Sunteți pe pagina 1din 14

Gramatica limbii române

pentru gimnaziu
Coordonator: Gabriela Pană Dindelegan
-recenzie-
Instrument de lucru – bază pentru formarea competențelor de
comunicare din domeniul Elemente de construcție a comunicării
Capitolul: ELEMENTE DE STILISTICĂ

Clasa a V-a: 3 slide-uri


Variația lingvistică. Limba standard și normele ei
Clasa a VI-a: 2 slide-uri
Limbă vorbită. Limbă scrisă
Clasa a VII-a: 4 slide-uri
Selecție lexicală în limba vorbită și în limba scrisă. Limbajul colocvial
Limbajul popular. Variația regională
Valori stilistice ale diminutivelor
Limbaje științifice. Termeni științifici
Clasa a VIII-a: 3 slide-uri
Construcția frazei în limba vorbită și în limba scrisă
Organizarea coerentă a textului: succesiunea ideilor, folosirea corectă a timpurilor verbale și a anaforelor
Variații de registru. Jargonul. Argoul
Clasa a V-a ELEMENTE DE STILISTICĂ
Variația lingvistică. Limba standard și normele ei

Variația lingvistică

• Variații ale formelor și ale sensului în timp – diferențe între limba română mai veche și cea vorbită azi
Observă aici diferențe!

• Variație regională – diferențe între felul cum se vorbește limba română în diferite regiuni
Observă aici diferențe între graiul moldovenesc și cel oltenesc!

• Variație socioculturală – diferențe în funcție de situația de comunicare și de domeniul de activitate în care


este folosită limba:
- prin stiluri funcționale și tipuri de texte (reflectă adaptarea limbajului la domeniile profesionale, la scopul
comunicării);
- prin plasarea pe o axă formal – informal (reflectă constrângerile sociale și gradul de apropiere dintre
vorbitori).
Clasa a V-a ELEMENTE DE STILISTICĂ
Limba standard. Normă și abatere

Limba standard

• Este o variantă a limbii naționale supusă unor reguli explicite, care o fac să fie mai stabilă în timp și comună
vorbitorilor din zone diferite, deci potrivită pentru comunicarea publică.
• Se răspândește prin școală.
• Este folosită în situații oficiale sau în comunicarea publică.

Standardizarea limbii = reducerea variației ei prin alegerea unor forme și respingerea altora
= stabilirea de reguli sau norme ale limbii standard
= un proces realizat în timp, de către instituții specializate și de către oameni de cultură
Oamenii de cultură își manifestă, prin practica scrisului sau prin recomandări explicite, preferința pentru
anumite forme ale limbii. Formele sunt selectate pe baza unor criterii – care țin cont de regularitatea
sistemului lingvistic, de tradiție, de frecvența în uz etc.

⚠ „nu știe să vorbească românește” = nu cunoaște normele limbii standard


Nerespectarea normelor limbii standard conduce la etichetarea negativă a vorbitorului (ca „incult”).

Observă aici exemple de limbă română standard!


Clasa a V-a ELEMENTE DE STILISTICĂ
Limba standard. Normă și abatere

Normă și abatere
Exemple de norme ale limbii standard:
• în ortografie  scrierea cu cratimă a unor forme clitice ( le-am , te-au),
 scrierea cu e inițial (și pronunțarea cu diftongul [i̯ e-] ) a unor forme verbale (este, era) și
pronominale (eu, ele) etc.;
• în gramatică  formarea pluralului cu anumite desinențe – hoteluri (nu hotele), succese (nu succesuri), case
(nu căși) etc.
 neacceptarea unor forme verbale ca vroiam (în loc de voiam sau vream), să aibe (în loc de să
aibă),
 marcarea prin pe a pronumelui relativ complement direct (lucrurile pe care le-a zis);
• în lexic  nu există „reguli” propriu-zise, dar limba standard impune folosirea cuvintelor cu
sensurile înregistrate în dicționare și evitarea anumitor cuvinte marcate stilistic (populare,
familiare, argotice, vulgare, precum nașpa etc.)

Abatere sau greșeală = nerespectarea normelor limbii (prin folosirea formelor nonstandard)

 Normele sunt convenționale și relative, putându-se schimba în timp. Observă aici exemple de schimbare a
normelor ortografice!
 Uzul (folosirea curentă de către vorbitori) poate să nu corespundă întotdeauna normelor.
 Normele se pot schimba și abaterea din trecut poate deveni normă atunci când uzul este majoritar, iar abaterea
Clasa a VI-a ELEMENTE DE STILISTICĂ
Limbă vorbită. Limbă scrisă

Limbă vorbită – mediul de comunicare oral (prin viu grai, în vorbire)/mesaj oral

• La transmiterea sensului colaborează și alte mijloace în afară de lexic și gramatică, și anume:


- intonația,
- pauzele,
- accentuarea suplimentară,
- mijloacele extralingvistice: gesturile și mimica (în comunicarea față în față, mesajul fiind transmis și
nonverbal).
• Mesajul oral
- poate avea enunțuri fragmentare, eliptice, vagi (pentru că o mare parte din mesaj e transmis nonverbal);
- are un caracter spontan, mai puțin elaborat, cu neglijențe, dicontinuități, ezitări, clișee, dar cu mai multe
elemente afective = oralitate;
- are o construcție mai simplă;
- se bazează pe acumulare, reformulare și repetiție;
- se transmite deseori prin dialog, în prezența interlocutorului – sensul final e rezultatul unei interacțiuni (prin
întrebări suplimentare, cerere de explicații etc.).
• Limba vorbită = oralitate = mai multe elemente nonstandard
* Excepție: conferințele academice ilustrează limba standard în ipostază orală.
Clasa a VI-a ELEMENTE DE STILISTICĂ
Limbă vorbită. Limbă scrisă

Limbă scrisă – mediul de comunicare scris /mesaj scris

• Admite posibilitatea de verificare ulterioară a mesajului.


• Poate conține construcții mai complexe și mai explicite, care integrează și transmit prin enunțuri toată
informația necesară.
• Introduce o distanță între interlocutori, având în general o mai mică încărcătură emoțională decât
comunicarea față în față.
• Are puține semne convenționale pentru marcare intonației: semnele de punctuație, scrierea cu majuscule și
diverse forme de punere în pagină a cuvintelor (legate, distanțate etc.).
• În mediul electronic apar emoticoanele (suplinesc în mică parte intonația și mimica).
• Se suprapune în mai mare măsură cu limba standard.
*Excepție: scrisorile neglijente sunt exemple de limbă nonstandard în scris.

• Situații în care sunt prezente în scris trăsăturile limbii vorbite:


a) înregistrări (stenograme, transcrieri lingvistice) – scop documentar;
b) literatură – când autorii își propun să creeze un efect de autenticitate a vorbirii;
c) mesaje grăbite și neglijente.
Clasa a VII-a ELEMENTE DE STILISTICĂ
Selecție lexicală în limba vorbită și în limba scrisă. Limbajul colocvial

Limbă vorbită = limbaj/registru colocvial/familiar – apropiat de limba standard, dar admite și unele elemente
nonstandard, caracteristice oralității precum:
• forme scurtate – căderi de sunete, eliziuni, rostiri legate ale cuvintelor,
– nepronunțarea articolului hotărât masculin și neutru –l , vocala –u preluând valoarea de articol,
exemplu: Poa’ să vină-aici șefu’? vs limbă scrisă Poate să vină aici șeful?
• forme preferate ale unor pronume (demonstrativele ăla, ăsta) și adverbe (acuma, aicea, colea)
• substantive în vocativ cu terminații specifice, însoțite de interjecții de adresare:
Bre, Popescule! vs limbă scrisă: Stimate domnule Popescu...
• diminutive – Vă fac un bonuleț pentru păinică. vs limbă scrisă: Vă fac un bon pentru pâine.
• termenii generici treabă, chestie (limbă scrisă: lucru, fapt)
• adverbe și locuțiuni verbale de certitudine și de întărire: pe bune, serios (limbă scrisă: cu adevărat, desigur,
intr-adevăr etc.)

Sunt multe specializări


Limba parțiale
vorbităale cuvintelor,
și registrul în funcție de asocierea
familiar lor cu șiunregistrul
Limba scrisă registru, standard
de exemplu:

a zice a spune
un pic puțin
Clasa a VIII-a ELEMENTE DE STILISTICĂ
Construcția frazei în limba vorbită și în limba scrisă.
Organizarea coerentă a textului: succesiunea ideilor, folosirea corectă a timpurilor verbale și a anaforelor
Aplicație pe un fragment provenit din transcrierea unei relatări orale (vezi aici fragmentul și exemplificări pentru trăsături)
Trăsături specifice oralității, identificate în fragmentul ales:
• întreruperi și reformulări; repetiții pentru reluarea frazei, după o intercalare; legarea enunțurilor prin și;
• frecvența propozițiilor scurte; fragmentarea enunțului; reproducerea în stil direct a unui dialog;
• utilizarea prezentului narativ; mulțimea elementelor deictice care trimit la situația de comunicare, la contextul
imediat sau la ceva foarte prezent în mintea vorbitorului; frecvența unor elemente de aproximare .
Trăsături specifice gramaticii limbajului popular (nonstandard), identificate în fragmentul ales:
• relativa introdusă prin de; cauzala introdusă prin că;
• genitivul și dativul substantivelor feminine construite cu lu proclitic; relativul care complement direct fără marca pe.

Elemente de organizare a textului, identificate în fragment:


• Numeroase detalii neimportante, întreruperi și paranteze care cauzează neclaritate în progresia povestirii și a ideilor
• Referiri la mai multe persoane, fără ca relația dintre ele să fie întotdeauna clară (reluarea anaforică prin alte
substantive, pronume sau prin subiecte subînțelese nu poate fi reconstituită cu precizie)
anafore = elemente care trimit
Cum poate fi reorganizat coerent acest fragment?
• Eliminarea repetițiilor inutile, a unor detalii nerelevante la același referent
• Transpunerea dialogului în vorbire indirectă, cu explicitarea actelor de vorbire, sau rezumarea sa
• Renuțarea la deictice și oferirea de precizări
• Dezambiguizarea relațiilor anaforice
Clasa a VII-a ELEMENTE DE STILISTICĂ
Limbajul popular. Variația regională

Limbajul popular = limbaj nonstandard (trăsăturile diferite de limba standard reprezintă o altă manifestare a
limbii, cu propriile reguli nescrise)
= limbajul vorbit, în situații curente de viață cotidiană, în zonele rurale
= în sens larg, limbaj nonstandard urban

• Are o stabilitate destul de mare, pentru că nu a fost supus direct și intens influenței culturale moderne
(împrumuturilor din franceză, apoi din engleză).
• Păstrează multe elemente arhaice.
• Nu este închis inovației (vorbitorii preiau multe elemente din limba standard, prin intermediul școlii, al mass-
mediei și prin relația cu autoritățile publice). Vorbitorii recurg la forme și construcții diferite după cum
comunică în familie, în practicarea unei ocupații sau în transmiterea orală a literaturii populare (basme,
proverbe, ghicitori, descântece, doine, balade etc.)
• Nu este foarte diferențiat în funcție de situația de comunicare, dar nici perfect omogen.
• Se realizează, de fapt, prin variante regionale.
ATENȚIE! Când se descriu trăsăturile populare ale unui text se face abstracție de ceea ce este strict
regional și se urmăresc elementele comune mai multor graiuri, dar care diferă față de limba standard.
Clasa a VII-a ELEMENTE DE STILISTICĂ
Valori stilistice ale diminutivelor

Diminutive = cuvinte formate cu sufixe diminutivale

• Au sens obiectiv („mai mic”), dar și valori lexicale sau stilistice precum:
- marchează un grad mai ridicat de afectivitate pozitivă: E o bunicuță foarte simpatică!
- indică o atitudine ironică, depreciativă: O să ajungi și tu, acolo, un ingineraș!
- atenuează politicos o cerere, o rugăminte etc.: Așteaptă-mă un minuțel !
• Stilistic  capătă valori afective în funcție de context, de intenția vorbitorului și de legătura semantică dintre
baza
lexicală și sufix.
 termenii care desemnează cantități exacte, unități de măsură, neputând avea sensul „mai mic”, sunt
marcați stilistic: ziulică, anișor.
• Valorile diminutivului se identifică prin raportare la context: Am scris o cărticică. (carte mică/
simpatie/dispreț/autoironie).
• Diminutivarea devine mijloc de gradare: frumușel, binișor (pentru adjective și adverbe).
• Unele diminutive devin termeni de desemnare neutră, când pierd legătura cu baza derivării, pierd sensul de
bază („mai mic”) sau conotațiile stilistice: furculiță, grădiniță – unitate de învățământ.
Clasa a VII-a ELEMENTE DE STILISTICĂ
Limbaje științifice. Termeni științifici

Limbajul științific este definit la un nivel foarte mare de generalitate prin funcția sa socială (de cunoaștere, de
descriere obiectivă a lumii) și prin contextul comunicativ (comunicare între specialiști).

• Are la bază limba standard.


• Există diferențe mari între limbajele științelor exacte și cele din domeniul umanist (filologie, istorie etc.).
• Limbajul științific se definește mai ales prin lexic, prin terminologiile sale care înglobează, de fapt, conținutul
unei științe.
• Cunoașterea sensurilor termenilor științifici = cunoașterea domeniului științific

• Termeni științifici = cuvinte și grupuri de cuvinte (sintagme) care primesc o definiție riguroasă, explicită, prin
care se încearcă limitarea ambiguităților.
• Exemple de termeni care aparțin domeniului lingvisticii: pronominal, pronume personal, forme verbale
compuse etc.

• Textele științifice au o structurare clară și respectă reguli specifice, în primul rând de indicare cu precizie a
surselor informației.
Clasa a VIII-a ELEMENTE DE STILISTICĂ
Variații de registru. Jargonul. Argoul

• Elementele de variație ale unei limbi se pot ierarhiza în registre, pe o axă care are la o extremă formalitatea
maximă, la cealaltă – informalitatea maximă.
• Nu toate elementele se pot plasa cu exactitate într-un anumit registru.
limbaj solemn – oficial – standard – colocvial – popular – argotic

FORMAL INFORMAL
Formal

Solemn Stimate domnule, îmi permit să vă rețin atenția un moment pentru a vă comunica o informație care
v-ar putea interesa.
Oficial Domnule, vă rog să veniți ca să vă comunic ceva!
Standard Domnule, veniți puțin să vă spun ceva!
Familiar Domnu’ , ia vino un pic la mine să-ți zic o chestie!
Popular Nea cutare, ia vino mata olecuță să-și zic cevașilea!
Argotic Băi bos, ia tai-o-ncoa’ la mandea să-ți ciripesc ceva!
Clasa a VIII-a ELEMENTE DE STILISTICĂ
Variații de registru. Jargonul. Argoul

• Informal – jargon – termen folosit pentru variantele familiare ale limbajelor de specialitate sau, depreciativ,
pentru un limbaj ininteligibil, pretențios, conținând numeroase împrumuturi lexicale neadaptate.
• Exemplu de jargon informatic: Oare adminii de rețea sau IT managerii nu au dreptul în organizația pe care o
managiuiesc să deparoleze un fișier excel?

• Argoul este o variantă nonstandard a limbii prin care un grup sau o categorie de vorbitori (în mod tipic, din
lumea interlopă) își marchează coeziunea internă și diferențierea față de societatea și cultura oficială.
• Elemente de argou sunt preluate de limbajul tinerilor și pătrund permanent în limbajul colocvial.
• În unele contexte nu este întotdeauna posibilă delimitarea clară între registrul familiar și cel argotic: scame
„griji, probleme”, haleală „mâncare” , a durea în paișpe „a-i fi indiferent” etc.