ROMANUL ION

Romanul ION de Liviu

de LIVIU REBREANU
Rebreanu
   Liviu Rebreanu este considerat de către critica
literară cel mai mare creator de viață al literaturii
române, unul dintre întemeietorii romanului
românesc modern, care se manifestă artistic, în
perioada interbelică. Acesta debutează cu volumul de
nuvele ,,Frământări", proza sa scurtă constituind un
punct de pornire pentru amplele scrieri ulterioare.
Continuând tradiția câtorva romane remarcabile, el
este un deschizător de drumuri în ceea ce privește
scrierile sociale, prin romanele ,,Ion" și ,,Răscoala" și
cele de factură psihologică, precum ,,Pădurea
spânzuraților", ,,Ciuleandra" sau ,,Adam și Eva".
  În cadrul evoluţiei romanului românesc, se poate vorbi
de ,,momentul Rebreanu”. Prozatorul continuă şi adânceşte
cercetarea societăţii româneşti, în tradiţia lui Nicolae Filimon,
Duiliu Zamfirescu, Ioan Slavici şi Mihail Sadoveanu, printr-o
vastă documentare şi compoziţie, printr-un studiu atent de
analiză psihologică.
     Scriitor obiectiv, care uimeşte prin puterea de a
prezenta viaţa în complexitatea ei socială şi psihologică,
Rebreanu, conştiinţă mai frământată, rămâne la romanul
frescă socială, care palpită de dramatism. În această direcţie a
vastelor construcţii epice, cu caracter obiectiv, şi în orientarea
romanului psihologic pe făgaş realist, stă principala
contribuţie a lui Rebreanu, care face din el creatorul
romanului modern în literatura română. Pe această bază se
situează şi locul lui eminent între romancierii europeni ai
problematicii ţărăneşti şi ai cazurilor de conştiinţă. 
 Marea parte a operei sale se încadrează în curentul
literar realism. Acesta se manifestă începând cu secolul al
XIX-lea și continuă, în forme specifice, de-a lungul
timpului, până în zilele noastre. Principalele trăsături,
evidente în opera literară ,,Ion", sunt:
- prezentarea veridică a realității;
- obiectivitatea, imparțialitatea scriitorului realist;
- observația tipurilor umane caracteristice;
- reliefarea individului ca produs al societății în care
trăiește;
- prezentarea amănuntelor semnificative și alcătuirea
descrierilor minuțioase;
- stilul impersonal, sobru, precis și concis.
 Personajul nu mai este un ins excepțional, ci
este unul complex, urmărit în evoluția sa pe
treptele ierarhiei sociale. Printre temele
realiste, se numără: averea, paternitatea,
moștenirea, destinul oamenilor, personajul
fiind construit în strânsă relație cu mediul. Cu
toate acestea, "factorul irațional" este prezent
în realizarea personajelor, ceea ce face ca fiecare
să acționeze în felul său.
 Apărut în anul 1920, ,,Ion" este considerat primul
roman românesc modern, marcând un moment de
cotitură în evoluția literaturii române.
 Tematica acestuia este de factură realistă. Făcând
parte dintr-o trilogie pe tema pământului, "Ion"
prezintă drama țăranului ardelean dintr-o societate în
care pământul nu este doar un mijloc de subzistență,
ci și un criteriu al valorii individuale. Titlul romanului
este semnificativ pentru intenția scriitorului de a face
din personajul său, un reprezentant al țărănimii
sărace. În plus, faptul că este un titlu atât de simplu ar
putea sugera ideea că personajul este unic.
 Creator al romanului realist-modern în
literatura română, Liviu Rebreanu se dezice de
realismul care "copiază fidel și fotografic" lumea și
cere ca romanul să se îndrepte spre un realism al
esențelor. Formula aceasta își găsește expresia în
romanul ,,Ion", în care Rebreanu prezintă aspecte
semnificative, făcând o selecție a
acestora:"literatura este o creație de oameni și de
viață, iar romanul este curgerea vieții, o oglindă
selectivă a realității" (Liviu Rebreanu "Cred"). Prin
obiectivizarea observației și prin aderarea la
estetica de tip naturalist, opera scriitorului se
opune principiilor promovate de către
sămănătoriști și poporaniști.
   Perspectiva narativă susține caracterul realist al
operei. Evenimentele sunt redate de către un
narator obiectiv, omniscient și omniprezent care
relatează la persoana a III-a, pe un ton neutru.
Modul principal de expunere este narațiune,
descrierea fiind reprezentată sumar, stilul fiind
lipsit de podoabe stilistice, contând mai mult
organizarea frazelor în jurul unei metafore centrale,
pământul.Rebreanu se dovedește a fi unul dintre
susținătorii anticalofilismului: "Prefer să fie
expresia bolovănoasă și să spun într-adevăr ce
vreau, decât să fiu șlefuit și neprecis".
       
 Detaliile toponimice - multe dintre ele
identificabile pe hartă - (Someș, Bistrița,
Bârgău, Cârlibaba), redau impresia de
veridicitate. De asemenea, secvențele
descriptive au funcție simbolică, prefigurând
evenimentele tragice ce vor avea loc în sat.
Crucea strâmbă "care își tremura jalnic
trupul de tinichea ruginită", veghează atât la
început, cât și la sfârșit, o lume nedrept
alcătuită.
 Din punct de vedere tematic, romanul
prezintă problematica pământului privită
din perspectiva relației organice a țăranului
ardelean cu glia și a iubirii pătimașe pentru
aceasta. Temei iubirii i se alătură cea a
pământului, fapt relevat chiar din structura
romanului:
" Glasul pământului" și " Glasul iubirii" 
 Geneza romanului se fundamentează pe o
documentare atentă în ceea ce privește problematica
țărănimii atât în literatura română, cât și în cea
universală, urmărind modelele celebre oferite de
scriitori precum Zola, Balzac și Tolstoi; la aceasta se
adaugă trei fapte concrete de viață:
- un țăran tânăr, inteligent și harnic i se plânge
autorului de lipsa pământului;
- observarea gestului impresionant al unui țăran
care săruta pământul;
- povestea unei tinere alungată de tată pentru că a
fost necinstită de un tânăr sărac.
 Opera literară ,,Ion" este un roman
tradițional, care înglobează elemente de
modernitate, obiectiv, realist și social.
Romanul este o specie a genului epic, în
proză, de mare întindere, cu personaje
numeroase și acțiune complexă, desfășurată
pe mai multe planuri narative și dezvoltând
conflicte puternice.
Tema romanului prezintă problematica
țăranului român reprezentativ pentru
societatea ardelenească de la începutul
secolului al XX-lea, dominată de supremația
 Titlul are sobrietatea coloanelor dorice. Numele protagonistului se arcuieşte
astfel peste întreg romanul.
La realizarea structurii simetrice a romanului "Ion" de Liviu Rebreanu,
contribuie mai multe elemente de compoziţie:
- Titlurile celor două, părți ale romanului: "Glasul pământului" şi "Glasul
iubirii “. Fiecare dintre cele două titluri numeşte o dominantă sufletească a
personajului principal, o poruncă mai puternică decât el însuşi. În scurta
existenţă a lui Ion, cele două "glasuri" se împletesc, cel dintâi fiind mereu
prezent; aparenta lui "tăcere" în ultima parte a romanului îşi vădeşte
inconsistenţa în scena morţii personajului când " ... îi păru rău că toate au
fost degeaba şi că pământurile lui au să rămâie ale nimănui ". 
-Titlurile de capitol (primul fiind "Începutul", iar ultimul
"Sfârşitul "), care contribuie la impresia de sfericitate a operei.
- Imaginile ințiale şi finale ale romanului "Ion" încep şi se încheie
cu imaginea drumului spre Pripas. Dacă în prima parte,
şoseaua ,,vine" sugerând astfel o introducere în acţiune, în ultima
,,se pierde" odată cu plecarea învăţătorului Herdelea, lăsând loc
altei generaţii.
- Hora este un alt element de compoziţie care deschide şi încheie
romanul având - de fiecare dată - o altă semnificaţie: în primul
capitol, la acest moment din viaţa satului iau parte mai toate
personajele antrenate în acţiune; în final, se sugerează că, dacă
 Discursul se structurează pe două planuri narative mari:
- un plan al țărănimii cu viața lui Ion în prim plan și
- unul care surprinde viața intelectualității satului.
Originalitatea romanului constă în surprinderea aceleași
teme în planuri diferite prin tehnica contrapunctului. De
exemplu, nunta lui Ion și a Anei, în planul țărănimii, își are
corespondent în planul intelectualității, prin nunta Laurei
cu preotul George Pintea. Apoi, conflictului dintre Ion și
Vasile Baciu îi corespunde conflictul dintre preotul Belciug
și învățătorul Zaharia Herdelea.
 Abordată din perspectiva personajului principal, structura
romanului respectă principiul clasic și simetric prin cele 2
părți complementare. -"Glasul Pământului" și "Glasul iubirii"-
în interiorul cărora "se țese" destinul acestuia. Cele 13 capitole
- număr fatidic - urmăresc drama lui Ion, al cărui destin se
conturează în strânsă relație cu mediul. Într-o lume nedrept
alcătuită, încearcă să scape de statutul de ,,sărăntoc” și intră
într-o serie de conflicte care îl vor duce la dezumanizare și apoi
la distrugere.
Modernitatea romanului constă în surprinderea unui
conflict interior, insistându-se pe frământările acestuia, date
de alegerea pe care trebuie să o facă. Încă din scena horei, se
anunță acest conflict datorită faptului că, deși o joacă pe Ana,
se uită cu dor la Florica. După ce intră în posesia pământurilor
lui Vasile Baciu, el își dă seama că "altceva trebuie sa fie
temelia"(Nicolae Balotă) și se îndreaptă spre Florica, măritată
între timp cu George Bulbuc.
 Specific romanului realist, Ion este personajul monumental,
simbolic, reprezentativ pentru această categorie socială. Din
perspectiva tematicii, este esențială relația lui Ion cu Ana, ambele
personaje aparținând aceleiași categorii sociale - țărănimea -
doar că sunt văzute în antiteză: el sărac, ea bogată. Din punct de
vedere psihologic, ambele personaje au un caracter slab,
devenind obsedate de ceva: Ion este obsedat să obțină pământ,
iar Ana să obțină iubirea lui. Comportamentul lui în raport cu
aceasta demonstrează viclenie. La horă "o strânge la piept cu mai
multă gingășie și mai prelung decât alți feciori", însă înainte o
urmărise având în privire un "vicleșug neprefăcut". După horă, îi
dă din ce în ce mai multă atenție, până o seduce, apoi se
îndepărtează de ea. Căsătoria o stabilește cu Vasile Baciu după ce
Ana ajunge de râsul satului.
 După nuntă, devine batjocoritor și violent, o lovește
cu "sânge rece" pe Ana, fiindcă, din naivitate, la nuntă
nu cere o foaie de zestre. Atitudinea lui se schimbă în
indiferență după ce obține pământurile, apoi nici
nașterea copilului, nici sinuciderea Anei nu stârnesc
vreo urmă de regret, semn al dezumanizării lui.
       Încercarea lui Ion de a ieși din crunta sărăcie și de a-
și recăpăta un statut social onorabil, în comunitate,
poate fi înțeleasă și justificată, dar mijloacele la care
recurge pentru a obține pământul lui Vasile Baciu sunt
de condamnat, deoarece încalcă adevăratele valori
morale. Chiar dacă acțiunile pot fi înțelese până la un
anumit punct, din perspectiva relației cu mediul, Ion se
comportă irațional și depășește orice limită.
 Construcția romanului are la bază tehnica
narativă a planurilor paralele, care prezintă, în
principal, destinul țăranului român,
reprezentat de Ion și existența intelectualității
rurale, reprezentată de preotul satului Ioan
Belciug, și de familia învățătorului Zaharia
Herdelea. Subiectul este construit astfel prin
alternanța planurilor narative, iar secvențele
narative se succed pe baza înlănțuirii.
 Incipitul romanului se axează pe
descrierea drumului care face legătura dintre
realitate și ficțiune, constituindu-se ca o
metaforă - simbol a romanului: ,,...drumul
alb urcă întâi anevoie până ce-și face loc
printre dealurile strâmtorate, pe urmă însă
înaintează vesel, neted…”, asemenea unui
personaj aflat la vârsta naivității tinerești,
exaltând de veselie și entuziasm.
 Finalul romanului prezintă același drum, dar
care iese din universul satului spre a se pierde în
șoseaua principală; se remarcă însă o altă vârstă
a acestuia, care se prezintă ,,ca o panglică
cenușie în amurgul răcoros".
Sugestiile cromatice reliefate de incipit și
final, atribuite drumului, evidențiază trecerea
timpului peste un univers particular, frământat
de patimi și zguduit de conflicte puternice și
bântuit de moarte.
 Prin utilizarea tehnicii literare a
anticipației, acțiunea romanului capătă
un caracter previzibil: toponimele rău-
prevestitoare de la începutul romanului
,,Râpele Dracului", ,,Cișmeaua
Mortului", precum și conflictul de la
horă dintre Ion și George anticipează
răfuiala tragică din final.
 Rebreanu şi-a organizat acţiunea pe două planuri
narative care se întretaie:
a) Primul dintre acestea prezintă momente din existenţa
ţărănească şi are drept temă problema pământului; în
interiorul lui se consumă destinele lineare sau dramatice ale
personajelor: Ion al Glanetaşului, Alexandru Pop
Glanetaşul, Vasile Baciu, Ana, Florica, George Bulbuc,
Savista, Zenobia şi multe altele.
b) Cel de al doilea plan narativ prezintă aspecte din viaţa
intelectualilor satului (reprezentaţi prin învăţătorul Zaharia
Herdelea şi prin preotul Belciug) şi are ca temă problema
naţională a românilor transilvăneni.
 Radiografierea colectivității rurale concentrate la horă
conține observații asupra conflictelor sociale din cadrul ei.
Astfel, în timp ce tinerii joacă pe ritmul unei ,,Someșene",
colectivitatea se grupează după statutul social conferit de
averea pe care o deține.
Conflictul principal al romanului se conturează la horă,
unde Ion, flăcăul harnic și priceput, dar care confundă sărăcia
cu lipsa demnității și cu privarea de un statut social, pe care
este convins că îl merită, se hotărăște să treacă peste glasul
inimii; el este îndrăgostit de cea mai frumoasă și mai săracă
fată din sat, pe nume Florica, dar hotărăște să se căsătorească
neîntârziat cu Ana, fata lui Vasile Baciu, promisă lui George
Bulbuc, fiul unui țăran foarte bogat.
 Intriga romanului și totodată începutul
conflictului exterior, între Ion și Vasile Baciu, o
constituie confruntarea dintre cei doi de după
horă, acesta din urmă adresându-i tânărului
cuvinte jignitoare precum ,,sărăntoc" și ,,hoț", și
arătându-și fățiș dezaprobarea față de o
eventuală legătură între el și Ana.
Conflictul interior, dintre ,,glasul pământului" și
,,glasul iubirii" se manifestă în sufletul tânărului
țăran sărac.
 Punctul culminant al romanului este reprezentat
de scena sărutării pământului, moment al existenței
flăcăului în care cele două ,,glasuri" se confundă, dar
și o anticipare a finalului său tragic, a contopirii cu
pământul, care îi este atât de drag.
Glia aflată în totalitate în posesia lui este
identificată cu persoana iubită, care trebuie să-i
aparțină în întregime: ,,dorea să simtă lutul sub
picioare, să i se agațe de opinci, să-i soarbă mirosul,
să-și umple ochii de culoarea lui îmbătătoare."
Imposibilitatea împlinirii erotice alături de
Florica își găsește compensația într-o pasiune
imensă, nefirească pentru pământ.
 Răzbunându-se pe îndrăzneala lui Ion,
George se căsătorește cu Florica, femeia pe
care flăcăul nu încetase să o iubească. Cu
aceeiași voință puternică, Ion încearcă să
recupereze timpul pierdut, împrietenindu-se
din ipocrizie cu George, pentru a se apropia de
soția acestuia. Cei doi se întâlnesc ulterior pe
ascuns, iar pedeapsa pentru toate faptele
reprobabile ale lui Ion nu poate fi decât una
capitală: George, orbit de gelozie, îl răpune cu
trei lovituri de sapă, fapt care constituie
deznodământul romanului.
 Drama morții premature a eroului
central al romanului este sporită și de
constatarea medicului legist chemat să
confirme decesul: ,,A fost un om ca
oțelul!...Putea să trăiască o sută de ani";
astfel ,,Ion fu coborât în pământul care i-a
fost prea drag".
În momentul prăbușirii, Ion rostește:
,,Mor ca un câine", iar sângele lui se
contopește cu pământul - ,,pământul îi
era drag ca ochii din cap".
 În al doilea plan al construcţiei epice, intelectualii
satului (reprezentaţi prin familia învăţătorului Herdelea şi
prin preotul Belciug), trăiesc aproape la fel de greu ca şi
ţăranii:
-doamna Maria Herdelea reuşeşte prin mari eforturi să
păstreze aparenţele unui trai mai răsărit şi să-şi mărite
fetele (chiar dacă Laura face o căsătorie de convenienţă cu
teologul Pintea);
-mobila învăţătorului (cumpărată în rate) este scoasă la
licitaţie, din pricina neachitării;
-Herdelea este mutat cu slujba şi intră în conflict cu
autorităţile maghiare (care instituiseră obligaţia ca în şcoli
să se predea în limba maghiară).
 Peste toate, Herdelea (care-şi clădise
casa pe un teren al bisericii) intră în
conflict cu preotul Belciug şi este
înspăimântat că va rămâne pe drumuri.
În final, la sfinţirea noii biserici din
Pripas (ridicată prin strădania preotului
Belciug), toate conflictele se sting; hora (la
fel de aprinsă ca şi cea care deschide
romanul) dovedeşte că Soarta şi Timpul
rămân atotputernice. 
 În ceea ce îl privește pe Titu Herdelea, fiul
învățătorului Zaharia Herdelea, criticul literar
Alexandru Piru afirma că acesta întruchipează
,,propriul roman al tinereții" lui Rebreanu. Titu
Herdelea este un tânăr cu înclinații artistice, aflat în
permanentă căutare a sinelui. Neputând găsi
împlinirea nici în plan social, nici în cel afectiv,
părăsește Transilvania, trecând Carpații, în vederea
croirii unui destin propriu.
Romanul ,,Ion" creează un univers dominat de
iubire și patimă, care declanșează energii umane
surprinse în diverse ipostaze; astfel, romanul se
constituie ca o frescă socială a începutului de secol.
 Finalul sintetizează meditativ dramele individuale
care se corelează cu cele colective, exprimând, de
fapt, clocotul vieții: ,,Satul a rămas înapoi același,
parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Câțiva oameni s-au
stins, alții le-au luat locul. Peste zvârcolirile vieții
vremea vine nepăsătoare, ștergând toate urmele.
Suferințele, patimile, năzuințele, mari sau mici, se
pierd într-o taină dureros de necuprinsă, ca niște
tremurări plăpânde într-un uragan uriaș.".
Întocmai cum drumul iese din sat și se pierde ,,în
șoseaua mare și fără început", destinele individuale
fuzionează cu cele general - umane.
,,Apariția lui ION a fost privită aproape de unanimitatea criticei
ca o dată în istoria literaturii române contemporane și ca prima
mare creație obiectivă” – Eugen Lovinescu
 CELOR MULȚI UMILI

Martie 1913 - Iulie 1920