MOTOR DIESEL

                               
 Motorul diesel este un motor cu ardere internă în
care combustibilul se aprinde datorită temperaturii
ridicate create de comprimarea aerului necesar
arderii, și nu prin utilizarea unui dispozitiv auxiliar,
așa cum ar fi bujia în cazul motorului cu aprindere
prin scânteie. 
Numele motorului a fost dat după inginerul german
Rudolf Diesel la sugestia soției sale, Martha Diesel,
care în 1895 îl sfătuiește cu: Nenn ihn doch einfach
Dieselmotor! („numește-l pur și simplu motor
Diesel!”), usurînd astfel lui Diesel căutarea după
denumirea motorului, pe care l-a inventat în 1892 și
l-a patentat pe 23 februarie 1893. Intenția lui Diesel
a fost ca motorul său să utilizeze o gamă largă de
combustibili, inclusiv praful de cărbune. Diesel și-a
prezentat invenția funcționând în 1900 la Expoziția
Universală (World's Fair) având drept combustibil
ulei de alune. 
Controlul precis al timpilor de injecție este secretul reducerii consumului și al emisiilor poluante.
Timpii de injecție sunt măsurați în unghiuri de rotație ai arborelui cotit înainte de punctul mort
superior. De exemplu, dacă unitatea centrală de control inițiază injecția cu 10 grade înainte de
punctul mort superior, vorbim despre un avans la injecție de 10 grade. Avansul la injecție optim
este dat de construcția, turația și sarcina motorului respectiv. 
Avansând momentul injecției (injecția are loc înainte ca pistonul să ajungă la punctul mort
interior) arderea este completă, la presiune și temperatură mare, dar cresc și emisiile de oxizi de
azot. La cealalată extremă, o injecție întârziată conduce la ardere incompletă și emisii vizibile de
particule de fum.