Sunteți pe pagina 1din 10

| 



  
 |


11 !" #

h La nivelul spaţiului european, politica fiscală este la graniţa dintre armonizare şi


competiţie fiscală. Competiţia şi armonizarea fiscală ocupă un rol central în politica
fiscală la nivelul Uniunii Europene.

h Armonizarea este susţinută şi este considerată ca fiind soluţia optimă pe care


trebuie să o adopte politica fiscală, întrucât prin armonizare se asigură libertatea
deplină a circulaţiei capitalurilor, bunurilor, serviciilor şi persoanelor.

h Faţă de competiţia fiscală se manifestă cu preponderenţă reacţii negative întrucât


este considerată dăunătoare liberei circulaţii în spaţiul european, dar aceste reacţii
de cele mai multe ori nu pot fi susţinute cu studii descriptive şi empirice .

h Competiţia fiscală se referă la politicile fiscale operate într-o ţară (de obicei folosind
ca principale instrumente cotele scăzute de impozitare, dar şi anumite deduceri,
scutiri sau chiar negocieri de impozite), care permit unei ţări să realizeze un avantaj
competitiv în atragerea de forţă de muncă şi capitaluri, concretizat mai apoi într-o
creştere economică susţinută.
11 !" #
h Una din cele mai ample şi complexe definiţii a competiţiei fiscale o regăsim la · 
 ·   

, în concepţia cărora competiţia fiscală apare ð  definită A 


     
                    
             
        
    

h o      aceeaşi autori definesc competiţia fiscală ca fiind A 


 
                          
   
   
  
     

h Competiţia fiscală se manifestă atunci când Ä   


   
                    
          
    ´

h ·inner (2005)[1] defineşte competiţia fiscală ca o         
                     .
[1] ·inner, H., (2005),         ! "   #     $  " , International Tax and Public
Finance, 12:p. 667-687, disponibil în baza de date Springer Science
h
11 !" #
h on urma analizei acestor definiţii considerăm competiţia fiscală ca fiind
un R  R       R    R R  
R  R        R  R    
    R         
     R            
RR             R 
     R 

 R          R          


                 R
h | ð                 
      
h | ð               
11 !" #
h Competiţia fiscală poate fi privită apoi după domeniul
de intervenţie:
h | ð  
ð     
ð  : caz în care un anume guvern decide să
modifice cotele de impozitare în vederea atragerii de
capital;
h | ð   ð  ð  ,
situaţie în care se manifestă tendinţa de reducere a
bazei impozabile prin acordarea de deduceri, scutiri
etc.
11 !" #
h La polul opus competiţiei se află armonizarea fiscală
h Musgrave[1] (1967) defineşte armonizarea fiscală ca fiind
 % % %% % %  % %  %

% % %  .
h
Armonizarea fiscală este Äprocesul de înlăturare a barierelor
fiscale şi a discrepanţelor existente între sistemele fiscale
naţionale´ (Chetcuti, 2001)[1].
h
[1] Chetcuti, J. P., 2001, &%$ %%  %%
   % % &% , disponibli la
www. chetcuticauchi.com/jpc/research/ en-tax harmonisation-2htm.
[1] Musgrave, P. B., 1967,    %%" %' %(%)%%*  + in CS Shop, ÄFiscale
Harmonisation in Common Markets´, Vol II, Practice, Columbia University Press, p. 210.
11 !" #
h Considerăm că cea mai edificatoare definiţie a armonizării fiscale o regăsim la Tulai &
Şerbu, (2005).

h Autorii subliniază faptul că armonizarea fiscală nu apare astfel ca un sistem optimal


cu un singur obiectiv, ci ca o căutare a celor mai bune compromisuri posibile între
imperativele economice dictate de integrarea pieţelor şi libera circulaţie, pe de o
parte, şi exigenţele autonomiei statelor membre în privinţa opţiunilor fiscale, pe de
altă parte.

h De fapt, scopul armonizării a fost şi continuă să rămână acela de a concilia cea mai
mare suveranitate a statelor membre în materie fiscală cu minimizarea distorsiunilor
geografice induse prin diferenţele existente între sistemele fiscale naţionale.

h on absenţa unităţii politice europene şi a intersuveranităţii supranaţionale recunoscute


este deci mai convenabil să se lase statelor membre libera alegere a nivelului şi
naturii consumurilor colective şi a prestaţiilor sociale, precum şi, în măsura în care
este posibil, a surselor de finanţare.[1]
h on fond armonizarea nu înseamnă uniformizare
[1] Tulai, C., Şerbu, S., 2005, u       ,  
  , Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, p.133
11 !" #
h Armonizarea fiscală este un amplu mecanism care se
poate realiza la mai multe nivele de armonizare:
h ajustări ale bazei de impozitare,
h ale cotelor de impozitare şi
h a proceduri fiscale.
Realizarea armonizării la toate cele trei nivele înseamnă
realizarea unei armonizări complete, ceea ce este
mai greu de realizat în practică. Este preferată soluţia
unei armonizări parţiale.
1$%#&' ( # #)* !&+ 
" &',)*!

h Ideea de competiţie fiscală, atât de larg dezbătută în


prezent, se regăseşte în gândirea economică încă
din perioada clasică în binecunoscuta lucrare a lui
Adam Smith (1776), Avuţia Naţiunilor.

h Această idee este reluată de abia la jumătatea


secolului XX de către Tiebout (1956), prin lucrarea sa
ÄA Pure Theory of Local Government Expenditures´
şi intens abordată în literatura de specialitate
începând cu anii ¶80.
|   

   
€ mobilitatea capitalului

€ reducerea costurilor de transport şi comunicaţii, dezvoltarea internetului,


apariţia consultanţilor fiscali care oferă informaţiile necesare celor care vor
să aleagă jurisdicţiile cu impozitarea favorabilă.

€ dezintegrarea firmei pe verticală. Aceasta presupune segregarea etapelor


procesului de producţie prin crearea unei diviziuni a muncii care permite
separarea muncii de rutină de asamblarea finală, operaţiuni care pot fi
localizate diferit în spaţiu în funcţie de motive de cost sau acces pe piaţă, în
timp ce managementul, cercetarea şi dezvoltarea pot fi plasate în alt loc.

€ revenirea la liberalismul economic şi limitarea intervenţiei statului, fapt ce a


relansat ideea de competiţie în general şi odată cu aceasta şi concurenţa
pe plan fiscal.

€ presiunea fiscală care a devenit din ce în ce mai ridicată.