Sunteți pe pagina 1din 18

Mononucleoza infecţioasă

• Mononucleoza infecţioasă denumită “boala să rutului” este


o afecţiune umană , contagioasă , determinata de virusul
Epstein-Barr, cu evoluţie autolimitantă , care îmbracă
diverse manifestări clinice (febră , angină , adenopatie,
hepatosplenomegalie, exantem), caracterizată hematologic
prin sindrom mononucleozic şi imunologic prin apariţia
anticorpilor specifici şi a celor heterofili.
• VEB infectează aproximativ 90% din populaţie, persistâ nd
pe întreaga durată a vieţii sub forma unei infecţii latente.

2
Etiopatogenie
• VEB face parte din familia herpesvirusurilor.
• La om, infecţia survine în urma contactului cu secreţiile orale.
• Virusul odată pă truns în organism, se multiplică direct în
limfocitele B sau în celulele epiteliului orofaringian.
1. Infecţia primară .
– Limfocitele B infectate dezvoltă fie o infecţie caracterizată prin multiplicare
activă cu producere de virus şi liza celulelor, fie o infecţie latentă (prin
exprimarea unor proteine virale latente)
– În cursul infecţiei primare, celulele NK (natural killer) şi celulele T
citotoxice CD4+ şi CD8+ controlează proliferarea limfocitelor B infectate cu
VEB
– Celulele T proliferează (inducâ nd leucocitoza) şi se modifică morfologic.
Aceste celule reactive “virocite” se gă sesc în circulaţie şi în ficat, splină,
ganglioni, meninge.
– Afectarea celulelor imunitare T şi B determină o depresie imunitară
celulară , demonstrat prin negativarea tranzitorie a ră spunsului la stimulă ri
intradermice
3
4
5
Etiopatogenie

2. Infecţia latentă
 După convalescenţă VEB este prezent în sâ ngele periferic, in
limfocitele B de memorie care prezintă proteina membranară
LMP-2 şi eventual antigenul nuclear (EBNA 1)
 Infecţia latentă se caracterizează prin persistenţa celulelor
infectate. Genomul linear al VEB devine circular, formâ nd un
episom, care ră mâ ne latent în interiorul celulelor B
 Reactivarea VEB se produce câ nd sunt exprimate şi alte proteine
membranare ce permit recunoaşterea şi distrugerea celulelor
infectate de că tre celulele T citotoxice.
 Din cele 100 de gene exprimate în cursul multiplică rii virale, doar
10 sunt exprimate în limfocitele B cu infecţie latentă , reducâ nd
astfel numă rul proteinelor ce permit recunoaşterea celulelor
infectate de că tre limfocitele T citotoxice

6
2. Infecţia latentă (continuare)
 Activarea celulelor B de că tre VEB are ca rezultat producţia de
anticorpi monoclonali, determinâ nd crşterea titrului de anticorpi
heterofili, şi ocazional creşterea aglutininelor la rece,
crioglobulinelor, anticorpilor antinucleari sau a factorului
reumatoid
 Capacitatea VEB de a persista, în ciuda ră spunsului imun efector
direcţionat împotriva sa, indică faptul că virusul şi-a dezvoltat
unele strategii de eludare a sistemului imun:
a. Codificarea unor proteine care blochează acţiunea interferonului-
gama şi a interferonului-alfa, citokine cu rol de inhibare a celulelor B
infectate cu VEB
b. Codificarea a două proteine membranare latente (LMP-1 şi LMP-2);
LMP-1 acţionează ca oncogenă , iar LMP-2 previne reactivarea
virusului din celulele cu infecţie latentă .
c. EBNA 1 blochează degradarea virală de că tre proteozomii
intracelulari împiedicâ nd astfel activarea celulelor T citotoxice

7
Manifestări clinice
• Incubaţia – variază între 3 şi 7 să pt. pâ nă la 2 luni
• Debutul – insidios (4-5 zile) cu manifestă ri generale: febră , cefalee, stare
generală influenţată , astenie, mialgii
• Triada clasică : febră , faringită , limfadenopatie
• Perioada de stare:
– Febră 80%, în platou, septică , remitentă , intermitentă , 38-40ºC, durată 7-
28 zile.
– Angină 80-95%, eritematoasă, eritemato-pultacee, pseudomembranoasă;
persistă 2 săptămâni.
– Adenopatie 80%, orice grup ggl., mai ales laterocervicali,
submandibulari; consistenţă fermă, nedureroşi, nesupurativi
– Splenomegalie 50%, friabilă; persistă 2-3 săpt.
– Hepatomegalie 20-30%, durează 2-4 săpt, rar cu icter
– Exantem maculo-papulos, rujeoliform, scarlatiniform, generalizat,
nepruriginos, necaracteristic. Rar tip urticarian, 7-10 zile.
– Enantem palatin – pete hemoragice la 20-30%
– Mai rar – manifestări renale, pulmonare, cardiace, orhite 8
Forme clinice
• Infecţia congenitală şi neonatală . Se manifestă prin
– micrognaţie,
– cataractă ,
– trombocitopenie
• La sugari şi copii < 4 ani –
– infecţia asimptomatică sau
– Simptome nespecifice: diaree, dureri abdominale, infecţii ale că ilor
respiratorii superioare
• Adolescenţii şi adulţii tineri dezvoltă mononucleoză infecţioasă cu
caracterele descrise anterior

9
Complicaţii
• Hematologice
– Anemie hemolitică
– Trombocitopenie
– Anemie aplastică
• Respiratorii : infiltrate interstiţiale
• Neurologice :
– S.Guillain-Barre – slă biciune musculară simetrică şi progresivă ,
poate evolua cu paralizie completă , deficite senzitive
– Encefalita – survine la 1-3 să pt după debut
– Meningita aseptică , mielita, nevrite de plex brahial, paralizii de
nervi cranieni
• Cardiace :miocardită , pericardită
• Hepatită , ruptură splenică
10
Examene de laborator
• Manifestă ri hematologice
 Sindromul mononucleozic:
– Leucocitoză (10.000-20.000/mmc)
– Limfomonocitoză
– Celule atipice tip Downey – în 10-40%, timp de >7-10 zile
Manifestă rile hematologice persistă 4-6 să pt  6-12 luni
 Trombocitopenia 50% din pacienţi
• Anomalii ale testelor hepatice ↑ TGP, TGO şi bilirubina.
• Biopsia ganglionară hiperplazie simplă , proliferare histiocitară şi
celule hiperbazofile
• Puncţia biopsie hepatică hepatită interstiţială cu proliferare
histiocitară şi monocite hiperbazofile în spaţiile porte cu discrete
leziuni hepatocitare

11
Teste serologice

A. Evidenţierea anticorpilor nespecifici, heterofili


A. Reacţia Paul Bunnel- Davidson- Hă ngă nuţiu: evidenţierea Ac
heterofili faţă de eritrocitele de oaie
B. Testul prezumtiv de MNI – producerea hemaglutină rii în
amestecul ser bolnav cu hematii de oaie
C. Testul pozitiv pentru MNI – indicat de persistenţa aglutină rii după
tratarea cu rinichi de cobai şi de negativarea aglutină rii după
absorbţia pe hematii de bou.
Reacţia pozitivă = 1/40, cu creştere în dinamică

12
Teste serologice
B. Evidenţierea anticorpilor specifici anti VEB
Seroconversia (creşterea de 4x a titrului de Ac în serul I faţă de serul II)
este semnificativă pentru diagnostic.
Izolarea patogenului
– cultura VEB nu este metodă de rutină
– PCR permite evidenţierea şi cuantificarea ADN VEB în
limfocitele circulante şi în salivă
Teste de diagnostic utilizate în MNI
Anticorpi Apariţie Durată
Heterofili Anterior apariţiei simptomelor Să pt-luni
VCA – IgM Anterior/la momentul apariţiei simptomelor 4-8 să pt
VCA – IgG Anterior/la momentul apariţiei simptomelor Toată viaţa
EBNA 3-4 să pt după debut Toată viaţa
EA Max.la 3-4 să pt după debut 6-36 luni
13
Diagnostic diferenţial

• Angina : angine bacteriene, adenovirale, difterică , secundare (din


agranulocitoze, postcaustic)
• Adenopatia : adenopatii date de coci patogeni, toxoplasmoză , tbc.
ggl., limfoame, boala zgâ rieturii de pisică
• Sindromul eruptiv : rubeolă , rujeolă , scarlatină , toxoplasmoză ,
alergia medicamentoasă , boala serului, sifilis.
• Febra : febre prelungite din sepsis, tifoidă , bruceloză , infecţii de focar.
• Hepatita : hepatite virale, medicamentoasă , alcoolică
• Sindromul mononucleozic : citomegalovirus, HIV, v.herpetice,
v.rubeolic, v.hepatitice A,B,C, Listeria monocytogenes, Mycoplasma,
Treponema pallidum, Toxoplasma gondii, leucoze acute/cronice

14
Evoluţie şi prognostic
Mononucleoza infecţioasă boală benignă , cu evoluţie spontană spre
vindecare şi imunitate durabilă după boală . În condiţii de
imunodepresie VEB se poate reactiva  neoplazii şi limfoproliferative
• Alte sindroame clinice asociate infecţiei cu VEB
1. Infecţia cronică cu VEB. Entitate rară , cu 3 caractere
• Formă severă de boală cu durata de peste 6 luni
• Evidenţe biologice de afectare organică : pneumonie, hepatită ,
hipoplazie de mă duvă osoasă , uveita
• Prezenţa antigenelor VEB / ADN-VEB în ţesuturi
Frecvent titruri ff.crescute ale Ac. specifici
Sindromul de oboseală cronică – afecţiune diferită , cu titruri uşor
crescute de Ac anti-VEB şi faţă de alte virusuri.

15
2. Boala limfoproliferativă legată de cromozomul – X : pacienţii
sunt incapabili să controleze infecţia cu VEB
3. Cancere asociate cu VEB
a. Carcinomul nazofaringian VEB precede dezvoltarea tumorilor
invazive maligne
b. Limfomul Burkitt – în Africa este asociat infecţiilor cu Plasmodium
falciparum care diminuă controlul celulelor T asupra proliferă rii
celulelor B infectate cu VEB, determinâ nd o proliferare
necontrolată a acestora
c. Boala Hodgkin – ADN-ul VEB detectat în ţesutul tumoral la 40-
60% din pacienţi
d. Bolile limfoproliferative – imunodeficienţe congenitale şi
dobâ ndite (transplant, SIDA, imunodeficite severe combinate)
e. Alte cancere – limfom nazal cu celule T/natural killer,
granulomatoza limfoidă , limfadenopatia angioimunoblastică
4. Infecţia cu VEB la pacienţii HIV
a. Leucoplazia pă roasă a limbii
b. Limfomul non-Hodgkin : 50-60% din tumori conţin ADN-VEB
16
Tratament

• Nu există o terapie specifică


• Aciclovirul nu are nici un efect asupra simptomelor din MNI, nefiind deci
recomandat (tinta este AND polimeraza, exprimata in timpul inf. litice,
obs. la niv. orofaringelui; maj. simpt. in inf. EBV sunt expresia rasp. imun)
• Corticosteroizii scurtează durata febrei şi a simptomelor orofaringiene,
doar în formele complicate :
– Obstrucţii ale că ilor respiratorii superioare
– Anemie hemolitică acută
– Afectare cardiacă severă
– Afectare neurologică
– Nu au efect asupra limfadenopatiei, hepato sau splenomegaliei
– Inhiba raspunsul imun al gazdei, creeaza un rezervor de celule infectate latent, cu
risc potential pt. boli maligne asociate EBV
Studii pentru evaluarea eficienţei vaccinului

17
18