Criticismul junimist

-Studiu de
caz-
Cuprins:
 Junimismul
 Apariție
 Obiectivele Junimii
 Membrii fondatori ai Junimii
 Studii importante
 Activitatea creatoare a lui Titu Maiorescu. Domeniile de evoluție
 Etapele Junimii
 Remarcabile lucrări ale lui Titu Maiorescu:
,,O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867’’;
“În contra direcției de azi în cultura română” Critica “formelor fără fond”;
“Ai un singur bloc de marmură : dacă îl întrebuințezi pentru o figură caricată, de unde să mai poți
sculpta o Minervă ?”.
 Trăsăturile junimismului
 Nicolae Manolescu, ,,Contradicția lui Maiorescu”
 Iacob Negruzzi, “Amintiri din Junimea”
 Bibliografie
 Junimismul
Junimismul reprezintă cea mai amplă mișcare culturală și ideologică în a doua jumătate a secolului al
XIX-lea. Acesta a fost influențat de evoluționismul englez și de școala istorică germană.
Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de
faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică
personalitate îl domină. În afară de aceasta, “Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o
asociație.
Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale
tuturor corpurilor constituite. “Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale
dar și sociopolitice.
Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi
o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de
a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate!” este și
aceea pe care asociația ieșeană o adoptă pentru sine.
 Apariție
Junimea a fost o societate culturală întemeiată la Iași în anul 1863 din inițiativa a 5 tineri întorși de la studii
din străinătate: Petre Carp, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor, Theodor Rosetti și Titu Maiorescu, mentorul spiritual
al Junimii.
Aceasta desfășoară o amplă activitate precum:
-se înființează o editură;
- se înființează o tipografie;
- este creată o revistă de mare prestigiu: ”Convorbiri Literare”.
Revista a funcționat totodată ca un faimos cenaclu literar în care s-au dezbătut diverse probleme teoretice ale
artei, dar și probleme referitoare la modernizarea societății românești.
Scopul inițial al Junimii a fost acela de a organiza „prelecțiuni populare” pe teme diferite de interes larg prin
care se urmărea: educarea gustului publicului, unificarea limbii române literare și interesul pentru literatură.
Printr-o formulă masonică, junimiștii, când vorbeau despre acest subiect, spuneau: ”Originea junimii se
pierde în negura timpului.”
 Obiectivele Junimii

Răspândirea spiritului critic;

Încurajarea literaturii naționale;
Neatârnarea intelectuală a poporului român;
Originalitatea culturii și a literaturii române;
Crearea și impunerea valorilor naționale;
Culturalizarea maselor;
Unificarea limbii române literare.
 Membrii fondatori ai Junimii

 Petre P. Carp (1837-1919)

 Vasile Pogor (1833-1906)
 Iacob Negruzzi ( 1842-1932)
 Theodor Rosetti (1837-1923)
 Titu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova – d. 18 iunie
1917, București) a fost un academician, avocat, critic literar,
eseist, estet, filosof, pedagog, politician și scriitor român
mason, prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru
de interne, membru fondator al Academiei Române,
personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al
XIX-lea și începutului secolului XX.
Portret colectiv al
membrilor Junimii în 1883
 Studii importante
Titu Maiorescu – din volumul “Critice”:
 “Comediile d-lui Caragiale” (1885)
Comediile d-lui I.L. Caragiale este al doilea studiu în care sunt prezentate ideile estetice ale lui Titu
Maiorescu, după „O cercetare critică asupra poeziei românești de la 1867”.
În privinţa raportului dintre artă şi realitate, criticul remarcă: „Lucrarea d-lui Caragiale este originală;
comediile sale pun în scenă câteva tipuri din viaţa noastră socială de astăzi şi le dezvoltă cu semnele lor
caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfăţişării lor în situaţiile anume alese
de autor”.
 “Beţia de cuvinte” (1873)

În “Beţia de cuvinte” (1873), ţinta polemicii este “Revista Contemporană” care lăuda unii autori
mediocri. Aceştia, pentru a exprima o singură idee, foloseau o înşiruire de sinonime fără rost. Titu
Maiorescu ridiculizează discrepanţa dintre formă şi fond. Acest studiu este subintitulat “Studiu de
patologie literară”.
 “Eminescu și poeziile lui "
În acest articol Maiorescu definește profilul geniului lui Eminescu și personalitatea sa și spune despre
el că are o inteligență copleșitoare, pasiune pentru cunoaștere și geniu înnăscut.
 Activitatea creatoare a lui Titu Maiorescu.
Domeniile de evoluție
Exprimarea fenomenului Junimea cuprinde numeroase studii despre:
 Limbă:
- ,,Despre scrierea limbei rumăne”, 1866 ;
- ,,Limba română în jurnalele din Austria”, 1868 ;
- ,,Beţia de cuvinte”, 1873 ;
- ,,Neologismele”, 1881 ;
- ,,Oratori, retori şi limbuţi”, 1902.
 Literatură:
- ,,Asupra poeziei noastre populare”, 1868 ;
- ,,O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 ’’;
- ,,Direcţia nouă în poezia şi proza română”, 1872 ;
- ,,Comediile d-lui I. L. Caragiale’’, 1885 ;
- ,,Poeţi şi critici’’, 1886 ;
- ,,Eminescu şi poeziile lui’’, 1889.
 Cultură:
- ,,În contra direcţiei de azi în cultura română’’, 1868.
 Etapele Junimii:
I. Etapa ieşeană (1863-1874) are un pronunţat caracter polemic şi se manifestă în trei direcţii:
limbă, literatură şi cultură. În această perioadă se elaborează principiile sociale şi estetice ale
junimismului. Tot acum se impune necesitatea educării publicului prin aşa-numitele prelecţiuni
populare. Organizate pe teme variate, în diverse cicluri sistematice şi ţinute într-o formă academică, ele
au avut drept scop educarea publicului larg, care să înţeleagă cultura ca factor de progres şi moralitate.
Această etapă marchează căutările febrile de modele apte să asigure progresul la care aspira Titu
Maiorescu. Aceasta i-a determinat pe junimişti să citească în şedinţele societăţii autorii mai vechi, pe ale
căror texte şi-au exersat spiritul critic şi gustul literar. 

II. Cea de-a doua etapă, ce durează din 1874 până în 1885 (cu desfăşurarea şedinţelor Junimii la
Bucureşti, dar a activităţii revistei la Iaşi), este o etapă de consolidare, în sensul că în această perioadă se
afirmă reprezentanţii direcţiei noi în poezia şi proza română: Eminescu, Creangă, Slavici, Caragiale.
Este o perioadă în care se diminuează teoretizarea criticismului în favoarea judecăţilor de valoare. Acum
sunt elaborate studiile esenţiale prin care Titu Maiorescu se impune ca autentic întemeietor al criticii
noastre literare moderne, fără însă a neglija preocupările din domeniul civilizaţiei.
 III. Etapa a treia (bucureşteană) începe din 1885, când este
mutată la Bucureşti revista Convorbiri literare şi întreaga
societate Junimea. Această etapă are un caracter preponderent
universitar, prin cercetările istorice şi filosofice. Apariţia revistei
se prelungeşte până în 1944, dar cu toate acestea ea nu va mai
atinge gradul de popularitate din primii 20 de ani.

George Coşbuc, Elena Coșbuc, Alexandru Vlahuţă, Alexandru Vaida

Voievod și Ion Luca Caragiale
 ,,O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867’’
 In articolul său, “O cercetare critică asupra poeziei Titu
române de la 1867”, Maiorescu afirmă că poezia, ca toate Maiorescu
artele de altfel, exprimă frumosul, spre deosebire de
știința care se ocupă de adevăr. Cea mai importantă (1840-1917),
deosebire dintre adevăr și frumos este că adevărul critic literar și estetician, a
cuprinde numai idei, pe când frumosul cuprinde idei fost cel mai important
sensibile. membru fondator al
 Prima condiție, dar o condiție indispensabilă, este societății
condiția materială care indiferent dacă este poezie epică, literare “Junimea”.
lirică sau dramatică trebuie să trezească în mintea Maiorescu a declanșat o
auditoriului imagini sensibile, concrete, care să violentă campanie
emoționeze cititorul.  împotriva “direcției vechi”
 Frumosul nu este o idee teoretică, ci o idee imbrăcată în în cultură si literatură.
formă sensibilă și tocmai de aceea cuvântul poetic trebuie Primul studiu va fi “O
să reproducă această formă. Prin urmare, un șir de cuvinte cercetare critică asupra
care nu sunt decât noțiuni reci, abstracte, fie ele oricât de poeziei române de la
bine organizate, dacă nu transmit sentimente, nu sunt 1867”.
poezii, ci un tip de proză rimată.
Titu Maiorescu, “În contra direcției de azi în cultura română”
Critica formelor fără fond
“Forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a
dreptul stricăcioasă, fiindcă nimiceşte un mijloc puternic de cultură. Şi
prin urmare vom zice: este mai bine să nu facem şcoală deloc decât să
facem o şcoală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o
facem lipsită de artă frumoasă, (…) mai bine să nu facem deloc academii
(…) decât să le facem fără maturitatea ştiinţifică ce singură le dă raţiunea
de a fi.”
Fruntașul junimist menționează enunțul ,,formă fără fond“, destul de
rar, dar aceasta s-a impus ca una dintre cele mai populare sintagme datorită
impulsului dat cu articolul În contra direcției de astăzi în cultura română,
apărut într-o perioadă de mari controverse și convulsii sociale, când
România părea neguvernabilă, iar filosoful a căutat o explicație a acestei
situații. Maiorescu susține că orice formă fără fond trebuie înlăturată,
întrucât numai astfel se reconstruiește cultura română începând cu
fundamentul ei.
 Titu Maiorescu: “Ai un singur bloc de marmură : dacă îl întrebuințezi pentru o
figură caricată, de unde să mai poți sculpta o Minervă ?”

În prefața primei ediții a “Criticelor” din 1874, Titu Maiorescu ne atrage atenția asupra faptului că
“izvorul puterilor unei națiuni nu este nesecat, ci este din fire mărginit”.

Cuvântarea criticul încearcă să trezească depășirea condiției culturii românești, cultură caracterizată de
jumătăți de măsură. («mărginitele puteri de care dispune poporul tău sunt consumate de profesori ignoranți,
de funcționari netrebnici, (...) spânzurători de pânze la „expoziția artiștilor în viață”»)

În același timp, Maiorecu încurajează oamenii de cultură să-și folosească toată forța creatoare în realizarea
unor opere demne de a fi comparate cu zeița înțelepciunii, Minerva. El disprețuiește mediocrele forme fără
fond pe care le asociază cu o caricatură, o figură brută și defectuoasă.
 Trăsăturile junimismului:
  A. Spiritul critic este, cu siguranță,
cea mai importantă trăsătură a
junimismului. Aceasta presupune respect
pentru adevăr în cercetarea istoriei şi a
limbii, rigoare şi raţiune, dorinţa de
aşezare a vieţii politice şi culturale pe baze
autentice, cultivarea simplităţii şi
combaterea falsei erudiţii manifestată prin
folosirea de către unii cărturari ai timpului
a unei limbi artificiale, respingerea
formelor fără fond.
B. Spiritul filozofic pune în
evidenţă faptul că membrii Junimii au
fost intelectuali reflexivi, interesaţi de
metafizică şi filozofie, cu viziune
generală şi de aceea şi-au construit
aplicaţiile pe o solidă bază teoretică, pe
un raţionament firesc. Așa procedează
Titu Maiorescu, așa vor proceda și
A.D. Xenopol, P.P. Carp sau, mai
târziu, Mihail Dragomirescu.

  C. Gustul pentru clasic şi academic al junimiştilor îi

corespunde rigoarea gândirii şi clasicitatea exprimării, atât
în literatură, cât şi în discursul public. Junimiştii sunt
personalităţi cu o cultură solidă, care cred în modele şi în
A.D. Xenopol valoarea canoanelor în artă şi mai puţin în inovaţie.
P.P. Carp
 D. Spiritul oratoric
 Spiritul oratoric se naște din opoziția retorismului exagerat al
pașoptiștilor și frazeologiei politice parlamentare lipsite de
echilibru. Cuvântările junimiştilor se caracterizează printr-
un sever control al expresiei. De la vestimentație, la dicție și
ținută se creează un nou stil oratonic, caracterizat prin
rigurozitate, stăpânire de sine şi laconism.

E. Ironia
Junimiştii cultivau umorul şi ironia. Ei aveau convingerea că nu se poate construi nimic pe o bază nouă
fără a distruge mai întâi, cu ajutorul ironiei, prejudecăţile şi ideile greşite.
Pentru junimiști, ironia este o formă a libertăţii spirituale, de exprimare a unei viziuni critice, deviza lor
fiind „Intră cine vrea, rămâne cine poate!”. Totul conduce spre acest mod de a ințelege activitatea
junimistă, de la plăcerea poreclelor de care nu scăpa nimeni (“bine hrănitul Caragiani”, “pudicul
Naum”, “carul de minciuni Negruzzi”), la exclamațiile deloc academice, de genul “faul! faul!” când se
spunea câte o anectodă fără haz.
 Nicolae Manolescu
,,Contradicția lui Maiorescu”
Contradicția lui Maiorescu, teza de doctorat a lui N. Manolescu, a stabilit pentru mult timp,
chiar din primul an al reluării sistemului tradițional de doctorate, un standard destul de înalt
pentru a fi un reper în anii următori.
Natura duală a personalității lui Maiorescu este punctul de plecare al tezei care descoperă și
argumentează evoluția unei cariere politice și culturale nu doar strălucitoare, dar căreia îi
descoperă și-i pune în valoare tensiunea unei contradicții între elementele, între termenii
constitutivi ai omului și ai operei sale: „Structura însăși a operei lui Maiorescu este
contradictorie: spiritului religios al întemeietorului îi răspunde spiritul polemic al celui care
neagă.“ (p.264).
Dar contradicția „dintre spiritul religios și cel polemic“ este uneori prezentă sub forma
amalgamării, „adesea ele se confundă“ și această contradicție a marelui îndrumător „este o
contradicție lăuntrică a operei și a personalității, nicidecum o incompatibilitate între operă și
timpul istoric“, cele două trăsături – înclinația către polemică și vocația sistemului – se
împletesc și se sprijină, „negația originară se convertește în demonstrație impersonală,
impersonalitatea originară se convertește în polemică“.
 Și mai departe: „exemplaritatea lui Maiorescu nu provine doar din năzuința de a începe absolut
cultura, dar în egală măsură din eșecul acestei năzuințe“, ea îl împinge deopotrivă spre
impersonalitate și spre polemică deschisă, „spre abstragere din condiția sa istorică și spre opoziție
față de ea“, iar „contradicția devine exemplară prin acela care o trăiește“ (p. 269): el nu
moștenește, ci anunță destinul categoriei pe care o reprezintă. 

Nicolae Manolescu
 Iacob Negruzzi, “Amintiri din Junimea”
Deşi a scris Amintirile din Junimea încă din 1889, în anul morţii lui Eminescu şi a lui Creangă, Iacob
Negruzzi le-a publicat târziu, prin 1921-1923, fără a fi avut impactul pe care l-ar fi meritat.
Din perspectiva unui om cu o desăvârșită intimitate cu grupul şi cu spiritul său, Negruzzi mărturiseşte
în povestirile sale despre lipsa de sens a alegerii numelui de „Junimea”, despre puţinul entuziasm al
dificilului Pogor, despre ignoranţa culturală a unor membri, despre loviturile cu perne, ironia groasă
revărsată în plină şedinţă de lectură, şi ospitalitatea de la petreceri.
Sunt multe fapte aparent contrare presupusului ton grav al unei evocări de aşa importanţă istorico-
literară. Şi totuşi, amintirile lui Negruzzi redau atent portretul de grup al Junimii, reconstituit nu doar cu
ochii unui martor, dar şi cu cei ai unui secretar-antologator.
Primele şedinţe de cenaclu în casa lui Vasile Pogor, discuţiile aprinse, criticile acide, prelegerile
publice, descoperirile de talente, dezbaterile de idei, micile incidente, toate au arătat că Junimea a mizat
atât pe cartea seriozităţii şi a pionieratului, cât şi pe cea a libertăţii şi a jovialităţii inteligente.
 “Vor veni mai târziu alte societăţi mai învăţate, poate mai active şi mai neobosite,
însă nu va mai fi nici una care să fi făcut lucrări serioase într-o formă atât de veselă,
de plăcută şi de neobişnuită.”
-Iacob Negruzzi
Bibliografie:
 Manual limba și literatura română pentru clasa a XI-a, Editura Art;
 Nicolae Manolescu, “Contradicția lui Maiorescu”, Editura Cartea Românească;
 Titu Maiorescu, “În contra direcției de astăzi în cultura română”, în Opere, 1978;
 Eugen Lovinescu, “Titu Maiorescu”, studiu monografic, (I-II, 1940);
 Grigore Georgiu, “Istoria Culturii Române Moderne”, București, 2000;
 Revista “România literară”, www.romanialiterara.ro;
 Wikipedia, www.wikipedia.org;
 Revista “Societății Spiritiste Române”, revistasocietatispiritisteromane.wordpress.com;
 Blogul de carte “Theopyle Books”, bibliophyle.wordpress.com;
 Revista “Historia”, www.historia.ro.
Vă mulțumim pentru atenție!

Membrii grupei noastre: Profesor coordonator:

-Frîntu Elena-Diana Manciu Ionela
-Radu Anca
-Stanciu Minola-Cristina
-Șetran Teodora-Andreea