Ciprian Porumbescu

de Tomolea Victor
 Originea
Ciprian Porumbescu a fost
fiul preotului ortodox Iraclie
Porumbescu. Născut Ciprian
Golembiowski (Galamb care
inseamna proumbei), acesta
din urmă își schimbă numele
de familie în Porumbescu în
1881.
Studii
A început studiul muzicii
la Suceava și Cernăuți, apoi a continuat la
„Konservatorium für Musik und darstellende
Kunst” în Viena, cu Anton Bruckner și Franz
Krenn. În această perioadă îl frecventează,
la Viena, pe Eusebius Mandyczewski,
compozitor bucovinean, cu care se
perfecționează, în particular, la teoria
muzicii. Între 1873 și 1877 a studiat teologia
ortodoxă la Cernăuți, unde a și condus
societatea studențească Arboroasa.
 A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele
mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară și orchestră” op. 29, opereta
„Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului
Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde
pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).
În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru
steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru
imnul național „Hymni i Flamurit”. De asemenea, a scris și melodia fostului
imn al României din epoca Ceaușescu Trei culori.
A murit la 29 de ani la Stupca, acum acest sat fiind numit în onoarea sa
Ciprian Porumbescu.
În 1972-1973, regizorul de film Gheorghe Vitanidis a realizat un foarte
popular film artistic de lung metraj pentru ecran panoramic, în două serii,
cu Vlad Rădescu debutând în rolul compozitorului.
 Ciprian Porumbescu s-a născut în data de 14 octombrie 1853, la Șipotele
Sucevei, într-o casă modestă de țară, ca fiu al Emiliei și al preotului Iraclie
Golembiovski. Viitorul compozitor a utilizat la început numele de Golembiovski,
apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu și mai apoi, Porumbescu.
Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare
muzicală continuă și completă. A început studiul muzicii la Suceava și
Cernăuți, unde conducea corul Societății Culturale „Arboroasa”. În anul 1871,
la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități, alături
de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și alții, participă
și Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec de vioară.
Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la „Konservatorium fur Musik”
din Viena, unde dirijează corul Societății Studențești „România Jună”. Aici a
scos, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison,
reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români” („Cântecul
gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii - Pe-al nostru steag”- actualul
imn al Albaniei), prima lucrare de acest gen din literatura noastră.
 În 1950, principala instituție de învățământ de muzică din
România primește numele său: Conservatorul "Ciprian
Porumbescu" din București, și poartă acest nume până în anul
1990.
Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului
romantic; manifestând în totalitate elemente tehnice și de
expresivitate ale acestui curent. În lucrările sale, Porumbescu
inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc
ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri
personale, gânduri și idei, ce doar în acest mod pot fi auzite.
Arboroasa
 Arboroasa a fost o societate a studenților români din Cernăuți,
capitala Ducatului Bucovinei din Austro-Ungaria. Ea a funcționat între
anii 1875 – 1877 și a atras mai multe zeci de participanți în activitățile
sale, care au fost de natură atât culturală, cât și patriotică. O figură
centrală în cadrul grupului a fost compozitorul Ciprian Porumbescu.
Arboroasa a fost desființată de către autoritățile imperiale, iar
conducerea arestată după ce unii membri au trimis două telegrame
cu caracter politic Vechiului Regat. Cu toate acestea, un an mai
târziu, organizația a fost în mare parte reconstituită sub numele
de Societatea Academică Junimea.
 Fondare
Societatea, căreia i s-a dat un nume vechi al Bucovinei, acela al hatmanului Luca Arbore, a
fost înființată la 22 decembrie 1875, la nou-creata Universitate din Cernăuți. În același
timp, organizațiile similare au fost înființate de către studenții germani, polonezi și ruteni ca
grupuri pan-naționale. Inițiatorul Arboroasei, Teodor V. Ștefanelli, a fost membru al
societății România Jună și a folosit statutul acelui grup ca un model pentru noua
organizație. Scopul său declarat a fost de a îmbunătăți simțirea patriotică, literară și
culturală a membrilor, de a dezvolta un spirit social și de a-i ajuta pe membrii mai săraci,
inclusiv asistență medicală gratuită în caz de boală. Printre liderii săi s-au aflat
studenții Ciprian Porumbescu, Gherasim Buliga, Ion Topală, Zaharia Voronca, Orest
Popescu și Dimitrie Onciul. Ei doreau să consolideze identitatea și să ridice prestigiul
românilor din Bucovina. În acest scop, au organizat conferințe referitoare la literatura și
istoria națională, precum și serate muzicale și literare pe teme românești; au înființat o
bibliotecă și săli de lectură; și au menținut legături cu alte societăți studențești din Vechiul
Regat Român și din Transilvania. Buliga a fost primul președinte, urmat de Porumbescu.
Motto-ul organizației a fost compus de către Vasile Alecsandri (Uniți să fim în cugete, uniți
în Dumnezeu), membrii purtau o panglică în culorile albastru-galben-roșu ale tricolorului
românesc, iar imnul oficial a fost scris de Ștefanelli și pus pe muzică de Porumbescu.
 Inițial, s-au alăturat Arboroasei 44 din cei 53 de studenți români din
Cernăuți. Societatea a fost finanțată prin cotizații percepute membrilor
ei, precum și prin donații din partea susținătorilor; alte categorii de
membri erau fondatorii, susținătorii, membrii de onoare și cei
extraordinari. În 1877, aflând din declarațiile de presă că guvernul
român a hotărât să aloce 1000 de lei pentru organizațiile culturale
aflate în afara granițelor țării, conducerea Arboroasei a cerut o parte
din acești bani și a primit 250 de lei. În aceeași vară, în timp ce Armata
Română obținea victorii în Războiul de Independență, membrii
Arboroasei au fost bucuroși, sărbătorind succesele „fraților ce luptau
dincolo”. În același timp, autoritățile din Bucovina au primit instrucțiuni
de la Viena pentru a colecta fonduri pentru ostașii răniți din tabăra
otomană.
 Desființare și moștenire culturală

La 1 octombrie 1877, membrii societății au trimis o telegramă de condoleanțe

Primăriei orașului Iași din România, cu scopul de a marca cei 100 de ani trecuți
scurși de la decapitarea domnului Grigore al III-lea Ghica, care a refuzat să cedeze
teritoriul Bucovinei către statul austriac. O a doua telegramă, de această dată de
felicitare, a fost trimisă în capitala românească București pentru a marca căderea
Plevnei în timpul războiului. Ținând seama și de subvențiile primite din partea
României, autoritățile imperiale austriece au considerat aceste două telegrame ca
fiind acte de trădare și au desființat societatea pe 11 noiembrie. Această acțiune a
determinat o reacție puternică în presa de limbă română atât în Oradea (oraș aflat
atunci pe teritoriul Ungariei), cât și la Iași și București. În special, un articol de C.A.
Rosetti publicat în mod repetat în Românul a creat agitație în cercurile diplomatice
din București și a atras, de asemenea, o notificare oficială din partea guvernului de
la Viena. O percheziție desfășurată la sediul Arboroasei a scos la iveală documente
compromițătoare din partea unor societăți din orașele transilvănene Blaj și Gherla,
precum și de la Viena.
 Comitetul de conducere, format din Porumbescu, Voronca, Constantin
Morariu, Orest Popescu și Eugen Sireteanu, a fost arestat. După un proces
care a avut loc la Cernăuți la începutul lunii februarie 1878, acuzații au fost
achitați prin verdictul unanim al juriului și au fost eliberați după ce au fost
ținuți în închisoare timp de unsprezece săptămâni. În timpul șederii în
închisoare Porumbescu s-a îmbolnăvit de tuberculoză, boală care i-a adus
mai târziu moartea. Procesul a atras atenția lui Mihai Eminescu, care a
scris despre ceea ce considera că ar fi politici greșite adoptate de curtea
imperială de la Viena față de românii din Bucovina. În ciuda achitării,
conducătorii Arboroasei au fost plasați sub supraveghere și au trebuit să se
limiteze la organizarea doar de manifestări culturale. Cu toate acestea,
după câteva luni, studenții români din Bucovina și-au sporit activitatea
organizatorică. În decembrie 1878 a fost constituit un nou grup
denumit Societatea Academică Junimea; el a continuat obiectivele stabilite
de Arboroasa și a fost format în mare parte din aceiași membri.