Arhitectura Etruriei

Originea etruscilor
• Este o civilizaţie dispărută, existentă unui puternic grup etnic
fiind atestată prin urmele materiale supravieţuite începând cu
secolul VIII î.e.n. Originea lor este controversată şi scrierea –
nedescifrată. Principalele ştiri despre ei le furnizează istoricii
romani şi cercetările arheologice.
• S-au păstrat necropolele lor executate din materiale durabile,
ca urmare a credinţei în nemurirea sufletului, singurele care
au transmis informaţii despre viaţa etruscilor.
• În cursul mileniului I, până la cucerirea romană din sec. III,
civilizaţia etruscă este expresia trecerii treptate a unei
societăţi gentilice din păstori şi agricultori, la sclavagism. În
secolul al VI s-a constituit într-o confederaţie cu caracter
religios a 12 state-cetăţi autonome.
 Aşezările
• La începutul secolului al VII-lea etruscii ocupaseră
întreaga Etrurie şi o parte a Umbrei, pătrund prin Latium
în Campania. Până la sfârşitul secolului al VI etruscii
ocupă tot teritoriul de nord până la Marea Adriatică. Se
creează un teren favorabil pentru preluarea experienţei
arhitecturii din bazinul oriental al Mării Mediterane, mai
ales a celei greceşti, aduse de coloniştii greci.
• Perioada de înflorire este secolul VI-lea. Aşezările se
dezvoltă spontan, fără plan prestabilit. Singura
preocupare era de a separa sectoarele de locuit de
necropole. Zonele vulnerabile – erau protejate de ziduri
care repetau forma reliefului.
Necropolă tumularără, Cerveteri,
Banditaccea
Necropole tumulare şi rupestre
 Necropole şi arhitectura funerară
• Construcţiile funerare interpretau tipul casei tripartite. Cele mai
vechi monumente funerare etrusce, erau de plan pătrat sau circular,
executate din piatră, acoperite de o cupolă falsă de tip tholos. Erau
îngropate sub un tumulus conic de pământ, protejat la bază de un
tambur circular de piatră - crepida. Morminte tumulare de tip tholos
sunt caracteristice centrelor din nordul Etruriei: Populonia, Vatulona.
• Această soluţie corespunde o reproducere la o scară redusă a
necropolelor miceniene, cu diametrul de 3 şi 4 m, excepţie – de 10
m. La nordul Etruriei mormintele erau construite, iar la sudul ei -
excavate. Cea mai reprezentativă necropolă se află la Cervetery,
numită Banditaccia. Tumulii care acoperă încăperile rupestre sunt
dispuşi de-a lungul unei reţele de străzi. Spaţiile redau mimetic
structurile unor construcţii de locuit executate din materiale
vegetale.
Necropolă tumularără, Cerveteri,
Banditaccea
• Tumulus cu
patru complexe
familiale
Urne din ceramică şi marmură pentru cenşa de la
incineraţii reproduc aspectul casei de locuit
 Casa italică
• Sunt renumite mormintele numite „Capiteluri”, „Amfore greceşti”, „Fotoliilor”,
„Leii pictaţi”, „Reliefuri”, care datează din secolul VI. Ele au un plan complex,
cu structură tripartită constituind cu siguranţă o reproducere a planului de
locuinţă adoptat în epoca respectivă. Mai înainte, în sec-VII, apăruse fresca
bogată în culori care tratează motive legate de cult şi viaţa cotidiană.
Reliefurile din mormântul omonim reprezintă arme şi diferite obiecte care
decorează feţele unor pile şi pilaştri şi pereţii zidurilor. Mormântul familiei
Volumnii din Perusia sf. sec. I-lea, constituie o transpunere a casei italice din
epoca respectivă, în care se poate recunoaşte atriul, tabliniumul cele două
alae şi alte încăperi laterale. În tabliniul sunt expuse urnele cu cenuşa
defuncţilor tratate sub forma unor sarcofage. Evoluţia arhitecturii funerare
este de a recurge la vaste încăperi subterane, prevăzute cu nişe pentru urne
şi postamente pentru sarcofage. Către exterior, mormintele se exprimă
imitând loggile unor clădiri de locuit, prin porticuri, uneori suprapuse, cu
coloanele ordinului doric sau corintic, în faza cuceririi romane.
• Gropniţele tumulare etrusce vor stimula dezvoltarea arhitecturii funerare
romane.
Necropolă rupestră
• Norcia, sec.
III î.e.n.
• Cerveteri,
• Necropola
reliefurilor
Necropolă reliefurilor cu sarcofaguri
 Casa etruscă.
• În Etruria s-a realizat tipul de domus cu atrium. Faza evoluată a acesteia
este locuinţa de tip domus cu o compoziţie axială cu încăperile dispuse în
jurul atriumului. În aşa numitul atriu (în traducere – negru), toscanicum, de
origine etruscă, acoperişul în patru pante înclinate spre interior era susţinut
de patru grinzi robuste, fără intervenţia unor reazeme, lăsând o deschidere
- compluvium pentru a pătrunde apele de ploaie care se adunau într-un
bazin, impluvium, şi de acolo într-o cisternă. Mai târziu apare atrium
tetrastylum cu acoperişul susţinut de patru coloane, pentru ca, în final, să
se realizeze o sinteză între atriumul etrusc şi peristylul (pastasul dezvoltat)
elenistic. Compoziţia casei se desfăşoară în jurul unei axe longitudinale de-
a lungul căreia se afla vestibulul de acces, atriul şi principala încăpere de
locuit – tablinium, deschisă spre atrium şi către grădina în spate – hortis,
destinată culturilor vegetale alimentare.
• Atriumul era flancat lateral de alte două săli deschise – alae şi câteva
încăperi de locuit – cubicula. Adesea de o parte şi alta a vestibulului se
aflau prăvălii – tabernae, deschise către stradă. Toate celelalte încăperi, cu
excepţia tabliniumului erau lipsite de ferestre, primind lumină prin
intermediul atriumului.
 Casa
etruscă
domus

Necropola
rupestră
etruscă
 Arhitectura religioasă
• În domeniul arhitecturii religioase apar primele edificii. În locul altarelor în
aer liber, au apărut temple alcătuite dintre cella simplă precedată de un
portic cu două coloane amintim templele greceşti, atestate de modelele
votive.
• În faza arhitecturii arhaice evoluate se constituie un tip de templu
răspândit în Etruria, Latium şi Campania - ridicat pe un podium înalt,
accesibil pe scări dintr-o singură direcţie. Templul are un pronaos adânc
cu mai multe rânduri de coloane şi o cellă uninavată sau tripartită,
variante coexistente cronologic. Această formă ajunge să aibă o formă
pătrată a planului, jumătatea anterioară este ocupată de pronaosul cu un
dublu şir a câte patru coloane, iar cea posterioară - de cella.
• Temple cu cella tripartită au servit cultului triadei supreme a zeilor
antropomorfi uniţi în familii – tată, mamă şi fiică: Tinius, Uni şi Minerva,
deveniţi pe teren roman – Iupiter, Iunona şi Minerva, corespunzători celor
greci ca Zeus, Hera şi Athena .Vestigiile unui asemenea templu sunt
atestate la Roma – Templul lui Jupiter pe colina Capitolinus.
 Templul etrusc

• Conca, modelul unui templu şi Templul lui

Jupiter, Roma
 Templele
• Coloanele din lemn, de proporţii joase, aveau înălţimea
egală cu o treime din lăţimea podiumului, erau dispuse la
intervale largi în mod strict în dreptul cellei. Învelitoarea era
executată în două pante cu streaşina puternic ieşită,
destinate să protejeze zidurile din cărămidă nearsă. Grinzile
antablamentului şi căpriorii de capăt sunt îmbrăcaţi
asemenea templelor din coloniile greceşti, în ceramică
pictată, iar înăuntrul triunghiului format de antablament şi
căpriori, antefixe de ceramică ascundeau capetele parilor.
Elementele de ceramică se pictează şi se ard, ceea ce dă
strălucire ornamentului pictat. Decorul de ceramică atinge
apogeul în secolul al V-lea. î.e.n., iar spaţiul frontoanelor
începe să fie împodobit, ca în templele elene cu sculpturi
rotunde sau reliefuri
Vulci, tempietto votivo in terracotta, III sec. a. C
 Orașul etrusc.
• În faza arhaică târzie sec. IV şi în faza corespunzătoare
elenismului sec III - II se adoptă un tip de oraş cu plan
prestabilit, de forma unui patrulater împărţit de două străzi
perpendiculare, orientate după punctele cardinale, în patru
sectare. Aceste oraşe erau protejate de ziduri de incintă
executate din piatră, cu apareiaj poligonal, după modelul
contemporan grecesc, întărite cu turnuri. Deschiderile
porţilor erau executate din bolţari în arc, s-au păstrat în
oraşele Faleri, Perugia, la porţile Augusta şi Marcia şi
Volaterre, în sec-II. Pentru sistema italică în domeniul
dezvoltării urbane sunt ilustrative resturile oraşelor
Ercolano (Herculanum), Pompei dezgropate de sub
cenuşa şi lava vulcanului Vesuvius.
Perudja, porţile oraşului
 Însemnătatea arhitecturii etrusce
• Sinteza italică este reprezentată de procedeele de edificare a zidurilor din piatră
fasonată, fără mortar, fie din mari blocuri poligonale, fie din blocuri paralelipipedice
- opus quadratum.
• Arcul a permis rezolvarea problemelor tehnice ale acoperirii unor mari deschideri –
poduri, apeducte şi precum aspectele monumentale ale edificiilor reprezentative.
• Experienţa urbanistică italică, asimilând totodată principiile urbanismului
hippodamic, va fi preluată de romani. Aceştia vor soluţiona pe baza ei atât
structura taberelor militare, cât şi cea a oraşelor edificate după planuri prestabilite.
Urbanismul etrusc a transmis arhitecturii romane sistemul cu două axe principale:
cardo şi decumanos, casa de tip domus, templul ridicat pe podium şi variate tipuri
de necropole.
• Declinul puterii etrusce este provocat de înfrângerile suferite în coloniile greceşti
din Italia, de schimbarea raportului de forţe din bazinul mediteranean odată cu
dezastrul perşilor împotriva Greciei precum şi de invazia lor asupra Italiei centrale.
Aceste condiţii permit ridicarea puterii romane, urmând supunerea întregii
peninsule. Cucerirea romană începe anul 396 î.e.n. şi în 265 î.e.n. cade ultimul
bastion etrusc Volsinii.