ELEMENTE PARTICULARE PRIVIND PREGĂTIREA

SOLULUI PENTRU LEGUMICULTURA ECOLOGICĂ

Alegerea terenului şi a solului
Suprafeţele de teren care urmează a fi cultivate cu plante legumicole trebuie să
fie cele mai fertile, pornindu-se de la particularităţile biologice ale speciilor, pe de o
parte şi de la folosirea raţională a solului, pe de altă parte, condiţie obligatorie atât
în legumicultura convenţională cât şi în cea ecologică.
Principiile generale pentru amplasarea culturilor în sectorul legumicol:
- alegerea celor mai favorabile zone stabilite deja prin zonarea legumiculturii,
zona I legumicolă fiind cea mai folosită. O repartizare corespunzătoare a speciilor
în funcţie de pretenţiile acestora faţă de factorii de vegetaţie constituie baza unei
reuşite a culturilor prin satisfacerea cerinţelor şi nevoilor acestora;
- alegerea celor mai plane suprafeţe, cu o fertilitate naturală ridicată, cu apă
freatică la adâncime mai mare de 2-3 m, ferite de inundaţii dar cu posibilitate
permanentă de irigare, constituie un element de asemenea, de mare importanţă cu
implicaţii practice deosebite;
- construcţiile legumicole se amplasează în zonele de favorabilitate naturală
foarte ridicată, dar ţinând cont de asigurarea sursei de căldură mai eficientă (ape
calde, reziduale, ape termale), de apropierea de forţa de muncă manuală mult mai
necesară în asemenea condiţii şi de pieţele de desfacere cu linii de comunicaţii
moderne, rapide şi eficiente.
• Una dintre sarcinile cele mai importante ale
agriculturii ecologice este aceea de menţinere şi
îmbunătăţire a fertilităţii solului pe termen cât mai
lung, iar prezenţa în cadrul fermei a sectoarelor
zootehnice (ecologice) bine reprezentate constituie un
factor hotărâtor în asigurarea materialului organic de
bază ce se impune în agricultura ecologică, dar şi
folosirea eficientă a unor resturi vegetale legumicole
în sectorul zootehnic.
• Rudolf Steiner, fondatorul agriculturii biodinamice, a
afirmat că „Pământul este un organism viu" de aceea
solul trebuie să rămână activ, menţinut aerat şi
penetrat de rădăcini.
 Practici ale agriculturii ecologice
• cea mai mare parte dintre organismele vii din sol trăiesc în stratul
superficial şi este necesară menţinerea lor la acest nivel prin lucrări
speciale;
• s-au găsit soluţii practice, eficiente, de menţinere cât mai aproape
de natural a vieţii microorganismelor în sol şi păstrarea simbiozelor
deja formate, prin lucrări superficiale ale solului, realizând şi o
bună aerare a solului prin lucrări profunde însă aplicate periodic (la
7-8 ani).
• un aport suplimentar şi regulat de substanţe organice, obţinute prin
metode specifice-obligatorii, măreşte numărul şi varietatea
organismelor vii din sol;
• solurile afânate favorizează dezvoltarea sistemului radicular al
plantelor cultivate, influenţând direct nivelul producţiilor;
• în unele situaţii şi în special în cazul unui exces de gunoi în sol
rădăcinile plantelor pot forma unele derivate din materiile organice
în putrefacţie care se acumulează şi pot deveni dăunătoare, de
aceea trebuie efectuate în mod obligatoriu analize ale solului de
cultură;
• înlocuirea maşinilor grele existente cu utilaje noi
(combinatoare complexe) au drept scop împiedicarea tasării
solurilor, efectuarea unui număr mai redus de treceri pe
suprafaţa de teren, mărirea lăţimii de lucru a utilajelor şi nu în
ultimul rând, efectuarea lucrărilor solului pe principiul
„rotativ" fără întoarcerea brazdelor dar şi menţinerea unui
raport echilibrat între microorganismele aerobe ce sunt
menţinute în straturile superficiale şi cele anaerobe care
acţionează în zone mai profunde.
Humusul, în ansamblul lui este o materie mineralo-organică,
provenită din numeroase complexe polimerizate de natură
coloidală şi care conferă solului proprietăţi ce îi
condiţionează fertilitatea. Humusul este relativ stabil sau
foarte lent biodegradabil, stabilitatea devine variabilă în
funcţie de condiţiile climatice, de gradul de exploatare a
solului cât şi de aportul total de materii organice.
 Activitatea biologică este cea care contribuie la formarea
solurilor în condiţii favorabile şi tot ea conduce la degradarea acestuia
atunci când evoluţia condiţiilor climatice se schimbă.
Humusul, ca rezultat al descompunerii materiei organice
vegetale şi animale conţine mulţi hidraţi de carbon şi N. Se consideră
că pentru un procent de 1 % humus, în sol există 1000 kg azot la ha.
Un sol apreciat ca bun pentru culturi în câmp este cel cu un
conţinut de 2% humus, iar pentru culturile legumicole de cel puţin
6%. Conţinutul în humus este mult influenţat de tipul de sol, rotaţiile
practicate şi condiţiile climatice ale zonei.
Activitatea biologică optimă a solurilor, exercită o bună
influenţă asupra creşterii plantelor. Considerându-se că pe suprafaţa
de 1 ha cultură există în medie între 2-4 milioane râme, respectiv 0,5-
2 tone masă vie, acestea sunt capabile să producă 12-15 tone
excremente şi în acelaşi timp să mobilizeze în întregime solul în timp
de trei ani.
Excrementele râmelor conţin o serie de elemente nutritive uşor
asimilabile.
Cultivând plantele legumicole prin metode ecologice, există
posibilitatea de a favoriza activitatea biologică a solurilor.
În solul cultivat domneşte regula „mănâncă şi vei fi mâncat",
relaţiile dintre fiinţele din sol sunt multiple şi puţin cunoscute.
Numărul macro şi microorganismelor din sol este practic
incalculabil. Multe dintre ele se reproduc foarte repede, dar în
acelaşi timp trăiesc şi puţin, altele facilitează absorbţia de către
rădăcinile plantelor a elementelor nutritive, ameliorează structura
solului sau descompun materia organică moartă etc.
Un sol este cu atât mai fertil cu cât conţine mai mulţi fungi,
însă fungii (ciupercile microscopice) din sol sunt sensibili la
aplicarea fungicidelor.
Elementele referitoare la textura şi structura solului
reprezintă aspecte fundamentale care stau la baza stabilirii celor mai
bune terenuri şi soluri pentru cultivarea plantelor legumicole în
sistem ecologic.
 Pregătirea solului cu elemente specifice pentru
legumicultura ecologică
Lucrările solului reprezintă intervenţii mecanice, executate cu maşini speciale
care au drept scop modificarea însuşirilor acestuia, creând condiţii cât mai
apropiate de cerinţele plantelor.
Obiectivul general al lucrărilor solului este crearea de condiţii de viaţă
pentru plantele de cultură.
Obiectivele concrete ale lucrărilor solului sunt: reglarea însuşirilor fizice,
chimice şi biologice; distrugerea unor agenţi fitopatogeni şi dăunători;
încorporarea îngrăşămintelor şi amendamentelor; distrugerea buruienilor,
mărunţirea resturilor vegetale şi încorporarea acestora; crearea de condiţii
pentru activitatea microflorei saprofite ce influenţează procesele de
descompunere etc.
Din cele prezentate reiese necesitatea stabilirii lucrărilor care să conducă la
rezolvarea obiectivelor de bază:
• obţinerea de producţii mari;
• conservarea şi ameliorarea solului.
Ca efecte ale lucrărilor solului prin arătură, desfundat, grăpat, tăvălugit,
trasarea de brazde, lucrarea cu freza etc., rezultă procesele tehnologice;
afânarea, mărunţirea, întoarcerea, amestecarea, nivelarea, tasarea, modelarea
etc.
• Afânarea are un rol foarte important în mărirea fertilităţii potenţiale a solului,
a creşterii porozităţii de aeraţie şi intensificării proceselor microbiologice
aerobe, care la rândul lor grăbesc descompunerea humusului şi eliberarea
de substanţe nutritive accesibile plantelor. .
• Mărunţirea - este un proces care în mare măsură se rezolvă concomitent cu
afânarea şi reglează raportul dintre porozitatea capilară şi necapilară,
asigură atât posibilitatea de a fi respectată adâncimea optimă de semănat,
cât şi contactul rădăcinilor plantelor cu solul.
• Amestecarea - este necesară pentru a obţine un strat de sol omogen ca
fertilitate, distribuindu-se uniform în sol îngrăşămintele organice,
amendamentele, resturile vegetale, iar eficacitatea acestora depinde de
gradul de amestecare.
• Tasarea - este o lucrare ce se aplică pe solurile prea afânate, înainte de
semănat. Prin tasare agregatele de sol se apropie între ele, creşte
porozitatea capilară în detrimentul celei necapilare, creând un pat
germinativ corespunzător. In zonele secetoase se diminuează procesul de
aerisire a solului şi respectiv de evaporare a apei.
• Formarea brazdelor pentru udare - se realizează mecanizat, prin una sau
două treceri, în funcţie de tipul de sol şi de gradul de afânare a acestuia.
In majoritatea cazurilor, lucrările provoacă distrugerea mecanica a structurii
solului conducând la modificarea regimului de căldură și apă, iar în
continuare la modificări chimice și biologice.