Sunteți pe pagina 1din 87

Grupa Coelomata

Încrengătura Mollusca
Moluştele sunt celomate protostomiene, cu simetrie
bilaterală, care în cursul evoluţiei au devenit asimetrice.
Apărute în Cambrian (cca 500 milioane ani în urmă), au
ajuns la peste 165.000 de specii fosile şi actuale.
Speciile actuale sunt estimate la 135.000.
 Populează mediul acvatic şi
terestru, majoritatea libere,
puţine comensale sau
parazite. Termenul
“mollusca” este introdus
pentru prima dată în
sistematică de Linne în sec.
XVIII.
 Sunt cunoscute sub
numele de melci, scoici,
caracatiţe etc.
 Sunt macroscopice, unele
specii (Architeuthis)
depăşind 18 m.
Morfologie externă

Schema organizării generale a unui molusc ipotetic

Corpul este moale, caracter care dă numele acestui grup (gr. mollis =
moale) şi este format din cinci regiuni: cap, picior, masă viscerală,
manta şi cochilie.
 Capul este bine dezvoltat la gastropode şi
cefalopode; regresează până la dispariţie la
celelalte grupe.
 Piciorul musculos, cu rol în locomoţie, are formă
de talpă, lamă de topor, ţăruş; la cefalopode s-a
transformat în braţe situate în jurul capului.
 Masa viscerală, situată dorsal, conţine majoritatea
organelor interne.
 Mantaua reprezintă o răsfrângere tegumentară
şi are rol în protejarea corpului; conţine glande
cochiliere.
 Între manta şi peretele corpului se delimitează o
cavitate paleală, în care se găsesc branhiile şi alte
organe.
 Cochilia este o formaţiune
caracteristică moluştelor, a
cărei formă şi grad de
dezvoltare variază de la o
grupă la alta. Din punct de
vedere chimic, este formată
dintr-o substanţă organică-
conchiolina şi din CaCO3.
 Ele se dispun în trei straturi:
periostracum- extern şi
subţire, organic şi divers
colorat; ostracum- stratul
principal, cu conchiolină şi
CaCO3 şi hipostracum-
intern şi sidefat, format din
conchiolină şi CaCO3.
Organizaţia internă
 Epiderma unistratificată este
ciliată şi glandulară. Există trei tipuri de
glande: calcigene, mucoase şi
pigmentare. Glandele unicelulare
prezintă un canal şi un por excretor
prin care îşi varsă produsul de
secreţie.
 Glandele calcigene sunt prezente
în epiteliul mantalei la speciile cu
cochilie.
 Glandele mucoase secretă mucus
care favorizează locomoţia sau
protejează împotriva desicaţiei, la
speciile terestre.
 Glandele pigmentare secretă
pigmenţi organici, care pot forma la
suprafaţa cochiliei desene
caracteristice cu valoare taxonomică.
 Musculatura este bine dezvoltată la nivelul piciorului, cochiliei,
organelor interne.
 Sistemul nervos se prezintă sub două tipuri de organizare:
 La moluştele primitive se aseamănă cu cel de la turbelariate şi
este format din inel perifaringian, cordoane nervoase
longitudinale, unite prin comisuri.
 La moluştele evoluate apare o concentrare mai mare a
elementelor nervoase, constituindu-se trei perechi de ganglioni
principali: cerebroizi, pedioşi şi viscerali, legaţi între ei prin
comisuri şi conective. Ei se contopesc într-un “creier” la
cefalopode.
 Organele de simţ sunt slab dezvoltate la speciile
primitive şi la cele la care cochilia acoperă în
întregime corpul (scoici) şi bine dezvoltate la
speciile răpitoare. Sunt reprezentate prin: ochi,
statocişti, tentacule, osfradiu şi organ subradular,
ultimele două caracteristice moluştelor.
 Osfradiul este localizat la nivelul branhiilor şi are
rol olfactiv. Este format dintr-un ax central
cartilaginos pe care se inseră două şiruri de lame
fine.
 Organul subradular, protactil, are rol gustativ şi
este situat sub limbă (radulă).
 Sistemul digestiv este alcătuit din gură,
faringe, esofag, stomac, intestin, rect şi
orificiul anal.
Faringele este prevăzut cu piese
chitinoase: radula şi fălci. Pe planşeul
faringelui se găseşte odontoforul – o
limbă musculoasă care poartă radula
chitinoasă, cu dinţi fini. Radula are
creştere continuă, dinţii ei tocindu-se
prin funcţionare.
La nivelul faringelui se deschid glandele
salivare.
 În stomac se deschide hepatopancreasul. Acesta apare pentru
prima dată în seria animală şi secretă sucuri digestive, dar are
rol şi în digestia intracelulară.
 Intestinul are lungimea variată în funcţie de regimul de hrană
(lung la fitofage, scurt la carnivore); terminal prezintă rectul, care
se deschide prin orificiul anal.
 Digestia iniţial cavitară, continuă intracelular la nivelul
hepatopancreasului.
Sistemul respirator
 Apare pentru prima dată în
seria animală.
 El este reprezentat prin
branhii de tip ctenidii,
situate în cavitatea
paleală. Numărul branhiilor
variază, iar la unele
moluşte dispar fiind
înlocuite prin branhii
secundare sau “pulmon”.
 Ctenidia (gr. ctenos =
pieptene) este formată
dintr-un ax pe care sunt
dispuse lamele branhiale
subţiri, la nivelul cărora are
loc schimbul de gaze.
Sistemul circulator

 este format din inimă, vase de sânge şi un sistem lacunar.


Pentru că vasele de sânge comunică prin lacune se numeşte
sistem circulator deschis.
 Inima apare pentru prima dată, este situată în pericard şi este
formată dintr-un ventricul şi auricule.
 Numărul acestora din urmă este corespunzător cu al ctenidiilor.
 Sângele conţine plasmă şi amibocite, iar pigmentul respirator,
când există, este reprezentat de hemocianină sau hemoglobină.
Circulaţia sângelui
 Sângele oxigenat de la branhii sau pulmon ajunge
prin vase eferente în atrii, trece în ventricul, de unde este
pompat prin artere spre organe, vărsându-se în lacunele
care scaldă organele. Aici se încarcă cu CO2 şi alţi
produşi de dezasimilaţie, trece prin rinichi şi lasă
excreţiile, apoi prin vase aferente este condus la organele
respiratorii, bogat vascularizate, unde are loc schimbul de
gaze. Prin inimă circulă numai sânge oxigenat.
 Celomul este redus la pericard şi alte mici
cavităţi, situate în jurul organelor excretoare
şi gonadelor.
 Sistemul excretor este tipic pentru moluşte
fiind reprezentat prin metanefridii modificate-
organele lui Bojanus.
Reproducere şi dezvoltare

Înmulţirea este exclusiv sexuată;


majoritatea au sexe separate, însă
există şi specii hermafrodite.
Fecundaţia este externă sau
internă.
În dezvoltare apare larva
trocoforă, care este prevăzută cu
Larva trocoforă
o coroană de cili (gr. trochus =
coroană);

•are importanţă filogenetică aratând legătura dintre


moluşte şi anelide.
Clasificarea moluştelor
Principalele clase de moluşte sunt:
 Polyplacophora,

 Aplacophora,

 Monoplacophora,

 Gastropoda,

 Bivalvia,

 Scaphopoda ,

 Cephalopoda
Clasa Polyplacophora
(polys = multe; placos = placă; phorein = a purta)

 Sunt moluşte primitive, exclusiv marine; trăiesc fixate pe


stânci, adesea în zona litorală.
 Au corpul oval, turtit dorso-ventral. Cochilia, dorsală, este
formată dintr-un rând longitudinal de 8 plăci articulate între
ele şi imbricate, caracter care dă numele clasei.

Ex. Lepidochiton marginatus, în Marea Neagră.


Mopalia muscosa,
specie de
poliplacofor, a cărui
manta este
prevăzută cu peri
apărători.
Specii de
poliplacophore
Clasa Monoplacophora
(gr. monos – unul; placos – placă; phorein – a purta)

Este un grup predominant


fosil, cunoscut până în
1952 numai după cochilie.
Se cunosc 6 specii actuale,
marine, prezente la
adâncimi de mii de metri.
Au dimensiuni mici: 3 mm-
3 cm.
Corpul este turtit dorso –
ventral şi acoperit complet
de cochilia conică, formată
dintr-o singură placă. Neopilina galathea, descoperită în
Golful Panama la peste 3500 m.
Clasa Aplacophora (Solenogastra)

 Sunt cca 320 specii


primitive, exclusiv marine
prezente din zona litorală până
la 4000 m adâncime.Corpul este
viermiform, fără cochilie, capul
redus. Indivizii tineri poartă plăci
calcaroase, care apoi dispar,
dovada originii acestui grup din
poliplacofore.
 Ex. Proneomenia sp. – în
mările europene.
Clasa Gastropoda
(gr.gaster – pântec, stomac; podos – picior)
 Cuprinde circa 105000 sp., fiind cel mai numeros
grup de moluşte. Populează mediul acvatic şi
terestru.
Morfologia externă
 Cele cinci regiuni ale corpului sunt bine
dezvoltate.
 Capul este bine diferenţiat. Antero – ventral
poartă gura, uneori situată în vârful unei trompe
(Conus sp.). Dorsal prezintă organele de simţ:
ochi şi tentacule.
 Piciorul dezvoltat are, în general, formă de talpă.
 Masa viscerală are forma unui con răsucit în
spirală. La unele specii se reduce foarte mult.
 Mantaua acoperă masa viscerală, dezvoltarea ei
depinzând de dezvoltarea acesteia.
 Cochilia este formată dintr-o singură bucată, de regulă spiralată,
însă poate fi şi în formă de con (Patella).
 Principala caracteristică a gastropodelor este asimetria. Ea
s-a produs în cursul evoluţiei ca urmare a dezvoltării masei
viscerale şi s-a realizat prin procese de torsiune şi răsucire în
spirală. În procesul de torsiune, masa viscerală a suferit o rotaţie
de 180º în sens invers acelor de ceasornic, în acelaşi plan.
Răsucirea în spirală s-a realizat în ambele sensuri şi în mai
multe planuri.
Organizaţia internă
 Epiderma ciliată este bogată în glande tegumentare.
 Musculatura este bine dezvoltată la nivelul piciorului.
 Sistemul nervos – bine dezvoltate cele trei perechi de ganglioni
principali: cerebroizi, pedioşi şi viscerali.
 Organele de simţ sunt reprezentate prin 2-4 tentacule, ochi,
statocişti şi organe specifice.
 Sistemul digestiv – Sunt specii fitofage şi prădătoare, la acestea
din urmă hrana fiind reprezentată de echinoderme, bivalve,
anelide şi peşti. Saliva, la unele specii, conţine toxine letale
(Conus sp.) şi pentru om.
 Sistemul respirator este reprezentat prin 1-2 branhii. La unele
specii acestea sunt înlocuite prin branhii secundare. Pulmonatele
terestre prezintă un “plămân” care reprezintă o parte a mantalei
bine vascularizată.
Specie de Conus care atacă un peşte. Îşi devaginează
stomacul pentru a-l înghiţi şi în câteva ore regurgitează
oasele şi resturile nedigerate.
 Sistemul circulator - inima este formată dintr-un
ventricul şi 1-2 auricule.
 Sistemul excretor este reprezentat prin 1-2 organele
lui Bojanus.
 Sistemul reproducător – sexele sunt separate, dar
sunt şi specii hermafrodite.
Reproducerea şi dezvoltarea
Majoritatea gastropodelor sunt
ovipare.

În dezvoltare apare o larvă de tip


trocoforă, care ulterior se
transformă în larva veligeră,
prevăzută cu un organ cu rol în
deplasare, numit velum. La
speciile terestre dezvoltarea are
loc sub învelişul oului, stadiul
trocofor fiind de scurtă durată.
Din ou eclozează pui mici de
melc.
Clasificarea

În funcţie de conformaţia şi localizarea


organelor respiratorii, gastropodele se împart
în 3 subclase:
 Prosobranchiata,

 Opistobranchiata

 Pulmonata.
1. Subclasa Prosobranchiata (proso – înainte, branchia
– branhie)
Sunt gastropode primitive care au
branhiile şi cavitatea paleală
situate înaintea masei viscerale,
ca urmare a torsiunii de 180º.
Prezintă o singură pereche de
tentacule.
 Ordinul Diotocardia (dis – dublu,
otos – auricul, cardia – inimă)
-au 2 ctenidii, 2 auricule şi 2
nefridii.
Patella pontica – în Marea Neagră
 Ordinul Monotocardia (monos – unic, otos –
auricul, cardia – inimă )
Branhia , auriculul şi nefridia dreaptă (primitiv
stângă) dispar în urma procesului de răsucire în
spirală.
 Bolinus (Murex) sp. – are cochilia cu
numeroase ornamentaţii sub formă de ţepi. În
antichitate era folosită la extragerea purpurei.
Specii răpitoare, hrănindu-se cu scoici - în
Marea Mediterana şi Oceanul Atlantic.
 Rapana venosa – specie răpitoare care a
pătruns din Marea Japoniei şi în Marea Neagră
fiind adusă pe coca navelor; distruge bancurile
de stridii şi midii.
 Cypraea sp. – sunt specii cu cochilia involută
cunoscute popular sub numele de “melci de
porţelan” – Oceanul Indian
 Cypraea moneta
Bolinus (Murex) sp.
Rapana venosa
Conus sp.
2. Subclasa Opistobranchiata

Provin din monotocardele primitive la care a avut


loc un proces de detorsiune cu 90º. Astfel
cavitatea paleală şi branhia s-au deplasat în
partea dreaptă. Piciorul prezintă pliuri laterale –
parapode – cu rol în înot. Au două perechi de
tentacule; sunt hermafrodite.
 Ordinul Tectibranchiata ( tectus – acoperit )

Prezintă branhii secundare acoperite de


parapode. Masa viscerală este dezvoltată, iar
cochilia este încă prezentă.
Aplysia californica
Aplysia sp.
Berthelinia typica –descoperită în mările Japoniei are aspectul unui limax mic
de 1 cm., cu cochilia bivalvă, asemănătoare cu a scoicilor. În dezvoltarea
ontogenetică apare larva veligeră, la care se formează o cochilie helicoidală,
alcătuită dintr-o singură bucată. Ulterior apare cochilia bivalvă, cea
helicoidală rămânând fixată pe apexul valvei stângi. Are importanţă
filogenetică indicând modul de formare a scoicilor.
Ordinul Nudibranchiata (nudus- gol)

Masa viscerală s-a redus migrând în picior, cochilia


dispare, iar branhia, când există, este neacoperită.

Phyllidia sp.
•Tethys sp – este turtită, cu un scut cefalic mare cu care prinde ca într-
o pungă prada. Când este iritată devine fosforescentă – Marea
Mediterană şi Oceanul Atlantic.
3.Subclasa Pulmonata

Au plămân sau branhii secundare. Sunt


hermafrodite.
 Ordinul Basommatophora (basis –
bază, omma – ochi, phorein – a purta)
Au o singură pereche de tentacule, cu
ochii situaţi la baza lor; majoritatea
acvatice.
 Lymnaea minuta – gazdă intermediară
pentru Fasciola hepatica
 Ordinul Stylommatophora (stylos – coloană, omma
– ochi, phorein – a purta)
Au 2 perechi de tentacule, ochii fiind situaţi în vârful
celei de a 2-a perechi. Sunt terestre.
 Helix pomatia – comestibil

 Helicella sp. – frecventă în pajişti, gazdă

intermediară pentru Dicrocoelium lanceatum.


Clasa Lamellibranchiata
( = Acephala; = Pelecypoda; = Bivalvia)

 Cuprinde cca 30.000 de specii exclusiv acvatice,


majoritatea marine, cu simetrie bilaterală; preferă
adâncimile mici. Sunt cunoscute din antichitate,
Aristotel incluzându-le în sistemele sale de
clasificare. Sunt moluşte lipsite de cap ( a = fără;
kephali = cap), piciorul are formă de lamă de topor
( pelekys = topor; podos = picior) şi sunt acoperite
de o cochilie bivalvă.
Morfologie externă
 Capul dispare datorită dezvoltării cochiliei care acoperă complet corpul.
 Piciorul musculos are formă de lamă de topor, uneori de ţăruş;
regresează la speciile care stau fixate de substrat.
 Masa viscerală este situată deasupra piciorului.
 Mantaua acoperă în întregime corpul şi este formată din doi lobi, care
delimitează cavitatea paleală. Posterior lobii au marginile îngroşate
formînd două deschideri numite sifoane. Superior se află sifonul cloacal,
iar sub el, sifonul branhial. Apa intră prin sifonul branhial în cavitatea
paleală şi iese prin cel cloacal.
Sifoane
 Cochilia este formată din două valve, de
obicei simetrice. În partea superioară prezintă
platoul cardinal (cardo = ţâţână) cu dinţi şi
fosete, care alcătuiesc ţâţâna, cu rol în
fixarea valvelor. Dinţilor de pe o valvă le
corespund fosete pe valva opusă. Dentiţia
are valoare taxonomică şi este de
următoarele tipuri:
 taxodontă, heterodontă, schizodontă,
desmodontă, isodontă şi disodontă.
 Valvele sunt legate între ele şi prin ligament, extern, rar intern, cu
rol în îndepărtarea valvelor.
 Fiecare valvă prezintă o faţă externă şi una internă. Pe faţa
externă, dorsal, există o ridicătură, umbone (umbone =
ridicătură), cu un vârf, apex.
 Faţa internă prezintă zone mate, impresii, reprezentând locul de
inserţie al muşchilor adductori anterior şi posterior, retractor şi
protractor şi al muşchilor mantalei, ultima numindu-se impresie
paleală.
 La speciile cu sifoane scurte, impresia paleală este întreagă sau
integripaleală, în timp ce speciile cu sifoane lungi, prezintă
posterior o scobitură cu deschidere în afară, numită sinus paleal,
iar impresia este sinupaleală.
 Formarea perlelor
Dacă între manta şi cochilie pătrunde un
corp străin (parazit, microorganism), celulele
epiteliale proliferează încercând să-l izoleze
şi se dispun pe un singur strat în jurul
acestuia constituind un “sac perlier”. Ulterior,
epiteliul secretă straturi concentrice de
substanţe corespunzătoare locului unde s-a
fixat corpul străin, formându-se o perlă.
Pana in prezent au fost observate stiintific
aproximativ 8.000 de specii diferite de scoici,
dintre care doar 20 sunt capabile sa produca
in mod constant perle. De asemenea,
specialistii considera ca doar o scoica din
10.000 poate produce perle de calitate.
Bazele culturii perlelor au fost puse in
Japonia, la inceputul secolului 20
Sunt 2 tipuri de perle: de apă dulce şi de apă sărată, ultimele cele mai
valoroase. In prezent perlele de apa sarata se produc predominant in
Japonia (perlele de Akoya), arealul insulelor Tahiti (perlele de Tahiti) sau
din Marile Sudului - Australia si Oceania (perle din Marile Sudului).
 Cele care se formează la marginea mantalei sunt formate din
conchiolină şi au culoare închisă, brun-negricioasă.
 Cele cu structura corespunzătoare ostracumului au calcit şi
conchiolină şi sunt roşcate.
 Perlele de hipostracum sunt sidefii, albe sau colorate, formate
din straturi concentrice de sidef. Sunt cele mai valoroase şi se
formează în apropierea adductorilor.
 În culturile de perle, se folosesc ca excitanţi, sferule
microscopice, lichide sau solide. Cultivatorii din fermele de perle
asteapta pana la recoltare intre 6 luni si 6 ani, in functie de
specia scoicii, iar la recoltare doar 50% din cantitatea obtinuta
este vandabila si numai 10% este de calitate maxima.
Organizaţia internă

 Sistemul nervos este format din cele trei


perechi principale de ganglioni.
 Organele de simţ sunt reduse datorită
dezvoltării mari a cochiliei şi a vieţii
sedentare; la unele specii există oceli pe
marginea mantalei (Pecten).
 Musculatura este reprezentată prin muşchii
piciorului şi valvelor (adductori, protractori,
retractori, ai mantalei).
Organe de simţ la Pecten: tentacule şi ochi simpli pe
marginea mantalei
Aparatul digestiv. Nutriţia microfagă a determinat
dispariţia faringelui cu radula şi glandele salivare. La
nivelul intestinului se găseşte un şanţ- tiflosolis
(typhlos = închis; solis = tub) în care se află stiletul
cristalin, un bastonaş de consistenţă gelatinoasă,
care conţine enzime digestive. Digestia este extra- şi
intracelulară.
 Sistemul respirator.
Respiraţia se
realizează prin două
branhii situate în
cavitatea paleală, cu
structuri diferite:
ctenidii bipectinate,
lame branhiale
formate din filamente
branhiale etc.
 Aparatul circulator. Inima este formată dintr-un
ventricul şi două auricule.
 Sistemul excretor. Excreţia se realizează prin cele
două organe ale lui Bojanus şi glanda pericardică.
 Sistemul genital. Au sexe separate sau sunt
hermafrodite.
 Reproducere şi dezvoltare. Fecundaţia este externă
sau internă în cavitatea paleală. Se formează larva
trocoforă, care la speciile primitive are numeroase
şiruri de cili: larva politrocă. Din ea se dezvoltă larva
veligeră.
Dezvoltarea la bivalve
Larva glochidium la
speciile dulcicole,
Clasificare

Tipul structural de branhie constituie unul din criteriile de clasificare a


bivalvelor.
 Ord. Protobranchia (protos = primitiv)
Sunt specii primitive cu ctenidii şi dentiţie taxodontă.
 Nucula sp., trăieşte în Marea Mediterană.

 Ord. Filibranchia (filum = filament)


Branhiile sunt formate din filamente branhiale; dentiţia este de tip
taxodont, isodont, disodont; muşchiul adductor anterior este dezvoltat,
redus sau lipseşte.
•Arca noae, Marea
Mediterană.
Mytilus galloprovincialus,
midia, formează bancuri în
Marea Neagră; comestibilă.
Ostrea sp., stridia, formează
bancuri în Marea Neagră,
Mediterană; dentiţie
disodontă; comestibilă.
Pecten sp.
Pteria margaritifera, scoica de
perle de mare, trăieşte în Oc.
Pacific, Indian.
 Ord. Eulamellibranchia (eu = adevărat)
Au branhii formate din câte două lame branhiale; sunt
dezvoltaţi ambii muşchi adductori.
 Anodonta cygnea, scoica de baltă, dentiţie
disodontă.
 Margaritana margaritifera, scoica mică de perle de
râu. Trăieşte în Urali, Caucaz.
Anodonta cygnea
Margaritana margaritifera
Teredo navalis are corpul viermiform,
sapă galerii în lemn. Valvele sunt reduse
la plăcuţe situate anterior, cu rol în
săparea galeriilor în lemn.
 Ord. Septibranchia

Prezintă sept branhial.


Cuspidaria cuspidata, de 2 cm; trăieşte în M.
Mediterană.
Arctica islandica , scoica Quahog - 500 ani
- comestibila
- traieste in apele Atlanticului de Nord

Un studiu de specialitate a stabilit


faptul ca in cazul scoicilor
Quahog cu varsta cuprinsa intre
4-192 ani,enzimele antioxidante
din organism prezinta un
declin accentuat in primii 25 de
ani de viata, dupa care nivelul
acestor enzime ramane stabil
in urmatorii 150 ani.
Conform masuratorilor, cea mai
varstnica scoica din acesta
specie a fost contemporana cu
Galileo Galilei: tocmai a atins
varsta incredibila de 500 ani, este
viabilă si continuă să se
reproducă.
Clasa Cephalopoda
(kephali – cap, podos – picior)
 Cuprinde moluşte de talie mare, exclusiv
marine, cu simetrie bilaterală. Majoritatea
speciilor sunt fosile, doar cca 2500 specii
actuale. Popular sunt cunoscute ca sepii şi
caracatiţe. Piciorul s-a modificat, partea
anterioară transformându-se în tentacule
dispuse în jurul capului, iar partea posterioară
în sifon. Sunt specii active şi prădătoare.
Octopus vulgaris
Architeuthis sp.

În luna iunie, cercetătorii au reuşit să realizeze o serie de fotografii, pentru a doua oară în
istorie, ale unui calamar gigantic în Golful Mexic- Architeuthis dux. Aceste animale sunt greu
de surprins, dat fiind faptul că habitatul lor se află, de regulă, la aproximativ 1.000 de metri sub
nivelul mării. https://www.descopera.ro/stiinta/18660559-cele-mai-importante-descoperiri-
stiintifice-facute-in-2019
Morfologia externă

 Capul este distinct. În mijloc are orificiul bucal, iar lateral câte un
ochi mare. Orificiul bucal este înconjurat de o coroană de
tentacule, în număr de 8, 10 sau mai multe la speciile primitive
(70-90). Acestea sunt groase şi musculoase, iar pe faţa internă
prezintă ventuze pedunculate sau sesile, cu rol în fixarea de
substrat sau pradă.
•Trunchiul sau sacul visceral este oval şi turtit
dorso-ventral. La unele specii se prelungeşte
lateral cu pliuri, înotătoare.
Mantaua este lipită de corp dorsal, iar ventral numai lateral şi inferior, delimitând
cavitatea paleală, de forma unui buzunar deschis superior. La deschiderea
cavităţii paleale se află sifonul orientat cu capătul larg spre cavitatea paleală. Pe
peretele extern prezintă două adâncituri – butoniere – cărora le corespund două
proeminenţe pe manta – butoni. Butonii şi butonierele constituie un sistem de
închidere a cavităţii paleale.
Cochilia este dezvoltată la speciile inferioare, iar la speciile evoluate
regresează până la dispariţie.

Cochilia la speciile inferioare

Sepionul de la Sepia officinalis


Organizaţia internă

 Sub epiderma unistratificată se află derma cu cromatofori,


celule polinucleate care conţin pigmenţi galbeni, bruni, roşii,
negri, dispuşi în 1-2 straturi. Ei sunt controlaţi nervos sau
hormonal. Pe lângă cromatofori se găsesc şi iridocite, care
conţin cristale de guanină, un produs de excreţie. Cu ajutorul
cromatoforilor, cefalopodele realizează fenomenul de
homocromie schimbătoare prin care animalele reacţionează
schimbându-şi culoarea la iritare, înţepătură, lovire, schimbarea
substratului. Experimental s-a demonstrat că un individ pus pe
un substrat nisipos se colorează uniform, iar pe un substrat cu
prundiş sau pietre devine pestriţ. Structura substratului este
percepută cu ajutorul ventuzelor.
Homocromie schimbătoare
 Musculatura este foarte dezvoltată ca urmare a vieţii
active. Sunt dezvoltaţi muşchii tentaculelor şi
ventuzelor, muşchii mantalei şi cei ai pâlniei.
 Sistemul nervos. Tot urmare a modului de viaţă,
la speciile evoluate, ganglionii cerebroizi, pedioşi şi
viscerali se contopesc într-un creier, protejat de o
capsulă cefalică.
 Organele de simţ sunt foarte dezvoltate şi
reprezentate prin celule senzoriale tactile, statocişti,
ochi, gropiţe olfactive, organul subradular, osfradiu.
Alcătuirea ochiului- evoluţie
convergentă cu ochiul de
vertebrat

Ochii, o pereche, situaţi în orbite, pot ajunge la unele specii


(Architeuthis) la 25 cm în diametru, fiind cele mai mari organe vizuale din
seria animală. Prezintă pleoape şi au structură asemănătoare cu cea a
ochiului vertebratelor, fiind alcătuiţi din cornee, cameră anterioară,
cristalin, cameră posterioară şi retină. În faţa cristalinului se află irisul care
delimitează pupila. Camerele conţin apă de mare. Retina este
asemănătoare cu a celorlalte nevertebrate: celulele vizuale (cu bastonaşe)
nu sunt separate prin celule pigmentare.
S-a demonstrat experimental că ochii disting culorile, lungimile,
direcţia luminii. Caracatiţele crescute în acvarii sunt capabile să-şi
recunoască îngrijitorul.
 Sistemul digestiv – Orificiul bucal este prevăzut cu 2 buze
circulare externă şi internă. Faringele are 2 fălci cornoase
constituind “ciocul de papagal”, radula bine dezvoltată şi două
perechi de glande salivare. Saliva conţine toxine, care servesc la
omorârea prăzii. Stomacul este larg, musculos, intestinul scurt,
se deschide prin orificiul anal în cavitatea paleală. În intestinul
mediu se varsă hepatopancreasul, iar terminal primeşte
conductul glandei cu cerneală, a cărei secreţie are rol în
camuflarea individului în faţa duşmanului. Digestia este
extracelulară, hrana este constituită din moluşte, crustacei etc.
 Sistemul respirator – sunt 4 sau 2 ctenidii bipectinate, cu foiţele
branhiale foarte plisate, ceea ce măreşte considerabil suprafaţa
respiratorie.
 Sistemul circulator – Inima are 1 ventricul şi 4 sau 2 auricule.
Sistemul circulator este parţial închis, trecerea de la artere la
vene realizându-se printr-o reţea de capilare în anumite regiuni:
piele, unii muşchi, lamele branhiale.
 Sistemul excretor – Sunt 4 sau 2 nefridii situate în regiunea
viscerelor.
 Sistemul reproducător – Sexele sunt separate; la unele specii
există dimorfism sexual, masculii având un braţ mai lung,
hectocotil, cu rol în împerechere.
 Reproducerea şi dezvoltarea – Fecundaţia are loc în cavitatea
paleală, spermatoforul fiind transportat de hectocotil. Ouăle
sunt mari şi grupate printr-o substantă lipicioasă, având aspect
de ciorchini: struguri de mare.
Clasificarea

 Subclasa Tetrabranchia
 Actual se cunosc câteva specii, considerate fosile vii. Prezintă 4 branhii, 4
auricule şi 4 nefridii. Nu au cromatofori şi pungă cu cerneală.
 Nautilus pompilius, fosilă vie, trăieşte în Oc.Pacific şi Indian, într-o anumită arie.
Are o vechime de aproape 500 milioane. Au nevoie de peste 5 ani pentru a
ajunge la maturitatea sexuală.
 Populaţiile de Nautilus sunt in declin din cauza capturării exemplarelor pentru
comercializarea cochiliei. Numai in 2 ani, 10 000 de exemplare au fost capturate
si omorâte în Noua Caledonie în acest scop. În antichitate, cochilia de Nautilus a
fost considerată simbolul perfecţiunii. Ea a fost descrisă matematic ca o spirală
logaritmică. Această spirală logaritmică are un raport de 1:1.618 şi a fost numit
raportul de Aur sau Divina Proporţie. În realitate, deşi Nautilus este un frumos
exemplu de spirală logaritmică, nu se încadrează totuşi în proporţiile Raportului
de Aur. (http://www.thecephalopodpage.org/Npompil.php. accesat 20 martie
2011)
 Subclasa Dibranchia
Sunt cefalopode evoluate la care cochilia a regresat, fiind acoperite de
manta. La unele specii cochilia lipseşte. Au 2 branhii, 2 auricule şi 2
nefridii. După numărul tentaculelor se împart în două ordine:
 Supraordinul DECAPODIFORMES (deca – zece, podos - picior).
Au 10 tentacule, din care 8 bucale şi 2 mai lungi, prehensile, care au
terminal o parte lăţită, purtătoare de ventuze pedunculate; au înotătoare
laterale.
 Sepia officinalis – sepia
 Loligo vulgaris – calmar
 Architeuthis sp. – specie gigant, are până la 20 m lungime, ventuzele au
diametrul de 15 cm, greutatea de 40 tone. Sunt foarte mobile, ating
până la 40 km / oră.
Loligo vulgaris
Sepiola atlantica
 Supraordinul OCTOPODIFORMES (octo –
opt, podos - picior)
 Cele opt braţe bucale sunt unite printr-o
membrană numită palmură. Ventuzele sunt
sesile; nu au înotătoare laterale, iar scheletul
adesea lipseşte.
 Octopus vulgaris – ajunge până la 3 m
lungime şi 25 kg greutate.
Octopus vulgaris
Argonauta argo