BOLILE NEUROPSIHICE

• Tabloul complet al afecțiunilor mintale, se împart în două mari

categorii: vindecabile, cum este depresia și care nu au leac, cum
sunt schizofrenia și tulburarea bipolară.

• În general, oamenii asociază bolile psihice cu termenul de

“nebunie” și nu fac o delimitare clară între ele.Dacă ar trebui să
sintetizăm totul în câteva cuvinte, am putea spune că bolile
psihice se împart în două mari categorii: nevroze și psihoze.

• Termenul psiho-medical de “nevroză” a fost introdus în literatura

de specialitate de medicul scoțian William Cullen, în 1749,
“neurosis” fiind o combinație  a cuvintelor grecești “neuron”,
care înseamnă nerv, și “osis”, care înseamnă bolnav. Neurosis –
nevroză, în traducere – înseamnă, așadar, o boală a nervilor.
• Nevrozele sunt tulburări mintale de care pacientul este
conștient. Au o durată variabilă, de ordinul zilelor sau anilor,
după care pacientul revine la starea anterioară apariției
nevrozei. Diferă de tulburările de personalitate, deoarece au
un debut distinct, generat de o anume cauză, și nu o
dezvoltare continuă. Reprezintă un conflict între două instanțe
ale aceluiași psihic – între Eu și Sine.

• În aceasta categorie este inclusă depresia, numită și nevroză

depresivă, care, deși are statut de boală, se poate vindeca
atunci când dispar factorii externi sau interni care au generat-
o. Există și depresii cronice, care pot atinge o intensitate
psihotică, dar sunt catalogate tot ca nevroze.
• Cele mai intalnite forme de nevroza sunt: nevroza
depresiva, nevroza anxioasa, nevroza neurastenica, nevroza
fobica, nevroza obsesiv-compulsiva, nevroza isterica si
tulburarea de stres post-traumatica.
• Diversitatea factorilor etiologici se poate grupa în trei
categorii: biologici, sociali, psihogeni. Fiecare din factorii
etiologici deține ponderea respectivă în instalarea unui
anumit tip de nevroză.
• Nevroza se consideră ca reacție la amploarea stresului
psihosocial, proporțională cu poziția socială a individului.
Patogenitatea circumstanțelor vitale se manifestă doar în
combinare cu atitudinea individului față de ele. Astfel,
patogenia nevrozei este o reacție la stres a unui psihic
vulnerabil, cu un conflict interior dureros, la persoanele
neantrenate sau depășite ca poziție socială și pregătire, de
răspunderile sociale mereu în creștere.
Clasificare nevrozelor:
Se disting următoarele forme principale de nevroze:
-forma astenică (neurastenia, psihastenia),
-forma isterică (isterio-neurastenia)
-forma obsesivă
Această clasificare a nevrozelor este în conformitate cu
conceptul lui I.P.Pavlov despre tipurile activității nervoase
superioare la om:
-puternic, neechilibrat, mobil; corespunde temperamentului
coleric;
-puternic, echilibrat, mobil; corespunde temperamentului
sanguinic;
-puternic, echilibrat, inert; corespunde temperamentului
flegmatic;
-slab, neechilibrat; corespunde temperamentului melancolic.
• Nevroza astenică
Nevroza astenică (neurastenia) a fost descrisă de medicul
american Gh. Bard ca o boală, ce apare în urma unei lupte
supraîncordate pentru existență. Actualmente neurastenia se
consideră una din formele fundamentale de nevroză. Ea apare mai
frecvent la persoanele cu tip nervos echilibrat în urma
supraîncordării proceselor nervoase fundamentale (excitației sau
inhibiției), provocate de excitanți cu forță exagerată sau la acțiune
îndelungată sau din cauza alternării rapide a acțiunii factorilor
excitativi și celor inhibitori (“ciocnirea” proceselor de excitație și
inhibiție).

• Nevroza isterică
Nevroza isterică (isterio-neurastenia) este cunoscută din
antichitate, termenul “isterie” aparținând filozofului antic grec
Platon
I.Pavlov considera, că această formă de nevroză apare la indivizii
cu tip “artistic” și activitate corticală slabă. Manifestările isteriei
pot fi apreciate ca o particularitate de “refugiu” în boală sau a
un “deșeu” involuntar apărut în starea agravată a bolnavului,
stimulat de cei din jur prin compătimire și atenție exagerată.

• Persoanele cu isterie percep boala cu o “plăcere

condiționată”, și nu doresc să se trateze. Pe fundalul creșterii
labilității emotive și vegetative sunt posibile diverse tulburări
funcționale, ce pot imita forme de patologie organică. Bazându-
se pe cunoștințele dobândite și pe comportările altor bolnavi,
istericii reproduc cu succes tabloul clinic al diverselor boli cu
procese distructive în sistemul nervos și în alte organe și țesuturi
(“marea simulantă”).
• Nevroza obsesivă
Nevroza obsesivă (obsesivo-fobică) apare în situații conflictuale
la persoanele cu trăsături de caractre alarmant ipohondrice, la
care gândirea logică predomină asupra sentimentelor. Bolnavii
cu nevroză obsesivă nu sunt siguri de acțiunile lor, fixează
legăturile dintre unele împrejurări inofensive pentru ei cu
succesul sau insuccesul personal. Teama insuccesului și
îndoielile servesc drept cauză a nesiguranței sale în deciziile
luate, privind acțiunile proprii. La acești bolnavi pot apărea
diferite fobii: algofobia (teama de durere), claustrofobia
(teama de spații închise), agorafobia (teama de spații
deschise), hematofobia (teama de sânge), cardiofobia (teama
de patologie cardiacă), cancerofobie (teama de cancer) etc.
Mai rare, dar tipice pentru nevroza obsesivă sunt gândurile,
amintirile, mișcările obsesive, care în afară de caracterul lor
obsesiv, se mai caracterizează prin conștientizarea efectului
patogen și au o atitudine critică față de acestea. O manifestare
frecventă a obsesiilor sunt ritualurile - mișcări și acțiuni obsesive,
însoțite de îndoieli, teamă și spaimă efectuate în contradicție cu
rațiunea, în speranța evitării unor întâmplări nefericite.
• Psihozele:
Psihoză (din greacă ψυχή "psyche", minte/suflet, și -ωσις "-osis",
stare anormală) este un termen medical folosit pentru a descrie
starea mentală în care gândirea și percepția sunt grav afectate.
In axeasta categorie sunt incluse maladiile care nu se vindecă
niciodată, ci doar se pot ameliora.

• Istorie
Cuvântul psihoză a fost folosit pentru prima dată de Ernst von
Feuchtersleben, în anul 1845, ca o alternativă pentru demență și
manie, având rădăcinile de la cuvântul psyche („minte”) și -osis
(„condiție anormală” sau „boală”). Termenul a fost folosit pentru
a se distinge tulburările care se credeau a fi ale minții, fiind opus
nevrozei, despre care se credea că provine dintr-o afecțiune a
sistemului nervos.
Diviziunea psihozelor majore în psihoză maniaco-depresivă
(numită acum „tulburare bipolară”) și demență praecox (numită
acum schizofrenie) a fost făcută de Emil Kraepelin.
• O persoana cu psihoza nu mai este ancorata in realitate si
devine incapabila sa discearna intre real si imaginar. Este vorba
despre o dezorganizare generala a functiilor gandirii, a
comportaentului sau atitudinilor, totul pe fundalul pierderii
contactului cu realitatea.
• Din categoria psihozelor fac parte boli grave precum
schizophrenia, psihoza maniac-depresiva ori bipolara,
psihopatiile si sociopatiile. Acestea nu se vindeca niciodata desi
se pot ameliora prin medicatie.
• Cauze
Psihoza poate fi o caracteristică a mai multor boli, adesea atunci
când creierul sau sistemul nervos este afectat direct. Totuși,
faptul că psihoza poate apărea ocazional în paralel cu niște
maladii (incluzând boli cum ar fi gripa sau oreionul, de exemplu)
sugerează că o varietate de factori de stres ai sistemului nervos
pot duce la o reacție psihotică. Psihoza rezultată din condiții non-
psihiatrice este uneori cunoscută drept „psihoză secundară”.
Mecanismele prin care aceasta se întâmplă nu sunt încă clare, dar
non-specificitatea psihozei i-a făcut pe Tsuang și pe colegii săi să
argumenteze că „psihoza este 'febra' tulburării mentale — un
indicator serios dar nonspecific.” Condițiile non-psihiatrice care
sunt în mod special legate de psihoză includ tumoarea cerebrală,
demența “Lewy bodies”, hipoglicemia, intoxicațiile, scleroza
multiplă, Systemic Lupus Erythematosus, sarcoidoza, oreionul,
SIDA, malaria și lepra.
Stresul psihologic este de asemenea cunoscut drept un
declanșator al stărilor psihotice. Atât amintirea unor incidente
traumatice experimentate pe toată durata vieții, cât și experiența
recentă a unui eveniment stresant, pot contribui la dezvoltarea
unei psihoze.
• Semne și simptome
Un episod psihotic poate fi în mod semnificativ afectat de către
starea sufletească. De exemplu, oamenii care trăiesc un episod
psihotic în contextul unei depresii pot încerca manii persecutorii
sau de auto-învinovățire sau halucinații, în timp ce oamenii care
trăiesc un episod psihotic în contextul unei manii își pot forma
grandomanii sau pot avea experiențe de semnificație adâncă
religioasă.
a)Halucinații
Halucinațiile sunt definite ca percepții senzoriale în absența unor
stimuli externi. Se diferă de iluzii, sau distorsiuni perceptuale,
care sunt percepții eronate ale stimulilor externi. Halucinațiile pot
avea loc în oricare dintre cele 5 simțuri și pot lua aproape orice
formă, de la senzații simple (cum ar fi lumini, culori, gusturi,
mirosuri) la experiențe mai însemnate cum ar fi vederea și
interacțiunea cu animale și oameni, auzirea unor voci și senzații
tactile complexe.
b)Iluzii și paranoia
Psihoza poate implica credințe iluzorii sau paranoide. Karl Jaspers
a clasificat iluziile psihotice în tipuri primare și secundare. Iluziile
primare sunt definite ca apărând pe neașteptate și nefiind
comprehensibile în termeni de procese mentale normale, pe
când iluziile secundare pot fi înțelese ca fiind influențate de către
fondul persoanei sau al situației curente (ex. discriminare etnică
or sexuală, credințe religioase, credințe superstițioase).
c)Tulburări de gândire
Tulburările de gândire formale descriu un deranjament general al
gândurilor conștiente și sunt clasificate în funcție de efectele pe
care le au asupra vorbirii și a scrisului. Persoanele afectate pot
arăta presiune în dialog (vorbire neîncetată și rapidă), zbor sau
deraiere a ideilor (terminarea subiectului la jumătatea lui sau
inadecvat), blocare a gândirii sau pot construi uneori rime sau
calambururi.
d)Anosognozie
O caracteristică importantă și enigmatică a psihozei este
anosognozia . Chiar și în cazul unei psihoze acute, suferinzii pot fi
complet inconștienți că halucinațiile lor vivide și iluziile lor
imposibile sunt de fapt nereale. Totuși, acest lucru nu este
absolut; acest simptom poate varia în funcție de indivizi și în
funcție de durata episodului psihotic.