CHIMIE GENERALĂ

Curs 6
 Legãturi intramoleculare
- legătura covalentă -
• Legãtura covalentã se formeazã prin punerea în comun de electroni
de cãtre elemente cu caracter electronegativ (nemetale) identic sau
apropiat. Combinaţiile chimice alcãtuite din atomi care pun în comun
electroni se numesc combinaţii covalente.
• Legãtura covalentã este consideratã a fi o legãturã adevãratã, deoarece
la formarea ei, atomii interacţioneazã direct între ei şi nu sunt atraşi prin
forţe de naturã electrostaticã ca şi în cazul legãturii ionice.
• Substanţele în care atomii sunt legaţi prin legãturi covalente se
caracterizeazã prin urmãtoarele proprietãţi:
– atomii ocupã poziţii fixe unii în raport cu alţii, chiar şi în cazul modificãrii stãrii
de agregare, ceea ce face ca molecula sã aibã o structurã geometricã foarte
bine definitã (liniarã, triunghiularã, etc.); de la aceste poziţii ionii nu se pot
îndepãrta decât foarte puţin, prin uşoare mişcãri oscilatorii, creşterea
amplitudinii acestora conducând la distrugerea moleculei;
– poziţiile fixe ale atomilor implicã existenţa unor distanţe între atomi, denumite
raze atomice, a unor unghiuri de valenţã şi a unei energii de legãturã
 Legãturi intramoleculare
- legătura covalentă -

Reprezentarea legăturilor chimice prin

perechi de electroni şi punerea în evidenţă
a electronilor de valenţă pentru un compus
chimic se numeste structură Lewis.
Teoria Lewis are la bază ideea că legăturile
chimice într-o moleculă se realizează prin
punerea în comun a electronilor de valenţă
(prin perechi de electroni), pentru a obţine
configuraţii stabile.
 Legãturi intramoleculare
- legătura covalentă -

Legătura covalentă duce la formarea

moleculelor, constituite din atomi.
După natura atomilor implicaţi există
următoarele tipuri de legături covalente:
• Legătura covalentă nepolară;
• Legătura covalentă polară;
• Legătura covalentă coordinativă.
• Legătura chimică în combinații complexe
 Legãturi intramoleculare
- legătura covalentă -
a. Legătura covalentă nepolară
Se stabileşte între atomii identici de nemetale (cu acelaşi Z). Atomii
implicaţi îşi pun în comun electronii impari din stratul de valenţă.
Se formează între atomi de acelaşi fel sau între atomi care ocupă
poziţii asemănătoare în clasificarea periodică a elementelor
având aceeaşi tendinţă de a pierde sau a câştiga electroni.
Poate fi:
• simplă
• dublă
• triplă.
Perechea de electroni de legătură este repartizată uniform între cei
doi atomi. Se formează molecule nepolare.
Exemple: H―H hidrogen molecular; Cl―Cl clor molecular; O=O oxigen
molecular; N≡N azot molecular.
 Legãturi intramoleculare
- legătura covalentă -

b. Legătura covalentă polară

Se stabileste între atomi de nemetale diferite (Z diferite).
Atomii implicati își pun în comun electronii impari din stratul
de valență.
Poate fi: - simplă; - dublă; - triplă.
Perechea de electroni de legătură este mai apropiată de
nucleul atomului cu caracter electronegativ mai
pronunțat; apar sarcini fracționare negative, δ─ și
pozitive δ+ , la cei doi atomi.
Se formează molecule polare (dipoli).

Exemple: H―Cl acid clorhidric; H―F acid fluorhidric;

H―C≡N acid cianhidric; apa; amoniac.
 Legãturi intramoleculare
- legătura covalentă -
Formarea legăturii covalente în molecula de acid clorhidric
Molecula de acid clorhidric se formează dintr-un atom de hidrogen si un atom
de clor:
1H 1s care are un e impar ↑
1 -

17Cl 1s 2s 2p 3s 3p care are tot un e impar din cei 7 de pe 3sp

2 2 6 2 5 -

↑↓ ↑↓ ↑↓ ↓
s px py pz
• p
Cei 6e- ai clorului care nu participă la formarea legăturii covalente se numesc
electroni neparticipanti.
Hidrogenul şi clorul au electronegativităţi diferite. Perechea de electroni pusă în
comun este atrasă mai puternic de clor, care este mai electronegativ. In
moleculă se formează două centre cu sarcini electrice opuse, sau un dipol.
Legatura dintre hidrogen şi clor este covalentă polară simplă;
Molecula de acid clorhidric este polară, este un dipol. Moleculele dipolare de
acid clorhidric se asociază prin legături fizice slabe, Van der Waals, de tip
dipol-dipol.
 Legãturi intramoleculare
- legătura covalentă -

Formarea legăturii covalente în molecula de apă

Molecula de apă se formează dintr-un atom de oxigen şi
doi atomi de hidrogen:
• 1H 1s1 ↓ ;
• 8O 1s22s22p4 ↑↓ ↑↓ ↑ ↑
s px py pz

Se formează două legături covalente polare simple O―H. Molecula de

apa este polară, este un dipol.
 Legãturi intramoleculare
- legătura covalentă -
Formarea legăturii covalente în molecula de amoniac
Molecula de amoniac se formează dintr-un atom de azot şi trei
atomi de hidrogen.
• 1H 1s1 ↓ ;
• 7N 1s22s22p3 are 3e- impari ↑↓ ↑ ↑ ↑
• s px py pz
p
Se formează trei legături covalente simple N─H. Molecula de
amoniac este polară.
 Legãturi intramoleculare
- legătura covalentă -
c. Legătura covalentă coordinativă
• este un caz particular al legăturii covalente care se realizează tot prin
punere în comun de electroni, dar dubletul de legătura provine de la
un singur atom numit donor; celălalt atom, care nu participă cu
electroni la formarea legăturii, are rolul de acceptor de electroni.
Legătura coordinativă se formează când donorul are o pereche de
electroni neparticipanţi iar acceptorului îi lipsesc doi electroni.
A: + B = A : B
Donor acceptor
Această legătură se întâlneşte în cazul ionului amoniu NH4+ şi a ionului
hidroniu H3O+.
Această legătură se realizează prin participarea la legătură a unui orbital
liber şi a unui orbital complet ocupat.
Legătura covalent coordinativă se deosebeşte de alte legături covalente
doar prin modul în care se formează, dar, odată formată, aceasta are
toate caracteristicile unei legături covalente.
 Legãturi intramoleculare
- legătura covalentă -
c. Legătura covalentă coordinativă
Ionul amoniu NH4+ se formează când molecula de
amoniac NH3, în care azotul N prezintă o pereche de
electroni neparticipanţi, vine în contact cu un ion de
hidrogen H+ provenit de la un acid sau de la apă.
Azotul este donorul iar ionul de hidrogen este acceptorul.
Datorită sarcinii pozitive a ionului de hidrogen întregul
ion de amoniu se va încărca pozitiv.

Ionul de amoniu prezintă 3 legături covalente polare N—H şi o legătură

covalentă coordinativă N→H (donor-acceptor).
 Legãturi intramoleculare
- legătura covalentă -
c. Legătura covalentă coordinativă
Ionul hidroniu H3O+ se formează când molecula de apă H2O, în care
oxigenul O prezintă 2 perechi de electroni neparticipanţi, vine în
contact cu un ion de hidrogen H+ provenit de la un acid sau de la o
altă moleculă de apă.
Oxigenul este donorul unei perechi de electroni iar ionul de hidrogen
este acceptorul. Datorită sarcinii pozitive a ionului de hidrogen
întregul ion de hidroniu se va încărca pozitiv. Ionul de hidroniu
prezintă 2 legături covalente polare O—H şi o legătură covalentă
coordinativă O→H (donor-acceptor).
 Legãturi intramoleculare
- legătura covalentă -
d.Legătura chimică în combinaţii complexe
Legătura covalent coordinativă este specifică mai ales combinaţiilor
complexe. Aceşti compuşi chimici se formează prin utilizarea orbitalilor
liberi ai unui atom sau ion metalic, numit atom central, şi perechile
neparticipante de electroni ale unor molecule sau ioni, cum ar fi NH 3, H2O,
OH–, Cl–, CN– etc, numiţi liganzi.
Atât atomul central, cât şi liganzii fac parte din sfera de coordinare.
O combinaţie complexă poate avea şi ioni sau molecule în afara sferei de
coordinare.
De exemplu, hidroxidul de tetraamin cupru(II), [Cu(NH 3)4](OH)2, compus de
culoare intens albastră*.
Se observă că în acest compus există mai multe tipuri de legături chimice:
legături covalente N–H în moleculele de amoniac şi O–H în ionul hidroxil,
legături covalent coordinative între ionul de cupru şi moleculele de
amoniac, dar şi legături ionice între ionul complex şi cei doi ioni hidroxil.
 Legãturi intramoleculare

Pentru simplificare, legăturile chimice se pot reprezenta

astfel:
• legăturile ionice, prin notarea sarcinii ionilor în stânga sus;
de exemplu Na+Cl–
• legăturile covalente, prin folosirea unei linii pentru fiecare
legătură realizată: de exemplu H–Cl, legătura simplă,
O=O, legătura dublă, N≡N, legătura triplă
• legăturile covalent coordinative prin săgeată de la atomul
ce posedă perechea de electroni către atomul ce acceptă
perechea de electroni; de exemplu [H3N→H]+
• pentru a pune în evidenţă polaritatea unei legături, se
adaugă în dreapta sus la fiecare atom, sarcinile parţiale
dobândite; de exemplu H δ+– Cl δ–.

https://www.youtube.com/watch?v=2Tp6DUsFh1g
 Legãturi intramoleculare
- deviații de la regula octetului -
a) Hipervalenţa
Doar elementele perioadei a 2-a respectă în totalitate regula octetului
în combinaţiile chimice pe care le formează, elementele din
perioadele superioare pot stabiliza configuraţii electronice şi printr-
un număr mai mare de 8 electroni, ca de exemplu, PCl5, SF6 etc,
molecule ce au în jurul atomului central mai mult de 8 electroni.
Compuşii de acest tip se numesc compuşi hipervalenţi.
 Legãturi intramoleculare
- deviații de la regula octetului -
b) Molecule deficitare în electroni
Există şi molecule stabile în care unul din atomi (de regulă Be, B, Al) nu îşi
completează octetul prin legături covalente obişnuite, cum ar fi cazul
B2H6, AlCl3 sau BF3. Acestea se numesc molecule deficitare în
electroni. Stabilizarea lor apare prin formare de legături în punte de
hidrogen, legături coordinative, sau legături duble delocalizate. Deficitul
de electroni conferă moleculelor un caracter de acid Lewis tare.

Stabilizarea
a) moleculei de B2H6 prin punţi de hidrogen b) moleculei de AlCl3 prin legături
coordinative
 Aplicație
file:///C:/Users/A/AppData/Local/Temp/Rar$
EX39.456/2/index.html