UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

FACULTATEA DE ŞTIINȚE ȘI MEDIU

SPECIALIZAREA MONITORIZAREA ȘI MANAGEMENTUL MEDIULUI

Biodegradarea biologică
a petrolului
VASILACHE CORNELIA

2020
Cuprins I. Introducere. Generaliți

II. Petrolul şi efectele lui asupra solului,

plantelor şi organismului uman

III. Bioremedierea cu ajutorul

microorganismelor

IV. Avantajele şi dezavantajele bioremedierii

V. Bibliografie
 1. Introducere. Generaliți
 Fenomenul de poluare constituie contaminarea mediului înconjurător cu diverse
materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieţii sau funcţia naturală
a ecosistemelor (organismele vii şi mediul în care trăiesc).

 În prezent şi în România, gospodărirea şi asigurarea unor condiţii de calitate bune

a solurilor, a devenit o problemă majoră în contextul alinierii ţării noastre la
standardele şi cerinţele impuse pe plan Mondial.

 Poluarea solului cu produse petroliere, face parte din cele mai evidente probleme
de mediu cu care se confruntă România în ultimii ani, având în vedere ritmul tot
mai accelerat şi intensiv de folosire a acestor substanţe pentru satisfacerea
nevoilor de echitate şi de energie.
 În zonele de extracţie a petrolului, fenomenele de poluare cu reziduuri de
petrol şi cu ape uzate, uneori sărate, sunt destul de extinse, impactul asupra
ecosistemelor depăşind intensitatea altor acţiuni antropice.

 Există două tehnologii de bază abordate în bioremediere:

 prima, numită ecologică, este bazată pe activarea microflorei degradative
existente în sol;
 iar cea de-a doua, pe inocularea cu microorganisme selecţionate în
laborator datorită capacităţilor degradative sporite, opţiunea pentru fiecare
dintre ele fiind făcută în funcţie de rezultatele analizelor efectuate.
  Majoritatea metodelor convenţionale de depoluare a solurilor contaminate cu
produse petroliere prezintă următoarele inconveniente: generarea unor efluenţi lichizi sau
gazoşi ce necesită o tratare/depozitare suplimentară, perioade mari de operare, dificultăţi
de monitorizare şi control, costuri ridicate de capital şi operare.

 Pe plan mondial se observă tendinţa de dezvoltare a unor metode simple,

rapide, ieftine şi eficiente, care să asigure prin aplicarea lor in-situ blocarea migrării
poluanţilor din zona deversării de produs petrolier în subteran sau alte zone învecinate,
distrugerea poluanţilor şi refacerea cadrului natural.

După anii 70, a avut loc în microbiologia solului un salt de la aplicarea acestei
ştiinţe în agricultură, la folosirea microorganismelor în decontaminarea mediului poluat,
iar după anii 80, bioremedierea solurilor devine din ce în ce mai importantă.
 II. Petrolul şi efectele lui asupra solului,
plantelor şi organismului uman

 Petrolul este combustibilul cel mai important al societăţii noastre dar şi sursa
principală de materiale sintetice plastice, uleiuri, lubrifiante, bitum etc.

 Petrolul brut (ţiţei) este un amestec extrem de complex de hidrocarburi

însumând sute de compuşi individuali cu structură chimică şi greutate moleculară
diferite la care se adaugă o serie de compuşi cu greutate moleculară mai mică diferiţi
de hidrocarburi (fenoli, tioli, compuşi heterociclici) cu N (piridine, piroli, indol etc.),
compuşi ai S (alchil tioli, tiofen etc.).

 Rezultatulpoluări cu hidrocarburi petroliere provoacă mari tulburări atât

componentelor biotice cât şi componentelor abiotice din cadrul ecosistemelor.
 Sursele majore de contaminare cu hidrocarburile
petroliere sunt: tancurile de stocare, conductele de
transport, tancurile de transport şi rafinăriile.

Solurile poluate cu petrol au la suprafaţă o

pojghiţă de ţiţei densă, compactă, lucioasă, care
determină apariţia următoarelor aspecte:

 împiedicarea desfăşurării proceselor de infiltrare

a apei în sol, de circulaţie a acesteia;
 împiedicarea realizării substanţelor gazoase între
sol şi aer (oxigen, bioxid de carbon, hidrogen
sulfurat etc.);

 dezvoltarea intensă a proceselor de reducere, cu

eliberare de toxine, care determină asfixierea
sistemului radicular, iar în final moartea
plantelor.
 Poluarea afectează procesele biochimice şi chimice din plante, ducând la slăbirea
rezistenţei faţă de agenţii patogeni, precum şi faţă de dăunători.
 Efectul imediat al poluării solului cu petrol se reflectă în însăşi perturbarea
activităţii microbilogice din sol.

 în primele săptămâni după deversare, în funcţie de intensitatea poluării, are

loc reducerea activităţii microbiologice din sol, situaţie confirmată de
analizele privind respiraţia solului (degajare de dioxid de carbon) şi
activitatea enzimatica (dehidrogenazica).

 apoi în condiţii optime de temperatură se manifestă o tendinţă de revenire la

starea microbiologica normală a solului, deoarece numeroase bacterii, drojdii,
microfungi şi chiar alge sunt capabile să degradeze hidrocaburile.
 III. Bioremedierea cu
ajutorul microorganismelor
 În cadrul metodelor biologice de depoluare a solului aplicate în întreaga lume
cele mai experimentate sunt fitoremedierea (cu ajutorul plantelor),
fitotransformarea, bioremedierea rizosferică, fitostabilizarea, fitoextracţia,
rizofiltrarea și nu în ultimul rand bioremedierea cu ajutorul microorganismelor.

 Activitatea acestora de a folosi hidrocarburile din ţiţei drept sursă de carbon şi

energie, este considerată cea mai eficientă alternativa, în special, datorită
faptului că nu implică perturbarea severă şi ireversibilă a structurii şi implicit
însuşirile pedogenetice ale solului afectat şi costului relativ scăzut.

 În cadrul acestui proces complex, când biodegradarea ţiţeiului este completă,

acesta este supus transformărilor metabolice de către microorganisme până la
obţinerea de CO2 și H2O.
 În ţiţei, compuşii aromatici aparţin de două clase:
hidrocarburi monoaromatice: (BTEX: benzen, toluen,
etilbenzen, xilen) şi hidrocarburi aromatice policiclice
(PAHs; naftalen, fenantren, antracen) ambele fiind toxice.

 Rolul microorganismelor constă atât în geneza

zăcămintelor de ţiţei „Petrolul s-a format probabil dintr-
un nămol depus pe fundul unor mări interioare, care a
provenit, în principal din plante microscopice. Acesta a
suferit în cursul epocilor geologice o serie de
transformări biologice, în absenţa oxigenului, sub
influenţa unor bacterii anaerobe, şi apoi transformări
chimice, lente, catalizate de rocile cu care a venit în
contact” (Margareta Avram, 1994) cât şi în degradarea
biologică a hidrocarburilor petroliere din diferite habitate.
 Microorganismele capabile să utilizeze hidrocarburi petroliere ca sursă unică
de carbon şi energie au fost denumite de Ahearn, în 1973, microorganisme
hidrocarbon-oxidante sau „hidrocarbonoclastice”.

În natură, dar şi în laborator, microorganismele pot trăi şi se pot înmulţi dacă
sunt respectate condiţiile optime de temperatură, aerare, pH, substanţe nutritive.

În sol, după contaminare, fungii care degradează hidrocarburile reprezintă 60-
82% din microbiota fungică iar bacteriile 50% din micropopulaţia respectivă.
Bacteriile din genul Pseudomonas pot reprezenta 66% din total.
 Câteva procese biochimice care pot avea loc în biodegradare sunt: hidroliza,
hidroxilarea, oxidarea, dehalogenarea, demetilarea sau alte dezalchilări, metilarea,
dezaminarea, clivarea legăturilor esterice, polimerizarea, conjugarea, strategia
folosită de către microorganisme fiind funcţie de natură chimică a poluantului.

Însă cele mai bine descifrate procese de biodegradare sunt:

 Hidroliza
 Hidroxilarea
 Dehalogenarea
 Dezalchilarea
 Metilarea
 Principalele condiţii pe care ar trebui să le deţină microorganismele ideale în procesele
de biodegradare a ţiţeiului sunt următoarele:
 să degradeze intens şi rapid o gamă cât mai mare de compuşi din petrol;
 să se reproducă rapid;
 să se multiplice şi în medii naturale;
 să fie genetic stabile şi să poate fi conservate şi recultivate fără a suferi modificări
esenţiale;
 să nu producă efecte toxice şi să nu fie patogene;
 să poată fi utilizate în asociere cu alte microorganisme active, pentru a asigura
degradare a diferitelor tipuri de hidrocarburi.
 Încarcartura de microorganisme a unui sol necontaminat, în timpul diferitelor sezoane este
în jur de 106-108 bacterii/g sol uscat.
 Cele mai comune grupuri din sol sunt:

Actinomyces

Pseudomonas

Agrobacterium

Azotobacter

Rhizobium
 Există numeroase rapoarte cu prvire la succesul bioremedierii unor medii poluate în care
s-a folosit îndeosebi metoda ecologică de depoluare, bazată pe folosirea fertilizantorilor
sau/şi a donorilor/acceptărilor de electroni în scopul stimulării microflorei degradative
existente deja în acele situri.

 Procesle informaţionale, de comunicare atât intracelulara, cât şi între celulele comunităţii

de microorganisme constituie esenţa vieţii microbiene, iar înţelegerea cailor şi sensurilor
acestor interacţiuni la nivelul creşterii şi activităţii microorganismelor în sol devine cea
mai importantă direcţie de cercetare pentru viitor.

 Un exemplu de progres în acest sens s-a realizat prin “însămânţarea” de informaţii

specifice în comunitatea microbiana prin mecanismul de transfer orizontal al genelor. Prin
încorporarea de gene specifice conţinute în plasmide într-unul sau mai mulţi membri ai
comunităţii indigene, s-a reuşit îndepărtarea unui poluant cu o rată mult superioară cu
cazul în care sistemul nu a fost inoculat.
 IV. Avantajele şi dezavantajele
bioremedierii

Avantajele bioremedierii sunt următoarele:

 Microorganismele au capacitatea de a degrada un număr mare de contaminanţi, iar în urma

activităţii lor rezultatul rămas este inofensiv pentru mediu.

 Un alt avantaj al bioremedierii îl constituie faptul că acest proces se poate realiza la faţa
locului, fără a cauza întreruperi majore ale activităţii.

 Costurile de operare sunt mai scăzute comparativ cu a procedeelor convenţionale.

 Este posibilă utilizarea inoculării sau/şi a apei oxigenate pentru creşterea eficienţei procesului.

 Se elimină problemele legate de depozitarea deşeurilor.

  Bioremedierea este limitată, ea aplicându-se doar
Dezavantajele compuşilor biodegradabili.
bioremedierii
 Există anumite temeri în ceea ce priveşte produsele
constau în: de biodegradare, acestea putând fi mai toxice decât
compusul de origine.

 Este dificil de a extrapola de la condiţii de laborator

la scară largă (câmp).

 Nu decurg bine în solurile argiloase, compacte,

unde oxigenul sau nutrienţii sunt dificil de introdus
în zona de tratat.

 Procesul de bioremediere se realizează într-o

perioadă mult mai mare decât în cazul altor
tratamente de remediere, cum ar fi excavarea sau
incinerarea solului.
 Alexander M., 1994, Biodegradation and Bioremediation, Academic Press, San Diego New York Boston
London Tokyo Toronto.

Dumitru M., M.Toti, Voiculescu Anca-Rovena, 2005, Decontaminarea solurilor poluate cu

compuşi organici, Edit. Sitech. Craiova.

Florea N., Dumitru- M., 2002, Ştiinţa Solului în România în secolul alXX-lea, Edit. Cartea
pentru Toţi, Bucureşti.

Zarnea G., 1994, Tratat de microbiologie generală. Bazele teoretice ale ecologiei
microorganismelor. Microorganismele şi mediile lor naturale, Ed. Academiei Române,
Bibliografie Bucureşti, 943-947.

Avram Margareta, 1994, Chimie organică. Volumul I. Ediţia a II-a. Ed. Zecasin, Bucureşti, 100-
102.

Gavrilescu Elena, 2007, Surse de poluare şi agenţi poluanţi ai mediului, Ed. Sitech, Craiova, 378
pag.

Geamăn I., 2008, Microbiologie, ediţia a VII-a. Ed. Cris Book Universal, Bucureşti, 293 pag.

Răuţă C., S. Cârstea, 1983, Prevenirea şi combaterea poluării solului, Ed. Ceres, Bucureşti, 239
pag.

Stănescu Rodica, Liliana Bobirică, Oanamari Orbuleţ, 2006, Remedierea solurilor contaminate,
Ed. Agir, Bucureşti, 235 pag.