Sculpturi cicladice Ulcior în

din Muzeul stilul de

ARTA
Național de Kamares
Arheologie din
Atena

ÎN GRECIA ANTICĂ

Frescă minoică ce înfățișează niște delfini

Cântăreț la Masca lui
harpă; Agamemnon, o
sculptură de operă de artă
marmură miceaniană, care
expusă la este cunoscută și
Metropolitan ca „Mona Lisa
Museum of Art Greciei”
din New York,
Statele Unite
ale Americii
 ARTA GRECEASCĂ
Arta grecească reprezintă fără îndoială cea mai importantă În această perspectivă, arta grecească se
perioadă creatoare din istoria antichităţii: în decursul dezvoltării periodizează după cum urmează:
ei se afirmă prima estetică gândită ca atare şi exprimată prin 1. Cultura minoică (3000-1150 î.Hr.)
opere. Orice artă are o estetică, determinată temporal şi local şi 2. Cultura miceniană (1600-1100 î.Hr.)
care exprimă în plan artistic, valorile societăţii corespunzătoare. 3. Perioada geometrică (1000-650 î.Hr.)
Arta grecească are o estetică explicită formulată de filosofi, nu de 4. Perioada arhaică (650-480 î.Hr.)
artişti, iar operele majore ale artei greceşti sunt ilustrări ale acestei 5. Perioada clasică (480-323 î.Hr. - moartea
estetici. lui Alexandru Macedon)
Istoria artei greceşti, de fapt, e istoria modului în care s-a ajuns la 6. Perioada elenistică (323 î.Hr. - 30 î.Hr.)
formularea acestei estetici, la modul în care principiile ei au fost
exprimate în opere până la completa epuizare.
Arta grecească, în dezvoltarea ei propriu-zisă cuprinde ceva mai
mult de 6 secole: din prima jumătate a secolului al VII-lea, adică
din arhaismul cel mai vechi şi până în secolul I al erei noastre,
adică până la cucerirea romană. Dar, istoriceşte vorbind, istoria
Greciei şi a artei greceşti este mult mai lungă.
După destrămarea societății miceniene, care a avut loc în secolul al XII-lea î.Hr., a
urmat o lungă eră neagră de agitație și de emigrări în masă. Acestea au dat naștere
unei societăți diferite (de cetate-stat) și unui tip de artă intens umanizată, pe care
mare parte a oamenilor o asociază grecilor. Trăsătura ei distinctivă se datorează
mult religiei grecești, care reprezenta zeii și zeițele drept ființe umane superdotate. Ca
urmare, era normal ca arta greacă să se concentreze asupra figurii umane, fie că
reprezenta un zeu umanizat, fie o ființă asemănătoare zeilor.

Dintre reprezentările artistice practicate de greci, sculptura este cea mai bine
reprezentată, mai ales din cauza faptului că picturile lor nu au supraviețuit peste
timp. Sculptura de mari dimensiuni și de mari ambiții (sculptura monumentală) s-a
dezvoltat doar târziu, în secolul VII î.Hr., fiind, probabil, inspirată de contactele cu
Egiptul. Prima perioadă a sculpturii grecești, cunoscută ca perioada arhaică, a durat
cam până în anul 480 î.Hr. Tipurile ei caracteristice au fost nudul unui tânăr, în
poziție verticală, și fecioara îmbrăcată, ambele sculpturi fiind reprezentate cu un
zâmbet larg (evident o convenție fixă) pe față, care, astăzi, pare ciudat, "un zâmbet
arhaic".

UMANIZAREA ARTEI
Societatea minoică avea o structură foarte
interesantă, compusă în principal din navigatori
şi negustori. Agricultura şi
creşterea vitelor rămân totuşi surse principale de
subzistenţă. Dar pentru vremea lor, cretanii sunt
cărăuşii mărilor, Creta fiind plină de lucruri
aduse din Orient şi din Egipt. Asta ar putea să
explice libertatea de expresie din civilizaţia
cretană.
PICTURA este extrem de variată. Ori de câte ori
este vorba de un ansamblu definit de imagini,
tema picturii poate fi atribuită
unei reprezentări religioase. Dar tratarea acestei
picturi este atât de lipsită de solemnitate şi atât de
plină de viaţă şi de variaţie, încât
chiar dacă scopul reprezentării era religios,
inspiraţia din natură nu lasă nici o îndoială.
Câteva teme de acest fel: tauromahia, amintită
mai sus, apoi dansul - un grup de femei care
dansează într-un peisaj. Acest dans nu este
decât un episod al unei povestiri mai ample, poate un mit
matern. Elementul peisajer rigid la mesopotamieni, pitoresc
redat, dar numai episodic, la egipteni, absent în mare măsură
la greci, la cretani este redat cu un simţ al naturii, al peisajului
şi al spaţiului cu totul aparte. Mai mult, artiştii cretani sunt
preocupaţi de redarea spaţiului potenţat de un procedeu
cromatic caracteristic şi expresiv. Ei cunosc linia de orizont,
ca pe o delimitare între pământ şi cer, dar această linie nu este
dreaptă, ci frântă, redând sugestiv întâlnirea dintre munţi şi
cer. De o parte şi de alta a acestei linii de orizont apare un
curcubeu care merge într-un degradee cu culorile calde
apropiate de pământ şi cu cele reci apropiate de cer, inducând
o senzaţie de adâncime. În peisajul acesta se mişcă animale,
sunt inserate plante - mai mult arbuşti - şi-n el apar oamenii
dansând. Se afirmă de asemenea un ideal estetic uman,
caracterizat de trăsături atletice: membrele lungi, talia îngustă,
toracele evazat, gâtul zvelt şi figurile fine, prelungi, cu ochi
mari. Idealul de frumuseţe nu este stereotipic, artistul cretan
ştiind să observe diferenţele de vârstă, diferenţele
individuale.
În afară de pictură cretanii mai prelucrează fildeşul, metalul şi teracota. În fildeş realizau o serie de plachete în relief, având
aceleaşi teme ca şi pictura. În metal, în cele două tehnici, a ciocănirii - au repousse (modelat în metal sau în piele prin
percutare interioară destinată a provoca reliefuri) - cu ajutorul cărora făuresc vase de metal preţios cum sunt cele două pahare
de la Vaphio sau a incrustaţiei cu ajutorul căreia decorează arme, cum sunt cele două pumnale de la Mycene. Pe cele două
vase sunt reprezentate capturarea taurilor (cu ajutorul unor plase uriaşe către care sunt goniţi taurii sălbatici) şi aratul cu
plugul de tip grecesc, înjugat. Pe pumnale este reprezentată o vânătoare de lei. Luptătorii înarmaţi cu suliţe şi cu scuturi,
provoacă leii, suportă atacul lor şi îi
ucid. În teracotă pictată şi smălţuită tematica este încă mai variată şi mai bizară. Sunt pe de o parte cele câteva statuete de
teracotă, unele smălţuite reprezentând divinităţi feminine: zeiţele cu şerpi şi zeiţele cu porumbiţe, - părând să reprezinte
replica statuară mică a scenelor de dans.
Zeiţele sunt reprezentate în costum tipic cretan, în fusta cu pliuri, cu volane - kaunakes - şi cu corsajul strâmt, cu o tiară
înaltă în cap şi cu doi şerpi încolăciţi în braţe. Pe de altă parte sunt de reţinut un număr mare de plachete în relief pictat şi
glazurat cu reprezentări diverse: fundul mării, vacă cu viţel, capră cu ied, case - în nuanţe de albastru, verde şi brun.

ARTELE DECORATIVE