Sunteți pe pagina 1din 9

Tulburarile

limbajului
scris
• În parcurgerea drumului spre comunicarea prin intermediul
limbajului, într-o plinã etapã, copiii rãspund semnalelor
verbale variate din partea celor din jur, fãrã sã articuleze
vorbe, doar cu ajutorul ochilor, al degetelor, al mâinilor.
Câstigând experienţã, formuleazã ei înşişi semnale verbale
„ma-ma, ta-ta...”, dupã care la semnale verbale, ei rãspund
şi cu ajutorul cuvintelor rostite; mai stângaci la început, dar
progresând destul de accelerat în pronunţarea lor corectã.
• Atunci când vrem ceva trebuie sã cerem. Dar pentru a
ajunge la stadiul de a formula o cerere, de a ne face înţeleşi
este necesar sã trecem printr-un proces de însuşire a
limbajului – activitate ce presupune efort îndelungat din
partea individului.
Copiii cu unele deficienţe de vorbire, de pronunţie datorate fie unor
particularitãţi anatomice ale organelor vorbirii sau a unor
neajunsuri auditive, fie specificului graiului local, vor fi supuşi unui
tratament special de corectare a greşelilor respective de exprimare.
Acest lucru se poate face chiar de cãtre educator; în cazul unor
tulburãri mai grave, se apeleazã cãtre specialişti în logopedie.
• Pentru a reuşi sã prevenim sau sã corectãm tulburãrile de limbaj
este necesar sã le cunoaştem.
• În categoria tulburãrilor de limbaj sunt cuprinse toate deficienţele
de înţelegere şi exprimare oralã, de scriere şi citire, de mimicã şi
articulare.
• Ponderea ce mai mare în rândul tulburãrilor de vorbire o au:
dislalia, moghilalia şi paralalia sunetelor (93.7 % din copiii cu vârsta
preşcolarã cu tulburari de limbaj şi 89 % din şcolarii mici din aceeaşi
categorie). Pe primul loc în rândul acestor tulburãri, sub aspectul
frecvenţei cu care apare, se situeazã rotacismul şi pararotacismul,
iar pe ultimul loc betacismul.
• Un defect de vorbire întâlnit destul de frecvent în
mediul preşcolar şi şcolar este bâlbâiala. Ea se
manifestã mai ales când copilul încearcã sã exprime
un conţinut complex sau idei care nu-i sunt suficient
de clare şi precise; poate fi determinatã de o stare
emoţionalã puternicã, prelungitã.
• Pentru a combate bâlbâiala copiilor, ei trebuie sã-şi
reprezinte clar ce au de spus, sã-şi precizeze
gândurile, sã foloseascã imagini concrete pe care sã le
exprime apoi verbal, trecând astfel spre un conţinut
mai abstract al vorbirii. De asemenea, este
recomandat sã repete unele fraze formulate, sã
vorbeascã mai lent, sã-şi formuleze frazele în gând,
înainte de a le pronunţa.
• Dislalia – cea mai rãspânditã formã de manifestare a
tulburãrilor de pronunţie ce se manifestã prin deformarea,
omiterea, substituirea, înlocuirea şi inversarea sunetelor.
• Este bine ca exerciţiul sã înceapã cu corectarea sunetelor mai
puţin dificile deoarece, succesele imediate vor alimenta dorinţa
copilului de a exersa, în timp ce insuccesele duc la disconfort
psihic. La copiii care au pronunţia deficitarã pot sã aparã:
timiditatea, negativismul, nervozitate, insucces şcolar etc.
Procedeele şi metodele folosite în corectarea dislaliei pot fi:
• Gimnastica generalã (exerciţii fizice: rotirea braţelor – morişca,
rotirea capului, aplaudatul, imitarea spãlatului mâinilor,
închiderea şi deschiderea pumnului etc.);
• Gimnastica fonoarticulatorie (exerciţii de gimnasticã facialã:
„fâsâitul frunzelor- fff”, limba cupã „pisicuţa bea lãptic”,
vibrarea limbii între buze „motocicleta”, etc);
• Gimnastica respiratorie
• Obiective care stau la baza cultivãrii capacitãţii de exprimare ale copiilor:
• a) exersarea organului fonator al vorbirii în vederea pronunţãrii clare a
cuvintelor;
• b) corectarea exprimãrii;
• c) dezvoltarea vocabularului şi transformarea lui în instrument de
comunicare corectã;
• d) activizarea şi perfecţionarea exprimãrii orale ca mijloc de însusire a
cunoştinţelor;
• e) cultivarea expresivitãţii vorbirii;
• f) dezvoltarea proceselor psihice de cunoaştere şi exprimare prin limbaj
a trãirilor afective.
• Pronunţarea corectã a sunetelor se poate obţine atunci când se oferã
copiilor modele ireproşabile însoţite de explicaţii verbale cu privire la
modul în care folosesc organele vorbirii, la felul în care se emite fiecare
sunet. Prin mişcarile de articulare lente şi precis conturate, copiii vor reuşi
pe baza imitaţiei şi a explicaţiilor verbale sã-şi însuşeascã o pronunţie
corectã.