Sunteți pe pagina 1din 8

La urat

De Ion Creangă
-povestea educatoarei
Povestea pe care am să v-o spun astăzi îi aparține
unui băiețel pe nume Nică.
Crescuse și, odată cu venirea Sărbătorilor de Iarnă, el și câțiva băieți de vârsta lui din sat, își doreau foarte mult să meargă cu
colindul pe la casele oamenilor. Așa că se duce la tatăl lui, să-l roage să-i confecționeze și lui un fluier pentru a putea să se ducă la
Văzând că tatăl său s-a supărat, Nică fuge repede de acasă, înainte ca tatăl său să-i
ia încălțările, pentru că nu voia să se facă de rușine față de prietenii lui din sat. Niciunul
dintre copii nu avea clopoțel, sau fluier, iar Nică nu se putea întorcea acasă să ia
clopoțelul lui, deoarece tatăl nu l-ar mai fi lăsat să plece.
Ceata de colindători a pornit pe la case. Au început de
la capătul satului de la popa Oșlobanu, gândindu-se că
vor colinda tot satul. Voioși și încrezători, Nică și ai lui au
început să cânte, însă degrabă au fost întrerupți de popă :
- De-abia s-au culcat găinile și voi ați și început? Stați
oleacă, obraznicilor, că vă dau eu!
După ce au alergat cam jumătate de sat, zărind o altă casă, copiii au decis să continue. Au intrat în
curte, s-au așezat lângă fereastră, pregătiți, dar nici de această dată nu au început bină să cânte, că
gospodina familiei a început să-i alerge cu un băț mare:
- Vai, zise ea supărată! Dar ce înseamnă asta? Rușine cui v-a învățat!
- Încă două de astea și ne scot oamenii afară din sat. Mai bine să mergem la culcare. După
ce au promis că anul următor vor merge tot împreună la colindat, copiii s-au îndreptat
fiecare spre casa lui, amuzați fiind de întâmplarea din acea zi.
Obiceiul colindelor este păstrat și în zilele noastre. Copiii merg cu colindul în fiecare
an, vestind sărbătorile de iarnă, iar gazdele îi răsplătesc bucuroase cu colaci, nuci,
mere și dulciuri.