Sunteți pe pagina 1din 29

TEMA 4.

DOCUMENTAREA ŞTIIN ŢIFIC Ă


Ş I FORMELE EI.
1. PROCEDURA DE DOCUMENTARE
2. ETAPELE INTERNE ALE DOCUMENT ĂRII
3. DOCUMENTAREA BIBLIOGRAFICĂ

4. METODOLOGIA C Ă UT Ă RII SURSELOR


BIBLIOGRAFICE
1. Procedura de documentare
Obiectul documentării științifice îl constituie
informația științifică.
În condițiile societății contemporane,
documentarea obține noi dimensiuni. Are loc o
adevărată explozie informațională: anual, apar
peste 2 milioane de articole, peste 200 mii cărți
de specialitate și peste 300 mii rapoarte de
cercetare.
Dar, sub impactul unui șir de factori, această explozie este
urmată de o criză informațională, factorii ei generatori
fiind:
 accentuarea disparităților terminologice;
 necunoașterea posibilităților reale oferite de sistemul
de informare-documentare, uneori, chiar din propria
instituție;
 publicarea repetitivă, care sporește artificial avalanșa
de informații;
 uzura morală rapidă a informației.
Angajarea greșită în faza documentării poate
prelungi cercetarea peste limitele raționale.

Totodată, calitatea ei denotă cultura științifică a


cercetătorului și cadrul teoretic al cercetării. Prin
urmare, cunoașterea metodologiei informării,
documentării și examinării surselor bibliografice
este absolut necesar pentru o cercetare de calitate.
Studierea surselor bibliografice permite:
 evitarea cercetătorilor deja efectuate;
 convingerea în actualitatea temei;
 cunoașterea gradului de elaborare a temei;
 precizarea obiectivelor cercetării;
 elaborarea sintezei bibliografice.
Consecutivitate a acțiunilor de cercetare:
 identificarea celor mai importante lucr ări de
referință din domeniul cercetării;
 studierea lucrărilor selectate;
 evaluarea critică a bibliografiei selectate.

 
2. Etapele interne ale documentării

Documentarea are etapele sale interne și anume:


a) informarea asupra surselor;
b) culegerea surselor;
c) studierea surselor;
d) utilizarea surselor.
a) Informarea asupra surselor cuprinde următoarele operaţiuni principale:
 identificarea surselor existente pentru tema de cercetare;
 locul unde este depozitată şi posibilităţile de obţinere, de acces;
 conturarea unui program de continuare a informării şi pe parcursul etapelor de
cercetare care urmează documentării în ansamblu, până la încheierea temei de
cercetare si chiar după aceasta.

b) Culegerea surselor include activităţile de:


 obţinerea (procurarea) surselor;
 notarea (fisarea) surselor;
 examinarea sumară asupra surselor (cuprinsul acestora semnificaţia,
posibilitatea de folosire ulterioară etc).
c) Studierea surselor este etapa cu cel mai intens consum intelectual
şi cu cel mai mare consum de timp. Ea cuprinde următoarele
activităţi:
 gruparea surselor documentare în mai multe clase în raport cu
conţinutul temei de cercetare si cu timpul disponibil pentru
studiu;
 evaluarea globală a unor surse;
 studiul aprofundat al surselor din perspectiva nevoii de
cunoastere a literaturii de specialitate, a faptelor empirice, a
ipotezelor si ideilor teoretice pro si contra, a metodei de analiză
si calcul etc. În acest scop se folosesc instrumente şi tehnici
specifice fiecărei forme de documentare.
d) Utilizarea surselor în cadrul procesului de documentare se referă
la:
 consemnarea sistematizată a informaţiilor unei surse ca bază de
comparaţie şi confruntare cu alte surse;
 interpretarea generală a surselor;
 pregătirea utilizării informaţiilor documentare în cadrul celorlalte
etape ale cercetării propriu-zise, definitivării structurii finale a
lucrării în vederea redactării etc;
3. Documentarea bibliografică

Documentarea bibliografică este o componentă mai largă a


procesului cuprinzător de documentare ştiinţifică. Ea are o
importanţă hotărâtoare în cercetarea ştiinţifică deoarece ne dă
posibilitatea ca, prin intermediul literaturii de specialitate, tipărite şi
netipărite, să cunoastem ceea ce au scris alţi oameni de ştiinţă din
cele mai vechi timpuri si până astăzi, din ţară şi din afara ţării,
ipotezele de lucru folosite pentru explicarea fenomenelor economice,
metodele de analiză şi calcul, concluziile şi teoriile lor ştiin ţifice etc.
Sursele de documentare bibliografică, după criteriul-
gradul de originalitate şi intermediere - se distribuie în
următoarele:
1. documente primare;
2. documente secundare;
3. documente terţiare;
4. microformatele.
1. Sursele primare

Sunt sursele bibliografice în care informațiile


corespunzătoare au fost publoicate pentru prima dată:
diferite rapoarte despre cercetările efectuate, teze de
doctorat, unele publicații guvernamentale, documentație
statistică, prospecte comerciale, standarte.
Rapoartele. Sunt cele ale organismelor internaționale (BM,
FMI, PNUD), academice (despre cercetările efectuate),
guvernamentale (despre măsurele luate), corporative (ale
rezultatelor activității diferitelor unități economice),
conjuncturale (despre diferite piețe).

Rapoarte ale conferințelor științifice. Conferințele, de


regulă, sunt dedicate unei teme înguste, deși există și
excepții. Informația despre ele poate fi găsită în rubricile
speciale ale revistelor de specialitate sau cu ajutorul
instrumentelor speciale de căutare, ca Index to Conference
Proceedings. Unele conferințe au propriile pagini web
unde, sub formă de referat, este expus conținutul de bază al
dezbaterilor.
Tezele de doctorat. Fiecare teză de doctorat este unică,
reprezentând un izvor prețios de informații despre
cercetările efectuate în domeniu și rezultatele obținute.
Accesul la eșe se efectuează prin biblioteci, schimb
interbibliotecar și instrumente specifice de căutare, cum ar
fi Index to Theses.
Publicații guvernamentale sunt, de exemplu, regulamentele
și actele normative din „Monitorul Oficial al Republicii
Moldova”, datele Registrului Național, informațiile din
cadrul Cadastrului Funciar al Republicii Moldova,
informațiile cu privire la activitatea anumitor
departamente, ministere, agenții.
Documentația statistică furnizează date cu privire la viața
economică, socială și politică a unei țări sau regiuni, sau a
lumii în ansamblu pe parcursul unei anumite perioade de
timp. Ea este acordată de instituții naționale – Biroul
Național de Statistică (Anuarul Statistic al Republicii
Moldova, Buletin statistic trimestrial), Banca Naţională a
Republicii Moldova, - şi internaţionale EU ROST AT,
OCDE, FMI (World Tables), ONU (International Prade
Statistics Yearbook) etc.
2. Sursele secundare

Sursele secundare sunt cele care oferă informaţii din sursele


primare - ziare, reviste, monografii, tratate, eseuri ştiinţifice.
Ziarele reprezintă o sursă bună pentru selectarea unei
terne de cercetare în baza informaţiilor despre dezbaterile
şi măsurile luate pe marginea unei probleme. însă, trebuie
reţinut faptul că scopul materialelor publicate în ziare nu
este unul ştiinţific, ci trezirea interesului publicului larg de
cititori, din care motiv informaţia este expusă deseori
interesant, simplu, dar neobiectiv, oglindind interesele
unor grupări private sau formaţiuni politice. De aceasta ne
putem convinge comparând interpretarea aceloraşi fapte în
ziare diferite.
Revistele, prin periodicitatea lor mai rară. permit difuzarea unor
texte mai elaborate, cu reflecţii şi analize mai profunde, ce sporesc
gradul lor de credibilitate. Deşi majoritatea lor este publicată în
format tipărit, tot mai des ele apar în format electronic şi pot fi găsite
pe Internet.
Revistele se împart în reviste academice, profesionale şi ramurale.
Revistele academice, care conţin materiale selectate şi recenzate de
colegii de redacţie impunătoare, sunt foarte preţioase la elaborarea
părţii teoretice, conceptuale a cercetării. Revistele profesionale şi
ramurale conţin, preponderent, material informativ, dar şi unele
articole. Aceste articole reflectă, de obicei, interesele comunităţii
profesionale şi ramurale şi sunt axate pe depistarea şi soluţionarea
unor probleme de ordin practic.
Accesul la ele se face prin biblioteci, schimb interbibliotecar,
Internet, web-pagini ale diferitelor organizaţii.
Monografiile sunt destinate fie cercetătorilor academici,
fie specialiştilor profesionişti, materialul din ele fiind
prezentat sub formă sistematizată, într-un limbaj pur
ştiinţific, cuprinzând un cerc de probleme mai larg decât
cel expus în reviste şi ziare. Accesul la ele este relativ uşor
- prin biblioteci, schimb interbibiiotecar şi Internet.
Eseuri ştiinţifice. Prezintă lucrări scrise într-o formă
accesibilă şi pe cât posibil literară, fiind destinate unui larg
public cititor şi determinând cucerirea şi mobilizarea
opiniei publice pentru o anumită problemă. Cele mai
izbutite lucrări din această categorie sunt scrise de oameni
de ştiinţă cu experienţă, care au abilitatea de a explica
simplu şi atrăgător cele mai complicate probleme.
3. Sursele terţiare

Sursele terţiare sunt destinate identificării surselor primare şi


secundare, sau familiarizării cu conţinutul acestora. Ele cuprind
diferiţi indici bibliografici, sinteze de referate, enciclopedii şi
dicţionare, antologii.

De foarte mare folos sunt indicii bibliografici şi buletinele de


informare. care cuprind informaţii cu privire la publicaţiile apărute
sau care or să apară într-o perioadă determinată de timp într-un
anumit domeniu de cunoaştere.
Sintezele de referate prezintă scurte rezumate ale
conţinutului celor mai importante articole, monografi şi
culegeri. însă, în procesul elaborării sintezei bibliografice,
nu se cuvine a se limita la ele. Aceste surse sunt prea
generale, cercetarea necesitând obţinerea unor informaţii
mult mai ample.
Antologiile cuprind texte reproduse cu exactitate .şi
selectate pentru caracterul lor reprezentativ într-un anumit
domeniu.
Dicţionarele şi enciclopediile specializate sunt lucrări de
informare ştiinţifică generală, care implică o clarificare
terminologică şi conceptuală. Ele nu prezintă rezultate
ştiinţifice originale, ci acumulări existente în ştiinţă, din
care cauză se mai numesc „lucrări de compilaţie".
Acestor trei categorii de surse bibliografice le corespund trei
trepte de deplasare a informaţiilor. Pc măsură ce informaţia se
deplasează de la sursele primare spre cele secundare şi, ulterior,
spre cele terţiare, ele devin de ordin tot mai general şi de o
credibilitate tot mai mică, dar, în schimb, sunt mai accesibile. Pe
de altă parte, deoarece sursele secundare conţin informaţii din
sursele primare, iar sursele terţiare din cele secundare, publicarea
lor necesită timp suplimentar, informaţia, pe parcurs, fiind supusă
deprecierii.
Studiul bibliografic începe cu consultarea surselor
terţiare, ulterior trece la manuale, monografii şi tratate, se
prelungeşte cu cercetarea periodicelor şi se finalizează cu
studierea surselor primare.
4. Metodologia căutării surselor bibliografice
Tehnicile operatorii de cautare a surselor bibliografice cuprind
doi paşi:
 delimitarea cuvintelor-cheie;
 determinarea parametrilor căutării.
Pentru delimitarea cuvintelor-cheie pot fi utilizate manualele,
dicţionarele şi enciclopediile, referatele, consultaţiile
conducătorului ştiinţific, dar şi metoda „arborelui importan ţei
relative". Această metodă presupune descompunerea denumirii
temei în părţi componente cu detalierea lor ulterioară.
Un exemplu de aplicare a acestei metode:
Strategii de sporire a competitivității firmelor

Competitivitate Strategii

Teoria Practica standartizări, strategii de


mediu competitive, evaluarea personalului, reglamentări calitate,
avantaj competitive, evaluarea producției, normative, strategii de
potential competitive evaluarea firmei asigurare personal,
informațională strategii
funcționale

Figura 1. Procedura de delimitare a cuvintelor-cheie prin


metoda „arborelui importanţei relative"
Cuvintele-cheie fiind delimitate, se trece !a căutarea surselor
bibliografice în baza anumitor parametri:
 limba (engleză, rusă. franceză):
 tipul surselor bibliografice (primare, secundare, terţiare ).

 domeniul de cercetare (de exemplu: finanţe, management);


 sectorul economiei (de exemplu: industria vinicolă);
 regiunea geografică (de exemplu: ţările CSI şi UE);

 perioada publicaţiilor (de exemplu: ultimii 10 ani);


Dacă sursele bibliografice nu se conţin în biblioteca universitară, se recurge la Internet,
mecanismul căutării, în linii generale, fiind următorul:

Figura 2. Procesul de căutare în Internet


Deci, cea mai rapidă modalitate de acces la informațiile necesare
este cunoașterea adreselor web. Ele pot fi găsite în ghiduri prin
Internet, în referințele bibliografice din reviste și monografii, la
bibliotecari. Dacă nu se cunosc adresele, se recurge la sistemele de
căutare.
Sistemele obișnuite de căutare efectuează căutarea după
cuvintele-cheie. Rezultat al căutării poate fi o listă masivă de
documente. Și, deoarece aceste documente nu au fost, în prealabil,
evaluate de nimeni, unele din ele pot să nu se refere la tema
cercetării, iar altele să nu fie de calitatea necesară.