Sunteți pe pagina 1din 22

2.

Consecinţele mutaţiilor genice


- majoritatea - ADN nuclear (! extragenic) → polimorfisme ADN (fără efecte
fenotipice);
- mutaţiile ADNmt – relativ frecvente → explicaţii:
♦ lipsa învelişului protector histonic → ADNmt deosebit de sensibil la
acţiunea agenţilor mutageni - radicali liberi de oxigen (f. agresivi, produşi în
cantităţi ↑ chiar în matricea mitocondrială);
♦ ADN-polimeraza γ (= enzima replicării ADNmt, localizată în
mitocondrie) - fidelitate inferioară ADN-polimerazelor nucleare →
- acceptă împerecheri greşite
- alunecă peste unul / mai multe nucleotide;
♦ lipsa eficienţei sistemelor de reparare → erorile de replicare şi leziunile
produse de agenţi genotoxici → fixate sub formă de mutaţii.
a) Consecinţele asupra informaţiei şi expresiei genice
- depind de tipul mutaţiei şi de localizarea mutaţiei în structura genei.
(1) Efectul în funcţie de tipul de mutaţie
(2) Efectul în funcţie de localizarea intragenică a mutaţiei:
► Mutaţiile în regiunile codante
→ sinteza unei proteine cu structură anormală, a cărei funcţie este
redusă / pierdută (rar - crescută / diferită de funcţia iniţială);
► Mutaţiile care afectează matisarea ARNm precursor
→ sinteza unei proteine anormale;
► Mutaţiile care afectează stabilitatea ARNm matur
→ modificarea cantităţii de proteină normală sintetizată;
► Mutaţiile care afectează dozajul genic (deleţii, duplicaţii) sau
reglarea procesului de transcripţie
→ - ↓ sau ↑ sinteza de proteine
- expresie inadecvată ca timp / spaţiu.
b) Consecinţele fenotipice ale mutaţiilor patogene
- mutaţiile - cea mai frecventă cauză de boală sau predispoziţie la
boală;
→ efecte asupra funcţiei proteinei codificate de gena mutantă:
(1) Pierderea funcţiei – la baza:
- producerii majorităţii bolilor recesive,
- producerii unor boli dominante în care heterozigoţii sunt mai puţin
sever afectaţi decât homozigoţii:
- ex.: hipercolesterolemia familială: pierderea a 50% din
funcţia genei – suficientă pentru a produce boala.
(2) Câştigul de funcţie - mult mai rar; manifestare:
► ↑ expresiei proteinei - ex.: ↑ dozajului genic
► ↑ capacităţii proteinei de a efectua funcţia ei normală
- ex.: activarea permanentă a unui R în absenţa ligandului.
(3) Dobândirea unor proprietăţi noi:
► modificarea proprietăţilor structurale şi tendinţa de polimerizare /
agregare
- ex.: mutaţia genei β-globinei în anemia drepanocitară;
► dobândirea unor funcţii noi
- ex.: varianta Pittsburg a α1-antitripsinei nu mai acţionează ca un inhibitor al
elastazei, ci inhibitor al factorilor de coagulare;
► producerea unei proteine toxice
- ex.: mutaţia genei care codifică precursorul amiloidului →
forme precoce de boală Alzheimer.

(4) Expresia inadecvată a genei ca timp sau spaţiu


- ex.: persistenţa ereditară a Hb F.
3. Cauzele mutaţiilor genice
- spontane, naturale - ! erori ale procesului de replicare
- induse - agenţi din mediul extern sau intern = mutageni
---> leziuni ADN = orice modificare a structurii normale a ADN;
- semnalul pentru intrarea în activitate a mecanismelor reparatorii; în
lipsa reparării → fixare sub formă de mutaţii
- tipuri principale:
♦ modificări ale bazelor purinice / pirimidinice: dezaminări
spontane, metilări, adiţii, substituţii sau pierderi de baze şi crearea
de situsuri abazice (apurinice sau apirimidinice);
♦ formarea de punţi intracatenare sau intercatenare;
♦ rupturi monocatenare şi bicatenare.
Mutaţii spontane:
- mecanisme importante de producere:
(1) Erori ale procesului de replicare:
♦ Modificări spontane de tipul formelor tautomere ale bazelor
(tautomeria = izomerie dinamică în care atomii şi legăturile chimice
pot ocupa poziţii diferite).
- formele cetonică (C=O) şi aminică (C-NH2) - mai stabile
( „normale” d.p.d.v.genetic);
- pentru perioade scurte de timp, bazele pot exista şi în formele enolică
(C-OH), respectiv iminică (C=NH) - mult mai instabile:
- ex.: forma imino a A nu formează legături de H cu T, ci cu C.
(2) Leziuni spontane - dezaminare / depurinare a bazelor.

♦ dezaminare spontană
 C --> U (bază anormală pentru ADN) → perechea de baze CG -
transformată într-o pereche AT (U ~ structural cu T) = tranziţie C→T:
- frecventă la nivelul CG din regiunea promotoare a genelor.
 A --> hipoxantină, G --> xantină, 5-metil-C --> T.
C…G
dezaminare C

U…G
replicare

T…A C…G
♦ depurinare spontană - la tº↑ / pH ↓ în celulă → scindarea hidrolitică a
legăturii N-glicozidice dintre o bază purinică şi dezoxiriboză --> situs apurinic
Mutaţii induse
- produse de agenţi mutageni din mediul extern / intern:
(1) Factorii mutageni din mediul extern → alterarea structurii ADN.
♦ Radiaţiile ultraviolete (componente ale radiaţiei solare) - cele mai frecvente →
dimerizarea pirimidinelor adiacente (! T adiacente).
G≡C G≡C
| UV |
| |
T=A T A
| | | |
T=A T A
| | | |
A=T A=T

♦ Agenţii carcinogeni - fum de ţigară, poluanţi atmosferici (agenţi alchilanţi /


metilanţi, hidrocarburi policiclice în produşii de combustie), gudroane,
medicamente antitumorale, diferite metale → adiţii ale unor radicali chimici.
♦ Radiaţiile ionizante :
- unde elecromagnetice cu λ ↓↓ - raze X, gama
- particule cu energie ↑ - particule alfa şi beta, neutroni.
Surse: - naturale - radiaţii cosmice, materiale radioactive,
- artificiale - radiologie diagnostică / terapeutică, expunere profesională,
expunere accidentală.
- cantitatea de radiaţii pătrunsă în ţesut = doză de radiaţii şi se măsoară în doză
de radiaţii absorbită – rad (radiation absorbed dose).
- deoarece oamenii sunt expuşi la mai multe surse → unitatea rem (roentgen
equivalent for man).
1 rem radiaţie = doza absorbită ce produce acelaşi efect biologic ca 1 rad raze X.
100 rem = 1 Sievert (Sv).
- doza medie radiaţii primită de gonade = 2,4 mSv pe an şi 72 mSv
pe perioadă reproductivă (30 de ani) sau 6-7 rem pe an şi 30-80
rem pe 30 de ani.
→ expunerea profesională - nu > 50 mSv/an (1 mSv←50 Rx toracice +
100 zboruri)
Radiaţiile ionizante (X, gama) → rupturi mono- sau bicatenare
(dozele sunt ↓↓ → pot fi reparate; alteori nu → mutaţii - de obicei
recesive)
Radiaţiile ionizante - efect cumulativ în timp (depinde de doza totală
încasată): riscul - ↓ la nivelul populaţiei generale,
mai ↑ la persoanele expuse profesional.
♦ Substanţe chimice:
- interferare cu sinteza ADN: analogii bazelor azotate (au structură
~ bazelor normale → pot fi încorporate accidental în ADN) – ex. 5-
bromouracil, cofeina (analogi ai T), 2-aminopurina (analog al A)
- alterarea structurii ADN: azot iperita, acridinele, epoxizii
♦ Factori biologici: cei mai importanţi - virusurile:
 virusurile oncogene (rubeolă, parotidită epidemică, herpes)
→ modificări structurale la nivelul cromozomilor;
 unii viruşi → inseraţi în genomul gazdă → decalarea
cadrului de citire.
(2) Factorii mutageni din mediul intern - cei mai importanţi:
- speciile reactive de oxigen (peroxizi de hidrogen, radicali hidroxil)
- produşii de peroxidare a lipidelor (acroleina, malodialdehida).
→ substituţii de baze şi rupturi monocatenare.

4. Frecvenţa mutaţiilor genice


Rata mutaţiei - nr. mutaţii noi/locus/generaţie într-o populaţie dată.
- frecvenţa mutaţiilor - variabilă: 10-4-10-7 / locus / generaţie → cel puţin
1:20 de persoane primeşte de la unul din părinţi o genă mutantă nouă.
- fiecare om - purtător a min. 3-8 mutaţii (circa 5-8 alele mutante recesive
letale / semiletale – efecte serioase în stare homozigotă = „balastul
genetic” uman).
- mutaţiile noi - produse în spermatogeneză / ovogeneză:
► în ovogeneză: fiecare gamet ← 22 diviziuni mitotice şi 1 diviziune meiotică;
- cu cât ovocitele rămân mai mult în timp în meioza I (reproducerea se produce
mai târziu) - ↑ riscul non-disjuncţiei meiotice.

► în spermatogeneză: fiecare spermatozoid ← medie 200 diviziuni (nr. ↑ cu


vârsta); - ~ 1 din 10 spermatozoizi - o mutaţie patogenă;
→ frecvenţa neomutaţiilor paterne prin erori de replicare:
- mai mare decât a celor materne
- ↑ odată cu vârsta tatălui (neurofibromatoză, acondroplazie, hemofilie B);
→ metilarea C din dimerul CG - mai frecventă în celulele germinale masculine →
transversiile C→T sau G→A;
→ expansiunea repetărilor trinucleotidice - mai frecventă la sexul ♂.
5. Mecanismele reparării leziunilor ADN
- leziunile ADN → alterarea informaţiei genetice;
- majoritatea – tranzitorii → corectate prin reparare ADN
- reparare = procesele celulare care refac şi menţin integritatea structurală şi
funcţională a ADN.
- sistemele reparatore nu sunt specifice unui anumit tip de leziune, recunosc multe
tipuri de anomalii structurale ale moleculelor de ADN = semnale pentru intrarea în
activitate a mecanismelor reparatorii (← mai multe gene cu funcţii diverse).

Mecanisme de reparare al ADN nuclear


1. Repararea erorilor de împerechere
► împerechere greşită, necomplementară (mai ales G-T) în cursul procesului de
replicare (probabilitate de 1:10.000) → distorsiuni ale dublului helix = semnal
pentru îndepărtarea bazei inserate greşit.
► autocorectare (proofreading) ← ADN-polimeraze: verifică dacă la capătul 3’OH
nu s-a produs o împerechere greşită;
- dacă a apărut o eroare, ADN-polimerazele δ şi ε îndepărtează nucleotidul
necomplementar prin capacitatea 3’-5’ exonucleazică (ruperea legăturii
fosfodiester de la capătul 3’);
► puţinele erori care apar (în ciuda acestor mecanisme) sunt supuse, după replicare,
unor mecanisme de reparare a erorilor de împerechere - MMR (mismatch
repair);
- cele mai importante enzime din sistemul MMR - codificate de genele Mut H,
Mut L şi Mut S (la om MLH1, MSH2, MSH6, PMS1 şi PMS2);
→ produşii acesor gene recunosc împerecherile greşite (← distorsionează
catena nou-sintetizată) → reparare = clivarea şi degradarea
exonucleazică a fragmentului ce conţine eroarea şi refacerea secvenţei
normale (← ADN-polimerazele δ şi ε).
- mutaţiile genelor sistemului MMR → cancer non-polipozic colorectal ereditar.
5’ 3’
2. Repararea bazelor modificate
| | | | | | |
A U T G C T A după replicare
T G A C G A T
| | | | | | | (1) Reparare prin excizia bazei (base excision
3’ 5’
repair – BER)
ADN-glicozilază
► în leziuni ← agenţi endogeni;
5’ | | | | | | | 3’ ► baza modificată chimic (! dezaminare spontană)
A T G C T A
- îndepărtată sub acţiunea unei ADN-glicozilaze
T G A C G A T
3’
| | | | | | |
5’
(clivează legătura N-glicozidică dintre baza
azotată şi dezoxiriboză) --> situs abazic
endonuclează APE1
(apurinic/apirimidinic) - recunoscut de
5’ | | | | | | 3’ endonucleaza APE1 (apurinic/apyrimidinic
A T G C T A
endonuclease 1):
T G A C G A T
| | | | | | | - esenţială pentru acest tip de reparare la om.
3’ 5’
AND-polimeraza β
- clivează catena ADN la capătul 5’ al
+ ligaza situsului abazic;
5’ | | | | | | | 3’ ► apoi intervine ADN-polimeraza β –
A C T G C T A
îndepărtează reziduul 5-dezoxiribozo-fosfat şi
T G A C G A T
| | | | | | | introduce nucleotidul corespunzător,
3’ 5’
► continuitatea catenei - refăcută de o ligază.
(2) Repararea fără excizia bazei sau repararea directă monoenzimatică ←
agenţi alchilanţi (endogeni / exogeni).
- agenţii alchilanţi transferă gruparea metil în
situsurile reactive ale bazelor azotate
(ex. G --> O6-metilguanină - se poate
împerechea cu T);
→ reparare directă (fără îndepărtarea bazelor
azotate ← enzimă specifică metilguanin -
metil-transferaza (MGMT):
- transferă gruparea metil de la
nivelul metilguaninei pe un reziduu
propriu de cisteină → metilcisteina (care
inactivează enzima);
→ la fiecare reparare - distrusă o întreagă
enzimă → mecanismul de reparare nu
poate face faţă atunci când leziunile sunt
produse de agenţi alchilanţi exogeni.
Recunoaşterea leziunii şi (3) Reparare prin excizia
blocarea activităţii helicazelor nucleotidelor (nucleotide excision
repair – NER)
5’ | ‌| ‌| ‌| ‌| |‌ | | ‌| ‌| |‌ | 3’ - utilizată pentru corectarea leziunilor care
T G C G C A T=T C G A A
A C G C G T A A G C
produc distorsiunea dublului helix (ex.
T T
3’
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
5’ dimerii de pirimidină ← radiaţiile UV)
Incizia dublă a - sistemul cuprinde mai multe gene
catenei cu leziune + (mutaţiile
îndepărtarea leziunii
(complex proteic)
lor au fost identificate în două boli rare:
|‌ ‌| ‌| ‌| |‌ | | ‌| ‌| |‌
Xeroderma pigmentosum şi sindromul
G C G C A T=T C G A Cockayne);
5’ 3’
| |
T A
A C G C G T A A G C T T
1. modul localizării leziunii – incomplet
3’
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
5’
cunoscut; blocarea helicazelor
Resinteza catenei 2. după recunoaştere - formarea unui
(polimeraza δ sau ε) +
legarea capetelor (ligaza)
complex mare proteic → incizia dublă a
catenei ce conţine leziunea şi îndepărtarea
5’ | | 3’
| | | | |
T G C G C
|
A
|
T
| | |
T C G A A
fragmentului cu leziune;
A C G C G T A A G C T T 3. resinteza ADN (← ADN-polimeraza δ
3’
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
5’ sau ε) + legarea capetelor (ligază).
ADN
bicatenar
- mecanismele MMR, BER, NER = variante ale
unui mecanism general de reparare prin
ADN deformat excizie-resinteză - diferă prin tipul leziunii,
de dimerul de
timină modul de recunoaştere şi prin moleculele
reparatoare; mai multe etape:
1. recunoaşterea leziunii ← enzime specifice;
endonuclează
2. desfacerea dublului helix ← helicază;
3. excizia fragmentului lezat şi a unui segment
învecinat ← endonuclează;
început 4. îndepărtarea şi degradarea fragmentului
sinteză
ADN ← exonuclează;
5. resinteza componentelor lacunei (folosind ca
matriţă catena complementară de ADN)
exonuclează ← ADN-polimerază;
6. formarea legăturii fosfodiester între fragmentul
nou sintetizat şi capetele libere ale catenei de
ADN ← ADN-ligază.
ligază
3. Repararea rupturilor ADN
 Rupturile monocatenare (single strand break):
← radiaţii X, radicali ai oxigenului, inhibitori ai
topoizomerazei I
- reparate de enzimele care intervin în etapele finale ale
reparării prin excizia bazei.
 Rupturile bicatenare (double strand break) – mai rare:
← spontan (în cursul proceselor de replicare sau
recombinare) /sau pot fi induse de radiaţii gama, inhibitori ai
topoizomerazei II.
- reparate în mai multe etape:
1. recunoaşterea rupturii
Legarea Ku şi a PK ADN-
dependente
2. activarea unor proteine importante pentru repararea
propriu-zisă / blocarea C.C. în punctul de restricţie
3. repararea prin recombinare omoloagă - folosirea
Apropierea
unei catene ADN intacte de pe cromatida soră / de pe
cromozomul omolog.
- mutaţiile genelor care codifică proteine care intervin în
repararea rupturilor ADN
Despiralizarea
– implicate în producerea unor boli: sindromul Bloom,
ataxia teleangiectazia, anemia Fanconi, cancerul
mamar ereditar.
- în general, leziunile ADN sunt reparate rapid şi D
Alinierea şi împerecherea
bazelor
eficient; orice defect sau saturare a mecanismelor de
reparare → modificarea devine permanentă -->
mutaţie. Refacerea continuităţii
catenei