Dacă păstrezi copilaria mereu cu tine,

nu vei îmbătrâni niciodată! 

- Tom Stoppard

Un copil poate să învețe oricând un

adult trei lucruri:
cum să fie mulțumit fără motiv,
cum să nu stai locului niciodată și
cum să ceară cu insistență ceea ce
își doreste.

 - Paulo Coelho

Copiii găsesc totul în nimic, oamenii găsesc nimic în tot.  

- Giacomo Leopardi

Într-o poiană din pădure,
Se zice că a fost odat
Trei purceluși al căror nume
Era Nif,Nuf și parcă Naf.
În fiecare zi de vară,
Ei într-o joacă o țineau
Săreau și capra, jucau leapșa,
Și zilele așa treceau.
- Când crezi că eşti cel mai tare,
Doi s-au zbenguit Pleci cu coada-ntre picioare…
și au construit Dar acolo unde-s trei,
Case fără var, Chiar dacă sunt ei purcei,
case vai și-amar! Când pui mână, lângă mână,
Numai unul a muncit, Multă putere se adună…
Casă bună și-a clădit. Cam de-atunci, în lumea toată,
Se zice ,,casă de piatră!“
Cam asta-i povestea toată!
Nu cred c-ați văzut vreodat
Uite-așa merge pisica
Cât prin lume ați umblat  Miau, miau,miau
Fără să auzi nimica
Un motan isteț ca mine Pe mezin l-am ajutat
Stă la pândă frumușel
Și cu cizme încălțat Sunt motanul încălțat
Ca să prindă-un șoricel.
Șoarecii nu sunt de mine Care dintr-un biet sărac
Când îl vede-l și înhață
Eu de mult n-am mai mâncat A ajuns un prinț bogat.
Rostogolindu-l mereu
La stapânul meu acasă  
Și-apoi merge-ncetinel
Eu trăiesc ca-ntr-un palat. Să mai prindă-un șoricel
 Păsările nu-l primeau,
Dar din ou a şi ieşit Îl goneau și-l alungau, Dar ia uite-n depărtare:
Un boboc nereuşit. Vai, cât e de amărât Lebede să fie oare?
Puful lui e cenuşiu, Bobocelul cel urât. Sunt şi eu la fel ca ele,
Nicidecum nu-i auriu. Or fi surorile mele?
 O scufiță roșioară
Dacă port adeseori
Și un coș la subțioară
Cu merinde și cu flori Deși am fost politicoasă Noroc cu bunul vânător
Este limpede socot El totuși m-a mâncat Ce trecea prin pădure
Că nu-s Barbă Cot C-am fost draguță și gustoasă, El repede l-a împușcat
Să strig, n-am apucat. Și viața mï-a salvat
Scufița Roșie eu sunt
Pe glume pusă și pe cânt
Străbat de veacuri drumul lung
La bunicuța să ajung.
 Eu sunt prințesa mult iubită  Curioasă-ntinde mâna,
La ceas de cumpană născută  Și abia ajunge fusul, Sunt fecior de imparat 
Șapte-ursitoare m-au ursit  Că de vârful mic, în deget, Drumurile greu strabat 
Cu tot ce eu mi-aș fi dorit  Deîndată e împunsă. Spre printesa adormita 
Una din ele însă-a spus  Și căzu ca o petală, S-o trezesc, ca mi-e sortita. 
La deget să mă-nțep c-un fus  Neștiind de ce-i răpusă,
Și pentru c-asta-i voia lor  Astfel, la chemarea mamei,
La optsprezece ani să mor.  Aurora nu răspunse.