m
Date generale si definitie
2 În natură, nimic nu este permanent şi imuabil ci totul se găseşte
într-o continuă transformare şi evoluţie. Prin urmare, schimbările
afectează şi vegetaţia forestieră, mai ales în privinţa compoziţiei
acesteia, care se modifică mai mult sau mai puţin.
2 Procesul de modificare în timp a compoziţiei floristice de pe o suprafaţă
oarecare de teren, ca rezultat al eliminării şi înlocuirii unor specii prin altele6
a fost denumit succesiunea vegetaţiei (Negulescu6 1955).
2 muccesiunea este un proces general şi neîntrerupt, care are loc atât în
păduri virgine cât şi în cele cultivate, naturale sau artificiale, şi
care contribuie la evoluţia la scară geologică a ecosistemelor
forestiere. În plus, prin faptul că depinde integral de eliminarea
naturală, se consideră că succesiunea reprezintă un proces culminant
în ansamblul proceselor colective specifice pădurii.
ëazele succesiunii
2 muccesiunea vegetaţiei constă dintr-o serie de stadii (faze) care alcătuiesc o serie
succesională şi care au fost diferenţiate de Clements (1916, 1928) în ordinea
următoare:
1. Denudarea teritoriului, datorată acţiunii unor factori perturbanţi
topografici (alunecări, eroziune, depunere), climatici (secetă, îngheţ, zăpadă,
vânt) sau biotici (prin acţiunea umană ² prin incendii,defrişări ² sau a altor
organisme ² insecte, ciuperci, rozătoare, cervide etc.).
2. Migraţia speciilor disponibile spre habitatul ´proaspătµ (gol sau
denudat prin acţiunea factorilor perturbanţi) şi ´umplereaµ nişelor ecologice
vacante.
3. Eceza (colonizarea), prin care speciile imigrate se adaptează noului lor
mediu de viaţă. Această fază include procesele de germinare a seminţelor şi
răsărire a plantulelor, creştere şi înmulţire (reproducere) a arborilor. Prin
gruparea (agregarea) ulterioară a acestor organisme, mai devreme sau mai târziu,
se ajunge la:
ÿ. ompetiţia (inter- şi intraspecifică), între indivizii şi speciile
prezente în biotopul colonizat. Competiţia are rol de control în
succesiune şi este intensă între indivizii de aceeaşi talie (arbori-
arbori, arbuştiarbuşti) şi mai redusă între cei de mărimi diferite.
5. Reacţia, prin care biocenoza migrată acţionează în diverse
moduri asupra biotopului colonizat. Competiţia şi reacţia nu se
succed ci acţionează simultan.
6. Stabilizarea biocenozei, care atinge o stare de echilibru
dinamic (stabilitate relativă) cu mediul său de viaţă, cunoscută
drept stadiu de climax (stadiu de maturitate) şi care pare a reprezenta
un stadiu final, imuabil, în dinamica vegetaţiei.
7. Regresiunea, care apare când comunitatea de plante este
distrusă în diferite grade de factorii perturbanţi care acţionează ca
agenţi de denudare.
D [ dată ce acţiunea acestor factori încetează, succesiunea se reia
în aceeaşi manieră ordonată.
Cl
l
2 După natura substratului:
- primară (ecogeneza): începe într
într--un
mediu lipsit de viaţă; este rară în prezent.
Ex: insule vulcanice noi, suprafeţe
devastate de erupţii vulcanice, suprafeţe
rămase în urma retragerii gheţarilor,
depozite de steril, exploatări de suprafaţă,
etc.
- secundară:răspândită, se declanşează
după acţiunea unei forţe perturbatoare
obişnuite (incendii, uragane, inundaţii,
secetă etc.).
2 După forţa declanşatoare:
- abiogene: provocate de factori
abiotici;
- biogene: provocate de factori
biotici;
- tehnogene (antropogene): Ex:
terenuri agricole părăsite, bararea
râurilor, exploatări miniere etc
2 După amploarea succesiunii:
- macrosuccesiuni: afectează
întreaga biocenoză
- microsuccesiuni: transformări
biogene, reversibile ale părţilor
structurale ale ecosistemului ce nu
cuprind întreaga biocenoză.
Ex: prăbuşirea unor arbori dintr-
dintr-o
pădure.
2 Oa începutul cercetărilor privind succesiunea vegetaţiei s-a considerat că toate
comunităţile de plante dintr-o zonă converg spre o singură comunitate climax,
care este determinată exclusiv de condiţiile climatice locale (teoria
monoclimaxului ² Clements, 1916, 1928).
2 Pe parcursul secolului trecut s-a acceptat însă şi realitatea că într-o regiune
climatică pot exista mai multe comunităţi climax, determinate de alţi factori
decât climatul (teoria policlimaxului ² Tansley, 1920, 1935, 1939). Din acest
motiv, actualmente se vorbeşte de succesiuni climatogene (prin acţiunea
climatului), edafogene (datorită solului), geomorfogene (datorită alunecărilor,
eroziunii, depunerilor torenţiale), pirogene (datorită incendiiilor), anemogene
(datorită vântului), zoogene (datorită animalelor domestice sau sălbatice),
antropogene (prin acţiunea omului) etc., în funcţie de factorul care influenţează
în mod determinant desfăşurarea procesului amintit (mukaciov, 196ÿ).
2 În cursul desfăşurării succesiunii, la nivelul biocenozei
se remarcă numeroase modificări structurale, energetice
şi informaţionale. Astfel, structura biocenozei este din ce în
ce mai complexă, trecându-se de la asociaţii de plante
unistratificate (la începutul succesiunii) la asociaţii
bistratificate, tristratificate, respectiv multistratificate în faza
de climax, ceea ce conduce la creşterea progresivă a
cantităţii de biomasă B. Oa rândul său, producţia primară netă
(PPN) creşte odată cu colonizarea biotopului de către
plantele erbacee, se stabilizează pentru o perioadă, după
care se măreşte din nou odată cu instalarea şi
dezvoltarea populaţiei de arbori.
2 Diversitatea specifică creşte
doar la începutul
succesiunii şi apoi se
reduce treptat, devenind
minimă la nivelul fazei de
maturitate (cazul
făgetelor nude)
!"#
$
!%&
2 Pe scurt, diversele transformări pe care le suportă biocenoza în
cursul evoluţiei sale de la stadiile tinere la cel de maturitate
(climax) sunt prezentate în urmatorul tabel:
m