EMPATIA

Empatia presupune

a înţelege sentimentele altora şi preocupările lor

a aborda situaţiile, din perspectiva lor.

Ea se construieşte pe conştientizarea de sine

cu cât suntem mai deschişi faţă de propriile noastre emoţii

cu atât suntem mai capabili să interpretăm sentimentele altora.

Capacitatea de a şti ce simt ceilalţi intră în joc în zone
vaste:

afecţiunea părintească

de la compasiune la acţiunea

de la indiferenţă la comportamentul de ajutorare

Empatia face parte din grupul acelor concepte care au fost utilizate
pentru explicarea unor situaţii şi modalităţi diferite de
comportament.

Conceptul de empatie care se referă la

sensibilitate

trebuinţe

valorile celorlalţi

Apare ca un element major în explicaţiile comportamentului

interpersonal.
Empatia înseamnă

a fi capabil să “schimbi locul cu ceilalți, din punct de

vedere emoțional”

a fi capabil “să adopți punctul lor de vedere”

a fi capabil “să-ți pese de ei” și “să-i consideri cel

puțin egali cu tine și uneori chiar mai importanți decât
tine.
“Empatia reprezintă o forma de intuiție cu privire la emoții atunci când
suntem empatici

nu interpretam

 nu gândim

nu vedem

nu auzim emoțiile celuilalt.

Se spune că empatia este de fapt un al șaselea simț, prin care percepem

energiile emoționale în același mod în care ochiul percepe lumina.”
Claude Steiner
 Empatia definită de mai mulți autori

G.H. Mead - capacitate de a “prelua rolul celuilalt” şi este de părere

că această abilitate constituie esenţa inteligenţei umane.

R. Dymond - un proces care presupune un „transport” prin

intermediul imaginaţiei în gândirea, sentimentele sau acţiunile
altora.

W.A. Kerr şi B.J. Speroff – abilitatea de a se pune pe sine în poziţia

altei persoane, stabilind raporturi şi anticipând alte reacţii, stări şi
comportamente.
Carl Rogers - a fi empatic înseamnă a percepe cadrul
intern de referinţă al altuia, cu acurateţe, cu toate
componentele sale emoţionale şi semnificaţiile care-i
aparţin “ca şi cum” ai fi cealaltă persoană, dar fără a
pierde condiţia de “ca şi cum”.

Perceperea cadrului intern de referinţă al altuia

presupune ample procese cognitive, emoţionale,
motivaţionale, cât şi reacţii vegetative profunde.
Solomon Marcus - “empatia este acel fenomen psihic
de retrăire a stărilor, gândurilor şi acţiunilor celuilalt,
dobândit prin transpunerea psihologică a eului într-un
model obiectiv de comportament uman, permiţând
înţelegerea modului în care celălalt interpretează
lumea”.
Caracteristici generale ale empatiei
Scopul empatiei devine câştigarea posibilităţii de a
formula anticipări.
Prin intermediul empatiei actorii sociali
cunosc
prezic
comportamentul altora
Prin transpunerea cuiva în situaţia partenerului,
persoana dobândeşte un mod de cunoaştere şi
înţelegere a celuilalt faţă de care se va comporta într-
un anume fel.
Empatia e un mijloc de cunoaştere cu valoare obiectivă,
presupunând şi o mare doză de subiectivitate, de
experienţă individuală care este verificată social.

Prin procesul de transpunere empatică se realizează

strategii

de colaborare

de reacţie de orice tip

printr-o modalitate inconştientă sau conştientă.

Abilităţile empatice facilitează înţelegerea celuilalt prin
intermediul transpunerii în psihologia partenerului.

Interacţiunea dintre oameni scoate în evidenţă

necesitatea ca fiecare să traducă punctul de vedere al
celuilalt.
Empatia se prezintă ca o nevoie personală de a stabili contacte cu
ceilalţi, cu efecte profunde și benefice.

Reprezintă conduita retrăirii

stărilor,

gândurilor,

acţiunilor celuilalt

de către propria persoană

prin intermediul unui proces

transpunere substitutivă în psihologia partenerului.

Empatia este un fenomen psihic ce implică

o transformare continuă

care se manifestă în anumite condiţii

care suferă evoluţii cantitative şi calitative pe parcursul edificării sale

Facilitează abordarea obiectului

prin identificare

prin transpunere

în situaţia psihologică a obiectului cunoaşterii

în vederea înţelegerii şi cunoaşterii sale.

Informaţia din perspectiva personală

restructurează

proiectează

înspre model o imagine reconstructivă care declanşează efectul empatic.

Empatia vizează un act

de înţelegere

de cunoaştere psihologică a semenilor,

act însoţit permanent de un proces de contagiune afectivă

Prin identificarea raţională şi afectivă cu partenerul, individul dobândeşte un tip

specific de înţelegere.
Funcţiile empatiei
1. Funcţia cognitivă
Prin transpunerea psihologică în sistemul de referinţă al altuia - în
psihologia “altuia” - se realizează actul de cunoaştere empirică
a partenerului.

Acest act este utilizat cu sau fără intenţie de orice persoană în

relaţiile interpersonale.

Prin intermediul empatiei aflăm cât de prietenoşi sau ostili, relaxaţi

sau tensionaţi, interesaţi sau plictisiţi, optimişti sau pesimişti
sunt cei cu care zilnic iniţiem relaţii interpersonale.
2. Funcţia anticipativă

Constă în efectuarea unei

predicţii corecte asupra posibilului comportament al

partenerului

anticiparea strategiilor comportamentale ale celui ce

empatizează.
3. Funcţia de comunicare

Această funcţie rezultă din

nevoia de empatie

nevoia de dialog, de înţelegere şi cooperare.

O modalitate de comunicare implicită care, fără să

înlocuiască comunicarea explicită, o completează.
4. Funcţia de contagiune afectivă

Această funcţie rezultă din identificarea propriului eu cu

partenerul.

Procesul de punere în situaţia celuilalt atrage un proces de

contaminare a stării celuilalt.

Cineva este mai empatic cu un partener simpatic decât cu unul

antipatic; simpatia faţă de altul poate potenţa nivelul empatiei,
apropiindu-l de polul identificării ca premisă al unei contagiuni de
tip afectiv.
5. Funcţia performanţială

În anumite profesiuni sau în împrejurările obişnuite din viaţă, empatia devine

abilitatea de a favoriza

realizarea cu succes a activităţilor ce implică relaţii interpersonale.

Ea dezvoltă un nivel superior de manifestare asigurând retrăirea

stărilor

gândurilor

acţiunilor altora

mijlocind atingerea de performanţe ridicate în relaţiile interpersonale .

Aceste funcţii se manifestă în manieră individuală

Ele au un rol principal în

iniţierea

întreţinerea relaţiilor interpersonale,

în ascultarea şi înţelegerea motivelor şi stărilor partenerilor,

Ca o condiţie necesară a unei comunicări interpersonale

benefice.
Empatia presupune

o sensibilitate socială,

o receptivitate la reacţiile altora,

o înţelegere a unei experienţe din unghiul unei altei

persoane.
Beneficiile dezvoltării empatiei în plan personal:

1. Relațiile devin mai puternice

2. Comunicare devine mai eficienta

3. Vă supărați mai puțin pe cei din jur

4. Se îmbunătățesc încrederea și colaborarea

Lipsa de empatie este una din cele mai comune cauze de

stres
scădere a performanțelor
Empatia este ajutata de interacțiunea dintre

creierul emoțional - sistemul limbic

creierul cognitiv - cortexul:

1. Empatia cognitivă – atunci când cineva recunoaște ceea ce simte

alta persoana.

2. Empatia emoțională – atunci când cineva simte ceea ce simte

acea persoana.

3. Empatia de compasiune – atunci când cineva vrea să ajute

cealaltă persoana să facă fata situației și emoțiilor
Fenomenul empatiei se manifesta adaptativ în actul de comunicare
interumana, permițând un anumit mod de pătrundere în “psihologia”
partenerului de discuție, ca mijloc de elaborare a propriului model de
comportament.

Prin intermediul empatiei avem posibilitatea

de a înțelege mai bine partenerul

de a-i intui gândurile și trăirile afective

de a-i anticipa comportamentul

de a acționa corespunzător.

Empatia este o cale de pătrundere în cadrul intern de
referința al interlocutorului, putând contracara
manifestarea agresivă, ceea ce va permite apariția unei
atitudini tolerante,

de ascultare

de luare în considerare a argumentelor furnizate de

partener

ca o condiție atât de necesară comunicării interpersonale