Tema lecţiei:

Vasile Alecsandri
viaţa şi opera

21 iulie 1821 22 august 1890

 Obiectivele lecţiei:
- stabilirea rolului şi importanţei personalităţii lui
Vasile Alecsandri în evoluţia culturii şi
literaturii moderne româneşti;
- analiza creaţiei poetice;
- incadrarea poetului în spiritul epocii;
- identificarea şi caracterizarea epocii
paşoptiste din literatura română (anii ’40-’50 ai
secolului al XIX-lea).
 Bibliografia generală:
Dicţionar Enciclopedic Român, Editura
Politică, Bucureşti, 1962-1966
 Dicționarul General al Literaturii
Române, Editura Univers Enciclopedic,
București, 2004 (A-B)
George Călinescu, Istoria literaturii române de la
origini şi până în prezent, Bucureşti 1986.
Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române,
Vol. I., Bucureşti, Editura Minerva, 1990.
 Eugen Simion, Dimineaţa poeţilor. Eseu despre
începuturile poeziei române, Bucureşti, Polirom, 2008.

.
Manolescu, Nicolae: Istoria critică a literaturii
române. 5 secole de literatură, Piteşti, 2008

.
Alexandru Piru, Introducere în
opera lui Vasile Alecsandri, 1978
Mircea Zaciu, Marian Papahagi,
Aurel Sasu, Dicţionarul scriitorilor
români, vol. I, Bucureşti, 1995.
Mircea Zaciu, Marian Papahagi,
Aurel Sasu, Dicţionarul esenţial al
scriitorilor români, Bucureşti, Ed.
Albatros, 2000.
Vasile Alecsandri a fost un poet, prozator,
dramaturg, folclorist, filolog, om politic,
ministru, academician român, creator al
teatrului românesc şi al literaturii dramatice
în România, personalitate marcantă a
Moldovei şi apoi a României de-a lungul
întregului secol al XIX-lea.

S-a născut la 21 iulie 1821, fiul lui Vasile

Alecsandri şi al Elenei Cozoni (7 copii dintre
care au trăit 3 Catinca, Vasile, Iancu). După alţi
cercetători anul naşterii s-ar putea să fie 1819
sau chiar 1818.
1827 - După ce familia se stabileşte la Iaşi, viitorul
poet studiază în particular cu Gherman Vida, un
împătimit cărturar de origine maramureşeană.
1828 - Vasile Alecsandri-tatăl cumpără moşia
Mirceşti în lunca Siretului, spaţiu imortalizat în
Pasteluri.
1828 - 1834 - Este internat la pensionul Cuenim,
unde este coleg cu Mihail Kogălniceanu.
1834 - Împreună cu alţi tineri boieri moldoveni,
printre care viitorul domn Al. I. Cuza şi pictorul
Negulici, este trimis la studii la Paris, unde îşi ia
bacalaureatul în anul 1835.
1837 - Pregăteşte un bacalaureat în ştiinţe, încercând să
facă medicină, chimie, drept, la care renunţă, apoi
cursurile Facultăţii de Inginerie, pe care n-o termină.
Atunci încep preocupările de literatură. Primele
încercări literare în limba franceză.
1839 - Vine în ţară şi ocupă un post de administraţie
până în 1846. Împreună cu Costache Negri face o
călătorie în Italia, care devine motiv de inspiraţie
pentru nuvela romantică Buchetiera de la Florenţa.
1840 - Apare la Iaşi revista Dacia literară; aici publică
nuvela Buchetiera de la Florenţa.
Direcţia Teatrului Naţional din Iaşi este preluată de V.
Alecsandri, C. Negruzzi şi M. Kogălniceanu.
1842 – Cu Russo, Kogălniceanu ş.a. porneşte cercetări
folclorice, descoperă Mioriţa la Soveja... (Varianta 0)
• 1844 - Împreună cu Mihail Kogălniceanu şi Ion Ghica
scoate săptămânalul Propăşirea, în care poetul va publica
versuri ce vor fi incluse în ciclul Doine şi lăcrămioare.
• 1845 - Cu ocazia seratelor literare de la Mânjina o
cunoaşte pe Elena (21 de ani), sora prietenului Costache
Negri, de care se îndrăgosteşte. Astfel se consumă o altă
poveste pasionantă de dragoste din istoria literaturii
noastre. Fuge cu ea peste hotare, mai întâi la Veneţia,
unde închiriază un apartament şi trăiesc o mică idilă. Au
stat acolo 2 luni, Elena aşteaptă un copil. Fac o călătorie la
Paris, timpul e rău, se întorc la Neapole şi în 1847 Elena
moare. Aici V.A. se jură că nu se va căsători niciodată.
După moartea timpurie, îi dedică poezia Steluţa (Tu, care
eşti pierdută în neagra vecinicie, / Stea dulce şi iubită a
sufletului meu! / Şi care-odinioară luceai atât de vie / Pe
când eram în lume tu singură şi eu!). Ciclul Lăcrămioare îi
este dedicat în întregime.
1848 - Scrie poezia Către români, intitulată mai târziu
Deşteptarea României.
Este unul dintre fruntaşii mişcării revoluţionare din
Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu şi C.
Negri Dorinţele partidei naţionale din Moldova,
principalul manifest al revoluţionarilor moldoveni.
După înfrângerea mişcării, exilat, călătoreşte prin Austria
şi Germania; se stabileşte la Paris, unde se întâlneşte
cu alţi militanţi munteni; din perioada exilului datează
poeziile Adio Moldovei şi Sentinela română.
1850 - După o absenţă de aproape doi ani, V.
Alecsandri se întoarce în ţară; publică în revista
Bucovina poeziile populare Toma Alimoş, Blestemul,
Şerb sărac, Mioara, Mihu Copilul.
La Teatrul Naţional se joacă Chiriţa în Iaşi sau Două fete
ş-o neneacă.
1852 - Apare volumul Poezii populare. Balade (Cântice
bătrâneşti).
Tipăreşte Repertoriul dramatic, primul volum de teatru
care conţine piesele Iorgu de la Sadagura,
Iaşii în carnaval, Peatra din casă, Chiriţa la Iaşi, Chiriţa
în provincie.
1853 - Apare volumul Poezii populare. Partea a II-a.
Publică la Paris primul volum de poezii originale: Doine şi
lăcrămioare.
1854 - Apare sub conducerea sa România literară, revistă
la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M.
Kogălniceanu, Al. Russo, dar şi muntenii Gr.
Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu.
1855 – Îi moare tatăl său şi el rămâne moştenitorul
moşiilor, îşi eliberează ţiganii, care peste 3 zile vin
înapoi. Se îndrăgosteşte de tânără Paulina
Lucasievici, cu care va avea o fată, Maria, în
noiembrie 1857. Se vor căsători foarte târziu, la
3 octombrie 1876.
1856 - Apare în Steaua Dunării, revista lui
Kogălniceanu, Hora Unirii.
1857 – este ales deputat în divanul ţării, pretinde la
tron, dar este ales A.I. Cuza.
1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru
al afacerilor externe; va fi trimis în Franţa, Anglia
pentru a pleda în scopul recunoaşterii Unirii.
1860 - Se stabileşte până la sfârşitul vieţii la
Mirceşti, chiar dacă lungi perioade de timp este
plecat din ţară în misiuni diplomatice.
1863 - Ia naştere la Iaşi societatea Junimea, al cărui
membru onorific a fost până la sfârşitul vieţii.
1867 - Este ales membru al Societăţii literare
române, devenită Academia Română.
1868 - În diverse numere ale Convorbirilor literare,
Alecsandri publică pasteluri.
1874 - Publică Boieri şi ciocoi, una dintre cele mai
importante comedii, o frescă socială de dimensiuni
considerabile. Tot în Convorbiri literare publică nuvela
Călătorie în Africa.
1875 - Se editează Opere complete, cuprinzând Poezii
(I-III) şi Teatru (IV).
1876 - Se publică volumul Proza.
1877 - Odată cu poezia Balcanul şi Carpatul începe
seria Ostaşilor noştri.
1878 - Apare volumul Ostaşii noştri, închinat eroismului
românilor în războiul de neatârnare din 1877.
1880, 30 septembrie - I se joacă drama Despot Vodă.
La Montpellier este premiat pentru poezia Cântecul
gintei latine.
1881 - Scrie feeria naţională Sânziana şi Pepelea.
Apare ultimul volum din Opere complete, care cuprinde
ciclurile Legende nouă şi Ostaşii noştri.
1883 - Termină drama Fântâna Blanduziei.
1885 - Teatrul Naţional prezintă drama Ovidiu a
lui V. Alecsandri.
22 august 1890 - Vasile Alecsandri se stinge din
viaţă după o lungă suferinţă, fiind
înmormântat cu tot onorul la conacul său de la
Mirceşti. Sicriul a fost dus de 9 ostaşi şi
înainte un sergent...
 Opera lui V.A.
Pentru contemporanii săi V.A. a fost Bardul de
la Mirceşti. T. Maiorescu îl numeşte în
articolul Poeţi şi critici „exponent liric al
naţiunii”. Eminescu îl va numi „rege al
poeziei”.
Primele încercări literare datează din 1838,
scrise în limba franceză, influenţate de
Alphonse de Lamartine, Hugo. Nişte poezii
juvenile în care predominau temele religioase,
destinul omului, dragostea, binele şi răul.
În 1842 după călătoriile în munţi cu Russo se
preocupă de poezia folclorică. Aceste poezii
constituie un succes mare al poetului, prin ele se
dezvoltă o nouă direcţie a lirismului românesc –
utilizarea folclorului ca instrument de regenerare a
poeziei. Culegerea Poezii populare va apărea în
1852, iar integral în 1866. Prin volumul Doine şi
lăcremioare apărut în 1853 în Paris V.A. îşi
cucereşte titlul de cel mai mare poet al generaţiei
sale. Este o poezie de dragoste închinată Elenei
Negri, cuprinzând 22 de poezii, prima Steluţa,
Lăcremioare, Adio, La Veneţia mult duioasă, Pe
mare, 8 mart etc. Alt ciclu Ostaşii noştri, dedicat
istoriei naţionale Peneş Curcanul, Sergentul etc.
Capodoperele în versuri ale lui V.A. rămân însă a fi Pastelurile,
poezii pictate în culori, un nou tip de poezii care vor fi
publicate în volum în 1868. În ansamblul lor pastelurile pot fi
grupate în 2 categorii distincte. Din prima grupă fac parte
pastelurile omogene, descrieri de anotimpuri, de natură,
caracterizări fizionomice, 30 de pasteluri. A doua grupă sunt
aşa-numitele pasteluri eterogene şi cuprinde 10 poezii
Portret, Linga, Calea robilor, Buchet, Mandarin, Pastel chinez
ş.a. În prima grupă acţionează două principii: 1) al organizării
tematice, sub semnul rotirii anotimpurilor Sfârşit de toamnă,
Iarna, Oaspeţii primăverii etc. şi 2) structura discursului
stereotip, strofic şi prozodic, descripţia cu poantă finală. În
aceste poezii V.A. se sprijină pe geografia autohtonă,
individualizând un colţ de natură, un colţ de viaţă vegetală,
rotirea anotimpurilor în arealul românesc. Scopul lui a fost să
ne prezinte legătura armonioasă a omului cu natura. Prin
aceste poezii V.A. anticipă pe parnasienii europeni.
Dramaturgia. V.A. a scris dramele Despot-Vodă, Ovidiu,
Fântâna Blanduziei. Comediile Chiriţa în Iaşi sau două
fete şi-o neneacă, ... în voaiaj, ... în balon, ... în
provincie, Piatra din casă etc. (1846, 50, 52)
Proza lui V.A. Buchetiera din Florenţa, Istoria unui galben,
Baltă albă etc.
Perioada matură a creaţiei lui V.A. o constituie legendele,
prin care a dat câteva dintre cele mai valoroase opere
din literatura noastră. Din punct de vedere al conţinutului
le putem împărţi în trei categorii:
Legende axate pe motive folclorice: Legenda rândunicii,
ciocârliei, lăcremioarei, crinului.
Legende istorice: Dan căpitan de plai, Visul lui Petru
Rareş, Dumbrava Roşie etc.
Legende orientale: Murat Gazi, Hodja Murat Paşa etc.
La sfârşitul carierei sale personalitatea literară a lui
V.A. devenea tot mai eclipsată de apariţia unui
tânăr îndrăzneţ, care va deveni el cel mai mare
poet al românilor M.Eminescu. Iar critica şi
persoane cu care nu era în relaţii tocmai bune a
început să-l desconsidere pe V.A., zicând că a
apărut un poet care e mai mare, ce cântă mai
bine decât el. La aceste injurii V.A. răspunde
printr-o poezie care va deveni un model de
încurajare a tinerilor talentaţi ce apar într-un
domeniu oarecare: E unul care cântă mai bine
decât mine? / Cu-atât mai bine ţării, şi lui cu-atât
mai bine! / Apuce înainte să-ajungă cât mai sus /
La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu apus.
 Unor critici

Voi, ce cătaţi defecte în scrierile mele

Şi intonaţi fanfare când constataţi în ele
Greşeli, imagini slabe, cuvinte ce vă par
Lipsite de-armonie, erori chiar de tipar,
Voi, care vă daţi truda de-a şterge de pe lume
Tot lucrul de o viaţă întreagă ş-al meu nume,
De ce atâta râvnă ş-atâtea opintiri
Ca să aflaţi în mine a voastre însuşiri?
Poetul care cântă natura-n înflorire,
Simţirea omenească, a Patriei mărire,
Chiar slab să-i fie glasul, e demn de-a fi hulit
Când altul vine-n urma-i cu glas mai nimerit?
 Şi oare se cuvine, şi oare-i cu dreptate
De a schimba în crime a sale mici păcate?…
O! critici buni de faşă, poeţi în şapte luni,
Vulturul nu se mişcă de-un ţipat de lăstuni.
Oricare păsărică îşi are ciripirea,
Ce-n treacăt pe-astă lume încântă auzirea,
Nălţând un imn la ceruri prin alte imnuri mii
Ş-adăugând o notă l-a lumii armonii.
Am scris eu multe versuri şi poate chiar prea multe,
Dar n-am cerut la nime cu drag să le asculte,
Nici mi-a trecut prin minte trufaş ca să păşesc
În fruntea tuturora ce-ntruna versuiesc.
•  
E unul care cântă mai dulce decât mine?
Cu-atât mai bine ţării, şi lui cu-atât mai bine.
Apuce înainte s-ajungă cât de sus.
La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu apus.
Iar voi, care asupra-mi săgeţi tocite trageţi,
Cântaţi, dacă se poate, fiţi buni şi nu mai rageţi!