Sunteți pe pagina 1din 18

UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ BUCUREŞTI

FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ


 
 
 
 
RAPORT TEHNIC
 
MĂSURĂRI ELECTRICE ŞI
ELECTRONICE
 
 
 
 
 
 
Cuprins
1.INTRODUCERE
2. Mărimi fizice şi măsurarea lor
2.1. Noţiuni introductive
2.2. Clasificarea mărimilor măsurabile
2.3. Sisteme de unităţi de măsură
2.4. Mijloace electrice de măsurare
2.5. Metode electrice de măsurare
3. Schemele funcţionale şi caracteristicile metrologice ale mijloacelor
electrice de măsurare
3.1. Schemele funcţionale ale aparatelor electrice de măsurare
3.2. Caracteristicile metrologice ale mijloacelor electrice de
măsurare
4. Erori de măsurare
4.1. Generalităţi
4.2. Clasificarea erorilor de măsurare
4.3. Modul de exprimare a erorilor intrinseci
5. Traductoare electrice
5.1. Generalităţi
5.2. Clasificarea traductoarelor electrice
6. CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
 
1. INTRODUCERE

În contextul dezvoltării tehnologice actuale, măsurările reprezintă un domeniu


indispensabil activităţii tehnico-ştiinţifice. Transferurile de energie, precum şi cele
de informaţie, se realizează în principal pe suportul mărimilor electromagnetice,
motiv pentru care măsurarea cu precizie a acestor mărimi este absolut necesară
desfăşurării normale a respectivelor procese.
Prezenta lucrare abordează o parte a domeniului măsurărilor cu suport electric.
Lucrarea prezintă probleme fundamentale ale domeniului, precum şi unele
tendinţe moderne în desfăşurarea procesului măsurării şi controlului mărimilor,
fiind accesibilă celor interesaţi de domeniul abordat.
2. Mărimi fizice şi măsurarea lor

2.1. Noţiuni introductive


Aprecierea cantitativă a fenomenelor fizice constă în a asocia numere
diverselor stări pe care acestea le reprezintă. Aceasta implică pe de o parte
existenţa unei unităti de măsură, iar pe de altă parte existenţa unui mijloc de
măsurare care să arate de câte ori unitatea dată se cuprinde în mărimea
respectivă.
Mărimea fizică este proprietatea sau atributul comun al unei clase de
obiecte, fenomene, procese,etc.
Există două tipuri de mărimi fizice:
-definibile
-măsurabile
Măsurarea este un experiment prin care cu mijloace tehnice si principii
adecvate se compară măsurandul (mărimea de măsurat) cu unitatea de măsură,
având ca rezultat un număr denumit valoarea măsurandului (de regulă un număr
real).
Totalitatea numerelor reale ce pot fi atribuite unei marimi măsurabile
se constituie în scala de măsurare.
Domeniul măsurărilor este denumit metrologie, termen ce provine din
limba greacă veche (metron – măsură; logos –vorbire), având ca orice ştiinţă baze
teoretice proprii, metode caracteristice de lucru şi o solidă bază practică.
2.2. Clasificarea mărimilor măsurabile
După modul de obţinere a energiei de măsurare mărimile măsurabile se
clasifică în:
- mărimi active: temperatura, tensiunea electrică, intensitatea curentului
electric, etc.
(mărimile măsurabile care permit eliberarea energiei de măsurare);
- mărimi pasive: masa, vâscozitatea, rezistenţa electrică, etc. (mărimile
măsurabile care nu
permit eliberarea energiei de măsurare).
După modul de variaţie în timp clasificarea mărimilor măsurabile este:
- mărimi constante;
- mărimi variabile - nestaţionare;
- staţionare - periodice - sinusoidale;
- nesinusoidale.
- neperiodice (aleatoare).
Se consideră mărimi constante mărimile invariabile în timpul efectuării
măsurării (0,1-10s). Mărimile staţionare sunt mărimi variabile a căror valoare
efectivă, de vârf şi valoare medie sunt constante în timp.
2.3. Sisteme de unităţi de măsură

Unitatea de măsură reprezintă o anumită cantitate dintr-o mărime careia i


se asociază valoarea 1 conform unor convenţii internaţionale sau regionale.
Aceasta trebuie să fie de aceeaşi natură cu mărimea de măsurat.
Sistemul de u.m. reprezintă totalitatea u.m. cu care se poate caracteriza o
clasă de fenomene.
Un sistem coerent de u.m. conţine un număr restrâns de unităti
fundamentale adoptate prin convenţii internaţionale şi unităţi derivate, definite în
funcţie de unitaţile fundamentale prin ecuaţii ale căror coeficienţi numerici să fie
unu.
În ceea ce priveşte sistemele coerente de unităţi este de remarcat că în
1793 a fost elaborat Sistemul Metric, care avea la bază două unităţi
fundamentale: metru pentru lungime şi kilogram pentru masă. Ulterior au fost
elaborate numeroase sisteme de u.m. adaptate unor nevoi specializate ale ştiinţei
şi tehnicii, eforturile pentru elaborarea unui sistem unic de unităţi fiind finalizate
în 1960 prin adoptarea Sistemului Internaţional de Unităţi (S.I.) care conţine 7
unităţi fundamentale [metru,kilogram, secundă, amper, kelvin, mol, candelă], 2
unităţi suplimentare [radian, steradian] şi 35 unităţi derivate. România a adoptat
S.I. în 1961 şi începând de la acea dată S.I. este singurul sistem de unităţi de
măsură legal şi obligatoriu în ţara noastră, hotărâre prevăzută şi în Legea
metrologiei.
2.5. Metode electrice de măsurare
O mărime analogică poate lua un număr infinit de valori într-un interval oarecare
de timp (finit). Aparatele analogice prelucrează continuu mărimea de intrare, parcurgând
întreaga gamă de valori ale acesteia.
În cazul unei metode numerice semnalul metrologic este discontinuu, măsurarea
repetânduse după un anumit interval de timp, iar valoarea măsurată este prezentată sub
forma unui număr pe afişaj. Mărimea de ieşire (Y) poate avea numai un număr finit de
valori n, fiecare valoare fiind un multiplu al unei unităţi de bază y (cuantă). Mărimea de
măsurat va fi deci împărţită în n intervale, fiecărui interval fiindu-i alocată o valoare discretă
yi. (Fig.2.)

Fig.1. Corespondenţă analogică şi


corespondenţă numerică.
2.4. Mijloace electrice de măsurare

Mijloacele de măsurare reprezintă ansamblul mijloacelor tehnice care


materializează şi conservă unităţile de măsură şi furnizează informaţii de măsurare.
Mijloacele electrice de măsurare sunt cele care permit măsurarea pe cale electrică a
mărimilor, caracteristica lor principală fiind convertirea semnalului metrologic într-o
mărime electrică. Principalele tipuri sunt: măsura, instrumentul de măsurare, aparatul
de măsurare, instalaţia de măsurare, sistemul automat de măsurare.
Aparatul de măsurare este mijlocul de măsurare realizat pe baza unei scheme
din mai multe convertoare electrice (include instrumentul de măsurare).
Instalaţia de măsurare este ansamblul de aparate de măsurare, măsuri şi dispozitive
anexă,
reunite printr-o schemă sau metodă comună şi care servesc pentru măsurarea uneia
sau mai multor mărimi.
Sistemul automat de măsurare reuneşte măsuri, aparate de măsurare şi
tehnică de calcul, în scopul realizării unor funcţii de măsurare complexe.
În funcţie de destinaţia lor mijloacele de măsurare se clasifică în:
- etaloane;
- mijloace de măsurare de lucru.
Etaloanele sunt mijloacele de măsurare care materializează şi conservă legal
(la precizie maximă) u.m., iar mijloacele de măsurare de lucru sunt utilizate în toate
domeniile de activitate efectuarea măsurărilor.
Principalele metode electrice de măsurare sunt:

- indirectă ;
- de rezonanţă (utilizează starea de rezonanţă a unor circuite);
- directă ;
- directă cu substituţie (implică două măsurări succesive, mărimea de măsurat
fiind înlocuită cu o mărime reglabilă, de aceeaşi natură şi cunoscută cu precizie
superioară, care să aibă acelaşi efect asupra aparatului de măsurare);
- de punte (utilizează o punte de măsurare);
- de punte cu substituţie (implică două măsurări de punte succesive, mărimea
de măsurat fiind înlocuită cu o mărime de aceeaşi natură, de precizie, cu
valoare foarte apropiată, astfel încât efectul asupra elementelor punţii să fie
acelaşi);
- de compensare (utilizează un circuit de măsurare în care două mărimi active
produc efecte de sens opus şi prin reglarea uneia efectele se anulează);
- de compensare cu substituţie (implică două măsurări de compensare
succesive).

Fig.2. Procesul de măsurare.


3. Schemele funcţionale şi caracteristicile metrologice ale mijloacelor
electrice de măsurare
3.1. Schemele funcţionale ale aparatelor electrice de măsurare
Mijlocul de măsurare este în fapt un lanţ de măsurare şi poate fi reprezentat
printr-o schemă funcţională, ale cărei elemente principale sunt convertoarele. În forma
cea mai generală, mijloacele electrice de măsurare se consideră a fi alcătuite din trei tipuri
de convertoare de măsurare: convertorul de intrare, convertorul de prelucrare şi
convertorul de ieşire. În cazul măsurării mărimilor active, energia necesară convertirii
mărimii de măsurat de către convertorul de intrare în mărime electrică este furnizată de
însăşi mărimea de măsurat.( Fig.3.)

Fig.3. Schema funcţională a unui aparat analogic


pentru măsurarea unei mărimi active.
Pentru măsurarea mărimilor pasive (care nu pot furniza energia necesară
formării semnalului metrologic) se face apel la o mărime exterioară fenomenului
supus măsurării – numită mărime de activare – care este modulată de către mărimea
de măsurat şi aplicată la intrarea convertorului de intrare.( Fig.4.)

Fig.4. Schema funcţională a unui aparat


analogic
În schemele funcţionale ale aparatelor digitale(Fig.6.) este introdus un
ansamblu de circuite şi dispozitive numerice: convertor anlog-digital (A/D), registru,
unitate de afişare zecimală.
Convertorul analog-digital transformă semnalul metrologic de tip analogic în
semnal digital (cod numeric).
Registrul are rol de memorie temporară, iar unitatea de afişare zecimală oferă
valoarea măsurată (poate fi asimilată convertorului de ieşire).( Fig.5.)

Fig.5. Schema funcţională a unui aparat digital


3.2. Caracteristicile metrologice ale mijloacelor electrice de măsurare

„ Aceste caracteristici se referă la comportarea mijloacelor de măsurare în


raport cu mărimea supusă măsurării, cu mediul ambiant şi cu beneficiarul măsurării.
Se exprimă prin parametrii funcţionali privind mărimile de intrare, de ieşire şi de
influenţă, fără să implice structura internă a mijloacelor de măsurare.
- Intervalul de măsurare
- Capacitatea de suprasarcină
- Rezoluţia
- Sensibilitatea
- Precizia
- Puterea consumată
- Timpul de măsurare
- Stabilitatea „[2]
4. Erori de măsurare
4.1. Generalităţi

„La efectuarea unei măsurări,


indiferent de gradul de precizie, nu se
poate obţine niciodată valoarea
adevărată a mărimii de măsurat. Între
valoarea obţinută şi cea adevărată a
mărimii de măsurat există o diferenţă
numită eroare de măsurare. Erorile sunt
extrem de diferite; ele se datorează
mijloacelor de măsurare sau metodelor
de măsurare, inconstanţei condiţiilor de
măsurare, influenţei mediului exterior,
lipsei de experienţă şi greşelilor
operatorilor, etc. ( Fig.7.) Pentru
obţinerea unor rezultate cât mai Fig.7. Principalele surse de erori în procesul de
apropiate de valoarea reală este necesar măsurare.
ca aceste influenţe să fie cât mai mici
sau erorile să fie eliminate prin
calcul.”[4]
4.2. Clasificarea erorilor de măsurare
Erorile de măsurare pot fi clasificate după provenienţa lor în erori datorate:
fenomenului supus măsurării, mediului ambiant, mijlocului electric de măsurare,
interacţiunii mijloc de măsurare- fenomen supus măsurării, interacţiunii beneficiarul
măsurării – mijloc de măsurare.
După caracterul lor erorile de măsurare se clasifică în: erori sistematice, erori
aleatoare şi erori grosolane (greşeli). ( Fig.8.)

Fig.8. Definirea erorilor de măsurare sistematice şi aleatoare:


Yr – valoarea adevărată a mărimii; m – media valorilor măsurate
pentru un număr infinit de măsurări;Y - media valorilor măsurate
pentru un număr finit de măsurări.
„Există următoarele tipuri de erori instrumentale sistematice:

- eroarea de zero (Fig.9.a)


- eroarea de proporţionalitate ( Fig.9.b)
- eroarea de liniaritate(Fig.9.c)
- eroarea sistematică de histerezis ( Fig.9.d)
- derivă – eroarea provenită din deplasarea în timp a caracteristicii reale paralel
cu caracteristica nominală ( Fig.9.e)

Fig.9. Tipuri de erori instrumentale sistematice:


a - eroare de zero; b - eroare de
proporţionalitate;
c - eroare de liniaritate; d - eroare de
histerezis; e - derivă.
Din punct de vedere al regimului mărimii de măsurat erorile pot fi statice sau
dinamice. Eroarea statică reprezintă eroarea de măsurare ce rezultă la un regim
staţionar constant al mărimii de măsurat.
Eroarea dinamică este eroarea de măsurare ce rezultă la un regim variabil al mărimii de
măsurat. Erorile dinamice depind de caracteristicile mijloacelor şi metodelor de
măsurare utilizate şi de natura variaţiilor mărimii de măsurat.
După modul de exprimare erorile pot fi : absolute, relative şi raportate.
Eroarea absolută este diferenţa dintre valoarea măsurată şi valoarea reală a mărimii de
măsurat.”[6]

6. CONCLUZII
În acest raport se analizează stadiul actual al sistemelor electronice de
măsurare cu aparatură programabila şi se încearcă o anticipare a eventualelor evoluţii
posibile ale domeniului hardware în viitorul apropiat.
Acesta urmărește caracteristici ce se referă la comportarea mijloacelor de
măsurare în raport cu mărimea supusă măsurării, cu mediul ambiant şi cu beneficiarul
măsurării. Se exprimă prin parametrii funcţionali privind mărimile de intrare, de ieşire
şi de influenţă, fără să implice structura internă a mijloacelor de măsurare.La
efectuarea unei măsurări, indiferent de gradul de precizie, nu se poate obţine
niciodată valoarea adevărată a mărimii de măsurat.
BIBLIOGRAFIE

[1]Bodea, M.: Aparate Electronice pentru Măsurare şi Control, Editura Didactică şi


Pedagogică, Bucureşti, 1985.
[2]Hutte : Manualul Inginerului-Fundamente, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995.
[3]Iliescu, C. : Măsurări Electrice şi Electronice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1983.
[4]Lang, T.T.: Electronics of Measuring Systems. Practical implementation of Analog
and Digital Techniques, John Wiley, 1987.
[5]Munteanu, R., Târnovan, I.: Sisteme de măsurare inteligente, Universitatea tehnică
din Cluj-Napoca, 1992
[6]Nicolau, E.; Beliş, M.: Măsurări Electrice şi Electronice, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1979.