Izotopii

PÂRVU MARIA, CLASA A VIII-A A,

LICEUL TEORETIC ,,EUGEN
LOVINESCU"
 Izotopii
 Izotopul este specia de atom cu același număr atomic Z, dar cu
numărul de masa A diferit (adică aceleași proprietăți chimice, dar
proprietăți fizice diferite). Altfel spus, izotopii se diferenţiază între ei
prin numărul de neutroni (particula neutră din compunerea nucleului
atomic).
 Iată cazul celui mai simplu atom, atomul de hidrogen. Hidrogenul are
trei izotopi care apar în mod natural, notaţi ca 1H, 2H, și 3H.
 :: izotopul hidrogenului cu niciun neutron se numește protiu (stabil)
 :: izotopul hidrogenului cu 1 neutron se numește deuteriu (stabil)
 :: izotopul hidrogenului cu 2 neutroni se numește tritiu (radioactiv)
 Izotopii hidrogenului

Protiu Deuteriu Tritiu

Termenul "izotop" provine din grecescul isos (egal) și topos (loc).

Este, aşadar, de reţinut că:

:: toți izotopii unui element chimic au în învelișul electronic
același număr de electroni;
:: nucleele lor au același număr de protoni;
:: diferit este numărul de neutroni.
 Izotopii litiului

În nomenclatura științifică, izotopii unui element se scriu

prin adăugarea unei cratime între numele elementului și
numărul său de masă, astfel: heliu-3, carbon-12, carbon-14,
uraniu-238, iar prescurtat se notează folosind simbolul
elementului și numărul de masă în partea stângă sus:
3He, 12C, 14C, 238U.
Cum au fost descoperiți izotopii?
 Fizicianul Joseph Thomson a demonstrat în 1912 existența unor
izotopi stabili care, la trecerea completă a neonului are loc o
descărcare într-un tub și o ricoșare a ionilor de neon în apropierea
mijloacelor câmpurilor magnetice și electrice; aceasta arată că
elementul stabil de neon există în mai multe forme. Thomson
găsește doi izotopi de neon, unul cu masa de 20 și celălalt cu masa
de 22. Următoarele experimente arată că întâmplarea naturală a
neonului conține 90% din izotopul de neon cu masa de 20, 9,73%
din izotopul cu masa de 22, și 0,27% din izotopul cu masa de 21.
Cercetările despre izotopi au fost continuate de mulți oameni de
știință, mai ales de către fizicianul Francis William Aston; în munca
lor au descoperit și au studiat izotopi care sunt accelera ți de
dezvoltarea spectografică a masei.
 Izotopii -
detalii
Majoritatea elementelor în stare naturală sunt
compuse dintr-un amestec de doi sau mai mulți
izotopi. Printre excepții se găsește și beriliu (Be),
aluminiul (Al), fosforul (P), și sodiu (Na). Greutatea
atomică chimică a unui element este greutatea medie
a unei greutăți atomice, sau masei atomice, a
izotopilor. De exemplu, greutatea atomică a clorului
este 35.457, și este compusă din clor-35 și clor-37,
primul se găsește cu abundență de 76% și cel de-al
doilea cu 24%. Toți izotopii elementelor cu numărul
atomic mai mare de 83, după bismut (Bi), în sistemul
periodic sunt radioactivi, și puțini din izotopii gazoși,
similari potasiului-40 (K) sunt radioactivi.
Aproximativ 280 de izotopi stabili găsiți
(neradioactivi) sunt cunoscuți.
 Separarea amestecurilor de izotopi
Separarea izotopică se bazează pe diferențele proprietǎților fizico-chimice ale izotopilor aceluiași
element (efectul izotopic). Efectul izotopic poate consta în diferențe ale punctului de fierbere sau de
înghet, presiunii de vapori la o anumitǎ temperaturǎ, cǎldurii de vaporizare, vâscozității, tensiunii
superficiale sau spectrelor optice de emisie.

Separarea izotopilor de hidrogen, deuteriul (hidrogen-2) și hidrogenul obișnuit (hidrogen-1), primul

separat în cantități apreciabile, este atribuită chimistului american Harold Urey, care a descoperit
deuteriul în 1932.

Înainte de 1940, multe metode au fost folosite la separarea unor mici cantități de izotopi necesare pentru
cercetări. Unele din cele mai reușite au fost metoda centrifugă și separarea electromagnetică. Fiecare din
aceste metode depind de o mică diferență de greutate a izotopilor de separat, și cei mai eficace sunt
izotopii de hidrogen, unde diferențele de masă între două substanțe se ridică la 100%; în contrast,
diferența în masă între izotopii de carbon-12 și -13 sau între izotopii de neon -20 și neon-22 ajunge doar
la 10%, și între izotopii de uraniu-235 și uraniu-238 doar la puțin peste 1%.
 Acest factor de la 10 la 1 sau de la 100 la 1 face separarea mai îndepărtată de 10 sau de 100
de ori mai greu. În toate procesele, excluzând pe cel electromagnetic, separarea izotopilor
include o serie de etape de procesare. Rezultatul final al unei singure etape este separarea
materialului original în două fracțiuni, una care conține un procentaj puțin mai mare pentru
izotopul mai greu decât amestecul original și celălalt conține puțin mai mult decât izotopul
mai ușor.

 Pentru a obține o concentrație apreciabilă, sau mai îmbogățită, în izotopul dorit, este
necesară separarea ulterioară a fracțiunii îmbogățite. Acest proces este efectuat printr-un
număr mare de etape. Îmbogățirea cu fracțiuni de la o etapă devine un material brut pentru
următoarea etapă, și fracțiunea epuizată, care conține un considerabil procentaj al izotopului
dorit, este amestecat cu un material brut pentru etapa precedentă. Chiar și materialul epuizat
de etapa originală este stripat de etapa suplimentară când materialul brut (de exemplu,
uraniul) este rar.

 De asemenea o revărsare este extrem de flexibilă și elementul poate fi schimbat de la o etapă

a separării. De exemplu, la separarea uraniului, o mare cantitate a materialului trebuie
manipulată de la început, unde uraniul dorit-235 este amestecat de aproximativ 140 de ori cu
uraniu-238; la sfârșitul procesului, uraniu-235 este aproape pur și volumul materialului este
mult mai mic.
Bibliografie

 Wikipedia - https://ro.wikipedia.org/wiki/Izotop
 Scientia -
https://www.scientia.ro/stiinta-la-minut/flash-science/6952-ce-este-un-izotop.html