Exerciţiile fizice în Roma

Antică

Obiectivul cursului

Prezentarea concepției referitoare la

practicarea exercițiilor fizice în Roma Antică
Cuprins
I Concepţia romană cu privire la educaţia
fizică
II Decăderea jocurilor
III Prăbuşirea olimpismului
 Concepţia romană cu privire
la educaţia fizică
● La Roma, "câmpul lui Marte" era terenul destinat
exerciţiilor militare.
● Tinerii începeau aceste pregătiri după împlinirea vârstei de
15 ani, iar la 17 ani erau consideraţi apţi să facă parte din
armata activă.
● Elementul principal de luptă, care a constituit întotdeauna
forţa cuceritoare a armatelor romane, era pedestrimea.
Armata se împărţea în funcţie de armament şi echipament
în pedestrime grea şi uşoară. Exerciţiul de bază în cadrul
pregătirii militare era marşul.
Câmpul lui Marte - localizare
Câmpul lui Marte 300 dHr
Concepţia romană cu privire la
educaţia fizică
● Soldatul executa marşuri nu numai cu echipamentul
complet de luptă de atac şi apărare (sabie, lance, scut, coif)
dar şi încărcat cu cele necesare hranei şi lucrărilor de
amenajare a drumurilor, rezerve de grâu, oale de gătit, etc.
● Se aprecia că până la jumătate din greutatea personală
trebuia să fie greutatea purtată de soldat fără a-l obosi,
fără a-i îngreuna mişcările, şi fără a-i scădea capacitatea de
luptă.
● Acest rezultat se obţinea printr-un antrenament zilnic ce se
executa dimineaţa printr-un marş de cel puţin 20 Km.
Concepţia romană cu privire la
educaţia fizică
● Alte exerciţii menite a dezvolta îndemânarea, precizia ,
rapiditatea mişcărilor erau:
● alergări alături de calul în galop,
● sărituri peste calul de lemn, mai întâi fără arme şi apoi
complet echipat,
● tragerea cu arcul,
● călăria şi înotul.
● Adeseori, după sfârşitul şedinţelor de lucru tinerii romani
se aruncau în apa Tibrului. Răcoarea apei şi mişcările
înotului contribuiau din plin la refacerea organismului. Din
practica înotului au derivat mai târziu, în timpul
imperiului, serbările nautice pe mare, la Ostia.
Concepţia romană cu privire la
educaţia fizică
– Dacă tehnica exerciţiilor a devenit asemănătoare cu aceea a
grecilor, spiritul în care ele se execută este cu totul deosebit.
Încercările de a înfiinţa jocurile agonistice după modelul grecesc
nu au avut răsunet.
– Formal, olimpismul a trecut totuşi Marea Ionică. Romanii au
construit gimnazii şi palestre, au adoptat pentatlonul, au învăţat să
arunce cu suliţa, cu discul , să lupte în arenă, dar au fost mulţi cei
care au întâmpinat aceste încercări cu proteste.
– Goliciunea atleţilor greci era considerată ca imoralitate.
– Istoricul roman Tacit înfierează introducerea jocurilor sacre
periodice, apreciindu-le ca o abatere de la vechile obiceiuri ale
romanilor. El spune că " prin obiceiuri împrumutate de la naţiuni
străine, prin gimnazii, prin lenevie, prin amoruri infame
tineretul se va degrada".
Concepţia romană cu privire la
educaţia fizică
Romanii n-au înţeles, n-au simţit şi n-au admis dansul. De aceea ei
nu au cultivat nici una din formele lui oricare i-ar fi fost inspiraţia
şi oricare i-ar fi fost expresia.
Desconsiderând dansul îi dispreţuiau implicit pe dansatori.
Un roman care ar fi dansat în public era un om compromis.
Tiberiu a dat un edict prin care gonea pe dansatori din Roma iar
Domiţian a exclus din Senat pe cei care, fiind surprinşi dansând s-
au făcut nedemni de această înaltă magistratură.
Aşadar gimnastica grecească, practicată la romani, constituie numai
o imitaţie a formelor ei exterioare, fără însuşirea conţinutului.
Atletismul nu mai este un dar divin, ci devine o practică utilitară.
Împăratul Domiţian 51-96 e.n.
Concepţia romană cu privire la
educaţia fizică
● Din aceste deosebiri fundamentale dintre greci şi romani
a rezultat şi evoluţia instituţiilor greceşti, care au luat
la romani forme specifice.
● Astfel gimnaziile au suferit o transformare completă: din
ele a rămas numai palestra , care s-a amplificat şi
transformat în stabiliment de băi, iar jocurile atletice s-
au transformat în lupte de gladiatori.
● Băile sunt instituţii caracteristice vieţii romane, luând o
mare şi excesivă dezvoltare. Bazinele de apă, care în
palestre serveau ca accesorii în care atleţii îşi spălau
corpul de nisipul şi uleiurile folosite în timpul
antrenamentelor, cresc în dimensiuni şi în importanţă.
Concepţia romană cu privire la
educaţia fizică
● În secolul al IV lea existau în Roma 854 de băi publice.
Instalaţiile variau în ceea ce priveşte confortul şi luxul,
potrivit cu clientela.
● Cele puse gratuit de autorităţile edilitare la dispoziţia
plebei erau mai simple, reduse la strictul necesar.
Patricienii şi bogătaşii aveau instalaţii de baie în propriile
locuinţe.
● Totuşi mulţi preferau să frecventeze stabilimentele publice,
dintre care unele erau edificii grandioase ca dimensiuni cu
instalaţii speciale pentru aducerea şi încălzirea apei şi
unde confortul, luxul şi arta se uneau pentru a atrage şi
a reţine în interiorul lor cât mai mult pe romanii
bogaţi, într-o atmosferă de mulţumire şi plăcere.
Sistem de încălzire centrală
Concepţia romană cu privire la
educaţia fizică
● Numele de "Thermae"(terme) care s-au dat acestor
instituţii, este de origine greacă, dar realitatea pe care o
reprezintă este specific romană.
● Uriaşele terme ce aveau aspectul unor adevărate orăşele
ale căror ruine se mai văd şi astăzi, par un omagiu adus
igienei corporale.
● De fapt valoarea igienică a băilor, era îndoielnică; ele au
transformat îngrijirea corpului într-un pretext pentru o
viaţă de plăceri si relaxare. Totuşi nu se poate nega şi
caracterul pozitiv al acestor băi: au răspândit o oarecare
obişnuinţă pentru igiena corporală, pentru exerciţiile fizice
, pentru lectură şi artă.
Concepţia romană cu privire la
educaţia fizică
● Cele mai importante dintre băile clădite de impăraţii
romani în Roma au fost:
● termele lui Caracalla, una dintre minunile arhitectonice
ale lumii vechi, ce acoperea o suprafaţă de 11 hectare şi
● termele lui Diocleţian întinse pe o suprafaţă de 13
hectare
● Primele aveau o capacitate de 1600 de persoane şi erau
dotate cu piscine de apă rece, călduţă şi caldă. Pe lângă
acestea existau săli pentru saună uscată şi saună cu
aburi , băi de cadă, duşuri, etc.
● Ca anexe ale băilor erau grădinile cu fântâni, saloane de
odihnă, săli de gimnastică, de jocuri şi de masaj, biblioteci,
muzee.
Thermele lui Caracalla
Thermele lui Diocletian
Concepţia romană cu privire la
educaţia fizică
● Jocul cu mingea constituia şi el unul dintre exerciţiile îndrăgite de
romani, practicat şi acesta în interiorul termelor, existau trei feluri de
mingi corespunzând la trei jocuri diferite.
● Follis era o minge mare, umplută cu aer, care se bătea cu pumnul
sau cu braţul înarmat cu o mănuşă rigidă ca o rachetă.
● Trigonul era o minge mică, ca cea de tenis, care se juca într-o
partidă de trei jucători aşezaţi în triunghi.
● Pagaeinica, sau mingea ţărănească,era de dimensiuni mai mari.
Jocul se asemăna cu rugby-ul modern sau cu actualul fotbal
american . Mingile erau din piele şi umplute cu aer, fulgi, făină, etc.
 Decăderea jocurilor

● Degenerarea exerciţiilor fizice a oglindit decăderea vieţii

publice din imperiul roman, datorită destrămării
orânduirii sclavagiste, a incursiunilor şi cuceririlor
popoarelor migratoare, a ascuţirii luptelor dintre clase.
Jocurile publice capătă un caracter pur spectacular, sunt
organizate numai pentru plăcerea publicului şi sunt de
trei feluri, corespunzând la trei instituţii diferite:
● teatrul - destinat reprezentaţiilor scenice,
● circul - pentru cursele de cai şi care,
● amfiteatrele pentru luptele gladiatorilor.
Teatrul roman
Amfiteatrul
 Decăderea jocurilor
● Zilele de joc erau considerate zile de sărbătoare.
Calendarul acestor sărbători era foarte încărcat şi se lungea
mereu.
● În timpul lui Augustus (63 îHr – 14 dHr.), jocurile
ocupau 70 de zile pe an , ajungând în secolul al
III lea la 175 pe an, ceea ce a îndreptăţit apostrofa lui
Juvenal care spunea că cetăţenii Romei nu mai doresc
decât două lucruri:"pâine şi circ"
● Jocurile romane erau periodizate după anotimpuri şi
închinate anumitor zeităţi, reprezentând diferite simboluri.
 Decăderea jocurilor
● În luna aprilie se desfăşurau Jocurile Megalitice , care se
celebrau în cinstea zeiţei Cibela ( mama zeilor). Ele aveau un
caracter religios şi constau mai ales din reprezentaţii teatrale.

● Acelaşi caracter îl aveau şi Jocurile Cereales, organizate în

cinstea zeiţei Ceres, a fecundităţii solului.
● Jocurile Florale se desfăşurau în luna mai în cinstea
zeiţei Flora şi aveau tot un caracter teatral.

● Jocurile Apolinare i se închinau lui Apollo (zeul luminii

si al artelor) şi aveau loc în luna iulie . Ele cuprindeau spectacole de
teatru dar şi alergări de cai şi care.
 Decăderea jocurilor

Jocurile de circ, aveau loc între 5 şi 19

septembrie, fiind închinate zeului Jupiter.
Programul cuprindea :
● curse de care în biga (cu doi cai) şi quadriga
(patru cai),
● lupte călare între nobili,
● întreceri de pugilat,
● sărituri,
● aruncări cu discul.
Jocurile Plebeiene se ţineau în luna noiembrie în
"Circus Flamingus".
Zeul Jupiter (zeul cerului şi al
fulgerelor)
 Decăderea jocurilor

● Jocurile de amfiteatru reprezentau deformarea vechilor jocuri

atletice ale grecilor.

● Le romani atletismul profesionist a coborât pe treapta cea mai de jos

degenerând în spectacole brutale în care luptătorii de profesie,
recrutaţi din categoriile sociale pauperizate, se manifestă în lupte
sălbatice pentru delectarea publicului.
● Cel mai reprezentativ edificiu al genului este Colosseum, construit
sub împăraţii din dinastia Flavilor (3 regi) Vespasian (69–79)
● Titus (79–81), fiul lui Vespasian
● Domițian (81–96), fiul lui Vespasian
 Decăderea jocurilor

● El avea o capacitate de 45.000 de locuri şi 5000 de locuri în picioare.

Arena avea dimensiunile de 86/54 m şi era amenajată astfel ca să
permită luptele cu animalele sălbatice sau luptele de gladiatori.
● Cele mai caracteristice jocuri erau venationes şi
hoplomachia.
● Primul reprezenta lupta cu animalele sălbatice de către vânători, ea
reducându-se în cele mai multe cazuri la o măcelărire în masă a
animalelor sălbatice.
● La fel de crudă era şi hoplomachia sau lupta gladiatorilor. Aceşti
gladiatori se recrutau prin constrângere din rândul sclavilor,
delicvenţilor , prizonierilor de război sau străinilor şi erau instruiţi
pentru luptă în şcoli numite ludi-gladiatori, sub conducerea unui
impresar, maestru de scrimă, numit "Lanista".
 Decăderea jocurilor
● În arenă ei purtau echipament special, pentru a-i apăra de lovituri
întrucât se urmărea ca lupta să dureze cât mai mult spre deliciul
publicului.

● Lupta consta de obicei într-un duel cu spada. O formă specială de

luptă era cea a retiarilor, în care unul din luptători, înarmat cu
un trident şi cu un năvod căuta să-l arunce peste capul adversarului
spre a-l imobiliza; celălalt era înarmat cu o spadă scurtă şi cu un scut.

● Cel doborât la pământ putea să ceară "graţia" prin ridicarea mâinii

stângi în sus. Învingătorul decidea între viaţa şi moartea adversarului.
Atunci când împăratul era de faţă, decizia o lua chiar el, după ce
consulta cu o privire circulară publicul.
 Prăbuşirea olimpismului

● Din ce în ce mai mult jocurile pierd din interes iar atleţii

profesionişti ce participă la ele devin ţinta ironiilor şi a
atacurilor.
● Galen a pronunţat o sentinţă aspră împotriva lor,
considerând că viaţa atleţilor profesionişti se aseamănă cu
a porcilor: numai mâncare, băutură, somn, rostogoliri prin
ţărână şi murdărie.
● Aceştia , spune el, sunt incapabili de o activitate de oameni
normali şi nu pot opune nici cea mai mică rezistenţă
bolilor.
● Ultimul olimpionike al cărui nume ni s-a păstrat este cel al
lui Varazdatos, cu premiul pentru pugilat.
 Prăbuşirea olimpismului

● În 392 s-au celebrat pentru ultima dată clasicele jocuri.

Creştinismul câştigând tot mai mulţi adepţi, cerea
eliminarea acelor instituţii considerate păgâne, în principal
datorită faptului că se constituiau în ofrande oferite zeilor.
● Cu câţiva ani înainte împăratul Constantin poruncise
distrugerea circului lui Nero din Roma.
● În anul 394 împăratul Teodosiu I decretează desfiinţarea
Jocurilor Olimpice. În luarea acestei hotărâri nu au lipsit
desigur consideraţiile politice, respectiv teama ca Olympia
să nu devină un teren de manifestare a independenţei
greceşti faţă de Bizanţ.
 Prăbuşirea olimpismului

● În anul 426 împăratul Teodosiu al II lea a poruncit

distrugerea prin foc a tuturor templelor din incinta Olympiei.

● Marile cutremure din secolul al VI lea au dărâmat construcţiile

transformând Olympia în ruine. Inundaţiile râurilor au acoperit ruinele
cu un strat de nămol de cca 4-5 m.

● Sub acest linţoliu de pământ a dormit Olympia 15 secole până în

secolul al XIX -lea când, după mai multe încercări nereuşite, o
expediţie arhelologică germană, sub conducerea savantului Ernest
Kurtius, lucrând 6 ani (1875-1881), a scos din nou la lumină
ruinele Olympiei, proiectând asupra lumii moderne reflexul unei
palide raze din strălucirea vieţii şi idealului grecesc.
 Bibliografie selectivă
● Ababei, C., Ababei, R.,(2003) - Repere istorice în evoluţia exerciţiului
fizic, Ed. Alma-Mater, Bacău

● Ababei, C., (2010) – Istoria educaţiei fizice, curs I.FR., Universitatea “

Vasile Alecsandri” din Bacău
● https://search.yahoo.com/search?fr=mcafee&type=E210US91105G0&
p=roma+antica+imagini
● https://search.yahoo.com/search?fr=mcafee&type=E210US91105G0&
p=termele+din+roma+antica+imagini
● https://images.search.yahoo.com/search/images;_ylt=A0geK9cK_55e
wB8AQ9xXNyoA;_ylu=X3oDMTByMjB0aG5zBGNvbG8DYmYxB
HBvcwMxBHZ0aWQDBHNlYwNzYw--?p=a