LSD

(Acid lisergic dietilamid)

o LSD este un drog psihedelic
semisintetic, ce aparține familiei de
triptamine.
o Probabil cel mai cunoscut și răspândit
psihedelic o unealtă în ajutorul
diverselor practici precum meditația,
psihonautică, proiecte artistice și
psihoterapie psihedelica.
o Este sintetizat din acidul lisergic,
derivat din cornul de secară, o
ciupercă a grânelor, ce de obicei se
regăsește pe secară.
 În formă pură, este incolor, inodor și ușor amar,asemeni unei pulbere albe.
 Temperatura de topire 83C cu descompunere. LSD-ul este sensibil la oxigen, 
lumină ultravioletă și clor, mai ales sub formă lichidă, deși potența sa se de
zile, dacă este depozitat la rece, departe de lumină și umezeală.
  LSD-ul este de cele mai multe ori administrat oral, de obicei pe un substrat
precum hârtie sugativa, un cub de zahăr sau gelatină.
 În forma sa lichidă, poate fi administrat prin injecție intramusculară sau
intravenoasă.
 Doza necesară pentru efecte psihoactive la oameni este intre 25 și 500 µg
 (micrograme), însă consumat des, se poate ajunge la 1200 µg per doză din
pricina toleranței.
 Istoric:
 Chimistul elvețian Albert Hofmann
sintetizează pentru prima oară această
substanță în anul 1938 în cercetările lui
privind „cornul secarei” cu scopul
extragerii unei substanțe care să stimuleze
circulația sanguină. LSD cunoscut și sub
denumirea comercială „Delysid” folosită de
concernul farmaceutic Sandoz, era un
preparat pentru tratamentul bolilor psihice
și pentru scopuri de cercetare.
 Efectul său halucinogen îl descoperă
Hofmann prin întîmplare la data de 16 aprilie
1943 după ce probabil substanța s-a absorbit
prin pielea cercetătorului.
 El repetă acest proces la data de 19 Aprilie
1943 prin administrarea de 250 micrograme
LSD corespunzînd azi (ca. 50 µg) LSD
stabilind efectul halucinogen puternic.
 Această dată este sărbătorită de fanii
drogului ca „Ziua bicicletei”, deoarece
Hofmann în ziua amintită fiind sub acțiunea
drogului merge acasă cu bicicleta.
 Toxicocinetica:

 Substanţa este capabilă să pătrundă repede în organism prin

tractul digestiv, mucoasele căilor respiratorii prin inhalare.
Concentraţia maximală în sânge şi ţesuturi se determină
peste 10-20 de minute după consum. În acest timp în creier
se conţine mai puţin de 1 de la cantitatea introdusă a
substanţei. Peste 3 ore 80 de substanţă se determină în
pereţii şi ţesuturile intestinelor, 3 în ficat, 1 din substanţă
nemodificată se elimină cu urina.
Manifestările de bază ale intoxicaţiei:
 Cercetările experimentale efectuate pe diferite specii de animale, au dovedit că
LSD-ul provoacă schimbări spontane de comportare şi a reflexelor condiţionate.
 Tabloul clinic al intoxicaţiei cu LSD la om este constituit din dereglări
percepţionale, psihice, dereglări somatice şi vegetative.
Dereglările de percepţie se manifestă prin percepţia denaturată a formelor şi
culorilor, a obiectelor din jur, greutăţi în fixarea privirii la obiect, acutizarea
auzului, şi mai rar prin parestezii şi sinestezii, halucinaţii vizuale, tactile şi
gustative, dereglări de percepţie a ”schemei propriului corp”.
 Dereglări psihice manifestate prin schimbări de dispoziţie (euforie, care se schimbă
cu depresie, nelinişte), încordare, somnolenţă, pierderea senzaţiei constante a
timpului actual, dereglări de logică, depersonalizare, apariţia senzaţiilor
asemănătoare cu visuri, confuzie de cunoştinţă.
 Dereglările somatice se manifestă prin slăbiciune, tremorul
extremităţilor, disartrie, stare spastică, deprimare de respiraţie şi
altele.
 Dereglările vegetative sunt tahicardia sau bradicardia,
hiperglicemia, reacţii pilomotorice, hipotonia, midriază etc.
 Primele semne de intoxicaţie apar peste 40-60 de minute după
administrarea toxinului. Simptomele ajung la maxim peste 1,5-3
ore.
 Intoxicaţia, de regulă, se dezvoltă în anumită continuitate: la început apar
simptoame somatice şi vegetative, apoi dereglări de percepţie, se schimbă
dispoziţia, se dereglează psihica.
 Înainte de apariţia psihozei intoxicantul simte greţuri uşoare, pupilele se
dilată.
 Apare nelinişte, rîs nemotivat, dereglări de văz, scade atenţia, apar greutăţi în
formarea cuvintelor. Imaginile sunt alterate – obiectele devin deformate, se
micşorează sau se măresc în dimensiuni şi au o culoare neadecvată.
Intoxicantul pierde măsura de timp, reacţiile se diminuează.
 Halucinaţiile vizuale se
manifestă prin imagini
fantastic colorate care
caleidoscopic se
schimbă. Halucinaţiile
sunt mai pronunţate cu
ochii închişi. Dispoziţia
la persoanele examinate,
după spusele lor este
ridicată.
 Dar uneori ca regulă la oamenii care nu ştiu că au consumat drogul apare
senzaţia de frică, relaţii răutăcioase cu oamenii din jur şi neîncredere în ei.
Intoxicaţii sunt foarte sensibili la atingere, uneori pot reacţiona neadecvat. Pe
tot parcursul perioadei de intoxicaţie gîndirea logică este păstrată.
 Contactul cu intoxicatul este greu, dar posibil. Intoxicaţiile grave au loc cu
dereglări de gîndire şi chiar pierdere de cunoştinţă.
 Durata intoxicării este de 6-12 ore, rar pînă la 24 de ore. La ieşire din
intoxicaţie afectatul păstrează memoria retrăirilor ce a avut loc.
 Sunt posibile recidive (flashback-uri) şi psihoze îndelungate la doze obişnuite
(ca regulă, la persoane cu forma latentă de maladii psihice).
Mecanismul de acţiune toxică
 LSD-ul acţionează la nivelul sistemului nervos central şi periferic.
 Efectele asupra SNC sunt: dereglări senzoriale, psihice, o parte din dereglări somatice şi
vegetative aşa ca hipertermie, hiperglicemie, tahicardie şi altele.
 Efectele periferice sunt: tremurul, midriază, contracţii uterine, hipotonie, bradicardie şi altele.
 La început se considera că efectul principal al toxicului este capabilitatea de a bloca receptorii
postsinaptici, sinapsele cărora sunt formate de terminaţiile axonale a neuronilor
serotononergici în porţiunile creierului inervate de ei.
 A fost demonstrat că efectul mai pronunţat asupra receptorilor serotoninergici este pe subclasul
5HT localizaţi preponderent în scoarţa creierului.
 Dar numai prin acest mecanism nu se poate explicat efectul, deoarece la
momentul actual există multe serotoninolitice centrale, care posedă
preponderent acţiune antagonistă asupra receptorilor 5HT2 ai serotoninei,
dar nu au acţiune psihodisleptică.
 Datele obţinute în experimente reduc într-o oarecare măsură neclarităţile. S-
a stabilit că LSD-ul nu numai că este antagonist al serotoninei, dar şi inhibă
excitarea spontană a neuronilor serotoninergici, mai mult ca atât s-a stabilit
că LSD-ul în anumite concentraţii poate servi ca agonist al serotoninei, în
special asupra receptorilor 5HT1a şi 5HT1c.
 Se consideră că substanţa excită mai întii autoreceptorii din terminaţiunile
nervoase. Funcţia acestei inervaţii este de a inhiba excitarea neuronală
prin mecanismul interconexiunii inverse.
Mijloacele de protecţie medicală
 Remedii specifice de protecţie lipsesc.
 Ca antagonişti specifici ai LSD-ului pot servi neurolepticele.
 După cum se ştie la baza efectului antipsihotic al acestor substanţe stă
capacitatea de a bloca receptorii dopaminici (preponderent D-2 şi D-4 şi în
grad mai mic D-1), receptorii alfa-1 adrenergici şi 5HT2.
 La grupul neurolepticelor se referă derivaţii fenotiazinei, tioxantinei,
butirofenonei, benzamidei. Aceste preparate pot fi folosite cu scopul
prevenirii acceselor de panică, restabilirii statusului psihic şi a capacităţii
psihice.
 Mai eficiente sunt aminazina (50-75 mg i/m), trifluorperazina (2-6mg i/m),
haloperidol (5-15 mg i/m).