GENETICA BOLII CANCEROASE

- cancer (lat. “cancer” = rac) = bolile caracterizate prin alterarea

proceselor de creştere şi proliferare celulară.
- proliferarea celulară necontrolată → formarea unei mase celulare =
tumoră sau neoplasm (gr. “neo” = nou; “plassein” = a forma;
textual creştere nouă);
- procesul de formare a unei tumori = tumorigeneză;
- tumorile benigne [lat. “benignus” = lipsit de gravitate] = tumori care
rămân localizate (în mod obişnuit nu produc tulburări grave; excepţie
situaţii în care determină compresiuni ce pun în primejdie viaţa).
- tumorile maligne [lat. “malignus” = primejdios, periculos] invadează
ţesuturile învecinate şi adesea metastazează (diseminează), colonizând
teritorii aflate la distanţă.
Clasificare (în funcţie de ţesuturile din care se formează):
● carcinoame (derivate din celulele epiteliale) – cele mai frecvente,
● sarcoame (derivate din ţesuturile conjunctive),
● limfoame (derivate din ţesuturile limfatice),
● leucemii (afectează organele hematopoietice).

Celulele care formează o tumoră provin dintr-o singură celulă

precursoare care se multiplică şi formează o clonă:
- celulele din clona tumorală în formare acumulează o serie de
modificări genetice şi epigenetice → la modificarea activităţii
unor
gene → modificări fenotipice.
În final, celulele clonale acumulează suficiente modificări fenotipice
pentru a deveni cancer:
- exces de factori de creştere;
- pierderea sensibilităţii la semnalele care blochează creşterea;
- capacitate de proliferare necontrolată;
- absenţa controlului mecanismelor apoptotice;
- capacitate de invazie [= desprinderea celulelor din tumora primară,
penetrarea MB];
- angiogeneză [= stabilirea de legături vasculare cu gazda],
- metastazare [= trecerea în circulaţia sanguină sau limfatică, pentru
a se depozita în organe situate la distanţă].
Cancerul = b. genetică - iniţierea şi dezvoltarea unei tumori ← mutaţii
succesive multiple în diferite gene care controlează:
- proliferarea celulară,
- repararea ADN-ului,
- ciclul celular şi
- moartea celulară.

A. FENOTIPUL TUMORILOR MALIGNE (GENELE

CANCERULUI)
- 1914 - Boveri : “celulele devin maligne fie:
- datorită supraactivării unei gene care determină diviziunea,
- datorită pierderii funcţiei unei gene care în mod normal
împiedică proliferarea”.
- etiopatogenia bolii neoplazie - implicate 3 categorii de gene:
- protooncogene,
- genele supresoare ale creşterii tumorilor
(antioncogene)
- genele antimutatoare (de stabilitate).
Kinzler & Vogelstein (1997) - aceste gene clasificare în:
- gatekeepers (“portari”) - controlează direct proliferarea
celulară (protooncogene şi antioncogene) şi
- caretakers (“îngrijitori”) - menţin stabilitatea genomică
(genele antimutatoare).
1. Protooncogenele şi oncogenele
Protooncogenele = gene normale care codifică proteine cu rol în
controlul creşterii şi proliferării celulare;
- în funcţie de nivelul celular la care acţionează aceste proteine →
clasificare protooncogene:
♦ protooncogene care codifică factori de creştere (ex. PDGF
– factorul de creştere derivat din plachete);
♦ protooncogene care codifică R ai factorilor de creştere (ex.
EGFR – R pentru factorul de creştere epidermal);
♦ protooncogene care codifică componente ale căilor de
semnalizare intracelulară (ex. familia RAS, gena ABL);
♦ protooncogene care codifică proteine nucleare, m.a. factori
de transcripţie (ex. MYC);
 ♦ protooncogene care codifică proteine implicare în controlul
ciclului celular (ex. MDM2).
În genomul uman normal - identificate > 100 protooncogene.
- modificările produse în structura şi/sau activitatea transcripţională a
protooncogenelor (= activare) → transformarea lor în variantele
maligne = oncogene.
Oncogena = forma anormală, activată a unei protooncogene;
- se poate afla în genomul celular = oncogenă celulară
(c-onc)
- în genomul viral = oncogenă virală (v-onc);
- prezintă, prin definiţie, capacitatea de a induce / promova
cancere.
- activarea protooncogenelor ← mutaţii cu câştig de funcţie.
- oncogenele au efect dominant la nivel celular: o singură alelă
mutantă este suficientă pentru modificarea fenotipului celular.
→ majoritatea mutaţiilor care activează oncogenele apar la
nivelul celulelor somatice;
- mutaţiile germinale - considerate incompatibile cu
dezvoltarea embrionară.
- există 2 excepţii (mutaţiile protooncogenelor transmise de la o
generaţie la alta, determinând forme ereditare de cancer):
- neoplaziile endocrine multiple tip 2 (multiple endocrine
neoplasia 2 - MEN2) ← mutaţiile oncogenei RET;
- cancerul papilar renal ereditar ← mutaţia oncogenei MET
Mecanismele activării protooncogenelor
- 3 mecanisme principale:
1. Mutaţia punctiformă
- în cazul unor oncogene care codifică:
- R transmembranari (ex. gena RET) /
- proteine citoplasmatice (ex. genele RAS):
Genele RAS codifică proteina G citoplasmatică (care leagă GTP)
cu rol în căile de transducţie a semnalelor;
- mutaţia punctiformă → sinteza unor proteine RAS anormale:
semnalizează continuu (chiar în absenţa GTP) → stimularea
creşterii celulare şi transformarea tumorală.
- mutaţiile genelor familiei RAS → > 15% din cancerele umane (locul
II după mutaţiile P53): m. a. de plămân, colon, sân şi vezică urinară.
2. Translocaţii cromozomiale
← rupturi dublu catenare (adesea);
- cunoscute > 40 translocaţii, frecvente în leucemii şi limfoame.
► ex. cel mai cunoscut: cromozomul Philadelphia (Ph1) -
- în leucemia mieloidă cronică,
← translocaţie reciprocă prin care protooncogena ABL (Abelson –
crz. 9 (q34) (codifică o tirozin-kinază citoplasmatică) este
translocată în vecinătatea imediată a BCR (breakpoint cluster
region) = regiune specifică de pe crz. 22 (22q11) ce codifică o
fosfoproteină;
→ pe crz. 22 (crz. Philadelphia), secvenţa ABL fuzionează cu
gena BCR --> genă hibrid - codifică o proteină himerică, de
dimensiune mai ↑ ca a proteinelor normale ABL şi BCR şi cu
proprietăţi noi (câştig de funcţie);
 Translocaţie cromozomială Genă himerică

Ph1 BCR ABL

Cr. 22q Cr. 9q

9 22 -9q+ 22q Fuziunea secvenţelor

t(9;22)(q34;q11) genice BCR şi ABL

- această proteină - activitate proteinkinazică ↑ → proliferarea

celulelor
independent de semnale normale (ex. factorii de creştere externi).
Translocaţie bcr-abl (FISH)
►90% din limfoamele Burkitt (tumori ale limfocitelor B) ←
translocaţie reciprocă între braţele q ale cromozomilor 8 şi 14 –
t(8;14)(q24;q32):
- la nivelul punctului de ruptură de pe crz. 8 – protooncogena
MYC (8q24) (codifică un TF nuclear care stimulează diviziunea
celulară;
- cromozomul 14 conţine (la om) genele pentru lanţul greu (H)
al Ig (14q32);
- translocaţie → inserarea protooncogenei MYC în vecinătatea
promotorului genei pentru lanţul greu al Ig (f. activ în celulele B care
sintetizează Ig);
- activarea protooncogenei MYC → proliferare necontrolată a
limfocitelor B în care s-a produs translocaţia.
3. Amplificarea genică
= ↑ de zeci / sute de ori ale nr. copiilor unei protooncogene normale
→ producerea excesivă a proteinei (şi deci ↑ nr. de molecule care
pot deveni ţinta unei mutaţii cu potenţial oncogen).
- întâlnită în cancere colorectale, de sân, neuroblastoame etc.,
- asociată cu faze avansate ale bolii = progresia tumorală;
- ex. - amplificarea N-MYC în 30% din neuroblastoamele
avansate,
- amplificarea ERBB2 în cancerele mamare avansate.
2. Genele supresoare ale creşterii tumorale
(antioncogenele) (tumor-supressor genes)
= clasă de gene normale care inhibă creşterea şi proliferarea celulară
→ împiedică dezvoltarea tumorilor;
- inactivate prin mutaţii cu pierderea funcţiei (loss of function)
→ - o proliferare şi creştere celulară necontrolată,
- o apoptoză ineficientă;
- o alelă normală este suficientă pentru a preveni transformarea
malignă;
- iniţierea proliferării tumorale - numai când ambele alele sunt
inactivate / pierdute = ipoteza celor două evenimente - two hit
mutation - Knudson (1971);
- exprimarea lor fenotipică este recesivă.
► I mutaţie - moştenită (de obicei) prin gameţi = mutaţie germinală,
- poate fi şi o neomutaţie;
- indivizii = heterozigoţi pentru gena predispozantă;
► după producerea mutaţiei (deleţie, recombinare somatică, mutaţie
punctiformă, modificare epigenetică) şi pe alela omoloagă →
pierderea stării de heterozigoţie (loss of heterozigoty - LOH) →
dezvoltare cancer.

Genele supresoare ale creşterii tumorale codifică proteine cu funcţii

diverse: - receptori membranari,
- proteine citoplasmatice,
- proteine nucleare.
♦ gena RBb (13q14)
- identificată I dată în retinoblastom, ulterior şi în osteosarcoame,
carcinoame pulmonare cu celule mici, cancer mamar, cancer
genitourinar,
- codifică proteina RB implicată în controlul C.C. (inhibă trecerea
faza G1/ faza S)
♦ gena P53 (17q)
- codifică proteina P53 cu funcţii multiple:
- factor de transcriere,
- inhibitor al replicării ADN,
- activator al genei BAX care stimulează apoptoza,
- element al unei căi de semnalizare care controlează
integritatea structurală a genomului.
P53 - denumită şi “gardianul” genomului uman:
- când se produc leziuni ale ADN:
- blochează progresia în ciclul celular (trecerea G1/S)
- multiplicarea celulelor
(pentru intervenţia sistemelor de reparare).
- leziunile rămân nereparate / reparate greşit → P53 declanşează
apoptoza;
- > 50% cancere umane - caracterizate prin alterări ale genei p53.

3. Genele de stabilitate (antimutatoare) („caretakers”)

= gene Є sistemului de reparare a leziunilor ADN;
- codifică proteine implicate în menţinerea stabilităţii genomului.
- mutaţiile acestor gene → acumulare de mutaţii → instabilitate
cromozomială.

Toate căile de reparare a leziunilor ADN-ului pot fi implicate în

producerea cancerelor:
- alterarea mutaţională a componentelor implicate în repararea
leziunilor produse de radiaţiile UV = excizia nucleotidelor
(nucleotide excision repair – NER) – m. a. în cancerele cutanate.
- mutaţiiile genelor care codifică proteine implicate în repararea
erorilor de împerechere (missmatch repair - MMR) →
instabilitatea microsateliţilor - m. a. în cancerelul nonpolipozic
ereditar.
B. ANOMALII CITOGENETICE ÎN CANCER
- 3 categorii majore de anomalii cromozomiale:
1. Anomalii cromozomiale numerice
= pierderea / câştigul unor cromozomi în întregime – aneuploidie:
- ↓ nr. crz. – hipoploidie,
- ↑ nr. crz. – hiperplodie,
- nr. aparent normal crz. – pseudodiploidie.
- asemenea modificări - întâlnite în majoritatea tipurilor tumorale;
- în general, nu există anomalii numerice specifice pentru un anumit
tip tumoral.
2. Anomalii cromozomiale structurale
- cele mai frecvente – translocaţiile:
- uneori - mai complicate, interesând mai mulţi cromozomi,
- alteori - implică segmente cromozomiale specifice pentru anumite
tipuri de neoplazii (ex. leucemii şi limfoame)

3. Amplificarea genică
- recunoscută prin examen microscopic sub 2 forme:

un segment cromozomial amplificat → modificare în aşa grad a ●

modelului de benzi normale ale regiunii crz. afectate → în poziţia
respectivă - vizibilă o regiune omogen colorată (homogenously
;)staining region – HSR
Regiuni omogen colorate
(HSR) (FISH): amplificarea
genei myc
● alteori regiunea amplificată este
eliberată din crz. sub forma a
numeroşi corpusculi ADN,
acentrici = cromozomi minusculi
(double minutes- DMs):
- se acumulează în nucleu,
- pot fi vizualizaţi în metafază
(amplificare
extracromozomială).

Cromozomi minusculi dubli

(DMs) (FISH): amplificarea
genei myc
C. EVOLUŢIA MULTISTADIALĂ A PROCESULUI MALIGN
Cancerele ← dintr-o singură celulă somatică şi celulele provenite din
aceasta (în general);
- în evoluţia tumorii - clona acumulează o serie de modificări
genetice şi epigenetice → modificări fenotipice majore;
- în final – ia naştere o populaţie de celule care nu mai sunt supuse
mecanismelor de control ale creşterii şi proliferării --> dezvoltarea
unui cancer.
O singură mutaţie genetică nu este, de obicei, suficientă pentru a
produce transformarea malignă a celulei (teoria multistadială a
cancerogenezei);
- transformarea unei celule normale într-o celulă canceroasă necesită
6-7 mutaţii succesive.
Frecvenţa crescută a cancerelor ← 2 tipuri de mutaţii:
a) unele → ↑ capacităţii de proliferare celulară → naşterea unei
populaţii mari de celule care vor fi ţinta mutaţiilor următoare.
← mutaţiile protooncogenelor / genelor supresoare a creşterii
tumorale (gatekeepers);
b) altele → instabilitatea întregului genom (cresc rata totală a
mutaţiilor);
- par să se producă precoce în dezvoltarea tumorală;
← - instabilitatea microsateliţilor ← mutaţiile genelor implicate în
repararea erorilor de împerechere;
- instabilitatea cromozomială ← mutaţii ale genelor care
controlează componentele aparatului mitotic.
În evoluţia multistadială a cancerelor – fenomene obligatorii:
1. Capacitatea de proliferare nelimitată (imortalizarea)
Celulele normale umane – nr. limitat de diviziuni (limita Hayflick)
← scurtarea progresivă a telomerelor .
[- în celulele germinale, în succesiunea generaţiilor, lungimea t
rămâne nemodificată ← enzima telomeraza (reverstranscriptază
specială) - adaugă secvenţe TTAGGG la capătul 3’, fără a necesita
o matriţă.
- în majoritatea celulelor somatice - expresia genei telomerazei -
inhibată încă din stadiul embrio-fetal → dispariţia activităţii
telomerazei după naştere → scurtarea progresivă a t după fiecare
diviziune; atingerea lungimii critice → oprirea diviziunii +
începutul senescenţei].
- ~ 90% cancere umane - telomeraza reactivată ← oncogena MYC.
Caracteristic liniilor celulare imortalizate - aneuplodia.

2. Modificări epigenetice
● metilarea regiunilor promotor – principală;
- metilarea aberantă - frecventă în cancerele umane → inactivarea
unor gene supresoare ale creşterii tumorale.
● genele amprentate
- normal – expresie monoalelică şi cu specificitate parentală (ex.
IGF2 - numai de pe cromozomii paterni);
- metilarea genelor → exprimare aberantă bialelică = pierderea
amprentării (loss of imprinting – LOI);
- frecventă în cazul genei IGF2 în tumorile Wilms.
3. Angiogeneza tumorală
- suprimată în organismele mature;
- celulele tumorale produc numeroşi factori angiogenetici:
- stimulează diviziunea celulelor endoteliale;
- ex. - VEGF (vascular endothelial growth factor),
- FGF1 şi FGF2 (fibroblast growth factor);
- controlaţi de oncogene şi gene supresoare.
4. Invazia şi metastazarea
- mediate de proteine ce determină:
- modificări ale interacţiunilor celulare (receptori şi liganzi) şi
- activarea unor proteaze extracelulare.
- există gene care inhibă capacitatea de metastazare a unor tumori.
Expresia acestor gene – controlată de oncogene şi gene supresoare.
D. PREDISPOZIŢIA GENETICĂ ÎN CANCER
- sugerată de existenţa unui istoric familial pozitiv;
- manifestată f. variat: forme rare ÷ cancere cu predispoziţie genetică,
fără istoric familial sugestiv.
1. Cancerele ereditare
- cunoscute ~ 50 b. cu transmitere mendeliană asociate cu un risc ↑↑
pentru dezvoltarea unor anumite forme de cancer.
- majoritatea - transmise dominant;
- există şi sindroame cu transmitere recesivă:
- ataxia teleangiectazia,
- sindr. Bloom,
- Xeroderma pigmentosum,
- anemia Fanconi.
- cunoscute doar 2 boli ← moştenirea unei mutaţii germinale la
nivelul unor oncogene:
- carcinomul renal papilar erditar,
- sindromul MEN2:
- celelalte ← mutaţii ale unor gene supresoare a creşterii tumorale.
Cancerele ereditare - caracterizate prin:
- specificitate tisulară şi
- expresivitate variabilă:
- vârsta de debut,
- tip specific de cancer predominant în cadrul unor familii.
2. Cancere familiale
= formă de predispoziţie genetică asociată cu risc ↓ / mediu de
dezvoltare a unor cancere;
- întâlnită m.a. în forme comune, ex. cc. ginecologice / digestive.
- nu se asociază cu alte modificări fenotipice nonneoplazice; singura
trăsătură = agregarea familială.

3. Cancere cu predispoziţie genetică fără istoric familial

Majoritatea cancerelor Є b. multifactoriale (componentă genetică şi
de mediu - pondere ≠ de la caz la caz).
- riscul dezvoltării cancerelor sporadice (= tumori care apar în familii
în care nu există bolnavi de cancer - cazuri izolate) – f. variabil
chiar în condiţiile expunerii la aceiaşi factori de mediu.
← moştenirea unor variante ale genelor cu rol în metabolismul
substanţelor carcinogene sau în repararea leziunilor ADN-ului
- aceste variante alelice pot intensifica / preveni efectele
carcinogene ale diferiţilor factori de mediu.
- ex. genele care codifică citocromii P450 cu rol în
detoxifierea substanţelor chimice străine.
Celule canceroase - SEM