Sunteți pe pagina 1din 31

ANIMALE DOMESTICE

CÂINELE

 Câinele este un animal carnivor.


 Câinele este un animal de companie al
omului.
 Câinele a fost şi este încă folosit la cele
mai diverse activităţi: de pază,
vânătoare, de companie, îndrumător
pentru oamenii orbi.
 Auzul şi mirosul câinelui sunt foarte
ascuţite.
PISICA

 Pisica domestică este unul dintre animalele de companie


cele mai apreciate şi iubite, atât de copii, cât şi de
maturi.
 Este foarte afectuoasă şi are calitatea de a aduce linişte
în sufletul stăpânilor săi.
 Este animal carnivor, de pradă, cu corpul suplu, agilă,
simţuri foarte dezvoltate, gheare ascuţite.
 Pisica de casă îşi petrece cel puţin o oră pe zi periindu-şi
blana, lingând-o cu limba aspră, lucru care o ajută să aibă
blana mereu curată şi răcoroasă - atunci când este foarte
cald.
 Pisica doarme aproape de două ori mai mult decât alte
animale (aproape trei sferturi din zi), somnul fiind scurt.
CALUL
 Calul este un animal erbivor.
 Corpul este zvelt, iar gâtul este
puternic şi poartă o coamă.
 Trunchiul, cu piept lat, se sprijină pe
patru picioare lungi, musculoase,
puternice, terminate cu câte un deget
învelit în copită.
Oamenii se folosesc de cal
pentru muncile din câmp.
Există cai care sunt
dresaţi pentru a
participa la
concursurile de călărie.
VACA
 Animal domestic erbivor.
 Vaca este crescută pentru carne, piele şi lapte, dar şi
ca animal de tracţiune.
 Vaca are corpul acoperit cu păr scurt, culoarea
variind după rasă.
 Capul are un bot lung, cu buze umede. Pe el se
găsesc nările.
 Coarnele sunt goale pe dinăuntru.
 O dată pe an, vaca dă naştere unui viţel, pe care îl
hrăneşte cu lapte
VACA ŞI VIŢELUL
OAIA
 Este cel mai blând animal domestic.
 Asigură oamenilor lapte (şi derivate ale
acestuia), lână şi carne.
 Oaia este animal rumegător.
 Puiul oii se numeşte MIEL.
 Oaia îşi hrăneşte mielul cu lapte.
MIEL
OAIA ŞI
MIELUL
CAPRA

 Capra domestică se trage din capra sălbatică.


 Este un animal erbivor.
 Dacă nu este supravegheată, ea poate distruge vegetaţia locului
unde se află.
PORCUL
Porcul este animal
domestic.
Este crescut de oameni
pentru ca mai apoi să
asigure hrana acestora.

S-ar putea să vă placă și