Sunteți pe pagina 1din 6

ABSOLUTISMUL MONARHIC

• ”Singura cale de a putea întemeia o putere


comună, care să fie în stare să-i apere pe
oameni de invazia străinilor și de răul pe
care și-l pot face unii altora este de a
încredința toată puterea și forța unui singur
om, sau unei adunări de oameni, care și-ar
putea reduce toate voințele, prin majoritatea
voturilor, la una singură… Căci, prin
posibilitatea de a întrebuința o putere atât
de mare, încât, prin teroare, este în stare să
îndrepte voințele tuturor spre pace
înlăuntrul statului și spre ajutor reciproc
împotriva dușmanului din afară.”
• Thomas Hobbes, Leviathan.
Caracteristici :
• Limitarea puterilor Adunărilor de Stări;
• Creșterea în importanță a Consiliului regal;
• Sprijinul acordat monarhiei de burghezie,
nobilimea nouă și Biserică.
• ”Cât despre autoritatea aceluia care guvernează
acest regat atât de mare, Franța, atât de populat, atât
de bogat, depinde numai de voința supremă a
regelui. Regatul nu se împarte, ci aparține unuia
singur. Regele este împărțitorul unui număr nesfârșit
de slujbe, demnități, sarcini, bunuri eclesiastice,
daruri și alte stimulente și onoruri. El are asupra
regatului său autoritate deplină. Totul depinde de el:
pacea și războiul, impozitele și tributurile,
favorurile, beneficiile, sarcinile, guvernul și
administrația întregului regat. Pe scurt, regele este
stăpânul absolut: nici un consiliu, nici un magistrat
nu poate să-i limiteze puterea.”

Absolutism monarhic =
• suveranul deține puteri depline în stat.

S-ar putea să vă placă și