Sunteți pe pagina 1din 77

Farmacocinetica - ADME

Transport transmembranar
• FARMACOCINETICA: (gr. farmacon = principiu activ,
medicament gr. kinesis = mişcare)
– studiul evoluţiei medicamentului în organism de la
administrare la eliminarea acestuia
– etape:
• Absorbţie
• Transport
• Difuziune şi distribuire
• Biotransformare
• Eliminare
FARMACOCINETICĂ GENERALĂ
• ETAPELE FARMACOCINETICII

– Absorbţia
• proces complex prin care cele mai multe
medicamente trec de la locul de
administrare în sânge;
– Transportul
• vehicularea medicamentelor de către
sânge în tot sistemul circulator
– Difuziunea şi distribuirea
• Trecerea medicamentului din sânge în
ţesuturi şi distribuirea lui în organism.
• la nivelul ţesuturilor medicamentul:
» poate acţiona selectiv asupra
receptorilor sau
» se poate acumularea, depozita.
– Biotransformarea
• Modificarea structurii chimice a
moleculei iniţiale cu apariţia
metaboliţilor (activi, inactivi)
– Eliminarea
• Ultima etapa a evoluţiei medicamentului
în organism în care se produce excreţia
acestuia neschimbat sau sub formă de
metaboliţi.
DISPONIBILITATEA MEDICAMENTELOR
• Faza farmaceutică:
– Dezintegrarea formei farmaceutice
– Dezagregarea şi eliberarea substanţei active
• Faza farmacocinetică
• Faza farmacodinamică
– Interacţiunea medicamentului cu receptorul
BIODISPONIBILITATEA MEDICAMENTELOR (Bd)

• DEFINIŢII:
– după Wagner J.G.:
• Bd= parametru farmaceutic specific fiecărui
medicament, parametru ce poate fi exprimat prin
două variabile;
– Cantitatea de substanţă activă eliberată dintr-o
formă farmaceutică şi absorbită în circulaţia
sistemică şi
– Viteza cu care substanţa activă este eliberată şi
absorbită
– Definiţia OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii):
• Bd = cantitatea de substanţă activă absorbabilă;
• Acest parametru se poate referi la cantitatea de substanţă
activă care ajunge nemodificată în circulaţia generală
(sistemică) din doza administrată precum şi la viteza
desfăşurării acestui proces – biodisponibilitate sistemică

• De asemenea se poate referi la cantitatea de substanţă activă


care ajunge la locul de acţiune în stratul de lichid în contact
intim cu receptorii numit biofază – biodisponibilitatea în
biofază
Determinările de
sunt în relaţie de proporţionalitate directă concentraţii ale
Bd sistemică substanţei active
Bd în biofază când trecerea medicamentului din circulaţia
efectuate în
sistemică (compartimentul central)
compartimentul
şi locurile de acţiune este suficient de rapidă
central sunt
deosebit de utile

Concentraţiile sanguine nu mai


In cazurile în care:
sunt legate direct de acţiunea
- substanţa activă este puternic legată de
medicamentului şi se preferă
proteine, acţionează prin metaboliţi activi care evaluarea biodisponibilităţii în
se formează lent sau biofază prin măsurarea unui
- când locul de acţiune este un compartiment efect farmacodinamic
tisular profund în care substanţa pătrunde lent (ex. presiune arterială, diametru
pupilar, înregistrare EKG)
Evaluarea biodisponibilităţii
• Biodisponibilitatea absolută
ASC p.o. - ASC = aria de sub curba
Bd abs   100 conc. plasmatice
ASCi.v - p.o. = per os
- i.v. = Intravenos
• Biodisponibilitatea relativă
-ASCT - aria de sub curba
conc. plasmatice a
ASCT preparatului de testat
Bd rel  100 - ASCR- aria de sub curba
ASC S a preparatului de standard
(referinta)
FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ BIODISPONIBILITATEA

• Factori care ţin de medicament


– Forma farmaceutică (tipul formei, formulare, tehnologie de
fabricaţie)
– Substanţa activă
• Mărimea particulelor
• Structura chimică
• Coeficient partaj ulei-apă
• Starea fizică (hidratată, anhidră, cristalină, polimorfă)
• Greutatea moleculară
• Profil farmacocinetic
• Factori care ţin de organism
– Calea de administrare (tip de membrană, suprafaţă, vascularizaţie
– Starea fiziologică (graviditate, vârste extreme)
– Starea patologică
IMPORTANŢA BIODISPONIBILITĂŢII PENTRU
FARMACOTERAPIE
• Consecinţe de ordin farmacoterapeutic:
– modificarea efectului în privinţa parametrilor:
latenţa, durata, intensitatea efectului
• Consecinţe toxicologice
– Efecte adverse
– Intoxicaţii
• Factori care influenţează absorbţia medicamentelor
– Factori care ţin de medicament
• Proprietăţile fizico-chimice ale substanţei
active (Ex. solubilitate, marimea moleculelor
etc)
• Dimensiunile particulelor solide (gradul de
dizolvare)
• Concentraţia
• Forma farmaceutică administrată (ex. soluţii,
pulberi etc)
– Factori care ţin de organism
• Calea de administrare (suprafaţă de
absorbţie, condiţii circulatorii)
• Factori fiziologici (vârsta)
• Factori patologici
PARTICULARITĂŢI ALE ABSORBŢIEI MEDICAMENTELOR PRIN
MUCOASELE TUBULUI DIGESTIV

1- Absorbţia prin mucoasa bucală:


– Posibilă în regiunea sublinguală
– Circulaţia venoasă de la acest nivel se varsă în vena cavă
superioară
– Avantaje:
• absorbţie rapidă, medicamentul pătrunde în circulaţia sitemică
• Medicamentul este protejat degradarea sugului gasric si de
metabolizarea prin aşa numitul “prim pasaj hepatic”
– Ex. nitroglicerina, metiltestosteron
– Forme farmaceutice adm. comprimate, soluţii, granule
PARTICULARITĂŢI ALE ABSORBŢIEI MEDICAMENTELOR PRIN
MUCOASELE TUBULUI DIGESTIV

2- Absorbţia prin mucoasa gastrică


- Se conformează legilor generale privind trecerea
medicamentelor prin membranele biologice
- Mucoasa gastrică se comportă ca o membrană lipidică ce
separă plasma de sucul gastric
- Particularităţile derivă din diferenţa de pH dintre pH-ul
sucului gastric (pH = 1) şi pH-ul plasmei (pH = 7,4)
- Proporţia formei ionizate nedifuzibile diferă între cele
două medii
PARTICULARITĂŢI ALE ABSORBŢIEI MEDICAMENTELOR PRIN
MUCOASELE TUBULUI DIGESTIV

3. Absorbţia prin mucoasa intestinului subţire

- Suprafaţă mare de absorbţie


- Vascularizaţie bogată Este locul
- pH relativ apropiat de neutralitate principal de
absorbţie
- Prezenţa unor sisteme solubilizante
- Substanţele acide cu pKa > 3 şi bazice pKa <7,8 se absorb
bine la acest nivel
FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ ABSORBŢIA MEDICAMENTELOR
ADMINISTRATE PE CALEA ORALĂ

A- Factori care depind de medicament


1. Substanţa activă
- Solubilitate
- Dimensiunea particulelor
- Forma cristalină
- prezenţa polimorfismului:
2. Forma farmaceutică – rol important în biodisponibilitatea şi
absorbţia med administrate pe cale orală
- soluţii, suspensii, capsule, comprimate, drajeuri
FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ ABSORBŢIA
MEDICAMENTELOR ADMINISTRATE PE CALEA ORALĂ
B. Factori care depind de funcţia aparatului digestiv
- Factori locali
- pH-ul
- Motilitate gastrică şi intestinală
- Timpul de golire al stomacului (medicamente,
alimente)
- Sisteme enzimatice
- Bacterii intestinale
- Circulaţia de la nivelul stomacului şi intestinului
- Tranzitul intestinal
• Avantajele utilizării căii orale

• Cale naturală, fiziologică poate fi repetată ori de câte ori


este nevoie

• Cale comodă, nu necesită instrumentar, condiţii speciale de


administrare, bolnavul îşi poate autoadministra
medicamentele

• Implică în general riscuri mici

• Substanţele se absorb lent, progresiv


• Dezavantajele utilizării căii orale

• Absorbţie variabilă şi incompletă


• Perioadă de latenţă mare – nu poate fi utilizată în urgenţe
• Nu pot fi administrate substanţe care sunt inactivate de
sucurile digestive, sau nu se absorb din tubul digestiv
• Necesită cooperarea pacientului - inutilizabilă la pacienţii
inconştienţi, cu crize convulsive sau la sugari
• Neplăcută pentru bolnav în cazul medicamentelor cu gust sau
miros dezagreabil
• Medicamentele pot produce iritaţii:
– la nivelul mucoasei gastrice (dureri, vărsături)
– La nivelul mucoasei intestinale (colici, durere)
• Absorbţia la nivelul căii orale poate fi:
– Grăbită prin:
• Folosirea de soluţii izotonice încălzite la 37°C
• Administrarea medicamentelor pe nemâncate

– Întârziată prin:
• Administrarea după masă
• Asocierea cu substanţe adsorbante sau mucilaginoase
• Administrarea de forme farmaceutice retard
(comprimate)
PARTICULARITĂŢI ALE ABSORBŢIEI MEDICAMENTELOR PRIN
MUCOASA INTESTINULUI GROS

• Se pot absorbi substanţe hidro- şi liposolubile


care nu au fost absorbite din intestinul
subţire

• Se pot absorbi substanţe din forme


farmaceutice administrate pe cale rectală (Ex.
supozitoare, clisme, microclisme)
CALEA RECTALĂ DE ADMINISTRARE A
MEDICAMENTELOR

- Este lentă şi uneori inegală

- cca 50% din medicamentul absorbit evită efectul


primului pasaj hepatic deoarece venele hemoroidală
inferioară şi mijlocie drenează sângele în vena cavă
superioară (numai v. hemoroidală superioară drenează
sângele în circulaţia portală)

- Difuziunea medicamentelor este mai rapidă, efectul mai


intens şi de durată mai mare
- Prin adminsitrarea de supozitoare, microclisme, clisme se
pot obţine efecte:
- locale (Ex. influenţarea unor procese inflamtaorii,
vasculare)
- sistemice
- Dezavantaje: absorbţie inegală, iritaţii
PARTICULARITĂŢI ALE ABSORBŢIEI MEDICAMENTELOR PRIN MUCOASA
CONJUNCTIVALĂ
CALEA CONJUNCTIVALĂ DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

• Adminstrarea medicamentelor se face în sacul conjunctival


• Soluţiile hipotone pot fi cauză de ulceraţii corneene
(necesară izotonizarea soluţiilor oftalmice)
• Adm. med este pentru acţiune locală: antimicrobiene,
anestezice locale, vasococonstrictoare, miotice, midriatice)
• De nedorit absorbţia în circulaţia sistemică prin drenarea
medicamentului prin canalul lacrimo-nazal (Ex: pilocarpina,
blocante beta-adrenergice)
• Se pot utiliza forme farmaceutice moderne: sisteme
terapeutice moderne cu eliberare continuă, implante, lentile
PARTICULARITĂŢI ALE ABSORBŢIEI MEDICAMENTELOR PRIN
MUCOASA URETRALĂ ŞI VAGINLĂ

• În stare normală absorbţia este redusă

• În prezenţa congestiei, inflamaţiei, absorbţia este


favorizată

• La nivelul mucoasei vaginale, bacilul Doderlein


asigură pH-ul vaginal

• Se administrează medicamente pentru acţiune


locală: antibiotice, antimicotice, antiinflamatoare
PARTICULARITĂŢI ALE ABSORBŢIEI MEDICAMENTELOR PRIN PIELE
CALEA CUTANATĂ DE ADMINISTRARE A MEIDCAMENTELOR

• Absorbţia:

– redusă prin pielea intactă


– Posibilă la nivelul epiteliului glandelor sudoripare şi
foliculului pilosebaceu
– favorizată de secreţia sebacee, masaj cu stimularea
circulaţiei locale
– Proporţională cu suprafaţa pe care sunt aplicate
medicamentele şi liposolubilitatea lor
– Mărită prin pielea lezată (arsuri, abraziuni, denudări),
inflamaţie, congestie
• Calea cutanată utilizată pentru

– Acţiune locală: antipruriginoase, antiinflamatoare,


antimicrobiene, antifungice, keratolitice)
• Atenţie la pielea lezată atunci când medicamentul se
aplică în strat gros, pe suprafaţă mare sau sub
pansment ocluziv

– Acţiune generală: forme moderne TTS cu eliberare


programată şi prelungită (Ex. nitroglicerina, scopolamina)
PARTICULARITĂŢI ALE ABSORBŢIEI MEDICAMENTELOR LA
NIVELUL APARATULUI RESPIRATOR

A – Absorbţia la nivelul mucoasei rinofaringiene


- Vascularizaţie bună – absorbţie bună
- Se absorb substanţe hidro şi liposolubile în soluţii apoase
(izo- şi moderat hipertone), uleioase, pulberi pentru
prizat
- Calea nazală este utilizată pentru:
- Acţiune locală: antiseptice, decongestionante,
antimicrobiene în: rinite, inflamaţii, infecţii
- Atenţie!!!
- tratament local intensiv la copii cu
decongestive de tip vasoconstrictor din grupa
simpatomimeticelor (nafazolina, efedrină)
- Anestezice locale: cocaina
- Acţiune generală: Ex. pulbere de hipofiză posterioară
(conţine hormon antidiuretic)
PARTICULARITĂŢI ALE ABSORBŢIEI MEDICAMENTELOR LA NIVELUL
APARATULUI RESPIRATOR
B – Calea pulmonară

- Mucoasa brosiolară
- Adaptată pentru protecţie şi secreţie de mucus protector

- Epiteliul alvelolar
- prezintă o suprafaţă mare de absorbţie şi o reţea capilară foarte bogata
- reprezintă o membrană lipidică cu pori mari adaptată pentru o absorbţie
foarte uşoară şi rapidă a substanţelor lipofile şi hidrofile

- Substanţele medicamentoase absorbite sunt


- Liposolubile şi hidrosolubile: prin mucoasa bronsiolară (aerosoli în
dispozitive presurizate sau cu pulbere uscată)
- Condiţie obligatorie: diametrul particulelor la aerosoli (optim 2-5 µm)
- Gazoase şi volatile prin epiteliul alveolar (Ex. anestezice generale)
- Calea pulmonară este utilizată pentru
- Acţiune generală: anestezie, vaccinuri
- Acţiune locală: bronhodilatatoare, expectorante,
antisepetice şi antibiotice în bronşite, inflamaţii, infecţii
locale

- Avantajele căii pulmonare


- Utilizare de doze mici
- Evitarea efectelului primului pasaj hepatic, evitarea
efectelor sistemice ale medicamentelor
FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ ABSORBŢIA MEDICAMENTELOR
ADMINISTRATE PE CALE PULMONARĂ

• FACTORI DEPENDENŢI DE MEDICAMENT:

– Presiunea parţială în amestecul de gaze alveolar şi gradul


de volatilitate
– Mărimea, densitatea şi diametrul aerodinamic al
particulelor de aerosoli
• > 10µ - rămân în căile respiratorii superioare
• <0,5-1µ - se absorb dar pot fi eliminate prin expiraţie
(ca fumul de ţigară)
• 1-8µ - străbat arborele bronşic
– Solubilitatea substanţelor active
• FACTORI DEPENDENŢI DE ORGANSIM:

– Anatomici: dihotomiile succesive ale arborelui bronsic


– Fiziologici:
• Respiraţie
• Umiditatea aerului pulmonar (influenţează particulele
higroscopice)
• Secreţia bronşică (cantitate, viscozitate)
– Patologici
• Obstrucţii bronşice
• Inflamaţii
• Hipersecreţie bronşică
PARTICULARITĂŢI ALE ABSORBŢIEI MEDICAMENTELOR
ADMINISTRATE PE CALE PARENTERALĂ

• absorbţia este mai rapidă şi completă


• avantajoasă în situaţii de urgenţă (I.V)
• posibilă la pacienţii care nu cooperează
• medicamentele se absorb în totalitate într-un timp variabil
• este evitat contactul cu sucurile digestive, efectul primului
pasaj hepatic
• este de preferat când se urmăreşte un efect rapid
• Necesită anumite condiţii:

– Personal specializat, instrumentar steril


– Medicamentul trebuie sa fie steril, sa nu fie iritant, sa nu
lezeze ţesuturile
– De evitat pătrunderea în vasele sanguine la adminsitrarea
s.c. şi i.m. şi atingerea nervilor
– Când se administrează substanţe uleioase sau greu
absorbabile se va evita injectarea la intervale scurte în
acelaşi loc
A. CALEA SUBCUTANATĂ

- Absorbţia se produce lent datorită vascularizaţiei reduse

- Injecţiile sunt dureroase datorită inervaţiei bogate

- Se administrează:
- soluţii neutre şi izotone (volum 1-2 ml)
- Pot fi administrate şi substanţe greu solubile sub formă
de preparate retard (insulinele lente formate din
suspensii din particule foarte fine microcristaline )
- Implante de formă plată sau sferică (hormoni sexuali,
sau alţi hormoni)
- Micropompe osmotice reîncărcabile (insulină)
- Absorbţia poate fi
- Grăbită prin:
- Masaj local, căldură locală
- Asociere cu vasodilatatoare sau hialuronidază
- Întârziată prin:
- Răcire locală, aplicarea unui garou proximal
- Asocierea cu vasoconstrictoare sau molecule greu
absorbabile (PVP)
- Administrarea s.c.
- poate prezenta risc de reacţii sau accidente locale:
durere, abcese, lezare de vase sau nervi
B. CALEA INTRAMUSCULARĂ

- Este mai rapidă decât calea s.c.


- Inervaţia senzitivă redusă şi posibilitatea restabilirii
rapide a echilibrului osmotic fac ca injectările i.m.
profund să fie mai puţin dureroase
- Medicamentele difuzează local în ţesutul conjunctiv apoi
trec în sânge:
- Moleculele mici trec direct în capilare
- Moleculele voluminoase trec mai întâi în limfatice
- Viteza de absorbţie depinde în primul rând de fluxul sanguin
(muşchiul este bine vascularizat)
- În general absorbţia din muşchi are loc în 15-30 minute
• se pot administra i.m.:
– Soluţii sau suspensii apoase sau uleioase
– Volume de administrare 5-20 ml
• Soluţiile apoase trebuie să fie pe cât posibil izotone
• Suspensiile microcristaline în apă sau soluţii uleioase
formează depozite locale din care substanţa activă se
dizolvă treptat în lichidul extracelular trecând apoi în
sânge
– Astfel se realizează preparatele retard. Ex. benzatin
penicilina
• nu se pot administra i.m.:
– soluţii iritante (hipo sau hipertone prea acide sau prea
alcaline) deoarece provoacă:
• Durere
• Abcese sterile sau necroză locală
• Complicaţii infecţioase cu anaerobi (favorizate de
substanţe vasoconstrictoare)
C. CALEA INTRAVENOASĂ

- medicamentele sunt introduse direct în sânge


- Avantaje:
- efectul apare rapid, uneori imediat
- este utilă în situaţii de urgenţă sau când e se doreşte un
efect rapid:
- Antidoturi în intoxicaţii
- Tonice cardiace
- Inlocuitori de plasmă în hemoragii acute
- Anestazia generală i.v
- Permite perfuzia continuă, picătură cu picătură pentru a
asigura un nivel sanguin constant timp îndelungat sau
pentru introducerea de cantităţi mari de lichid

- Se pot adminisitra soluţii iritante precum clorura de


calciu, aminofilina, strofantina (datorită sensibilităţii mici
a celulelor endoteliale la această acţiune si a faptului că
substanţa suferă o diluare în torentul sanguin
ATENŢIE!
• Nu se pot administra pe cale i.v.
– Suspensii sau emulsii
– Substanţe hemolizante
– Substanţe care precipită proteinele plasmatice
– Substanţe care lezează endoteliul vascular
– Substanţe toxice pentru muşchiul cardiac
• Pe cale i.v.
– Se pot produce reacţii adverse prin injectarea rapidă
datorită invadării bruşte a inimii şi a chemoreceptorilor
sinocarotidieni şi aortici de conc. mari de medicament
(moarte subită)

– Pot apărea frisoane şi reacţii febrile (datorate prezenţei


pirogenilor bacterieni în soluţiile injectabile incorect
preparate şi sterilizate

– Se poate declanşa o insuficienţă cardiacă prin creşterea


presiunii arteriale

– Se recomandă ca administrarea să se facă lent, în cel


puţin un minut, timp necesar unui circuit complet al
sângelui
ALTE CĂI PARENTERALE

• Calea intraarterială

– Rar utilizată
– Rezervată administrării substanţelor de contrast
radiologic
– Tratamentul unor tulburări circulatorii periferice grave
– Tratamentul unor tumori (situaţii de excepţie,
administrare regională de citotoxice)
– Antrenează riscuri mari: tromboză, spasm arterial,
ischemie acută
• Calea intrarahidiană
– Rahianestezie
– Tratamentul infecţiilor acute ale SNC

• Calea seroaselor
– Intraperitoneal – foarte rar la om, risc de infecţie,
aderenţe
– Intrapleural
– Intrapericardic
– Intraarticular – acţiune loclală. Ex. antiinflamatoare
• Calea intracardiacă

– De excepţie utilizată în stop cardiac


TRANSPORTUL MEDICAMENTELOR

• substanţele active pot circula sub două forme:


– Forma liberă (dizolvată în plasmă)
• responsabilă de efectele terapeutice
– Forma legată (reversibil de proteinele plasmatice)
• inactivă biologic, nedifuzibilă (constituie un
depozit în echilibru cu forma liberă)
– Medicamentele cu caracter acid – albumine
– Medicamente cu caracter bazic –
alfa1glicoproteina
– Legarea medicamentelor de proteinele
plasmatice se realizează la nivelul grupărilor
polare ale aminoacizilor prin
• Legături polare
• Forţe elctrostatice
• Punţi de hidrogen
• Forţe Van der Waals
• Legătura covalentă este excepţională
• Legarea reversibilă se conformează legii
maselor caracterizată de 2 parametri:
– Afinitatea
– Procentul de fixare (rezultă din raportul dintre
fracţia liberă şi cantitatea totală de medicament
din plasmă)
• Medicamente cu molecule slab acide se leagă
în proporţie mare de albumine:
• salicilaţi şi alte AINS, anticoagulante
cumarinice, tranchilizante, peniciline,
tertacicline, lincomicina, antidiabetice orale,
diuretice
• Pot intra in competiţie pentru aceleaşi locuri
de legare deplasându-se de pe proteine
– Ex. AINS + anticoagulante orale – risc de accidente
hemoragice
– AINS + sulfamide antidiabetice – risc de reacţii
hipoglicemice
– Medicamentele baze slabe (clorpromazina), acizi
foarte slabi (fenitoina), substanţe nedisociate
(digitoxina) se fixează prin punţi de hidrogen de
alfa1- glicoproteina, fenomenul de competiţie este
foarte improbabil.

– Medicamentele care se fixează în procent mare de


proteinele plasmatice se elimină lent şi în
consecinţă au durată de acţiune lungă
DISTRIBUIREA MEDICAMENTELOR ÎN ŢESUTURI

A.Tipuri de distribuire
– Distribuire uniformă (alcoolul)
– Distribuire neuniformă
• Selectivă
– Iod-glanda tiroidă
– Anestezice generale în ţesuturi bogate în lipide
– Fier – celulele sistemului reticulohistocitar
– Calciu şi fosfor în oase
– Distribuire urmată de redistribuire
(tiobarbituricele)
DISTRIBUIREA MEDICAMENTELOR ÎN ŢESUTURI

• Factori care influenţează distribuirea med.


– Factori care depind de medicament
• Structra chimică
• Doza
• Viteza de absorbţie
• Biotransformarea
• Eliminarea
– Factori care depind de ţesut
• Vascularizaţia
• Conţinutul în lipide
• Afinitatea proteinelor tisulare pentru anumite grupe
• Modificări patologice ale ţesutului (Ex. antibioticele şi
sulfamidele difuzează greu în ţesuturile cicatriceale)
– Obs.- un loc aparte îl deţine circuitul entero-hepatic
• Medicamentele ajunse în ficat, pot fi excretate prin
– bilă→intestin→reabsorbţie
– bilă→intestin→eliminare prin scaun
B. Fixarea medicamentelor în ţesuturi
– Reversibilă (proteinele tisulare)
– Rareori ireversibilă (Ex. nitratul de argint, plumbul şi
seleniu în oase, arsen în piele şi fanere)
– Se pot remarca trei aspecte:
• Legarea de proteinele tisulare
– afinitatea medicamentului faţă de proteine
– Stabilitatea legăturii →reversibilitatea procesului (Ex.
clorochina)
• Legarea medicamentelor de receptori
– Situaţi la suprafaţa sau în interiorul celulei
– Interacţiunea medicament receptor
» Receptor – biomacromoleculă specifică sau
complex biochimic situat la suprafaţa sau în
interiorul celulei
– Complexul medicament-receptor se realizează prin
legături
» Van der Waals
» Legături de hidrogen
» Legături ionice
» Legături covalente (foarte rar)
• Depozitarea medicamentelor
– Unele medicamente se acumulează în anumite
ţesuturi aceasta având un rol determinant în
efectul lor
» Morfina – formaţiuni din creier
» Curarizantele – plăcile motorii
– Depozitarea poate avea consecinţe toxice locale
sau poate întreţine o intoxicaţie cronică
» Tiopental – ţesut adipos
» Clorochina – ficat, legare de ADN
» Tetracicline şi plumb - oase
COMPORTAREA MEDICAMENTELOR ÎN CURSUL
BIOTRANSFORMĂRII
1. Bioinactivarea medicamentelor (biodetoxifiere)
– Metaboliţii rezultaţi sunt mai puţin activi, mai puţin
toxici, mai puţin liposolubili
– Pentru unele medicamente se pot obţine metaboliţi
inactivi dar care nu sunt mai puţin toxici (ex. acetilarea
sulfamidelor)
2. Bioactivarea medicamentelor (biotoxifiere)
– activitatea farmacodinamică se menţine, creşte
- Apar noi proprietăţi
- Creşte toxicitatea
• Mecanismele biotransformărilor
– Reacţiile de fază I (stadiul I)
• Oxidări
Metabolitul poate fi:
• Reduceri - inactiv
• Hidrolize - activ
– Reacţiile de fază II (stadiul II) (reacţii
sintetice, de conjugare)

Metaboliţii sunt in
• Implică cuplarea
general inactivi
medicamentului cu o Există unele excepţii:
substanţă endogenă: Ex. Morfina 6 glucuronid
Ex acid glucuronic
ELIMINAREA MEDICAMENTELOR DIN ORGANSIM

• Căile de eliminare
– Căi fiziologice ale organismului
• Ex.
– Subst. hidrosolubile prin rinichi
– Subst. admin. pe cale orală şi neabsorbite
la nivelul tubului digestiv
– Substanţe volatile şi gazoase prin plămâni
• Forma sub care se elimină medicamentele
– Netransfomate
– Transformate sub formă de metaboliţi
VITEZA ELIMINĂRII MEDICAMENTELOR DIN ORGANISM
• Depinde de:
– Proprietăţile fizico-chimice ale substanţelor
– Absorbţia med (calea de administrare)
– Profilul farmacocinetic al substanţei
– Bioritmuri
– Vârsta
• Ex
– sulfamidele (particularităţi la nou-născut
comparativ cu adultul)
– Penicilina (pacient în vârstă comparativ cu
pacientul tânăr)
ELIMINAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RENALĂ

• Implică trei procese


– Filtrarea glomerulară
• Majoritatea medicamentelor filtrează,
cu excepţia compuşilor macromoleculari
– Reabsorbţia tubulară (proces pasiv)
• Factor important pH-ul urinar
–pH-ul acid va favoriza eliminarea
medicamentelor cu caracter bazic (ex
amfetamină)
–pH-ul bazic va favoriza eliminarea
medicamentelor cu caracter acid (ex
salicilaţi, fenobarbital)
– Secreţia tubulară (proces activ)
• Sistem transportor pentru funcţiuni
acide
• Sistem transportor pentru funcţiuni
bazice
• Viteaza eliminării pe cale renală depinde de
– Structura chimică
– Diureza
– Starea funcţională a rinichiului
– Mecanismul de eliminare
– Legarea de proteinele plasmatice
• Eliminarea renală a medicamentelor poate fi
– grăbită prin
• Creşterea diurezei
• Modificarea pH-ului urinar
• Impiedicarea reabsorbţiei tubulare
– Încetinită prin:
• Scăderea diurezei
• Inhibarea procesului de secreţie
tubulară
ELIMINAREA MEDICAMENTELOR PE CALE DIGESTIVĂ
• Se elimină
– Substanţe adminsitrate oral
• Insolubile şi neabsorbabile (cărbune,
ulei de parafină, săruri de bismut)
• Solubile şi neabsorbabile (streptomicina,
neomicina, kanamicina, sulfatul de
magneziu)
• Prin salivă
– Alcaloizi: atropina, stricnina; iod, bismut
• Prin bilă
– Folosind mecanisme active de transport
membranar mediate prin sistem
transportor (eritromicina, rifampicina,
tetracicline, hormoni steroidieni)
• Pentru acizi organici inclusiv metaboliţi
glucuronoconjugaţi
• Pentru baze organice
• Steroizi şi glicozide cardiotonice
– Obs. Uneori med se reabsorb din intestin si
urmează “ciclul enterohepatic”
• La nivelul intestinului
ELIMINAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PULMONARĂ

• Prin epiteliul alveolar


– Subst. volatile şi gazoase (protoxid de azot)
• Prin secreţiile bronşice
– Sunt influenţate secreţiile prin diminuarea
vâscozităţii
• Ioduri, benzoat de sodiu, săruri de amoniu
• Prin secreţiile nazale
– ioduri
ELIMINAREA MEDICAMENTELOR PE CALE CUTANATĂ
• Calea cutanată completează calea renală
– Med se elimină prin secreţie sudorală:
• Metale grele, ioduri, bromuri, uleiuri volatile
– Pot realiza depozite în celule
• griseofulvina
• Obs. acumularea unor medicamente in fanere are
importanţă toxicologică
– Arsen, mercur pot persista timp îndelungat în păr
şi unghii
• Eliminarea prin secreţie lactată
– Alcaloizi din cornul de secară, atropina, bromuri,
purgative, metronidazol
• Eliminarea prin secreţie lacrimală (mai puţin
importantă)
– Ioduri, mercur