TEMA 5.

CONŢINUTUL CONTRACTELOR COMERCIALE

INTERNAŢIONALE

PLAN:
1. Noțiunea și clasificarea clauzelor contractelor comerciale
internaţionale.
2. Clauzele principale ale contractelor comerciale internaţionale.
3. Clauze contractuale de asigurare împotriva riscurilor.
4. Clauze contractuale prestabilite.
5. Clauze privind continuarea raporturilor contractuale.
 TEMA 5. CONŢINUTUL CONTRACTELOR COMERCIALE
INTERNAŢIONALE

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:
1. Lilia Gribincea. Dreptul comerţului internaţional. Tratat, Editura Reclama, Chişinău, 2014.
2. Dragoş - Alexandru Sitaru. Dreptul comerţului internaţional, Tratat, Partea Generală, Universul Juridic,
Bucureşti, 2008.
3. Alexandru-Şerban Stănescu, Dragoş - Alexandru Sitaru, Claudiu Paul Buglea. Dreptul comerţului
internaţional, Tratat, Partea Specială, Universul Juridic, Bucureşti, 2008.
4. Macovei Ioan. Dreptul comerţului internaţional, vol.I, Editura C.H. Beck, București, 2006.
5. Macovei Ioan. Dreptul comerţului internaţional, vol.II, Editura C.H. Beck, București, 2009.
6. Dumitru Mazilu. Tratat privind dreptul comerțului internațional. Editura Universul Juridic, București,
2011.
7. Convenţia ONU asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri de la Viena din 11 aprilie 1980.
8. Principiile UNIDROIT asupra contractelor comerciale internaționale, Ediția 2016.
 1.
1. Noțiunea și clasificarea clauzelor contractelor comerciale internaţionale.

Conţinutul contractului comercial internaţional constituie totalitatea clauzelor

contractuale, care sunt inserate în contract prin acordul de voinţă al părţilor contractante.
Părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor imperative de drept,
contracte şi pot stabili conţinutul lor.
În baza principiului libertăţii contractuale, părţile sunt în drept să stabilească, prin acordul
lor de voinţă, conţinutul contractului comercial internaţional. De asemenea, părţile, prin
acordul lor de voinţă pot să modifice conţinutul contractului.
Constituie excepţii de la principiul libertăţii contractuale situaţiile în care există
norme imperative conţinutul cărora trebuie considerat incorporat în contractele comerciale
internaţionale eo ipso, numite norme onerative sau
norme care limitează dreptul părţilor de a stabili anumite relaţii contractuale, numite norme
prohibitive.
De prezenţa unor clauze în contract depinde însăşi valabilitatea acestuia. Alte stipulaţii
contractuale au menirea să creeze pentru părţi o anumită siguranţă în privinţa drepturilor şi
obligaţiilor generate de contract pe seama lor.
 2. Clauzele principale ale contractelor comerciale internaţionale.

Doctrina juridică şi practica relaţiilor comerciale internaţionale evidenţiază clauzele ce

urmează a fi inserate în contractele comerciale internaţionale pentru ca ele să fie valabile
şi utile pentru reglementarea eficientă şi completă a raporturilor juridice de comerţ
internaţional.
Clauza privind părţile contractante. De prezenţa acestei clauze în contract depinde
însăşi validitatea acestuia. În contract trebuie să fie menţionate atributele de identificare ale
părţilor şi anume: denumirea, sediul şi forma juridică, pentru persoanele juridice, respectiv
numele, domiciliul, pentru persoanele fizice.
Clauze privind obiectul contractului. Contractele trebuie să cuprindă clauze privind
obiectul contractului, care să indice denumirea completă a mărfii, lucrării sau serviciului şi
elementele necesare pentru determinarea precisă a acestora.
Clauze referitoare la cantitatea mărfii. Părţile trebuie să indice cantitatea de marfă care
constituie obiectul contractului şi să precizeze unitatea de măsură, locul, momentul şi modul
de determinare a cantităţii, precum şi documentul care atestă cantitatea.
 Clauze referitoare la calitate. Contractele comerciale internaţionale trebuie să conţină
clauze privind calitatea mărfurilor, lucrărilor sau serviciilor care constituie obiectul lor.
 2. Clauzele principale ale contractelor comerciale internaţionale.

 Clauze privind răspunderea pentru calitate. Părţile vor stabili o clauză referitoare la
obligaţia de garanţie pentru calitatea mărfii, termenul de garanţie, modalităţile de remediere a
lipsurilor calitative, precum şi sancţiunile aplicabile vânzătorului în cazul unor asemenea
lipsuri.
 Clauze de asistenţă tehnică şi service. O clauză importantă este şi aceea privind
condiţiile de acordare a asistenţei tehnice şi acordarea serviciilor implicate de asistenţa
tehnică, precum şi livrarea pieselor de schimb.
 Clauze referitoare la reclamaţiile de cantitate şi calitate. Părţile trebuie să includă în
contractele comerciale internaţionale clauze privind condiţiile, termenele şi modalităţile de
soluţionare a reclamaţiilor de cantitate şi calitate.
Clauze privind ambalajul şi marcarea. În contract se va stipula o clauză, din care să
rezulte obligaţia vânzătorului de a asigura un ambalaj corespunzător, care să protejeze marfa
pe parcursul transportului de la expediţie şi până la destinaţie.
Clauze privind obligaţia de livrare şi termenele de livrare. Pentru executarea obligaţiei
de livrare a mărfii părţile trebuie să stipuleze în contract clauze, care să prevadă termenele de
livrare, indicându-se data calendaristică sau perioada de timp în care trebuie să aibă loc
livrarea.
 2. Clauzele principale ale contractelor comerciale internaţionale.

 Clauze referitoare la condiţiile de încărcare-descărcare, transportul şi asigurarea

mărfii în timpul transportului.
Clauze referitoare la obligaţia de preluare a mărfii.
 Clauze referitoare la preţ. De regulă, părţile determină prin contract preţul ca valoare
totală, dar şi pe unitate de produs. Preţul poate fi determinat sau determinabil.
 Clauze privind obligaţia de plată a preţului şi condiţiile de plată.
Orice contract comercial internaţional trebuie să conţină în mod obligatoriu
următoarele menţiuni finale:
 Numărul de exemplare în care se încheie contractul.
 Limba/limbile în care se redactează contractul şi, eventual exemplarul de referinţă în
caz de neînţelegere între părţi privind interpretarea lui.
 Data şi locul încheierii contractului.
 Semnăturile părţilor sau ale reprezentanţilor lor autorizaţi.
 2. Clauzele principale ale contractelor comerciale internaţionale.

 Clauze privind răspunderea contractanţilor. Pentru a garanta executarea contractului,

părţile trebuie să stipuleze clauze prin care vor fi stabilite sancţiuni pentru partea care nu-şi
onorează obligaţiile contractuale.
 Clauza privind dreptul aplicabil contractului comercial internaţional.
Clauze privind preîntâmpinarea şi soluţionarea litigiilor. Părţile prevăd în contract
clauze prin care se obligă să depună toate eforturile pentru a preîntâmpina apariţia
eventualelor litigii care ar rezulta din executarea contractului.
 Clauza de confidenţialitate. Prin clauza de confidenţialitate, părţile prevăd, că una dintre
ele sau ambele se angajează ca, atunci când unele informaţii îi sunt oferite cu caracter de
confidenţialitate în cursul derulării contractului, să nu dezvăluie aceste informaţii terţilor
şi/sau să nu le folosească necorespunzător pentru scopurile sale proprii, fără consimţământul
celeilalte părţi.
 Clauza de exclusivitate. În unele contracte comerciale internaţionale părţile stipulează
clauze de exclusivitate.
 2. Clauzele principale ale contractelor comerciale internaţionale.

 Clauza de neconcurenţă. Obligaţia de neconcurenţă este angajamentul pe care şi-l asumă

o parte contractantă debitorul obligaţiei de a nu efectua, într-o anumită perioadă de timp şi pe
o zonă geografică delimitată, o activitate comercială determinată, de aceeaşi natură cu cea
efectuată de cealaltă parte contractantă.
Clauze specifice contractelor care au în conţinutul lor obligaţii de a face. Din categoria
acestor clauze face parte clauza best efforts, conform căreia debitorul se obligă să depună
efortul maxim pentru a realiza prestaţia la care s-a angajat faţă de creditor.
Clauze privind modificarea şi încetarea contractului.
 4. Clauze specifice contractelor comerciale internaţionale încheiate pe
termen mediu şi lung.

Clauze asiguratorii împotriva riscurilor valutare. Din categoria clauzelor asiguratorii

menite să contracareze riscurile valutare fac parte:
clauzele valutare
clauza aur
clauza de opţiune a monedei liberatorii
clauza de opţiune a locului de plată.
 Clauza valutară constituie stipulaţia contractuală ce face parte din grupa clauzelor de
menţinere a valorii contractului şi care urmăreşte drept scop protejarea părţilor din contractul
comercial internaţional împotriva riscului aferent monedei de plată în raport cu moneda de
cont, aleasă de co.mun acord de către contractanţi.
Există trei categorii de clauze valutare şi anume:
monovalutare;
 multivalutare (plurivalutare) bazate pe un coş valutar stabilit de părţi;
 multivalutare (plurivalutare) bazate pe un coş instituţionalizat.
 3. Clauze contractuale de asigurare împotriva riscurilor.

 Clauza monovalutară presupune luarea în considerare de către părţi a două

monede diferite: una de plată şi alta de cont. Moneda de plată este mai puţin
stabilă, mai expusă fluctuaţiei şi deprecierii, iar moneda de cont este mai
puternică, mai stabilă şi mai puţin fluctuantă.
 Clauza multivalutară, bazată pe un coş valutar stabilit de părţi. Părţile aleg de
comun acord valutele care se includ în coşul valutar, ţinând cont de interesele lor,
preferându-se acele monede, a căror fluctuaţie este relevantă pentru domeniul
respectiv de activitate comercială. În cuprinsul clauzei multivalutare părţile
indică, de regulă, procedura de calcul a cursului mediu al monedei de plată faţă de
cele din coşul valutar, precum şi modul de operare a unor eventuale schimbări în
structura coşului şi în procedura de calcul pe parcursul executării contractului.
 3. Clauze contractuale de asigurare împotriva riscurilor.

Prin clauza multivalutară, bazată pe un coş valutar stabilit de părţi se convine ca preţul
contractual, exprimat în moneda de plată, să fie facturat în funcţie de media cursurilor
monedelor din coş faţă de moneda de plată, la data executării contractului. Dacă între
momentul încheierii contractului şi momentul efectuării plăţii, media cursurilor monedelor
din coşul valutar faţă de moneda de plată a crescut cu un anumit procent, preţul efectiv plătit
va fi mai mare cu acel procent. Elucidăm situaţia dată prin următorul exemplu: preţul
convenit la încheierea contractului este de 10.000.000 lei şi părţile prevăd, că acesta va fi
recalculat în dependenţă de cursul de schimb al leului faţă de media a trei monede care
formează coşul valutar: dolarul S.U.A., euro şi francul elveţian, la data executării
contractului. Să admitem, că la data încheierii contractului cursurile erau: 12 lei/dolar S.U.A.,
16 lei/euro şi 15 lei/franc elveţian, ceea ce înseamnă un curs mediu de 14 lei/coş valutar.
Presupunem, că la data executării contractului cursurile sunt: 18 lei/dolar S.U.A., 24 lei/euro
şi 22 lei/franc elveţian, ceea ce reprezintă un curs mediu 21 lei/coş valutar. Prin urmare, leul
s-a devalorizat faţă de monedele din coş cu 50%, iar preţul efectiv pe care creditorul preţului
îl facturează debitorului este de 15.000.000 de lei.
Dacă, însă media cursurilor monedelor din coş va scădea faţă de moneda de plată, preţul
facturat va fi mai mic cu procentul de scădere al acestei medii.
 3. Clauze contractuale de asigurare împotriva riscurilor.

 Clauza multivalutară bazată pe un coş instituţionalizat sau unitate de

cont instituţionalizată. Conţinutul acestei clauze, precum şi modalitatea
de calcul a modificărilor de curs sunt stabilite de un organism
internaţional specializat, formând o unitate de cont instituţionalizată.
Cele mai cunoscute unităţi de cont instituţionalizate sunt Drepturile
Speciale de Tragere D.S.T. introduse în practica relaţiilor valutare de
către Fondul Monetar Internaţional începând cu anul 1969. D.S.T. este
emisă de F.M.I. în tranşe periodice alocate în contul ţărilor membre
proporţional cu cote de participare la Fond. Valoarea D.S.T. este calculată
şi publicată zilnic de către F.M.I.
 3. Clauze contractuale de asigurare împotriva riscurilor.

Clauza aur. În prezent această clauză are o aplicabilitate foarte restrânsă. În anul 1971 a
fost suspendată convertibilitatea în aur a dolarului S.U.A. iar ulterior, în urma adoptării celui
de-al doilea amendament la Statutul Fondului Monetar Internaţional, prin Acordurile de la
Kingston (Jamaica) din anul 1976, intrate în vigoare la 1.04.1978, s-a renunţat oficial la
funcţiile monetare ale aurului. După ce aurul şi-a pierdut rolul de etalon monetar, sfera de
aplicare a clauzei aur a fost limitată sau chiar exclusă prin protocoale de modificare a
convenţiilor, precum şi prin convenţii noi, care le-au înlocuit pe cele preexistente în materie.
Locul aurului ca etalon monetar a fost luat de D.S.T. cu excepţia statelor care nu sunt membre
ale F.M.I. şi a căror legislaţie nu permite adoptarea ca unitate de cont a D.S.T. O referinţă la
clauza aur există în Protocolul din 5 iulie 1978 la Convenţia referitoare la contractul de
transport internaţional de mărfuri pe şosele.
Clauza de opţiune a locului de plată îi conferă creditorului dreptul de a încasa la scadenţă
valoarea creanţei sale, calculată pe baza unei valute de cont, prestabilită prin contract, în locul
ales de creditor dintre cele convenite. În cazul stipulării unei clauze de opţiune a locului de
plată, debitorul plăţii este obligat să efectueze plata în moneda locului ales de creditor. Astfel,
dacă părţile au prevăzut în contract ca preţul să fie exprimat în dolari S.U.A. şi au stabilit ca
locuri posibile de plată Paris şi Londra, în cauză vor exista două monede de plată: euro şi lira
sterlină.
 3. Clauze contractuale de asigurare împotriva riscurilor.

 Prin clauza de opţiune a monedei liberatorii, părţile exprimă preţul convenit în două sau
mai multe monede de plată, având în vedere paritatea existentă între acestea la data contractării
şi prin care se autorizează creditorul ca, la scadenţă să aleagă între acele monede pe cea
liberatorie şi să pretindă debitorului să efectueze plata în moneda astfel aleasă.

Din categoria clauzelor de contracarare a riscurilor nevalutare fac parte:

 clauza de revizuire a preţului
 clauza de postcalculare a preţului
 clauza ofertei concurente
clauza clientului cel mai favorizat
clauza de hardship.
 Clauza de revizuire a preţului constituie stipulaţia contractuală în care părţile prevăd, că
oricare dintre ele este în drept să procedeze la recalcularea preţului contractual în situaţia în
care între momentul încheierii şi cel al executării contractului au intervenit modificări
semnificative ale preţului materiilor prime, energiei, forţei de muncă sau ale altor elemente
avute în vedere la stabilirea preţului contractual, cum sunt, de exemplu, primele de asigurare,
tarifele de transport etc.
 4. Clauze specifice contractelor comerciale internaţionale încheiate pe
termen mediu şi lung.

În funcţie de complexitatea elementului de referinţă, clauzele de revizuire a preţului sunt

de trei categorii:
 Clauza de revizuire a preţului cu indexare unică sau specială, în care preţul este
exprimat într-o unitate de măsură uzuală, al unui produs determinat, de exemplu al unei tone
de cărbune sau de cereale, al unui baril de petrol, al unui kw/oră energie electrică etc.
 Clauza de revizuire a preţului cu indexare cumulativă (complexă) se utilizează în
situaţia când preţul contractual depinde de valoarea unei pluralităţi de referinţă privite
cumulativ, de exemplu materii prime şi forţă de muncă, necesare pentru realizarea obiectului
contractului.
 Clauza de revizuire a preţului cu indexare generală presupune raportarea preţului
contractual la valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor care pot fi procurate cu cantitatea de
monedă în care este exprimat acest preţ într-o zonă geografică determinată.
 Clauza de postcalculare a preţului are aceeaşi finalitate ca şi clauza de revizuire a
preţului şi anume menţinerea preţului mărfii sau serviciului la parametrii conjuncturii
existente pe piaţă în momentul finalizării executării prestaţiei asumate de debitor.
 4. Clauze specifice contractelor comerciale internaţionale încheiate pe
termen mediu şi lung.

 Prin clauza ofertei concurente o parte contractantă (beneficiarul clauzei) dobândeşte

dreptul ca, în cazul în care pe parcursul executării contractului un terţ îi face o ofertă de
contractare în condiţii mai favorabile decât cele din contractul în curs de executare, să obţină
adaptarea acestui contract în spiritul ofertei terţului sau, dacă cealaltă parte (promitentul) nu
acceptă, contractul să se suspende sau să fie reziliat, direct sau în temeiul unei hotărâri cu
caracter jurisdicţional.

 Clauza clientului cel mai favorizat este stipulaţia contractuală prin care promitentul
(vânzătorul, furnizorul de bunuri sau de servicii) se obligă să acorde celuilalt contractant
(cumpărător, beneficiar) cele mai favorabile condiţii pe care le-ar acorda eventual unui terţ cu
privire la contracte având acelaşi obiect.
 3. Clauze contractuale de asigurare împotriva riscurilor.

 Conform Principiilor UNIDROIT, există hardship atunci când apariţia unor evenimente
schimbă fundamental echilibrul contractului, fie datorită creşterii preţului executării
obligaţiilor unei părţi, fie datorită faptului, că valoarea contraprestaţiei pe care o parte o
primeşte s-a diminuat şi
 evenimentele apar sau devin cunoscute părţii dezavantajate după încheierea contractului;
 evenimentele nu ar fi putut fi luate în considerare în mod rezonabil de către partea
dezavantajată la momentul încheierii contractului;
 evenimentele sunt în afara controlului părţii dezavantajate;
 riscul evenimentelor nu a fost asumat de partea dezavantajată.
 4. Clauze contractuale prestabilite.

Clauzele prestabilite au un grad ridicat sau foarte ridicat de repetabilitate în cadrul unui
anumit tip de contract. Clauzele standard sunt adaptate principalelor contracte comerciale
internaţionale, fiind întocmite pentru un anumit tip de contract, ţinându-se cont de obiectul
lor, condiţiile şi modalităţile de plată etc.
Clauzele prestabilite implică multiple avantaje, dintre care menţionăm următoarele:
 clauzele prestabilite simplifică procesul de negociere, favorizând încheierea mai rapidă a
contractului;
 prin încheierea contractului pe bază de formular (contract tip) sau adoptând sistemul
recepţiunii contractuale a unor condiţii generale, reguli uniforme sau reglementări naţionale,
părţile fac, totodată, o importantă economie de spaţiu contractual;
 clauzele prestabilite, fiind elaborate de specialişti în materie, reduc riscul unor omisiuni
esenţiale sau al unor formulări inadecvate şi, implict al apariţiei unor litigii ulterioare între
părţi privind interpretarea şi aplicarea acestor clauze;
 acceptarea şi răspândirea clauzelor prestabilite contribuie la uniformizarea practicii
contractuale, ceea ce facilitează expansiunea schimburilor comerciale internaţionale.
 4. Clauze contractuale prestabilite.

Categoriile clauzelor prestabilite:

reguli întocmite de asociaţii profesionale sau organizaţii neutre;

uzanţe comerciale internaţionale standatrdizate şi contracte model;
contractele-tip;
condiţiile generale de livrare;
contractele cadru;
contractele de adeziune.
 5. Clauze privind continuarea raporturilor contractuale.

Clauzele privind continuarea raporturilor contractuale au drept scop prelungirea şi,

eventual, extinderea raporturilor comerciale între partenerii contractuali, care au deja o
relaţie comercială în curs de desfăşurare.
 În temeiul promisiunii unilaterale de a contracta, o parte, numită promitent, se obligă să
încheie în viitor un contract, în condiţiile prestabilite, cu altă persoană, numită beneficiarul
promisiunii, dacă beneficiarul îşi va manifesta opţiunea în acest sens, într-un anumit termen.

În baza clauzei primului refuz, o parte, numită promitent, se obligă faţă de cealaltă parte,
numită beneficiar, ca în cazul în care va decide să încheie în viitor un anumit contract, să-i
acorde preferinţă, în condiţii similare cu cele oferite de terţe persoane aflate într-o situaţie
comparabilă şi numai în cazul în care beneficiarul refuză să încheie contractul, promitentul
este în drept să-l încheie cu un terţ.