Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
medicale
Tipuri de
comunicare
Paraverbala Non-verbala
Relaţia medic-pacient reprezintă cadrul
în care se desfăşoară actul medical.
Poate fi considerată ca o relaţie:
Socială, Psihologică, Culturală.
Orice medic trebuie nu doar să aibă
cunoştinţe practice despre starea
medicală a pacientului, dar şi să fie
familiarizat asupra psihologiei
individuale a pacientului. Este de
datoria medicului să se facă perceput
corect de către pacienţii săi pentru a
fi cunoscute caracteristicile rolului şi
statutului de practicare a medicinei
în societatea contemporană.
Comunicarea în relaţia medic – pacient este foarte importantă în practica medicală.
Motive etice, morale, profesionale, obligă medicul să ofere pacientului
informaţii relevante asupra bolii lor. Comunicarea în relatia medic – pacient
înseamnă a raspunde prompt, onest şi înţelegere la diferite nevoi şi cereri faţă
de actul medical, care va trebui însoţit întotdeauna de conştiinţă etică; viaţa
apare ca valoarea cea mai ridicată a lumii materiale, iar sănătatea reprezintă
bunul suprem al omului, ea nu are preţ. În aceste situaţii felul în care alegem să
relaţionăm cu pacientul în funcţie de situaţia în care ne aflăm ne poate fi de
mare ajutor dacă înţelegem rolul comunicării. Comunicarea este un instrument
pe care-l folosim zi de zi, în mediu familial, de serviciu, de prieteni şi poate fi
îmbunătăţită în timp, prin practică şi antrenament. Scopul comunicării medicale
implică stabilirea relaţiei terapeutice, înţelegerea perspectivei pacientului,
explorarea gândurilor şi emoţiilor acestuia şi ghidarea acestuia în rezolvarea de
probleme.
Componenţele esenţiale ale comunicării terapeutice sunt: Confidenţialitatea,
Caracterul privat, Respectul pentru limite, Dezvăluirea de sine, Atingerea,
Ascultarea activă, Utilizarea abilităţilor de observare.
În concluzie, comunicarea contează. Comunicarea facilitează realizarea unei
relaţii de încredere medic-pacient, a unei adevărate alianţe cu scopul
îmbunătăţirii calităţii vieţii şi a stării de sănătate a pacientului, şi, de ce nu, a
creşterii prestigiului medicului. Relaţia medic – pacient se bazează pe o
comunicare adevărată, autentică. Comunicarea autentică implică o ascultare în
care eşti atent la cuvintele, valorile şi lumea interioară a celuilalt.