Fiziologia excretiei

Homeostazia acido-bazica

CURS 14
 Constantele plasmatice ale echilibrului acido-bazic:
- pH = 7,4 ± 0,050, unde pH = - log [H+]
- pHic= 6 -7,4 (uşor mai acid)
- PCO2= 38 – 42 mm Hg
- HCO3- = 24 – 27 mEq/l
Mentinerea constanta a pH este esentiala pentru
functionarea majoritatii sistemelor enzimatice din
organism – necesitate de buna functionare a celulelor
organismului.
Sistemul tampon intra- si extra-celular
Prima “linie de apărare” impotriva tulburărilor
metabolismului acido-bazic este sistemul tampon
extracelular.
Sistemul tampon extracelular intră in actiune instantaneu,
iar cel intracelular este mai lent si durează cateva minute.
Cel mai important sistem tampon extracelular este
tamponul CO2/HCO3-:
H+ + HCO3+-  H2CO3 H2O + CO2
Cand concentratia acizilor nevolatili din mediul extracelular
este crescută / bazele sunt pierdute in exces, HCO3- este
consumat pentru tamponare acizilor, iar concentratia sa
plasmatică este scade.
 Alte sisteme tampon extracelulare: fosfatul si proteinele
plasmatice.
H+ + HPO4-2  H2PO4-
H+ + Proteină  H- Proteină
Actiunea combinată a sistemelor tampon extracelulare este
responsabilă pentru;
- 40-50% din tamponarea incărcăturii de acizi nevolatili si
- 60-70% din tamponarea incărcăturii bazice nevolatile.
- restul se realizează de către sistemele tampon intracelulare.
 Sistemele tampon intracelulare implică:
- miscarea H+ in celulă (in timpul tamponării acizilor nevolatili)
sau
- mişcarea H+ inafara celulei (in timpul tamponării bazelor
nevolatile).
- in interiorul celulei H+ este neutralizat de către sistemele
tampon fosfat si sistemul tampon proteic.
Sistemul tampon respirator
Plămânii reprezintă cea “de-a doua linie de apărare” în cazul
modificărilor de pH sanguin.
Frecvenţa respiraţiilor este principalul factor care determină
modificarea PCO2.
Chemoreceptorii localizaţi la nivelul creierului (faţa ventrală
a bulbului) şi cei periferici (carotidă, aortă) sunt sensibili la
modificări ale PCO2 şi ale concentraţiei de H+ şi sunt
răspunzători de modificarea frecvenţei respiratorii.
- In acidoza metabolică, creşterea concentraţiei H+ (scăderea
pH-ului) determină cresterea frecvenţei respiratorii.
- In alcaloza metabolică, scăderea concentraţiei H+ (creşterea
pH-ului) determină scăderea frecvenţei respiratorii.

• Răspunsul respirator la tulburările metabolice acido-bazice

metabolice necesită câteva ore pentru a aduce la valori
normale constantele modificate.
- HCO3- nou generat în timpul procesului de excreţie a acizilor
este întors în plasmă şi concentraţia plasmatică de HCO3-
creşte.
- In alcaloză (scăderea concentraţiei de H+ / PCO2):
- secreţia de H+ de către nefron este inhibată;
- excreţia de acizi şi reabsorbţia de HCO3- este redusă.
- HCO3- va apare în urină şi astfel are loc scăderea
concentraţiei plasmatice a acestuia.
 Sistemul tampon renal
• Rinichiul constituie a treia “linie de apărare” faţă de
modificările pH-ului sanguin prin ajustări a excreţiei de HCO3-
şi de acizi.
• Răspunsul renal complet necesită câteva zile.
• In acidoză (creşterea concentraţiei de H+ / PCO2):
- secreţia de H+ de către nefron este stimulată şi întreaga
cantitate de HCO3- filtrată la nivelul ansei Henle este
reabsorbită.
- producţia şi excreţia de NH4- este stimulată prin creşterea
excreţiei de acizi de către rinichi.
 Rolul rinichiului în menţinerea echilibrului acido-bazic este
de a împiedica: acidoza şi alcaloza.
- pH-ul mediului intern (7,32-7,40) → constanta homeostatică.
- produşi de catabolism: acid lactic; acid β-oxibutiric; acid
carbonic; acid sulfuric; acid fosforic;
- se produc 150-200 mEq baze în 24 ore
- factori ce intervin în menţinerea echilibrului acido-bazic:
sistemele tampon; plămânul (CO2 şi substanţe volatile);
ficatul; tubul digestiv; glande sudoripare; rinichiul;
Rolul rinichiului în menţinerea echilibrului acido-bazic :
• excreţia acizilor nevolatili
• recuperarea bazelor
• pH urinar  6,2-6,5
Se realizeaza prin mecanismele renale:
• secreţia tubulară a H+
• reabsorbţia HCO3-
• acidifierea sărurilor fosfatice
• excreţia de amoniac  săruri de amoniu
 SECREŢIA TUBULARĂ A H+
Se realizeaza de-a lungul întregului tub urinifer:
• capacitatea maximă → celulele tubului colector (gradient x 1000);
pH urinar → 4,5
• tub proximal → 80-85% din cantitatea de H+
• tub distal;

Mecanism:
• schimb cu Na+ → exces de sarcini pozitive în celula tubulară
• competiţie cu K+
• rolul ionului de Cl prezent în urină
• forme de eliminare: H+; substrat tampon; săruri de amoniu;
 REABSORBIŢIA IONULUI DE BICARBONAT
- ion bicarbonic filtrat → 500 mEq/24 ore;
 TAMPONUL FOSFAT DISODIC-MONOSODIC
Fosfatul monosodic cel mai răspândit sistem tampon urinar:
• cantitate crescută;
• constată de disociere (pK-6,8)
 SECREŢIA DE AMONIAC
Surse: glutamina; alanină; glicol; acid glutamic;
Realizeaza acidifierea maximă a urinei → pH = 4,5 (plasmă
7,30-7,40).
 Acidoza: pH < 7,40
- excreţia de bicarbonat;
- creşte aciditatea titrabilă (acizi nevolatili);
- creşte excreţia de Cl-;
- scade excreţia de cationi;
Alcaloza: pH > 7,40
- pH  7,8 (! depleţie potasică);
- creşte excreţia de cationi (Na+ şi K+);
- scade: excreţia sărurilor de amoniu; a Cl-; aciditatea titrabilă;
 Tulburarea metabolismului acido-bazic datorita
modificarilor concentratiei HCO3- = metabolica
Tulburarea metabolismului acido-bazic datorita
modificarilor pCO2 = respiratorie

Mecanisme prin care organismul aduce la parametri

normali valorile pH-ului:
1. Mecanisme tampon intra- si extra-celulare
2. Ajustarea pco2 prin modificarea ventilatiei
3. Ajustarea secretiei renale de acizi
TIPURI DE TULBURARI ACIDO- BAZICE

Mecanismele prin care plămânii şi rinichii participă la

reglarea dezechilibrelor acido-bazice se numesc răspunsuri
compensatorii.

Plămânii compensează tulburările metabolice.

Rinichii compensează tulburările respiratorii.

 Acidoza metabolică
- scăderea HCO3- plasmatic şi a pH-ului.
Apare când creşte concentraţia acizilor nevolatili în plasmă (de ex,
ceto-acidoza diabetică), se pierd baze nevolatile (de ex, în diaree) sau
prin capacitatea insuficientă a rinichiului de a excreta suficienţi acizi
- H+ va fi tamponat atât în lichidul extracelular cât şi în cel intracelular.
- Scăderea pH-ului va stimula centrii respiratori → creşterea frecvenţei
resopiratorii (compensare respiratorie) → scăderea PCO2
- In acelaşi timp creşte şi excreţia renală de acizi prin eliminarea urinară
de HCO3- şi prin creşterea excreţiei de amoniac.
 Alcaloza metabolică
- creşterea concentraţiei plasmatice de HCO3- şi a pH
Apare când creşte concentraţia bazelor nevolatile din
organism (de exemplu, administrarea de antiacide) sau, mai
obişnuit, când se pierd acizi nevolatili (de exemplu, pierdere
de HCl prin vărsături).
Tamponarea are loc atât în compartimentul intracelular cât
şi în cel extracelular.
• Creşterea pH-ului inhibă centrii respiratori, scade frecvenţa
respiratorie şi creşte PCO2 (compensare respiratorie).
• Răspunsul compensator renal constă în creşterea excreţiei
de HCO3- prin reducerea reabsorbţiei lui de-a lungul
nefronului.
• In mod normal acest răspuns are loc foarte rapid şi eficient.
 Acidoza respiratorie
- creşterea PCO2 şi scăderea pH-ului plasmatic.
Apare ca urmare a afectării schimbului de gaze respiratorii
de la nivel alveolar datorită:
- fie a ventilaţiei inadecvate (de exemplu, medicamente care
produc depresia centrilor respiratori)
- fie difuziei inadecvate a gazelor respiratorii (de exemplu,
edemul pulmonar).
Tamponarea în cursul acidozei respiratorii are loc aproape în
totalitate în compartimentul intracelular.
• Atât creşterea PCO2 cât şi scăderea pH-ului stimulează
reabsorbţia de HCO3- la nivel renal şi stimulează secreţia de
amoniac (compensare renală).
• Acest răspuns compensator durează câteva zile.
 Alcaloza respiratorie
- reducerea PCO2 si creşterea plasmatică a pH
Apare ca urmare a creşterii ratei schimburilor respiratorii, în
special produse de creşterea frecvenţei respiratorii ca
urmare a stimulării centrilor respiratori.
- Tamponarea are loc, în principal, intracelular.
• PCO2 scăzută şi pH-ul crescut inhibă reabsorbţia HCO3- de la
nivel renal şi reduce excreţia de amoniac (compensare
renală); aceste două efecte reduc excreţia de acizi.
FUNCTIA DE EXCRETIE A PIELII
 Introducere

Epiderma sau pielea este tesutul conjuctiv-epitelial

- acopera intreaga suprafata a organismului;
- ea este cel mai mare organ al omului,
- are multe functii importante, printre care si cea de excretie.
- Fara apa din tesuturile pielii nu ar fi posibila excretia
toxinelor.
- Daca acoperim tot corpul cu un strat de vopsea sau lac,
decesul intervine la fel de repede ca dupa ingerarea unei
substante toxice.
- Milioane de glande sudoripare, localizate imediat sub
suprafata pielii, elimina in permanenta impuritatile din
sange.
- Acumulate in organism, ele determina imbolnavirea si
moartea daca nu sunt eliminate.
 Rolurile pielii
1.Rolul de protectie si aparare
• Pielea este expusa la diferiti factori nocivi din mediul
extern (mecanici, chimici, fizici si microbieni), precum si
unor factori care actioneaza din interiorul organismului.
a. Prin mobilitatea ei pe tesuturile subiacente, prin stratul de
grasime si prin elasticitatea ei, pielea poate amortiza
socurile mecanice.
- pe regiunile care sunt expuse actiunilor mecanice, stratul
cornos este mai gros si mai compact (palma), dermul este
mai elastic si mai flexibil, iar hipodermul le captuseste cu
un strat de grasime mai abundenta.
b. Epidermul, prin proprietatea sa de a reflecta razele UV prin
pigmentul depozitat in stratul germinativ, constituie un
ecran protector care impiedica patrunderea razelor
luminoase in profunzime.
c. Stratul de grasime care acopera toata suprafata epidermului si
resturile de acizi ramasi dupa evaporarea sudorii formeza impreuna
cu grasimile epidermului acea manta acida care constituie bariera
cea mai eficace impotriva patrunderii microorganismelor in piele.
- suprafata pielii, in comparatie cu interiorul corpului, are o reactie
acida. Aceasta devine tot mai alcalina inspre straturile profunde.
Echilibrul acido-bazic al pielii, stabilit la valoarea unui pH de 5,5 se
poate schimba prin spalari cu sapunuri alcaline, pielea devenind
astfel receptiva la atacurile microorganismelor.
- mantaua acida, cheratinizarea, regenerarea epidermului prin
eliminarea continua a stratului exfoliativ constituie pentru piele o
protectie eficace impotriva microorganismelor.

Fata de cauzele nocive interne, pielea reactioneaza prin procese

inflamatoare.
2. Functia respiratorie si de reglare a temperaturii
a. Absoarbe oxigenul din atmosfera si elimina gazele toxice.
- in afara de oxigen, pielea absoarbe si lichide. Aceasta cale de acces
este favorizata de caldura si umezeala.
- daca stam o vreme intr-o baie calda, greutatea corpului creste.
- marinarii naufragiati si lipsiti de apa dulce obisnuiau sa-si
umezeasca hainele cu apa de mare, intrucat pielea lasa sa treaca o
cantitate de apa fara sa absoarba sarea.
b. Epiderma are rol si in reglarea temperaturii corpului.
- nu este un bun conducator de caldura si e densa, ceea ce permite,
intr-o oarecare masura, pastrarea caldurii organismului.
- cand corpul se “incalzeste” datorita activitatii intense, febrei, sau
temperaturii exterioare, pielea permite degajarea surplusului de
caldura in mediu.
- procesul se manifesta prin transpiratie abundenta si poate fi ajutat
prin cresterea cantitatii de apa bauta. Transpiratia ajunge la
suprafata pielii si se evapora. Prin evaporare se obtine racirea.
3. Rol in temoreglare

- rol moderat in ceea ce priveste lupta impotriva frigului, dar extrem de important in
lupta impotriva caldurii.
- mecanismul de punere in actiune a secretiei sudoripare si a reglarii termice in general
este nervos si se realizeaza prin doua caI:
a. prin excitarea receptorilor cutanati, influxul ajunge la centrii termoreglatori si
b. prin actiunea directa a temperaturii urcate (sau scazute) a corpului asupra centrilor.
- actiunea frigului produce un reflex vasoconstrictor, prin care muschiul erector al
parului se contracta, producandu-se in acelasi timp o vasoconstrictie. Prin contractia
muschiului se produce o contractie a pielii, suprafata ei se micsoreaza si in acelasi
timp se elimina sebumul, care ajunge la suprafata pielii. Ambele procese impiedica o
pierdere mai insemnata de calura.
- la actiunea caldurii, suprafata pielii se intinde cu dilatarea concomitenta a vaselor si
cu un aflux arterial intensiv. Aceasta actiune vasodilatatoare produce o iradiere mai
mare de caldura si determina actiunea secretoare a glandelor sudoripare. Sudoarea
abundenta se varsa la suprafata pielii, unde prin evaporare, produce o racire a
organismului.
- in timp ce la o temperatura obisnuita se elimina aproximativ un litru de sudoare in 24
ore, in caz de temperatura foarte ridicata se poate elimina si un litru pe ora.
Actiunea glandelor sudoripare poate fi considerata ca o supapa de siguranta
impotriva actiunii caldurii prea ridicate.
4.Rol de excretie si secretie

Celor doua glande (sebacee si sudoripara) le revine un rol principal in

procesul de secretie si excretie al pielii.
a. Glanda sebacee, sub influenta sistemului nervos, secreta sebumul
care se varsa pe suprafata pielii.
- sebumul da pielii supletea caracteristica, o apara si impiedica
patrunderea diferitelor substante lichide
- secretia de sebum atinge la om aproape 2 grame zilnic.
b. Glanda sudoripara secreta sudoarea, care are reactie acida.
- sudoarea contine 99% apa si 1% substante solide, saruri anorganice.
- actiunea glandei sta sub influenta sistemului nervos central; anumite
stari care duc la marirea continutului in apa al tesuturilor, caldura si
factorii psihici produc o secretie sudoripara mai bogata.
- prin sudoare se elimina din organism o serie intreaga de substante
heterogene, medicamente si substante toxice.
- serveste intr-o mica masura drept compensator al activitatii rinichilor.
5. Functia de eliminare
Importanta functiei eliminatorii a pielii este pusa in evidenta
de mirosul neplacut al transpiratiei,
- rolul pielii nu este numai de a elimina deseurile normale ale
organismului, ci si de a scapa corpul de toxine (ureea,
clorura de sodiu, acidul lactic si sarurile de potasiu)
• Pielea are milioane de pori prin care se scurg permanent
toxinele rezultate din dezintegrarea celulelor organismului.
Prin transpiratie, toate aceste deseuri sunt transportate pe
suprafata exterioara a pielii. Cu timpul, ele se acumuleaza.
La o piele cu activitate normala, sunt necesare cateva zile
pentru a se forma un strat continuu.
6. Rol in sensibilitate

Pielea prin pozitia ei exterioara, este expusa la actiunea factorilor

nocivi din mediul extern. Ea prezinta o suprafata sensibila foarte mare.
Importanta pielii ca organ se simt nu este apreciata suficient. Ea poate
inlocui, de pilda, la orbi procesul de cunoastere prin cel tactil, acestia
ajungand sa perceapa forma obiectelor si dimensiunea in spatiu.
- se cunosc patru feluri de sensibilitate cutanata: la cald, la rece
(sensibilitatea termica), apoi cea tactila, cu subdiviziunea ei,
sensibilitatea dureroasa.
- sensibilitatea cutanata este distribuita inegal pe suprafata pielii.
- pruritul este considerat ca o durere atenuata. Este constituit din
senzatia tactila, plus cea dureroasa. Pruritul poate fi un reflex
conditionat care se formeaza la variati excitanti chimici si fizici,
provenind din mediul extern si intern.
7. Rolul endocrin si influenta glandelor endocrine asupra pielii
a.Hipofiza. Suprimarea lobului anterior al hipofizei la animalele de
laborator, a produs tulburari trofice ale parului si unghiilor, epidermul
devenind paracheratozic, iar in derm s-a produs o atrofiere a tesutului
colagen.
Lobul anterior al hipofizei intervine in pigmentogeneza si in colorarea
pielii.
b. Paratiroida. Lipsa secretiei acesteia ar duce la caderea parului.
Hipersecretia paratiroidei ar produce in sclerodermie cresterea calciului
cutanat.
c. Hormonii sexuali. Sub influenta hormonilor sexuali se modifica structura
dermului si a epidermului, pielea se pigmenteaza, iar anexele se dezvolta
mai intens.
d. Glanda suprarenala are un rol important in evolutia si metabolismul
pielii. Insuficienta suprarenala (boala Addison) se manifesta prin
hiperpigmentarea pielii, care regreseaza sub actiunea cortizonului si a
acidului ascorbic.
S-ar parea ca si in psoriazis aceasta glanda joaca un rol important.
e. Insuficienta secretiei pancreatice tulbura metabolismul glucidelor in
unele afectiuni dermatologice (furunculoza repetata), care se
amelioreaza sub influenta tratamentului cu insulina.
8. Rolul imunologic
Pielea este in legatura intima cu reactiile de aparare ale
organismului. Observatii clinice arata ca pielea are o functie
defensiva in bolile infectioase.
- Pielea participa intens la procesul alergiei, reactivitate care
se incadreaza in marea problema a imunitatii.
- Rolul principal in procesele imunobiologice ale pielii este
indeplinit de celulele reticulo-histocitare prin influentele
exercitate pe cale reflexa de catre scoarta cerebrala.