Sunteți pe pagina 1din 20

EVAZIUNEA FISCALĂ

1. Evaziunea fiscală: concept şi aprecieri


2. Clasificarea evaziunii fiscale
3. Efectele evaziunii fiscale
4. Prevenirea evaziunii fiscale. Măsuri de
combatere
– evaziunea fiscală reprezintă totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu
ajutorul cărora cei interesaţi sustrag total sau parţial averea lor de la
obligaţiunile prevăzute de legislaţia fiscală – reprezintă sensul larg al
noţiunii ;
– sub un alt aspect mai îngust (se referă la ocolirea pe cale legală a
prevederelor fiscale) – evaziunea fiscală ar reprezenta sustragerea
intenţionată de la executarea obligaţiei fiscale, comisă nu prin
încălcarea directă a normei fiscale concrete, dar prin evitarea
intenţionată, prin ocolirea acesteea prin intermediul unor acţiuni şi acte
simulate şi numai aparent reale;
– o altă definiţie (de asemenea incompletă ) – evaziunea fiscală
reprezintă sustragrea de la plata obligaţiilor fiscale prin transmiterea
unor date eronate privind sursele şi veniturile impozabile;
– evaziunea fiscală ar fi sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau
în parte, de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi
bugetelor unităţilor administrativ-teritoraile de către contribuabilii
persoane fizice şi juridice;
– evaziunea fiscală reprezintă acţiunile bine orientate ale
contribuabilului, care-i permit să evite sau într-o măsură sau alta să
reducă plăţile sale obligatorii la buget (impozitele şi taxele).
Cauzele evaziunii fiscale

1. sarcinele fiscale exagerate , adică o povară fiscală


peste măsură, inechitabilă şi instabilă (în special
pentru unele categorii de contribuabili ) - aceste
cauze pot crea motive morale de evaziune fiscală a
contribuabilului, care tratează faptele menţionate ca
o exprimare a reprimării (dominării) din partea
statului, considerîndu-se, în acelaşi timp, în drept de
a se împotrivi şi astfel se formează opinia generală
că „a fura de la visterie nu se consideră furt”.
2. factori de ordin economic:
– coraportul dintre cota impozitului şi măsurile de răspundere –
contribuabilul compară consecinţele economice ale achitării
impozitului şi aplicării măsurilor de răspundere pentru neachitare,
respectiv, cu cât cota impozitului este mai mare şi măsurile de
răspundere mai mici, cu atât efectul economic al evaziunii fiscale
este mai mare;
– starea economică a contribuabilului – cu cât starea economică a
contribuabilului este mai grea cu atât tentaţia la evaziune fiscală este
mai mare (în unele cazuri executarea de către contribuabil a tuturor
obligaţiilor fiscale poate agrava situaţia economică a acestuia până la
nivelul critic şi evaziunea fiscală poate deveni unica şansă de
supravieţuire), iar pericolul aplicării măsurilor de răspundere îl
afectează mai puţin decît în cazul contribuabilului care se dezvoltă
dinamic şi aplicarea unor asemenea măsuri îl poate lipsi de
perspective evidente;
– descreştere (criză) economică-se înrăutăţeşte starea materială atât a
contribuabilului, cât şi a consumatorilor de mărfuri, de lucrări şi
servicii, micşorându-se astfel posibilitatea de a transfera impozitul
prin intermediul majorării preţurilor de livrare;
• insufucienţa măsurilor de propagandă a
respectării legislaţiei fiscale (cu caracter
permanent) şi ca rezultat – insuficienţa educaţiei
fiscale a contribuabililor care constituie o parte
componentă a educaţiei civice;

• imperfecţiunea legislaţiei fiscale sub aspectul


caracterului incomplet (unele rapoprturi aferente
fiscalităţii rămân în afara reglementărilor
normative), impreciziilor şi ambiguităţilor –toate
acestea creând un „climat destul de favorabil”
pentru contribuabili care urmăresc scopuri
evazioniste;
• lipsa unui control fiscal bine organizat ce ar include mijloace şi
metode performante şi un personal suficient numeric, bine instruit şi
corect în acţiuni (excesul de zel al autorităţilor fiscale, adică exagerări
în procesul exercetării funcţiilor, de asemenea creează premise pentru
evaziunea fiscală) etc.-acestea se mai numesc şi cauze tehnice.

• diversitatea categoriilor de conrtibuabili reieşind din procedura


impunerii care, la răndul ei, este determinată de domeniul şi specificul
activităţii contribuabilului (de exemplu salariaţii dispun de posibilităţi
reduse de evaziune (eludare a fiscului), deoarece impunerea lor este
asigurată de un terţ prin reţinerea la sursă, în schimb persoanele ce
desfăşoară activitate de întreprinzător beneficiază de un volum
considerabil de posibilităţi de evaziune fiscală prin intermediul modului
de evidenţă, a sistemului de deduceri, de facilităţi, de treceri în cont, de
restituiri, etc.);

• cauze de ordin politic – asemenea cauze a evaziunii fiscale ţin de


funcţia de reglare a impozitelor, adică statul prin intermediul fiscalităţii
promovează un anumit gen de politică economică sau socială, iar
contribuabilii, împotriva cărora este îndreptată asemenea politică,
opun o anumită rezistenţă, inclusiv prin intermediul evaziunii fiscale.
În dependenţă de modul de evitarea a prevederilor fiscale, se distinge:

I. Evaziunea fiscală legală.


Ea se caracterizează prin ocolirea legii fiscale, folosind procedee şi combinaţii
neprevăzutte de aceasta, adică momente scăpate din vedere de legislator,
avînd drept consecinţă :
– evitarea impozitului în general – abţinerea de la exercitarea activităţii,
reltatele căreia sînt supuse impozitării (în multe cazuri asemenea
metodă nu este eficientă deoarece poate paraliza activitatea economică
a întreprinzătorului şi duce la pierderea nejustificată a beneficiului),
organizarea unei activităţi în rezultatul căreia întreprinzătorul nu va
avea calitatea de contribuabil sau rezultatul acestei activităţi nu va fi
impozabil în virtutea legii, etc;
– micşorarea impozitului fără încălcarea legii fiscale (adică prin
planificarea şi optimizarea fiscală) – utilizarea la maxim a facilităţilor
fiscale prevăzute de legislaţie; scăderea din veniturile impozabile a
cheltuielelor permise spre deducere, însă, într-un cuantum mai mare
decât cel justificat din punct de vedre economic (filantropie, crearea de
fonduri supuse amortuzării, etc.); încadrarea într-un regim fiscal
favorabil cum ar fi cazul regimurilor de evaluare forfetară a obiectului
impozabil, adică impozitul este stabilit dinainte la o sumă globală
invariabilă (în cazul nostru ar fi obţinerea patentei de întreprinzător, la
genurile de activitate rezultatele cărora în alte condiţii se impozitează
progresiv).
În practica statelor cu economie de piaţă, faptele care au
în vedere interpretarea favorabilă a legislaţiei fiscale,
deci cazurile de evaziune fiscală legală, mai frecvente
sunt următoarele:
1. constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă,
într-un cuantum mai mare decât cel ce se justifică din
punct de vedere economic, micşorând astfel venitul
impozabil;
2. practica unor societăţi comerciale de a investi o parte
din profitul realizat în achiziţii de maşini şi
echipamente tehnice pentru care statul acordă
reduceri ale impozitului pe venit, măsură care este
menită să stimuleze acumularea;
3. asocierile de familie precum şi societăţile oculte dintre soţia şi
copii întreprinzătorului şi acesta. Rezultatul unei asemenea
manevre este impunerea separată a acestora, repartizarea
veniturilor pe fiecare asociat ducând la micşorarea sarcinilor
fiscale. Prin asemenea soluţii sunt speculate prevederile legale
care reglementează cote de impunere mai mici sau chiar
stabilesc reduceri sau scutiri de impozit pentru veniturile până
la un anumit plafon;

4. venitul total al membrilor familiei poate fi împărţit, în mod


egal, între aceştia, indiferent de contribuţia fiecăruia la
realizarea lui, pe această cale obţinându-se o diminuare a
cuantumului impozitului pe venit care este datorat statului;
5. constituirea unor depozite de păstrare şi administrare de către
părinte sau tutore a unor fonduri în favoarea copilului minor.
Venitul aferent depozitului deşi este supus impunerii,
impozitului plătit este mai mic în comparaţie cu ceea ce s-ar
datora pe venitul astfel redivizat;
6. folosirea, în anumite limite, a prevederilor legale cu privire la
donaţiile filantropice, indiferent dacă acestea au avut loc sau nu,
duce la sustragerea unei părţi din veniturile realizate de la
impunere;
7. un contribuabil are posibilitatea să opteze fie pentru impozitul pe
venitul persoanelor fizice, fie pentru sistemul de impunere aplicabil
veniturilor realizate de corporaţie. Optând pentru cel de-al doilea
regim fiscal, contribuabilul realizează o importantă sustragere din
venitul impozabil, deoarece sistemul de impunere al corporaţiilor
cuprinde numeroase facilităţi care duc la o substanţială reducere a
sarcinilor fiscale;
8.  luarea în considerare a unor facilităţi legale cu privire la excluderea
din masa impozabilă a cheltuielilor cu munca vie - cheltuieli cu
pregătirea profesională şi practică în producţie, sumele plătite
pentru contractele de cercetare ce au ca obiect programe prioritare
de interes naţional;
9.  scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă
şi publicitate, indiferent dacă au fost făcute sau nu;
10. interpretarea favorabilă a dispoziţiilor legale care prevăd
importante facilităţi (scutiri, reduceri) pentru contribuţiile la
sprijinirea activităţilor sociale, culturale, ştiinţifice şi sportive.
II.Evaziunea fiscală fraudulasă

Aceasta se deosebește de evaziunea fiscală


legală, care, în esenţă, se caracterizează
printr-o atitudine prudentă a sustragerii de la
plata impozitelor şi taxelor în limetele legii.
Altfel spus, prin fraudă fiscală se înţelege orice
acţiune a contribuabilului ce încalcă prevderea
fiscală (avînd un caracter intenţionat), cu
scopul de a sustrage de la plata impozitelor şi
taxelor datorate la buget.
Evaziunea fiscală frauduloasă, de asemenea, poate avea drept
consecinţă :

– sustragerea totalmente de la impozitare – spre exemplu, efectuarea


activităţii de întreprinzător fără înregistrarea de stat, inclusiv la
organele fiscale; nedeclararea materiei impozabile; efectuarea altor
acţiuni care din start sînt îndreptate spre a exclude posibilitatea
efectuării controlului fiscal în modul stabilit (crearea unor
întreprinderi fantome, falimentul intenţionat şi fictiv, distrugerea
documentelor), etc.;

– micşorarea mărimii obligaţiei fiscale prin forme variate – tăinuirea


(reducerea) venitului prin falsificarea documentelor de evidenţă,
inclusiv prin neîntocmirea unor documente sau întocmirea unor
documente primare fictive (cum ar fi vînzările fără factură sau emiterea
de facturi fără vânzare efectivă; neprezentarea unor documente sau
includerea unor date eronate la calcularea şi achitarea impozitelor şi,
respectiv, neachitarea deplină a impozitului, etc.).
Formele şi căile prin care se realizează frauda fiscală sunt,
practic, nelimitate. Cele mai des întâlnite în activitatea fiscală
sunt:

• întocmirea de declaraţii false;


• întocmirea de documente de plăţi fictive;
• alcătuirea de registre contabile nereale;
• nedeclararea materiei impozabile;
• declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;
• executarea de registre de evidenţă duble, un exemplar real şi altul fictiv;
• diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri
prin
înregistrarea în cheltuielile unităţii a unor cheltuieli cu caracter personal ale
patronilor
ori înregistrarea de cheltuieli neefectuate în realitate;
• vânzările făcute fără factură, precum şi emiterea de facturi fără vânzare
efectivă, care ascund operaţiunilor reale supuse impozitării;
• falsificarea bilanţului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o
convenţie între patron şi contabilul şef, ei fiind de altfel, ţinuţi să răspundă
solidar pentru fapta comisă.
Evaziune fiscală - legală sau frauduloasă - este consecinţa
acţiunii unor situaţii nefavorabile ori a unor fapte ilegale,
printre care:

a. imperfecţiunea legii, în sensul că actele normative prin care se


reglementează
taxele şi impozitele nu sunt suficient de clare şi cuprinzătoare,
ceea ce favorizează
eludarea fiscului;
b. lipsa de uniformitate în activitate organelor financiare cu
privire la stabilirea şi
perceperea taxelor şi impozitelor, determinată de inexistenţa
unor norme
metodologice de aplicare a legii;
c. conduita unor categorii de contribuabili, care folosesc cele mai
diverse mijloace
de disimulare a materiei impozabile;
d. lipsa de exigenţă ori corupţia funcţionarilor publici din cadrul
organelor fiscale.
Fenomenul evaziunii fiscale provoacă mai multe
tipuri de efecte, observîndu-se o paralelă între
funcţiile impozitelor şi tipurile de efecte ale
evaziunii fiscale.
Efectele evaziunii fiscale:

• efecte cu caracter economic;


• efecte cu caracter social;
• efecte asupre formării veniturilor statului;
• efecte cu caracter politic.
Măsuri, menite să reducă evaziunea fiscală:

• asigurarea unor forţe adecvate penru control, intensificarea


controalelor fizice, regândirea priorotăţilor de control. În
acest sens, o atenţie deosebită este necesar de a acorda
pregătirii şi perfecţionării profesionale a inspectoratelor de
control fiscal, precum şi aşezării pe baze moderne a activităţii
de selectare a contribuabililor;

• îmbunătăţirea eficienţei controalelor prin aplicarea


experienţei dobândite în decursul desfăşurării acţiunilor de
control. O metodă care ar putea fi utilizată este sintetizarea
cunoştinţelor, a problemelor şi a soluţiilor adoptate în cursul
acţiunilor de control şi elaborarea unor manuale de control
fiscale destinate inspectorilor.
• alocarea unor noi resurse financiare şi umane, destinate controlului,
precum şi orientarea celor existente spre acele zone care reprezintă un
risc ridicat de producere a evaziunii fiscale. Asigurarea unui buget
propriu de venituri şi cheltuieli pentru administraţia fiscală, poate creea
premisele creşterii calităţii şi randamentului controlului fiscal. De
asemenea, extinderea utilizării metodei analizei de risc ar asigura o
alocare mai judicioasă a resurselor şi orientarea inspectorilor spre controlul
acestor contribuabili care prezintă un risc ridicat de evaziune fiscală.

• întroducerea unui sistem computerizat de control. Informatizarea


întregului proces de administrare fiscală ar avea ca rezultat crearea unor
baze de date complete, corecte şi permanent actualizate, care să cuprindă
toţi contribuabilii şi toate obligaţiile fiscale ale acestora. Existenţa unor
astfel de baze de date ar asigura condiţiile pentru realizarea unui control
masiv, pe documente, pentru toţi contribuabilii şi pentru selectarea, în
vederea desfăşurării controlului pe teren, numai a contribuabililor care
prezintă un risc ridicat.

• perfecţionarea schimbului de informaţii asupra tehnicilor de control.


Întărirea colaborării cu organele de control fiscal din cadrul altor
administraţii fiscale naţionale constituie o modalitate de perfecţionare a
tehnicilor de control fiscal.
• perfecţionarea schimbului de informaţii asupra tehnicilor
de control. Întărirea colaborării cu organele de control fiscal
din cadrul altor administraţii fiscale naţionale constituie o
modalitate de perfecţionare a tehnicilor de control fiscal.

• identificarea modalităţilor prin care au fost eludate


obligaţiile fiscale către bugetul statului. Centralizarea
constatărilor cuprinse în actele de control pot furniza
informaţii consistente referitoare la modalităţile de eludare a
obligaţiilor fiscale. Aceste informaţii pot fi grupate în funcţie
de impozitele la care se referă sau în funcţie de domeniul de
activitate în care au fost întâlnite şi pot constitui capitole din
ghiduri de control puse la dispoziţia inspectorilor;
• identificarea şi înlăturarea defectelor şi slăbiciunilor din
legislaţia în vigoare. În baza constatărilor efectuate de
organele de control, precum şi în baza
informaţiilor deţinute de celelalte
funcţii ale administrării pot fi administrate deficienţele
apărute ca urmare a aplicării legislaţiei şi pot fi formulate
propuneri de îmbunătăţire a acesteia;
• elaborarea unor acte normative în baza cărora să se poată accede la
conturile bancare prin intermediul cărora s-au efectuat decontările pentru
livrările ilegale. Crearea cadrului legal care să permită administraţiei
fiscale să obţină informaţii privind conturile bancare ale contribuabililor şi
tranzacţiile efectuate de aceştia prin bănci, constituie un instrument foarte
valoros pentru organele de control fiscal, pentru obţinerea tuturor
informaţiilor necesare în vederea stabilirii corecte a obligaţiilor fiscale ale
contribuabililor şi pentru reducerea evaziunii fiscale;

• identificarea căilor prin care piaţa ilegală (neagră) este aprovizionată şi


crearea unui sistem de prevenire a fraudei. Colaborarea între toate
instituţiile statului, implicate în lupta împotriva crimei organizate, fraudei
şi evaziunii fiscale ar putea să asigure crearea unei baze de date care să
conţină toate modalităţile prin care se realizează frauda fiscală, iar pe baza
acestor informaţii s-ar putea elabora acte normative şi proceduri aplicabile
pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;

• utilizarea acordurilor cu terţe ţări pentru a obţine informaţii care să ajute


la combaterea contrabandei şi a falsei declarări a importurilor.