APA

1. Apa. Compoziţia şi structura moleculei de apă.

2. Momentul dipolului moleculei de apă. Dependența
densității apei de temperatură.
3. Disocierea moleculei de apă. Noţiune de pH.
Valoarea pH-lui pentru diferite lichide biologice.
4. Apa grea (D2O) şi apa tritiată (T3O). Proprietâțile
apei H2O şi D2O.
• Însă, argumentele obţinute experimental au confirmat că
molecula de apă are caracter dipolar permanent. Rezultă că
structura moleculei de apă trebuie să fie triunghiulară (Fig.2).

Mărimea unghiului format de

legăturile covalente OH şi OH s-a
determinat prin metoda de
difracţie cu raze X.

(Fig.2)
μ- Momentul dipolului electric
 
  ql 1,84 debye(D);
1D = 3,33610-30 C·m)
 1. Apa. Compoziţia şi structura moleculei de apă.

Molecula de apă H2O se consideră o asociere a unui

ion O- şi a doi ioni H+. Fiecare legătură O-H+
reprezintă dipol electric. Aceşti dipoli au momente
egale după modul. Dacă aranjarea lor ar fi liniară,
momentul rezultant al moleculei ar fi egal cu zero
(Fig.1).
 Un dipol este o structură formată din două sarcini
electrice punctiforme de mărime egală, dar de semn
contrar, situate la o anumită distanţă una de la alta
(Fig. 2).

(Fig. 2).
Molecula de apă poate uşor realiza cu moleculele vecine
legături (punţi) de hidrogen (Fig. 3).

(Fig. 3).
• Molecula de apă poate uşor realiza cu
moleculele vecine legături (punţi) de hidrogen
(Fig. 3).

(Fig. 3).
În stare lichidă apa este formată dintr-un amestec de molecule
libere; monomeri (H2O)1 ; dimeri (H2O)2 ;tetrameri(H2O)4
şi octameri (H2O)8 .

Procentul fiecărei dintre aceste fracţiuni depinde de

temperatură.
În intervalul de temperaturi 35 – 41 0C, în apă predomină
dimerii şi ea are o activitate chimică ridicată.
Devine explicabil faptul că, în decursul timpului, animalele
homeoterme şi-au fixat temperatura normală a organismului în
limitele intervalului menţionat.
Homeoterm-sunt numite animalele biologice ce își păstrează
temperatura internă constantă indiferent de variația temperaturii
mediului extern
 În soluţie moleculele de apă, având momente de dipoli
permanenţi, se dispun în jurul ionilor. Astfel se formează
structuri supra-moleculare, cu o simetrie sferică (Fig. 4).
Apa astfel legată poartă numele de apă de hidratare şi are
proprietăţi net diferite de cele ale apei libere.
Procesul poartă numele de hidratarea sau solvatarea ionilor.

Fig.4
 2. CÂTEVA CARACTERISTICI FIZICE ALE APEI

Masa specifică (densitatea) ρ

Spre deosebire de alte substanţe densitatea apei în
stare solidă este mai mică decât în stare lichidă la 4°C.
Graficul dependenţei densităţii apei de temperatură este
reprezentat în Fig.5
Fig. 5
• Căldura specifică de vaporizare (r)
Reprezintă cantitatea de energie termică necesară pentru a
transforma în vapori 1 kg de substanţă la temperatura de
fierbere.
Pentru apă: r = 22,6·105 J·kg -1
Pentru fier: r = 58·103 J·kg -1
Valoarea ridicată a căldurii specifice de vaporizare,
evidenţiază rolul apei în cadrul mecanismelor de termoreglare.
• Constanta dielectrică (ε)

Este o caracteristică a mediului, care reflectă de câte ori în

acest mediu forţele electrostatice sunt mai reduse, în raport
cu vidul.
Pentru apă: ε = 80.
Prin aceasta se explică că apa este un bun solvent
pentru moleculele polare şi cristalele ionice.
 F

 
l
În timpul respirației normale, la inspirație diafragma se mișcă în jos, în
timp ce volumul pieptului se mărește. În rezultatul acestor acțiuni aerul
este aspirat în plămâni (prin inhalare). În plămâni, oxigenul proaspăt este
absorbit de sânge, în timp ce dioxidul de carbon este eliberat din sânge
pentru a fi expirat. Atunci când diafragma se mișcă în sus și în piept aerul
iesă din plămâni micșorarea presiunii în plămâni sub acțiunea f.t.s.
alveolele ar trebui să colapseze, însa scest lucru nu se inrîmplă datorită
prezenții unui strat subțire de subdtanță tensoactivă ce micșorează forțel
de tensiune superficială.
 3. ROLUL BIOLOGIC ŞI REPARTIŢIA ÎN ORGANISM

Apa reprezintă 65-70% din greutatea corpului uman.

Dintre rolurile importante pe care le îndeplineşte apa în
organism menţionăm:
• este elementul esenţial care reglează presiunea osmotică a
celor trei sectoare hidrice;
• reprezintă mediul în care au loc multiplele reacţii chimice şi
biochimice din organism;
• participă la menţinerea constantă a temperaturii organismului;
• fiind un bun solvent, apa formează cu o serie de substanţe
soluţii, pe care le vehiculează din mediul intern al organismului
în celulă şi în sens invers;
• participă la eliminarea deşeurilor din organism pe cale renală;
• apa are un rol important în protecţia mecanică a fătului.
 S-a constatat că din apa conţinută într-un organism
viu, 70% reprezintă apa intracelulară, 23% apa
interstiţială şi numai 7% apa circulantă.
Pentru a determina volumul apei V în diferite
compartimente se utilizează relaţia:
m
V 
c
unde: m – cantitatea de substanţă injectată
c – concentraţia diluată în volumul V.
 Disocierea moleculei de apă
Apa disociază în ioni H+ și ioni OH-. Ionii H+ neavând învelș
electronic posedă o mare capacitate de hidratare. Ei se pot
lega cu o moleculă de apă formând ionul de hidromiu OH+3
Avînd și o mare mobilitate protonul ușor trece fe la o moleculă
la alta. Gradul de disociere a moleculei este mic la 25oC
H2O → H+ + OH-
H+ + H2O → H3O+ Hidroniu
La 25 °C [H+]=[OH-]=10-7 mol/l
pH=-lg[H+] la 25 °C pH=7
soluţie neutră pH=7
soluţie bazică pH>7
soluţie acidă pH<7
Lichid biologic pH

sânge 7,4

Suc gastric 1,8

Suc pancreatic 8,0

urină 5,6
 5. APA GREA ŞI APA TRITIATĂ
• H–O–H: H 2O apa obişnuită
• H–O–D
• D–O–D: D 2O apa grea
• D–O–T
• H–O–T
• T–O–T: T 2O apa tritiată
D – diuteriu 2
1 H
T – tritiu 3
1 H
Există 18 specii de molecule de apă
 Proprietatea fizică H2O D2O
Temperatura maximului de 4,0 0C 11,6 0C
densitate
Temperatura de congelare 0,00 0C 3,802 0C

Tensiunea superficială (dine pe 72,75 67,8

cm)
Indicele de refracţie 1,333 1,328
 Concluzii
În ceea ce priveşte acţiunea biologică a apei grele, s-a
observat că începând de la o anumită concentraţie,
încetinesc fenomenele metabolice.
Se observă o inhibare a diviziunii
celulare, a transportului activ şi a contracţiei musculare.
Generează modificări profunde în funcţia miocardului,
ridică pragul de excitabilitate.
• Toate aceste fenomene îşi găsesc explicaţie dacă se
presupune că în procesele energeticii celulare, posibil în
sinteza ATP, protonul joacă un rol deosebit, ce nu poate fi
îndeplinit de deutron.