2xy y x
x y
x y5 2xy 2sin2xy
2 f 2 y2 4 y cos2xy
x2 2
2 f 2x 2 4x cos2xy
y 2 2
62
2 f 4xy 5 2sin(2xy) 4xy
xy cos2xy
Astfel avem:
2 f 2 f 2 f
2xy x 2 y 2
2
xy x 2
x
2 xy4xy 5 2sin(2xy) 4xy cos2xy
2xy2xy 5 2sin2xy.
Soluţie:
Avem:
4y 2xy
f 4x 2x , f 2 .
x y2
2
y 2x 2 y
2 2
x y
x 2x 2 2 2
y 2
Astfel derivatele parțiale de ordinul doi sunt:
2 f 2x 2 y 2 4x 2 2 y 2 2x 2
x2 x 2 y 2 2 x 2 y 2 2
,
2 f 2x 2 2 y
x 2 x 2 y 2
2
2
2 f 2 f 0
x2 y .
2
Soluţie:
63
f
x 8x y 3x y 5
3 2 2
f
x
2,1 8 2 3 1 3 22 12 5 64 12 5
47
f
y 2x 2x y 3
4 3
f
y
2,1 32 2 2 3
3 32 16 3
51
f f
df dx dy df 2,1 47dx 51dy.
x
y
8. Să se calculeze diferenţialele de ordinul unu, respectiv doi, ale funcţiei f în punctul 0,1 .
f : R 2 R, f x, y e x
2
4 y 2
.
Soluţie:
f f
2xe x 8 yex 4 y
2
4 y 2 2 2
,
x y
2 2 2 2
df 2xe x 4 y dx 8 ye x 4 y dy .
Pentru a obţine diferenţiala de ordinul doi calculăm derivatele parţiale de ordinul doi ale lui f.
Avem:
2 f 2e x 2
4 y 2
4x 2ex
2
4 y 2
,
x2
2 f 8e x 2
4 y2
32 y2ex
2
4 y 2
,
y 2
2 f
16xyex 4 y 2
2
.
xy
dy 2 .
d 2 f 2e4 dx 2 40e4 dy 2 .
1
64
9. Să se determine y șiy dacă y=y xeste funcția definită implicit de ecuația:
Soluție:
Fie F x, y y 5 x 2 y 3 x 2 y, x, y R .
2
mulțimea R 2 care verifică ecuația dată. Punctul 0,0 satisface această condiție.
Pentru orice x dintr-o vecinatate a punctului x 0 , ecuatia data are solutie unica yx iar derivata
F
x, yx
y x x .
F
y
x, yx
Astfel pentru orice x din vecinătatea lui 0 ecuația dată are soluție unică y yx.
Calculând derivatele acestei funcții obținem:
2xy 3 2x
yx , adică y0 0 .
5 y 4 3x 2 y 2
1
2 y 3 2x3y 2 y 25 y 4 3x 2 y 2 1 2xy 3 2x20 y 3 y 6xy 2 6x
y x
2
yy
5 y 4 3x 2 y 2 1
2xy 3 2x 2 4
2
2xy 3 2x
5 y 3x y2 2 1 2xy3 2x 20 y3 6x y2
2 y 6xy 5 y 3x y 1
5 y 3x y 1 6xy
3 2 4 2 2 4 2 2 2
5 y4 3x 2y2 1 2
Obținem: y 0 2 .
10. Să se determine y șiy dacă y=y xeste funcția definită implicit de ecuația:
Soluție:
Fie F x, y y 2 x 5 1, x, y R 2 .
65
Evident, F este de clasa C 1 pe R 2 .
F
x
x, y 2 y 5x
4
F
y
x, y 2 y
F
y
x, y 0 , dacă y 0 .
din multimea R 2 , cu y 0 , care verifică ecuația dată. Punctul 0,1 satisface acestă condiție.
Pentru orice x dintr-o vecinătate a punctului x 0 , ecuația dată are soluție unică yx iar derivata
Astfel pentru orice x din vecinătatea lui 0 ecuația dată are soluție unică y yx.
Calculând derivatele acestei funcții obținem:
2y 4
yx 5x
2 , adică y 0
1.
y
2 y 20x 2 y 2 y 5x 4
3
Obținem: y 0 0 .
11. Să se determine y șiy dacă y=y xeste funcția definită implicit de ecuația:
Soluție:
Fie F x, y 4x 2 xy y 2 4, x, y R 2 .
F
y
x, y x 2
y
F
y
x, y 0 , dacă x2y
0.
66
Punctul 0,1 satisface condițiile: F 1,1 0 și1 2 1 0 , astfel că pentru orice x dintr-o
vecinătate a punctului 1, ecuația dată are soluție unică y yx, iar derivata acesteia se calculează cu
formula din teorema 4.13:
F
x, yx
y x x .
F
y
x, yx
Astfel pentru orice x din vecinătatea lui 1 ecuația dată are soluție unică y yx.
Calculând derivatele acestei funcții obținem:
8x y
yx , adică y1 7 .
x2
y
y x
8 y x 2 y 8x 2 y1 2 y 15y 15xy , adică y 1 15 105 120 .
x 2 y x 2 y 1
2
12. Să se determine derivatele parțiale de ordinul întâi șidoi ale funcției z definite implicit de ecuația:
3x 2 y 2 z 2 3xz 2 y 0 .
Soluţie:
Fie F x, y, z 3x 2 y 2 z 2 3xz 2 y .
Evident F este de clasă C 1 pe R 3 . Derivatele
ei parțiale de ordinul întâi sunt:
F F F
6x 3z , 2 y 2 , 2z 3x .
x y z
Aplicăm formulele din teorema 4.14 calculăm derivatele parțiale de ordinul întâi ale lui z:
F F
z
x, y 6x 3z
3z 6x
,
z
x, y 2 y 2 2 y 2 .
x 2z 3x 2z 3x y 2z 3x 2z 3x
Pentru calculul derivatelor parțiale de ordinul doi vom deriva, ținând cont de faptul că z zx, y
în relațiile obținute.
67
Astfel găsim:
3x
9z 18x 12z 18x 2z 3x 3z 6x 6z
12x 6z 9x
2z 2z
3x 2z 2
3x
3z2z 3x 3z 6x3x 3x 6z 2
18xz
18x 2
2z 3x 3
2z 3x 3
2 2z 3x 2 y 2 2 z 2y2
2z y 4z 6x 2 y 2 2
y 2
x, y 2z 3x 2
2z
2z 3x
3x 2
4z 6x2z 3x 2 y 24 y 4 8z 2
8 y 2 18x 2 24xz 16
y8
2z 3x 2
2z 3x 2
z
3 2z 3x 3z 6x 2 z
2 z
x, y y y
yx 2z
3x 2
3x
6y6
2z 3x 3z 6x 4 y 4
2z 3x 2z 3x 6xy 6x3 .
2z 2
2z
3x 3x
68
6. INTEGRALE DUBLE ŞI TRIPLE
Definiţia 6.2. Numărul pozitiv, notat cu d i , dat de relaţia d i sup d P, Q, unde d P, Q
P,QDi
Exemple:
Di - disc circular împreună cu frontiera sa d i este diametrul său;
mărginite D1 , D2 ,...., Dn ale diviziunii considerate, iar Pi i , i Di câte un punct intermediar din
n
fiecare
n
unde M i sup f x, y, i 1, n , se numeşte suma Darboux
Expresia S f i1 M i i x, y
D
, a funcţiei f relativă la diviziunea .
superioară
i
Observaţia 6.1. Sumele Darboux nu depind de alegerea punctelor intermediare şi verifică relaţia
s f f , Pi S f .
D, dacă există un număr real I cu proprietatea că ›0, ›0 astfel încât pentru orice diviziune ,
cu
I f x, ydxdy .
D
69
Criterii de integrabilitate
Criteriul I. Funcţia f : D R 2 R ste integrabilă pe compactul D dacă și numai dacă oriare ar fi
orice ›0, există numărul ›0, astfel încât pentru orice diviziune cu ‹ să avem
S f s f ‹ .
Criteriul III. Dacă f este continuă pe D atunci f este integrabilă pe D.
f x, y gx, ydxdy f x, ydxdy gx, ydxdy.
D D D
O x
3. Dacă funcţia f este integrabilă pe D şi f x, y 0 x, y D , atunci f x, ydxdy 0 .
D
V f x, ydxdy .
D
y
O
x
D
Dacă f x, y 1, x, y D , suprafaţa S va fi paralelă şi congruentă cu D, iar înălţimea h a cilindrului
drept format va fi egală cu unitatea. Astfel, volumul cilindrului va fi: V ariaDh ariaD1 ariaD.
x a, b există integrala F x f x, ydy ,iar F x este integrabilă pe a, b, atunci:
c
b
d
I f x, ydxdy a c f x, ydy
dx . b
Observaţia 6.2. Dacă pentru orice y c, d există integrala F y f x, ydx ,iar F y este
a
I f x, ydxdy a f xdx c f ydy (integrala dublă se calculează ca un produs de integrale simple).
1 2
Exemple:
O
Varianta 1- vom face mai întâi integrarea în raport cu variabila y şi apoi în raport cu variabila x (ca în
teoremă). 1
1
0
y 2 0 .
x
3x
3 2 2x
Putem
x2 aplica șiteorema
precedentă pe 1,4, fiind
dar şi observaţia
F este integrabilă ce-i o funcție continuă pe acest interval.
urmează. Calculăm integrala în
Aplicând
ambele teorema precedentă deducem că:
4
moduri. 7x 2 x 3 .
7x x 2dx 3x
4
I 3 2x1 xy dxdy 1 3 4 1
3
2
Astfel I 3 2x1 xydxdy 4 .
225
-1 O
3
2
x
1 ydy .
Varianta 1- Integrăm în raport cu variabila y mai întâi, iar apoi în raport cu variabila x.
y
F x 1 x 2
2
2
xy 1 x x x 3 3 x 2 x 3 .
2
1 x y dy 1 x 2 1 23 2
2
F fiind o funcție continuă este integrabilă pe1,3.
Obținem:
3
3 x 2 x 3 dx 3x
x 4 x x 44 .
3 3
2 4
2
2 2 2
x 1
1 x x ydxdy 1 1 x
2
1 4 3 2
2
1
2
I 2
28 2
40 20
44
20 3 y 4 4 y dy 24 3 y dy 24 y 3 y 2 1
1 1
3. Să se calculeze e 2 x y dxdy, I
0,40,2 .
I
2
O
4 x
Observăm că e2 x y e 2 x e y .
Folosind ultima observaţie putem calcula integrala din enunţ ca pe un produs de două integrale simple.
Avem astfel:
4 2
1 2 x 12.
4 e
y
e 8
1e 2
e dxdy e dx e dy e
2x
y
2x y
1
I 0 0 2 0
0
2
73
Definiţia 6.7. Dacă D x, y/ a x b, x y x, , sunt două funcţii continue pe
şi
a, b astfel încât x‹ x, x a, b, spunem că D este un domeniu simplu în raport cu axa
Oy.
(x,y)
y
D
x.y)
O a b x
Definiţia 6.8. Dacă D x, y/ c y d , y x y, , sunt două funcţii continue pe
şi
c, d astfel încât y‹ y , y c, d , spunem că D este un domeniu simplu în raport cu axa Ox.
Teorema 6.2. (Descompunerea integralei duble în integrale simple)
Fie f o funcţie definită şi integrabilă pe domeniul D simplu în raport cu axa Oy. Dacă pentru orice
x
x a, b există integrala F x f x, ydy ,iar F x este integrabilă pe a, b,
atunci:
x
b x
Observaţia 6.4. Analog, dacă f este o funcţie definită şi integrabilă pe domeniul D simplu în raport cu
y
axa Ox, şi dacă pentru orice y c, d există integrala F y f x, ydx , iar F y este integrabilă
pe
c, d , y
atunci:
d y
1. Să se calculeze 2x 3ydxdy , unde D este domeniul din plan mărginit de dreptele
D
y x, y 3x, x 1, x 2 .
O
1 2 x
D poate fi definit astfel: D x, y /1 x 2, x y 3x, deci este simplu în raport cu axa Oy.
74
3x
Astfel: F : 1,2 R, F x 2x 3y dy 2xy32 y
3x
y 0, y 2, x 0, y x 3 .
y
3
2
D
O
x
3
0 0 0
D
4
3y 0 2
2
19 y2 3y 9 19 3 y2 9 y 49
2
dy y3
0 3y
3
2 6 2 2 3
2 0
4
6.5. Schimbarea de variabilă în integrala dublă
Fie D un domeniu mărginit de o curbă simplă închisă , situat în planul xOy şi D un domeniu
mărginit de o curbă simplă închisă , situat în planul uOv , şi corespondenţa
x u, v
y u,
,
v care asociază fiecărui punct din D un punct în D şi invers, realizând o
cu , : D R , funcţii (bijective)
corespondenţă biunivocă între cele două domenii. Această corespondenţă poartă numele de transformare
punctuală (biunivocă), sau mai simplu transformare.
Definiţia 6.9. Transformarea se numeşte regulată în punctul x0 , y 0 interior lui D , dacă
funcţiile
şi au derivate parţiale continue în acest punct, şi dacă determinantul, notat cu , dat de relaţia:
Dx,
D u, y
v
Dx, y u
v ,
Du,
v
u
este nenul în punctul considerat.
v
75
Dx,
Definiţia 6.10. poartă numele de jacobianul transformării.
y
Du,
v
Definiţia 6.11. Corespondenţa dintre D şi D se numeşte directă, dacă atunci când un punct se
Observăm că pentru a realiza corect o schimbare de variabilă trebuie să avem în vedere trei elemente:
1. Faptul că vechiul domeniu D (parcurs de x, y ) trebuie înlocuit cu noul domeniu pe care se va
Dx, y
substituit și el folosind relația: dxdy Du,dudv .
Exemple: v
1. Să se calculeze xydxdy , unde D este un sfert de disc ce are centrul în origine şi raza 3.
D
y y
3
r
t
O 3 x O x
Vom calcula această integrală utilizând trecerea de la coordonatele carteziene la cele polare, dată de
transformarea de coordonate:
x r cos t
.
y r sin t
Pentru ca x, y să parcurgă domeniul D din enunţ trebuie ca r 0,3, t 0, .
2
r, t r cos
Considerăm deci funcţiile , : D 0,3 0,
R date de r, t r
2
t sin t
. 76
Jacobianul acestei transformări este:
tdt
D D 0 0
22
2. Să se calculeze e x y
dxdy , unde D este semicoroana circulară cuprinsă între cercurile cu centrele
D
în origine şi de raze 1 şi 4.
D D 0
2 2 2
bază domeniul D din planul xOy, iar superior este mărginit de suprafaţa de ecuaţie z f x, y se calculează
astfel:
V f x, ydxdy
D
ariaD dxdy
3. Calculul masei unei plăci plane D
Masa, notată cu M, a unei plăci plane, de densitate variabilă , placă ce ocupă domeniul D, se
calculează cu formula:
xG D xdxdy yG D
ydxdy
, .
D dxdy dxdy D
Dacă placa nu este omogenă ci prezintă o densitate variabilă , avem formulele:
ydxdy
5. Aflarea momentelor de inerţie pentru o placă plană omogenă
Considerând o placă situată în planul xOy, ce ocupă domeniul D din acest plan şi notând cu
I O , IOx , IOy momentele de inerţie în raport cu originea şi cu axele de coordonate Ox şi Oy avem relaţiile:
I O x 2 y 2 dxdy Ox y 2 I Oy x 2
I D dxdy , dxdy .D
Dacă placa nu este omogenă ci Dprezintă o densitate variabilă , avem formulele:
Exemple:
1. Să se calculeze volumul unui paraboloid de rotaţie de înălţime h şi raza bazei R, ecuaţia unui astfel
de paraboloid fiind z
h
R 2
x 2 y 2 .
R2
Baza acestui paraboloid este un cerc de rază R, cu centrul în origine. Avem deci:
V
h
2
R 2
x 2 y 2 dxdy .
D R
A dxdy .
D
Trecând la coordonatele polare obţinem:
R
2 r2
R 2 .
dt rdr 2 2
R
A rdrdt 0 0
D 0
78
3. Să se afle poziţia centrului de greutate al unei plăci plane omogene având forma unui sfert de disc
de rază 4.
Folosind formulele de mai sus şi trecerea la coordonatele polare şi ţinând cont că pentru a
parcurge un
sfert de disc de rază R, r 0,4, t 0, , avem:
2
4 2
x G
xdxdy r dr 0 cos 3 4
16
2
1 r
4 3 sin
2 ,
dxdy
D 0
tdt 42 0 t
0
3
D
4
4 2
r dr sin
2
yG D
ydxdy
tdt
0 0
1 r3 4
cos 02
16
.
dxdy 42 4 0 t 3
34
D
Rezultatul confirmă faptul că centrul de greutate al plăcii se găseşte pe axa de simetrie a acesteia, care
este prima bisectoare a axelor de coordonate.
4. Să se afle momentele de inerţie ale unei plăci plane dreptunghiulare de dimensiuni 2, 5, omogene,
faţă de două din laturile sale.
Considerăm că deptunghiul are unul din vârfuri în originnea axelor de coordonate, lungimea OA 2 ,
iar lăţimea OB 5 . Astfel momentul de inerţie faţă de latura OA (situată pe axa Ox) este:
IOA y dxdy 2dx 5y dy 2 .
2 532 375
D 0 0 3
3
În mod analog găsim momentul de inerţie faţă de latura OB:
IOB x dxdy 5 .
2 23 40
D 3 3
Remarcăm că momentul de inerție este mai mare față de latura de lungime mai mică.
Noţiunea de integrală (Riemann) se poate extinde şi pentru funcţii de trei sau mai multe variabile într-
un mod analog modului de extindere pentru funcţii de două variabile.
f x, y, zdxdydz , sau fdv , iar dacă nu apar confuzii fdv .
D D D
Rămân valabile şi criteriile de integrabilitate de la integrala dublă, cel mai important fiind următorul:
O funcţie continuă pe un domeniu închis este79integrabilă pe acest domeniu.
Proprietăţile integralelor duble, adică: aditivitatea şi omogenitatea faţă de funcţii, aditivitatea faţă de
domenii (aici presupunem că domeniul D este împărţit în două subdomenii D1 , D2 printr-o suprafaţă de volum
nul), monotonia şi formulele de medie, se păstrează şi în cazul integralelor triple, chiar sub aceeaşi formă, mai
puţin formulele de medie, unde aria lui D e înlocuită cu volumul lui D, iar integralele duble cu cele triple.
x, y
D
f x, y, zdxdydz f x, y, zdz dxdy
.
x, y
x u, v, w
Dacă y u, v, w; u, v, w; , , C ; DDu,
, ,
1
v, 0,
z u, v,
atunci: w
w
D u, Dv,, ,
f x, y, zdxdydz f u, v, w, u, v, w, u, v, wD
dudvdw .
Cazuri importante de schimbări de variabilă w
3. Coordonate sferice
80
x a cos sin D, ,
y b sin sin ; 0, 0,2 , abc 2 sin
z
c;cos
0,
Du, v,
3. Coordonate cilindrice w
x cos D, ,
y sin ; 0, 0,2 , z h,
Hz ; z
Du, v,
Exemple: w
Domeniul pe care se calulează integrala este un paralelipiped dreptunghic, de diemnsiuni: 1,2,1. Putem
integra astfel în ordinea în care dorim.
Varianta 1. Putem scrie deci:
z2 dy dx
2
3 dz dy dx 1 4 xy
xy 3dxdydz xy 3dzdy dx
1 4 2 1 4
1
0 2 3
xy
I
0 2 1 0 2
1
4
14
1
y2 1
xy 3 dy dx x 2 6x
3y dx 6x 6dx 3x
1
0 2 0 2 2
0
0 9
Varianta 2.
Vom calcula integrala schimbând ordinea în raport cu care facem integrarea.
Astfel putem scrie:
1
4
2 4 1
xy 3x dy dx y 3 dy dx
2 4
2
4
2
y 2 dx 3 dx 9x 2 9
2
1 4 3y 1 6
1
2
Varianta 1.
Putem reprezenta domeniul D astfel:
D x, y, z/ x 2 y 2 z 2 1, x 0, y 0, z 0
y
. 2
1
Astfel avem:
1 x 2 1 x 2 y 2
0 5zdzdy dx 3 dx .
5 1 1 x2
3
0
D
5zdxdydz 0
0
Calulăm integrala rămasă făcând schimbarea de variabilă: x cos t t 0, , dx sin tdt
2
. 81
Obţinem:
2
1
0 2
1 x 3 dx sin tdt sin tdt 1 cos dt 4 1 2 cos 2t cos 2t
2t 2
2
4 1 4 2 2
0 0 2 0
0
dt
2
2
1 2 1 2
1
2
1
2
1 2
5zdxdydz 0 0 0 5zdz dy dx 53 16 16
D
5
Astfel integrala din enunţ are valoarea .
16
Varianta 2.
Pentru a calcula integrala precedentă putem folosi schimbarea de variabilă în integrala triplă,
trecând la coordonatele sferice:
1 2 2
2 2
51
D
5zdxdydz 0 0 0
5 cos 2
sin d d d 2 0
3d0 d0 sin 2d
.
1
0
0
2 0 2 4 2 2 2 16 .
24
V dxdydz .
D
formula:
.
4. Aflarea momentelor de inerţie
M
Momentele de inerţie în raport cu axele Ox, Oy, Oz, în raport cu planele xOy, xOz, yOz, şi în raport cu
originea O, pentru un corp omogen ce ocupă domeniul D din spaţiu, se calculează astfel:
D D D
I O x 2 y 2 z 2 dxdydz .
D
În cazul unui corp neomogen de densitate , momentele de inerţie se calculează analog flosind formulele:
I Ox y 2
z 2 x, y, zdxdydz Oy
, I x 2 z 2 x, y,
zdxdydz ,
D D
I Oz y 2 x 2 x, y,
zdxdydz ,
D
I xOy z 2 x, y, zdxdydz I xOz y 2 x, y, I yOz x 2 x, y, zdxdydz
, zdxdydz , ,
D D D
I O x 2 y 2 z 2 x, y,
zdxdydz .
D
U x0 , y 0, z 0 x, y, z
x x y y z z
D
2 2 2
dxdydz .
0 0 0
Exemple:
1. Să se calculeze volumul unui corp ce ocupă în spaţiu domeniul D mărginit de planele: xOz, yOz,
z=0, z=6, x+2y=4.
83
Observăm că putem scrie: D x, y, z/x, y , 0 z 6, cu domeniu închis din planul xOy,
mărginit de axele Ox, Oy șide dreapta x+2y=4. Observăm că el este un triunghi dreptunghic de catete: 4,
42
respectiv 2. Astfel are aria S 2 4 .
Obținem deci:
dxdydz dz dxdy dz dxdy z 0 S 6 4 24
6 6 6
D 0 0 .
Observăm că D reprezintă o prismă dreaptă triunghiulară, ce are înălțimea egală cu 6 um șibaza un
triunghi dreptunghic de catete 2 um și4 um.
3. Să se calculeze masa unui corp ce ocupă în spaţiu domeniul D mărginit de planele: xOz, yOz, z=1,
z=5, 2x+y=6, știind că densitatea este direct proporțională cu z, factorul de proporționalitate fiind 4.
Corpul are densitatea variabilă x, y, z 4z
Observăm că putem scrie: D x, y, z/x, y , 1 z 5, cu domeniu închis din planul xOy,
mărginit de axele Ox, Oy șide dreapta 2x+y=6. Observăm că este un triunghi dreptunghic de catete: 3,
3 6
respectiv 6. Astfel are aria S 2 9 .
Obținem deci:
5 5
5
S 2 24 9
4zdxdydz 4zdzdxdy 1 4zdz dxdy
1
1
D 432 .
2z 2
x 2 y 2 z 1, y0
2
16
Abscisa centrului 4de greutate, pentru un corp omogen, se află cu formula:
x G
xdxdydz
D
.
D
dxdydz
Vom folosi coordonatele sferice generalizate pentru calculul integralelor triple din formulă:
sinddd
D 000
84
VII. ELEMENTE DE TEORIA CÂMPURILOR
În studiul ştiinţelor naturii apar trei tipuri de mărimi: scalare, vectoriale, extensive (tensoriale).
Mai des întâlnite sunt primele două tipuri de mărimi.
Mărimile scalare sunt bine determinate prin cunoaşterea unui singur număr real care exprimă
în ce raport se găsesc ele față de o unitate de măsură aleasă ca etalon (alegerea fiind convenţională).
Exemple de mărimi scalare: lungimea, aria, volumul, masa, densitatea, lucrul mecanic,
temperatura, energia potenţială, energia cinetică, etc..
4. origine
Notaţia folosită pentru a desemna un vector este: AB , unde A este originea, B poartă numele
Vectorii mai pot fi notaţi pentru simplitate cu o singură literă astfel: a , v1 ,V2 ,....
Vectorul pentru care extremitatea coincide cu originea se numeşte vector nul. Mărimea sa
este deci zero, direcţia şi sensul fiind nedeterminate. El se notează cu 0 .
Clasificarea vectorilor
85
1. Legaţi - au originea într-un punct fix din spaţiu; de exemplu viteza unui punct material în
mişcarea pe traiectorie.
2. Alunecători - originea se poate deplasa în lungul dreptei suport; de exemplu forţa care
acţionează asupra unui solid rigid, deoarece punctul de aplicaţie al acesteia poate fi situat
oriunde pe dreapta suport, efectul este acelaşi.
Definiţia 7.2. Doi vectori sunt egali dacă au aceeaşi, direcţie, acelaşi sens şi acelaşi modul. În cazul
vectorilor legaţi ei trebuie să aibă şi aceeaşi origine. .
Definiţia 7.4. Doi vectori se numesc coliniari dacă au ca suport aceeaşi dreaptă.
Observaţia 7.1. Pentru cazul vectorilor liberi cele două noţiuni coincid (a spune că doi vectori sunt
paraleli este echivalent cu a spune că sunt coliniari).
Definiţia 7.5. Doi vectori se numesc echipolenţi dacă au aceeaşi direcţie, acelaşi sens şi acelaşi
modul, cu alte cuvinte dacă pot fi suprapuşi printr-o mişcare de translaţie.
Observaţia 7.2. Pentru cazul vectorilor liberi noţiunea de echipolenţă este echivalentă cu cea de
egalitate.
Definiţia 7.6. Doi vectori se numesc opuşi dacă au aceeaşi direcţie, acelaşi modul şi sensuri diferite.
În cazul vectorilor legaţi ei trebuie să aibă şi aceeaşi origine.
Vectorii liberi sunt cei mai des utilizaţi şi în cele ce urmează, dacă nu se specifică, vectorii cu
care operăm vor fi consideraţi vectori liberi.
Precizăm de asemenea că dacă avem mai mulţi vectori liberi ei pot fi aduşi astfel încât să aibă
aceeaşi origine.
Operaţii cu vectori
Definiţia 7.7. (Regula paralelogramului) Fie V1 şi V2 doi vectori daţi, pe care-i considerăm ca
având originea în punctul O. Se numeşte sumă a vectorilor V1 şi V2 , vectorul OA , unde A este vârful
opus lui O în paralelogramul construit cu ajutorul celor doi vectori (fig.1). Notaţia folosită este cea
obişnuită pentru adunare:
V1 V2 OA
86
A
V2
O Fig.1.
Definiţia 7.8. (Regula liniei poligonale închise) Se numeşte sumă a vectorilor V1 şi V2 , vectorul
OA , unde O este originea primului vector, iar A este extremitatea celui de-al doilea, acesta din urmă
având originea în extremitatea primului (fig.2.).
O Fig.2.
Această regulă este echivalentă cu regula paralelogramului, dar prezintă avantajul că poate fi
uşor aplicată cazului în care avem de făcut suma a n vectori n 2, n N .
Fig.3.
6
S Vi .
i1
1. V1 V2 V2 V1 (comutativitate).
3. V1 0 V1
4. V V 0
1 1
Definiţia 7.9. Diferenţa dintre vectorii V1 şi V2 este un vector, V , ce reprezintă de fapt suma dintre
87
Fig. 4.
Definiţia 7.10. Se numeşte produs dintre scalarul a şi vectorul V un alt vector, notat aV , care
are aceeaşi direcţie cu vectorul dat, acelaşi sens sau sens opus cu V după cum a este strict pozitiv,
sau strict negativ, iar modulul este dat de relaţia: aV a V
Observaţia 7.4.Prin înmulţirea unui scalar nul cu orice vector se obţine vectorul nul.
3. abV abV .
Definiţia 7.11. Se numeşte versor al unui vector un vector unitar care are aceeaşi direcţie şi acelaşi
sens cu vectorul dat. Versorul vectorului V se notează cu versV şi este dat de relaţia:
V
versV .
V
Avem relaţia: V OA OA1 OA2 . Vectorii OA1 , OA2 se numesc componentele vectoriale ale vectorului
88
A
O
Fig.5.
B Fig. 6.
Din extremitatea A a vectorului dat, ducem o paralelă la dreapta d 3 până când aceasta
V V1 V2 V3 ,
iar V1 ,V2 ,V3 poartă numele de componentele vectorului dat după cele trei direcţii.
Propoziţia 7.3. Dacă vectorii V1 ,V2 sunt coliniari atunci între ei există relaţia V1 V2 0 , cu
, R* .
Observaţia 7.5. Doi vectori V ,V1 sunt
2 coliniari dacă şi numai dacă există un scalar a R* astfel
încât V1 aV2 .
Prin axă înţelegem o dreaptă pe care s-a stabilit un sens pozitiv de parcurgere a punctelor
sale. Vectorial o axă este caracterizată de un versor.
89
Definiţia 7.12. Numim unghi a doi vectori V1 ,V2 unghiul din intervalul 0, format de sensurile
D
Fig.7.
Definiţia 7.13. Numim proiecţie a vectorului V pe axa D un scalar egal cu produsul dintre modulul
vectorului considerat şi cosinusul unghiului format de acest vector cu axa D. Notăm:
Se observă că proiecţia unui vector pe o axă este un scalar pozitiv sau negativ, după cum unghiul
dintre vector şi versorul axei este în primul sau al doilea cadran (ascuţit sau obtuz).
două. Orientăm aceste trei drepte cu ajutorul versorilor i , j, k astfel încât triedul Oi , j, k să
fie
direct, adică un observator situat de-a lungul versorului k , cu capul în sensul lui k să observa
suprapunerea versorului i peste j de la dreapta spre stânga după un unghi de 90o . Figura geometrică
astfel construită se numeşte reper cartezian ortogonal, iar axele se notează de obicei cu Ox, Oy, Oz.
M3
z M
O M2
y
Fig.8.
M1
x
90
Vectorul OM se numeşte vector de poziţie al punctului M. Descompunem acest vector după
direcţiile axelor Ox, Oy, Oz. Astfel obţinem:
OM OM1 OM 2 OM 3 .
După cum se observă imediat vectorii ce reprezintă componentele vectorului de poziţie al lui
M faţă de cele trei direcţii sunt coliniari cu versorii acestora. Astfel există scalarii x, y, z
astfel încât
OM 1 xi , OM 2 yj , OM 3 zk şi deci
OM xi yj zk .
Definiţia 7.14. Scalarii care apar poartă numele de componentele sau coordonatele scalare ale
vectorului OM .
O notaţie echivalentă pentru vectorul OM este aceea care precizează doar componentele
V OB x2 x1 i y 2 y1 j z 2 z1 k .
z
A
y
O
Fig.9.
x
V1 x1i y1 j z1k şi V2 x2 i y2 j z2 k .
V1 V2 x1 x2 , y1 y2 , z1 z2 ;
Observaţia 7.6. Doi vectori V1,V2 sunt paraleli (coliniari) dacă şi numai dacă R astfel încât:
x1 y z
V1 V
2 x 1 y1 . z2
2 2
Produsul scalar
Definiţia 7.14. Se numeşte produsul scalar a doi vectori V1 ,V2 , un scalar notat V1 V2 , egal cu
produsul dintre modulele celor doi vectori şi cosinusul unghiuli format de aceştia, adică
b) Când vectorii, fiind nenuli, sunt ortogonali, deoarece în acest caz cosinusul unghiului
dintre ei este egal cu zero.
De aici putem deduce următoarea propoziţie: condiţia necesară şi suficientă ca doi vectori
nenuli să fie ortogonali este ca produsul lor scalar să fie nul.
2. Produsul scalar a doi vectori este egal cu produsul dintre modulul unui vector şi proiecţia
celuilalt pe el, adică:
92
1
V1 V2 V pr V2 , sau schimbând rolurile vectorilor ,V1 V V pr V .
V1 2 2 V21
3. Proiecţia unui vector pe o axă este egală cu produsul scalar dintre vectorul dat şi versorul axei.
V1 V 2 x1 x2 y1 y2 z1 z 2 .
V V x 2 y 2 z 2 V x 2 y 2
z 2.
Deducem formula cu ajutorul căreia putem calcula cosinusul unghiului format de doi vectori
(direcţii) şi apoi expresia analitică a sa. Avem:
cosV ,V V1 V 2
V1 V 2
1
2
x1 x2 y1 y2 z1 z 2
cosV1 ,V 2 .
x12 y 12 z 12 x2 2 y22 z22
Observaţia 7.7. O condiţie necesară şi suficientă ca doi vectori să fie ortogonali este:
V1 V2 x1 x2 y1 y2 z1 z2 0 .
Definiţia 7.15. Cosinusurile unghiurilor pe care le face un vector cu axele reperului cartezian poart
numele de cosinusurile directoare al vectorului considerat.
x y
cos cosV , i , cos cosV , j ,
x 2
y 2
z 2
x 2 y 2 z 2
93
cos cosV , k
z
.
x y z
2 2 2
Expresia analitică a versorului lui V este:
u
V
xi yj zk
cosi cos j cos
V x 2 y 2 z 2 k .
Exemple:
V1 V2 6 1 4 10
3 4 1
u1 V1 i j k , u 2 V2 2 j k
56 56 56 V2
5
2 V 5
Unghiul dintre cei1 doi vectori este determinat cu ajutorul cosinusului său:
cosV ,V V1 V 2
cosV1,V 2 10 5
.
V1 V 2 56 5 14
1
2
Produsul vectorial.
Definiţia 7.16. Produsul vectorial a doi vectori V1 ,V2 , consideraţi în această ordine, este un vector
notat V1 V 2 , perpendicular pe vectorii V1 ,V2 , orientat astfel încât triedul V1 ,V2 ,V1 V 2 să fie drept
(orientarea este dată de regula mâinii drepte sau a burghiului, adică este sensul de înaintare a
burghiului astfel încât vectorul V1 să se suprapună peste V2 pe drumul cel mai scurt), iar modulul este
dat de relaţia:
V1 V2 V1 V 2 sinV1 ,V 2.
94
Propoziţia 7.5. Produsul vectorial are urătoarele proprietăţi:
1. Modulul produsului vectorial este un scalar reprezentând aria paralelogramului construit pe cei
doi vectori;
Fig. 10
De aici putem deduce o formulă pentru calculul ariei unui triunghi ABC. Avem:
ABC 21 AB AC
V1 0 sau V2 0 sau V1 V2 0 ,
sinV ,V 0 V ,V 0 sau V ,V ;
1 2 1 2 1
2
ii jjkk 0
ijk,jki,ki j,
cu i j
V2 x2 i y2 j z2 k , în această ordine: k V1 V2 x1
.
y1 z1
x
2
95
y2
Exemple:
Soluţie: Vectorii daţi sunt necoliniari şi deci irecțiile lor determină într-adevăr un
4 3
plan.
Toate dreptele perpendiculare pe planul determinat de vectorii daţi sunt paralele între ele.
Astfel, există două direcţii (drepte orientate) cu proprietatea din enunţ, una având drept versor
versorul lui
V1 V2 şi cealaltă
i versorulj opus. k
i j k V1 1 i 3 1 j 4 1 k 4 3 4i 5 j k
2 2 3 2 3 2
V2 x1 y1 z1 4 3
x2
y2 z 2
4 5 1
Astfel unul din versori este: u 3 2i j k.
242 42 42
4 5 1
Celălalt versor este: u i j k.
42 42 42
2. Fiind date punctele A 1,3,1, B1,1,1 şi C0,1,2 să se determine perimetrul şi aria
triunghiului pe care aceste îl determină .
AB 2i 2 j AB 8 , AC i 4 j k AC 18 ,
BC i 2 j k BC 6.
Astfel PABC 8 18 6 .
1
Aria este dată de: ABC 2 AB AC .
i j k
AB AC 2 2 0 2i 2 j 6k AB AC 44 , deci ABC
1 44 11
1 4 1 2
96
Produsul mixt
Definiţia 7.17. Produsul mixt a trei vectori V1 ,V2 ,V3 , consideraţi în această ordine, este un scalar,
V ,V ,V V V V .
1 2 3 1 2 3
Observaţia 7.7. Valoarea absolută a produsului mixt este egală cu volumul paralelipipedului
construit pe cei trei vectori.
O
Fig.11
x1 y1 z1
V ,V ,V
1 2 3 2 y2 z2 .
x x3
y3
z3
2. aV , bV , cV abcV ,V ,V ,
Propoziţia
1 7.5. Produsul
2 3 mixt are1 următoarele
2 3 proprietăţi:
1. V ,VEste
3. ,V aditiv
V ,V ,V în V ,V ,Voricare
, dintre argumentele sale, de exemplu
V ,V ,V V V ,V ,V V ,V ,V ,
deoarece
4. V1,V 2, V 2 0, R
1 2 3 4 1 2 3 1 2 4
.
5. Trei vectori: V1 x1i y1 j z1k , V2 x2 i y2 j z2 k şi V3 x3 i y3 j z3 k sunt coplanari
97
x1 y1 z1
V ,V ,V x
1 2 3 2 y2 z2
x3 y3 0z.
3
Exemple:
1
20.
1 2 3
3
2
Dublul produs vectorial. F , F , F 16
3
Definiţia 7.18. Dublul produs vectorial a trei vectori V1 ,V2 ,V3 , consideraţi în această ordine, este
V V V V V V V V V V ,
1 2 3 1 3 2 1 2 3
vectorul lui de poziţie x xi y j zk , poate fi precizat prin cele trei coordonate x, y, z.
u : D R, u x ux, y, z .
Exemple de câmpuri scalare: masa specifică, sarcina specifică, temperatura într-un corp,
presiunea într-un fluid, etc..
98
În cele ce urmează vom caracteriza variaţia câmpului în raport cu argumentele spaţiale. Pentru
a putea face această caracterizare presupunem că funcţia u are derivate parţiale de ordinul întâi
continue şi că cel puţin una dintre acestea este nenulă.
Definiţia 7.19. Se numeşte suprafaţă de nivel mulţimea tuturor punctelor din D pentru care câmpul
are aceeaşi valoare (funcţia u rămâne constantă).
Ecuaţia unei suprafeţe de nivel este: u x c .
Observaţia 7.8. Se deduce de aici că două suprafeţe de nivel nu se pot intersecta fără să coincidă.
Justificarea rezultă din faptul că dacă avem două suprafeţe de nivel distincte u x c1 ,
u x c2 , c1 c2 şi presupunem că ele ar avea puncte comune, acestea ar fi soluţiile sistemului
u x c1
,
u x 2
c
de unde c1 c2 , adică o contradicţie, Astfel, prin orice punct din D trece o suprafaţă de nivel şi
numai una.
Într-un domeniu cu două dimensiuni, ecuaţia u x ux, y c , reprezintă o curbă de
nivel.
Fie o suprafaţă de nivel u x c , şi un punct P ce se poate deplasa fie pe suprafaţa
Q
P
O Fig.1
99
u u u
du dx dy dz
x
y
z
u u u
G xi yj k şi dr idx jdy kdz .
putem considera că membrul drept provine dintr-un produs scalar a doi vectori:
z
Astfel obţinem: G dr 0 .
Cum dr se află în planul tangent în punctul P la suprafaţa de nivel, deducem că G este vector
normal în P la suprafaţa de nivel considerată.
Definiţia 7.20. Vectorul G , notat gradu , dat de: G gradu u i xu j y
u
k , poartă
z numele de
gradientul funcţiei u.
Definiţia 7.21. Operatorul sau nabla, dat de i xj yk , poartă
z numele de operatorul
lui Hamilton.
G gradu i j k u u .
x y z
Q
P
Fig.2
O
Variaţia câmpului scalar la trecerea din P în Q este: u u r dr u r , ea depinde atât de
distanţa PQ , cât şi de direcţia de deplasare S , de versor s .
s PQ dr .
100
Definiţia 7.22. Se numeşte derivata funcţiei u după direcţia de versor s în punctul P, sau derivata
u
câmpului scalar u după direcţia de versor s , limita raportului ,s pentru s 0 , atunci când
du
limita există. Se notează . Avem:
ds
du u
ds lim
s0 s
.
De aici obţinem:
dx coss , dy
cos s , dz
cos s .
Astfel obţinem:
R ux, y,căz , cu
Deducem
x
y u u u u
lim xcos ycos zcos .
s0 s
z
Astfel derivata funcţiei scalare u după direcţia s se obţine folosind relaţia:
du
G s gradu s .
ds
101
Ţinând cont de proprietăţile produsului scalar putem spune că derivata funcţiei scalare u după
direcţia s reprezintă proiecţia gradientului pe direcţia de versor s
du
ds
G s cos s, G G cos s, G .
Observaţia 7.9. Modulul gradientului reprezintă derivata câmpului scalar u după direcţia normalei
în punctul respectiv la suprafaţă. Deducem de aici că:
du
G n.
dn
du
dn
G cos G, n G cos 0 0 G
Observaţia 7.10. Mărimea gradientului este valoarea maximă între derivatele după o direcţie
oarecare.
Avem într-adevăr:
du
G cos s, G G max
du
G.
ds
ds
Observaţia 7.11. Derivatele după direcţiile pozitive ale axelor de coordonate coincid cu derivatele
parţiale în raport cu variabila respectivă, iar cele în raport cu direcţiile negative sunt opusele
derivatelor parţiale.
102
2.
d
fg g df f dg
ds ds
ds
3.
d
F F d .
ds
ds u : R3 R , ux, y, z 2xy x2 z 3y
direcția de versor
ș
i
s i j k Fie
. Să câmpul
1
Exemple: se calculeze gradientul lui u șiderivata sa după direcția dată, în punctul
scalar
3
A 1,0,2
.
u u u
gradu x i j k.
y
u u u
x 2 y z2xz , y 2x 3 , z x .
2
Derivatele parțialede2ordinul
Obținem: gradu y 2xz întâi
i ale x 2 k .
2x lui3ujsunt:
Faţă de un reper cartezian ales, câmpul vectorial se defineşte prin funcţiile reale P, Q, R ,
103
Pentru a calcula variaţia unui câmp vectorial în vecinătatea unui punct M, de vector de poziţie
r , câmp ce variază diferit pe diferitele direcţii ale spaţiului, vom considera o dreaptă ce trece prin M
de versor s , sau o curbă a cărui tangentă în M are direcţia de versor s , pe care alegem punctul M ,
Definiţia 7.24. Se numeşte derivata funcţiei V după direcţia de versor s sau derivata câmpului
V
vectorial V după direcţia de versor s , limita raportului scând s 0 , atunci când această
dV V V V
Avem: cos cos cos .
ds x y z
dV
ds
s V .
Propoziția 7.9. Proprietăţile derivatei unui câmp vectorial după o direcţie sunt:
1. d V W dV dW
ds ds
ds
2. d f V df V f dV
ds ds
ds
3. d V W dV W V dW
ds ds ds
4. d VW dV W V dW .
ds ds
ds
dV numeşte derivata
Definiţia 7.25. Se A V A A
V
vectorului V în raport cu vectorul Ax x y
V
A
V
z
.
dA y z
expresia:
104
Definiţia 7.26. Funcţia scalară P Q R se numeşte divergenţa funcţiei vectoriale V de
x y z
componente Px, y, z, Qx, y, z, Rx, y,
z .
Se notează astfel:
P Q R
divV x y , sau divV V .
z
1. div V W divV divW ,
2. div f V gradf V fdivV
Exemplu: Fie câmpul vectorial v : R 3 R 3 , v x, y, z xyi 2zj 3x 2 yzk . Să se calculeze divv în
punctul A0,1,2 .
Definiţia 7.27. Se numeşte rotorul sau vârtejul câmpului vectorial V şi se notează cu rotV sau
V vectorul dat de relaţia:
R Q P R Q P
rotV i j k .
y z z x
x y
i j k
1. rotV
,
x y z
P rotV
2. rot V W
Q RrotW ,
3. rot f V gradf V frotV .
105
Exemplu: Fie câmpul vectorial v : R 3 R 3 , v x, y, z x 2 y i y 2 3z j să se caluleze
xyzk
rotorul acestuia în punctul A1,2,0
Se știe că rotv R Q P R j Q P k , unde P,Q, R reprezintă
i
y z z x x y
componentele scalare ale lui v .
Avem:
Px, y, z x 2 y, Qx, y, z y 2 3z, Rx, y, z
P P Q Q R R
y 2 , z 0 , 0,
x z3 , x
yz , xzy.
3. Probleme rezolvate:
u u u
x 2xyz 3z , y x z , x 2 y 9xz 2 .
3 2
z
6 1
du
1,2,1 2
7
1
.
ds 6 6 6 6
În punctul A, derivata lui u după direcția dată este:
106
xyz
2. Fie câmpul vectorial v : R 3 R 3 , v x, y, z x 2
yi sin j 2xyz k . Să se calculeze
2
2
divv în punctul A2,1,1.
Soluţie:
Avem:
xyz
Px, y, z x 2 y, Qx, y, z sin , Rx, y, z 2xyz
2
2
.
P Q xz xyz R
x 2xy , cos 2, 4xyz
z .
y
2 2
divv2,1,1 4 cos 8 12 cos 12
2 2
.
3. Pentru câmpul vectorial din problema precedentă să se caluleze rotorul în punctul precizat.
Soluţie:
xyz
Px, y, z x 2 y, Qx, y, z sin , Rx, y, z 2xyz
2
2
.
xyz R
P x 2 , P 0 , Q yz , Q cos xyz , R 2 yz2 , 2xz 2 .
x 2 xy z 2 x y
y cos z 2
2
Obținem astfel:
xyz 2
rotv 2xz 2 cos xyz 2 yz2 j yz x k
xy
2 i 2
2 cos
În punctul A rotorul câmpului vectorial dat este:
2
2
rotv 4 cos i 2 j cos
2 2
4 k.
rotv 4 i 2 j
2
4 k .
107
4. Să se deducă pe baza proprietăţilor mărimilor ce intervin relaţiile următoare:
2
a) div gradf f , unde 2 2,
x 2
y 2
z
2
a) Avem gradf i x
f j fy k f .
z
f f f
De aici deducem componentele reale ale câmpului vectorial gradf . Acestea sunt: ,x ,y z
2 f 2 f 2f
Aplicând definiţia divergenţei găsim: div gradf f .
x 2 y 2 z
2
b) Pentru a demonstra relaţia de egalitate între vectori vom demonstra că cele trei componente
scalare ale lor coincid.
i j k
R Q
P R Q P .
rotV i j k rot rotV x y z
y z z x
x y
R Q P R Q P
y
z
z
y
x
divV P P Q R 2 2 P2 22 P
2
x Pdin
2 Q 2 R 2 P 2 .
z xy xz y 2 z
y prima
P x
x
Dezvoltând determinantul z elementele
y după
2 linie
găsim componentele vectorului
după cele trei axe1de coordonate.
Cum V C D derivatele parţiale mixte sunt egale, şi astfel componentele coincid.
Analog se demonstrează şi egalitatea componentelor în lungul axelor Oy, Oz, deci vectorii sunt
egali, adică: rot rotV grad divV V .
108
8. INTEGRALE CURBILINII ȘI DE SUPRAFAŢĂ
1. Integrale curbilinii
1. Integrale curbilinii în raport cu coordonatele (de speța a doua)
Vom considera mulțimea punctelor din plan (spațiu) raportate la un reper cartezian
ortonormat R O, i, j . ( R O, i,
Definiția 7.1. Fie I un interval al axei reale. Se numește curbă plană parametrizată de clasă
j, kk . .
C , o aplicatie : I R R 2 , t t, t , astfel încât componentele scalare ale lui
să aibă derivatele de ordinul k șiele să fie continue pe I.
Se mai spune că ea este reprezentată de ecuațiile paramtrice (sau scalare)
x t
t
y t I
, t , t, t I (sau de vector de poziție r t t i
Mulțimea punctelor din plan de coordonate
t j ), notată , se numește suportul sau urma curbei (uneori o vom numi simplu curbă).
Pentru un același suport , din plan, există mai multe reprezentări parametrice.
Definiția 8.2. Fie două curbe plane parametrizate de clasă C 1 (netedă), : I R 2 și 1 1
2 : I 2 R . Spunem că ele sunt echivalente dacă există o funcţie : I 2 I1 bijectivă de
clasă 2
Definiția 8.6. Punctele Ti ( i=0,…,m), așezate pe urma curbei în ordinea T0, T1, …,Tm, cu T0=A şi
Tm=B, ce o împart în m arce (ce au evident interioarele disjuncte) constituie o diviziune a
curbei AB .
109
Fie t 0 , t1 ,...tm valorile parametrului t, din , , corespunzătoare punctelor alese. Ele
constituie o diviziune a intervalului , .
m 1
Notăm l d Ti ,T i 1 , unde d iT ,T
i 1 reprezintă distanța euclidiană între punctele i T ,T
i .
i 0 1
Observația 8.1. Pentru o curbă parametrizată de clasă C1 există sup l (se mai spune că este
L 2 t 2 t dt
Definiţia 8.7. Prin norma diviziunii înţelegem cea mai mare dintre lungimile
coardelor
Ti 1Ti , i=1,m, şi o notăm N( ).
Pe fiecare arc Ti 1Ti alegem câte un punct arbitrar, denumit punct
MFi i ,,i . t t
m m
intermediar,
(1) s i ,i xi xi 1, xi ti , i 1, n
suma dată .
F
i 1
Considerăm 1 de:
i i i i 1 i
Definiţia 8.8. Dacă pentru orice şir de diviziuni n ale curbei AB, cu N( n)→0, sumele
nN
corespunzătoare s ntind către o limită independentă de alegerea şirului de diviziuni n şi de
n
alegerea punctelor intermediare, această limită se numeşte integrala curbilinie a funcţiei F(x,y)
în raport cu x.
Această limită se notează astfel:
F x, ydx .
AB
Teorema 8.1. Fie Г o curbă simplă parametrizată de clasă C 1 dată de:
x t , y t ,t , , șiF(x,y) o funcţie continuă pe Г. În acest caz, există integrala
curbilinie a funcţiei F(x,y) în raport cu x pe curba Г şi are loc egalitatea:
AB AB AB
Observaţia 8.5. Dacă F x, y, z, Gx, y, zși H x, y, z sunt funcții contiue definite pe curbe în
R3, definim analog F x, y, zdx , Gx, y, zdy , respectiv H x, y,
zdz .
AB AB
AB
AB
AB AB
doua. Integralele curbilinii de tipul precedent se mai numesc integrale curbilinii de speţa a
F 1 F2 dx F dx F dx
1 2
AB AB AB
F M dx F M dx
AB AB
Fdx 0 .
Proprietăți analoage au loc șipentru celelalte integrale (în raport cu y, respectiv z).
Observaţia 8.6. Dacă Г este o curbă plană simplă închisă orientată în sens direct, atunci :
111
M B
În mod analog de defineşte integrala curbilinie pe o curbă închisă în R3.
Considerăm pe fiecare arc Ti 1Ti câte un punct arbitrar, notat cu Mi . Formăm sume de
forma: FMii s , unde s este
m
i lungimea arcului T Ti 1
. i
i 1
Definiţia 8.10. Dacă pentru orice şir de diviziuni n ale curbei AB, cu N( n)→0, sumele
nN
corespunzătoare ntind către o limită independentă de alegerea şirului de diviziuni n şi de
n
alegerea punctelor intermediare, această limită se numeşte integrala curbilinie a funcţiei F(x,y)
în raport cu lungimea arcului, șise notează astfel:
F M ds .
AB
Integrala precedentă mai poartă numele de integrala curbilinie de prima speţă a lui F.
Observaţia 8.7. Dacă Г este dată de:
x xs, y ys,0 s L ,
L
unde s este lungimea arcului AM , iar L lungimea curbei, atunci AB F M ds0 F xs,
Observaţia 8.8. Dacă x t şi y ystds . ecuaţiile parametrice ale curbei simple
sunt
parametrizate de clasă C1 , Г, notând prin s(t) lungimea arcului AM, avem relaţia:
s ' t ' t 2 ' t 2 .
' t 2 dt
AB
b
Observaţia 8.9. Dacă Г este dată sub forma:
y f x , x a,b F M ds F x, f x 1 f ' x 2 dx .
AB a
Observaţia 8.10. Dacă F şi G sunt continue pe curba netedă Г iar α este unghiul dintre sensul
pozitiv al tangentei la curbă (sensul determinat pe ea de sensul creșterii arcului AM) şi sensul
pozitiv al axei Ox, atunci:
112
Exemple:
1. Să se calculeze x 2 3y 2 ds , unde AB reprezintă suportul unei curbe dată
AB
9
O reprezentare parametrică a curbei AB este: x 3cos t, y sin t, t , .
2
În acest caz t 3cos t, t sin t, t , , deci sunt funcții de clasă C1 și
2
1 3 14 1 3 3 .
3u 1
3 2 31 1
u
3
6 cos t sin t 9 sin t cos tdt 4 8 du 8 3
2 2 2
4
3
2
B3,9 .
Observăm că arcul este dat ca în observația 7.9,
cu F x, y xy , f x x 2 , x 1,3
3
3
Astfel xyds x 3 1 2x 2 dx x 3 1 4x 2
37
dx . t 1 t5 t3
3
137
106 37 3 50 5 120
1
1961 3 25 5
t 2 1 1t dt 1
3 2 AB
x 1 4x dx 4 1
1
Făcând schimbarea
5 4 16 t 1 54x 2 16
de variabilă 5 2 3
2tdt 8xdx , șiobținem 15 113
2. Integrale de suprafaţă
x f u, v
y gu,v u, v D
2
z hu, v R
cu f , g C 1 D, A2 B 2 C 2 0 ,
unde
g g h f
h f
u
A h v , B f v
u u v .
C g
f , g
h u v u v
u v
Amintim că are loc de asemenea relaţia:
A2 B2 C 2 EG F 2 ,
unde
E f g h ,
2 2 2
G f 2 g h ,
2 2
f f g g h h
F .
u v u v
v u v
Divizăm domeniul D din planul (u,v) prin drepte paralele cu axele de coordonate.
Obţinem δ={D1,D2,…,Dn } şi corespunzător ei, diviziunea ∆= { S1,S2,…,Sn}.
Definiţia 8.11. Se numeşte norma diviziunii ∆, numărul notat maxdiamS i
i1,n
, diam(Si) reprezintă diametrul celei mai mici sfere din R3 ce conţine Si .
unde
Analog definim norma diviziunii ca fiind:
maxdiamDi
i1,n
EG F 2 dudv
D D
x y
Observaţia 8.14.
8.13. Dacă Σ este dată prin ecuaţiaz=z(x,y),(x,y)
sub forma: implicită Φ(x,y,z)=0→z=z(x,y),
D avem :
z z
atunci aria este dată de: Aria 1 p q dxdy , unde p , q .
2 2
z y
p x
, q y
z z
2
2 2
aria x y z dxdy
D
z
x f u, v
y gu,v ,
z hu, v
D F , M i F i ,i , i ariaS i
i1
Definiţia 8.8. Dacă pentru orice şir de diviziuni {Dn} ale lui Σ, şirul Dn F , M i are o
limită finită I, când şirul normelor υ(Dn) tinde la zero, pentru orice sistem de puncte
intermediare, spunem că această limită I reprezintă integrala de suprafaţă a funcţiei F în raport
cu elementul de arie, sau integrala de suprafaţă de prima speţă a funcţiei F pe suprafaţa Σ .
z z
unde p ,q .
x y
8.2.3. Formula lui Green (formulă care leagă integrala curbilinie de integrala dublă)
Fie un domeniu D din plan, definit prin inegalităţile: a x b, f1 x y f 2 x, unde f1 şi
f2 sunt continue pe [a,b] şi f1 x< f 2 x, a<x<b (simplu în raport cu Oy). Fie Г frontiera
domeniului. O vom considera orientată direct.
f 2 x
y
D
f1 x
O a b
x
F
Fie F(x,y) continuă pe D astfel încât x, y există şi este continuă pe D. Are loc relaţia:
y
F
y
D
dxdy Fdx .
Fie acum un domeniul D (simplu în raport cu Ox), astfel încât: g1 y x g2 y şi c y
d , cu g1 şi g2 continue pe [c,d] şi g1(y)<g2(y), c<y<d. Notăm cu Г frontiera sa, presupusă
orientată direct.
G
Fie Gx, y continuă pe D astfel încât xx, y există şi este continuă pe D . Are loc
relaţia:
G
x
D
dxdy Gdy
Dacă D este simplu în raport cu ambele axe atunci are loc relaţia (formula lui Green):
G F
Fdx Gdy
D x
y
dxdy
În continuare vom studia condiţiile în care integrala curbilinie Fdx Gdy nu depinde
AB
de drum, adică nu depinde de curba Г ce leagă punctele A şi B, ci doar de
aceste puncte.
Teorema 8.2. Integrala curbilinie de mai sus nu depinde de drumul în domeniul D dacă şi numai
dacă ea este nulă pe orice curbă închisă conţinuă în D.
Teorema 8.3. Dacă F(x,y) şi G(x,y) sunt funcţii continue în domeniul D, integrala curbilinie nu
depinde de drumul ales în domeniul D dacă şi numai dacă există V(x,y) diferenţiabilă în D astfel
ca dV=Fdx+Gdy.
116
În acest caz are loc relaţia:
Fdx Gdy .
A
Teorema 8.4. Fie F(x,y) şi G(x,y) două funcţii continue în domeniul simplu D ( adică, dacă D
include o curbă închisă Г, el include şi domeniul mărginit de Г ). Dacă
F G
y şi există şi sunt continue în D,
x
F G
atunci Fdx Gdy nu depinde de drumul în domeniul D dacă şi numai dacă: y .
AB x
z
n n
y
D
x
C
117
În fiecare punct al suprafaţei Σ se pot considera doi vectori normali la suprafaţă, având
sensuri opuse. Unul dintre ei va face un unghi ascuţit cu axa Oz, iar celălalt va face un unghi
obtuz. Se deosebesc astfel două feţe ale lui Σ: faţa pozitivă (superioară) reprezentată de suprafaţă
Σ în punctele căreia se ataşează vectorul normal care face unghiul ascuţit cu axa Oz şi faţa
negativă (inferioară) pentru care unghiul este obtuz.
Pe conturul Г al suprafaţei Σ care se proiectează pe xOy în conturul C al lui D, se pot
alege două sensuri. Sensul asociat feţei superioare va fi acela care prin proiecţia pe xOy a lui Г
ne dă sensul direct pe C. Feţei interioare i se asociază sensul opus. În mod analog se defineşte
un sens pe conturul oricărei porţiuni din suprafaţa Σ. Se zice că suprafaţa Σ este orientată.
Astfel, considerând că Σ este o suprafaţă orientată, putem spune că oricărei curbe Г de pe
suprafaţa orientată considerată îi corespunde un sens direct de parcurs. Sensul direct este acela
conform căruia dacă un observator se mişcă pe curba considerată în sens indicat (direct), el vede
normala la suprafaţă totdeauna la stânga.
Fie F: Σ R3→R, Σ netedă şi D=prx0y Σ.
Fie D S 1 , S 2 ,..., S n o diviziune a lui Σ ce determină pe D o diviziune δ={D1,D2,
…,Dn }.
Notăm i ariaDi , semnul plus, respective minus, corespunzând cazului în care S i
se găseşte pe suprafaţa exterioară, respectiv interioară. Fie de asemenea un sistem de puncte
intermediare Mi ( xi, yi, zi) є Si , i 1, n . Construim
n
suma integrală, notată D F , M dată de:
i
i
D F , M i F xi , yi , z i i .
1
C
Dar i i aria S i , unde i , reprezintă cosinusul unghiului pe
A 2
B 2
C 2
notată
cu I, atunci aceasta reprezintă integrala de suprafaţă Σ a lui Fi în raport cu coordonatele x şi y.
x f u, v
1) Dacă suprafaţa este dată parametric: Σ: y gu,v , (u,v)D,
z hu, v
Ai Bj
atunci n i j
CkA2 B 2 C k ,
2
A B C
cu , , șideci:
A B C
2 2 2
A B C
2 2 2
A B2 C 2
2
Analog se definesc F x, y, zdxdz F x, y, zd și F x, y, zdydz F x, y,
zd
Px, y, zdydz Qx, y, zdxdz Rx, y, zdxdy Px, y, z Qx, y, z Rx, y, z
Px,y, zdx Qx, y, zdy Rx, y, zdz R Q dydz P R dxdz Q P dxdy .
d y z z x x y
Observaţia 8.19. Dacă V : R, V x, y, z Px, y, zi Qx, y, z j Rx, y, zk , iar
R Q P R Q P
V dr y z dydz z x dxdz x y
dxdy
Observaţia 8.20. Ținând cont de relaţiile:
dydz d
dxdy d
dxdz d
V dr rotV rd .
z
porţiuni netede atunci are loc relaţia: P Q R
Pdydz Qdxdz Rdxdy dxdydz , x y z
semnul ,,+” alegându-se când integrala se calculează pe faţa exterioară a lui .
119
BIBLIOGRAFIE
1. Brînzănescu V., Stănăşilă O., Matematici Speciale, Editura All Educational, Bucureşti, 1998.
2. Caius I., etc., Matematici clasice şi Moderne, Ed. Tehnică, Bucureşti 1979.
3.Creţ F., Rujescu C., Capitole speciale de analiză matematică şi geometrie analitică, Ed. Mirton,
Timişoara 1999.
4. Cristescu R., Matematici Generale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967.
5.Danko P. E., Popov A. G., Kozhevnikova T.Ya., Higher mathematics in problems and exercices,
Mir Publishers, Moscow, 1983.
6.Donciu N., Flondor D., Simionescu GH., Algebră şi Analiză Matematică, Culegere de probleme,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967.
7.Filipescu D., Grecu E., Medinţu R., Matematici Generale pentru Subingineri, Culegere de
probleme, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975.
8.Kecs W., Complemente de matematică cu aplicaţii în tehnică, Editura Tehnică, Bucureşti, 1981.
9.Megan M., etc. Bazele Analizei Matematice prin Execiţii şi Probleme, Ed. Helicon Timişoara
1996.
10. Mihnea G., Matematici Aplicate, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2000.
11.Nicolescu M., Dinculeanu N., Marcus S., Analiză Matematică (vol I), Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1966.
12.Pătrăşcoiu C., Grecu L., Bordeaşu I., Matematici aplicate în tehnică, Ed. Politehnica, Timişoara
2003.
13.Popescu O., etc., Matematici aplicate în economie, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti, 1997.
14. Silov G.E., Analiză matematică, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983.
15. Siretchi Gh., Calcul diferential si integral, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1985.
16. Stamate I., etc., Matematici superioare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967.
120