PRINCIPIILE

NUTRIŢIEI UMANE
Suport de curs pentru studenţii anului II FSIA

“Gândirea depinde întru totul de stomac; dar cei care au cel mai bun
stomac nu sunt şi cei mai buni gânditori”
Voltaire

Prelegerea a 9-a
3. FIZIOLOGIA ALIMENTAŢIEI
3.1. DIGESTIA

3.1.1. TUBUL DIGESTIV

3.1.2. GLANDELE ANEXE

3.1.3. FIZIOLOGIA DIGESTIEI

3.2. ROLUL SISTEMULUI NERVOS ÎN REGLAREA

DIGESTIEI

3.2.1. CENTRUL ALIMENTAR

3.2.2. COMPORTAMENTUL ALIMENTAR

3.1. DIGESTIA
Pentru utilizarea nutrienţilor din hrană, alimentele suferă o serie
de transformări, care permit compuşilor macromoleculari să
elibereze substanţele simple, absorbabile (care pot străbate
pereţii intestinali şi pot ajuge în celule, unde sunt
metabolizaţi după nevoile celulei şi ale organismului).

Transformările sunt: fizice

chimice

biochimice
3.1. DIGESTIA
Digestia se realizează cu ajutorul aparatului
digestiv care este alcătuit din: TUB DIGESTIV
GLANDE ANEXE
TUBUL DIGESTIV canalul cuprins între 2 orificii care fac
legătura cu exteriorul: ORIFICIUL BUCAL şi cel ANAL.
alcătuit din mai multe segmente:
CAVITATEA BUCALĂ
FARINGE
ESOFAG
STOMAC
INTESTIN SUBŢIRE
INTESTIN GROS
Segmentele direct implicate în digestie au o alcătuire similară a
pereţilor lor şi se deosebesc prin FORMĂ, DIMENSIUNI, ROL.
APARATUL DIGESTIV

Fig.1.1. Aparatul digestiv

CAVITATEA BUCALĂ
alcătuită din:

VESTIBULUL GURII – situat în afara arcadelor dentare

CAVITATEA BUCALĂ PROPRIU-ZISĂ – situată în

interiorul arcadelor dentare
are 5 pereţi: - un perete anterior (BUZELE)
- 2 pereţi laterali (OBRAJII)
- un perete inferior (PLANŞEUL GURII)
- un perete superior (BOLTA PALATINĂ)

 cavitatea bucală este căptuşită cu o mucoasă bucală

 pereţii cavităţii bucale sunt inervaţi cu nervi senzitivi şi motori
 in cavitatea bucală este situat aparatul masticator: DINŢII şi LIMBA
 CAVITATEA BUCALĂ

DINŢII adulţii posedă 32: 16 pe maxilar, 16 pe mandibulă

8 INCISIVI taie alimentele

4 CANINI sfâşie alimentele

8 PREMOLARI strivesc alimentele

12 MOLARI macină alimentele

LIMBA organ musculos, acoperit cu mucoasa linguală, în

grosimea căreia se găsesc glande salivare mici secretă
MUCUS (mucopolizaharide) şi ENZIME (-amilaza salivară).

pe suprafaţa limbii se găsesc papilele gustative (percep cele

4 gusturi de bază: acru, dulce, amar, sărat)
TUBUL DIGESTIV
FARINGELE şi ESOFAGUL – organe de trecere

trecerea alimentelor e facilitată de muşchii longitudinali

(exterior) şi circulari (interior)

STOMACUL – capacitate medie 1300 cmc

Peretele stomacului are importanţă majoră în digestie.

este alcătuit din 4 tunici (straturi):
(dinspre exterior spre interior)

- tunica seroasă

- tunica musculară

- tunica submucoasă

. tunica mucoasă (mucoasa gastrică)

STOMACUL
MUCOASA GASTRICĂ

în grosimea ei (2 mm) se găsesc numeroase glande

gastrice (aprox. 40 milioane), care secretă SUCUL
GASTRIC.

glandele gastrice sunt de 3 tipuri (după localizarea

şi funcţiile pe care le îndeplinesc):
glande fundice (glande principale) situate în zona
fundică, secretă HCl, pepsină, chimozină şi mucină;

glande cardiale situate în zona orificiului cardia, secretă

lipaza gastrică şi mucină;

glande pilorice situate în zona pilorică, secretă

chimozină şi mucină.
 INTESTINUL SUBŢIRE
este segmentul cel mai lung al tubului digestiv, având 6-8 m şi un 
mediu de 2,5 cm.
este alcătuit din 2 porţiuni: duodenul şi jejunoileonul (intestinul
mezenterial).
DUODENUL are forma de potcoavă, o lungime de 25 – 30 cm şi este
segmentul fix al intestinului subţire. În duoden se varsă canalul
pancreatic şi canalul coledoc (de la vezica biliară).
JEJUNOILEONUL este porţiunea cea mai lungă a intestinului
subţire, mobilă (peristaltism), prezintă numeroase îndoituri (anse).
Mobilitatea jejunului permite:
- amestecarea alimentelor cu sucurile digestive
- distribuirea uniformă a chimului intestinal în zona de
absorbţie (facilitează absorbţia nutrienţilor).
 Ultima porţiune a intestinului subţire comunică cu intestinul gros
prin orificiul ileocecal, astupat cu valvula ileocecală.
 INTESTINUL SUBŢIRE
Peretele intestinului subţire este alcătuit din patru tunici (de la
exterior spre interior): tunica seroasă, tunica musculară,
tunica submucoasă şi tunica mucoasă (mucoasa intestinală).
 Mucoasa căptuşeşte intestinul şi reprezintă
aparatul secretor şi de absorbţie.
 Mucoasa intestinală formează valvule conivente (800-
900 buc.) de forma unor segmente circulare, aşezate
perpendicular pe suprafaţa interioară a intestinului (h=7
– 8 mm).
Valvulele conivente sunt concentrate în zona de absorbţie:
lipsesc în prima parte a duodenului şi sunt numeroase în partea
terminală a acestuia şi în cea mai mare parte a jejunoileonului, însă
dispar în ultimii 60 cm ai intestinului.
Valvulele conivente măresc de două ori suprafaţa internă a
intestinului subţire (suprafaţa de absorbţie).
 INTESTINUL SUBŢIRE
Pe valvulele conivente se găsesc nişte formaţiuni numite
VILOZITĂŢI INTESTINALE, de formă conică, cilindrică sau
lamelară (h=1-1,5 mm).

Vilozităţile intestinale (aprox. 4 milioane) reprezintă unitatea

morfofuncţională a aparatului de absorbţie intestinală şi măresc
suprafaţa mucoasei. Printre vilozităţi există orificiile glandelor
intestinale care secretă enzimele intestinale.
 INTESTINUL GROS
este ultimul segment al tubului digestiv, are aproximativ
lungimea individului (1,7 – 1,8 m).
prezintă trei porţiuni: cecul, colonul şi rectul.

COLONUL are forma literei U răsturnată, fiind aşezat

în jurul intestinului subţire şi prezintă 3 zone:
 ascendentă
 transversală
 descendentă
- prezintă sugrumări numite plici semilunare (cu aspectul unor
încreţituri);
- nu secretă sucuri digestive, dar este puternic vascularizat
(facilitează absorbţia);
- are o microfloră abundentă.
 INTESTINUL GROS

MICROFLORA INTESTINALĂ – diverse microorganisme, care

metabolizează componentele hranei rămase
netransformate, produşii de metabolism fiind absorbiţi.

MICROFLORA DE FERMENTAŢIE PROBIOTICE

produşii de metabolism
au efect fiziologic benefic.

Sănătatea colonului este asigurată de dominaţia microflorei

de fermentaţie în deterimentul celei de putrefacţie.
 GLANDELE ANEXE
 glandele salivare
 ficatul
 pancreasul

Glandele salivare se deschid în cavitatea bucală şi

produc saliva cu ajutorul căreia se realizează digestia bucală.
După mărime, glandele salivare sunt :
glande salivare mici
glande salivare mari.
 Glandele salivare mici sunt dispuse în mucoasa bucală şi
linguală şi secretă numai mucină.
 Glandele salivare mari sunt dispuse în grosimea pereţilor
cavităţii bucale şi secretă atât mucină cât şi enzime (-
amilază numită şi ptialină).
 GLANDELE ANEXE

FICATUL – cea mai mare glandă din organism

localizat în cavitatea abdominală, în partea superioară

dreaptă, sub diafragmă

îndeplineşte o varietate de funcţii, care pot fi grupate în:

funcţia biliară;

funcţiile metabolice;

alte funcţii ale ficatului.

 FICATUL
FUNCŢIA BILIARĂ – constă în secreţia bilei

BILA este alcătuită din: apă, săruri biliare, pigmenţi biliari, colesterol, lecitină, mucină
şi substanţe minerale.

Sărurile biliare sunt cel mai important constituent al bilei. Sunt sărurile de sodiu ale
acizilor biliari (acid glicocolic şi taurocolic).

îndeplinesc următoarele funcţii:

emulsionează grăsimile şi facilitează activitatea lipazei pancreatice;

formează cu grăsimile complecşi coleinici solubili în apă, permiţând absorbţia

grăsimilor şi a vitaminelor liposolubile;

au rol laxativ;

menţin echilibrul microflorei colonului, având rol antiputrid;

stimulează formarea bilei.

 Pigmenţii biliari se formează din hemoglobina pusă în libertate prin distrugerea

globulelor roşii bătrâne, la nivelul ficatului şi al splinei.
 FICATUL

O problemă importantă este menţinerea unui raport

optim între sărurile biliare, lecitină şi colesterol, pentru
evitarea precipitării colesterolului, care formează calculii
biliari (pietre, colesterol precipitat).

Bila este formată în mod continuu de către celulele

hepatice şi se varsă:

fie în duoden (în timpul digestiei) bilă hepatică

fie în vezica biliară (în pauzele digestive) bilă veziculară,

care se varsă în duoden din vezicula biliară, numai în timpul
alimentaţiei.
 FICATUL
 Funcţiile metabolice ale ficatului:
Funcţia glicogenică – biosinteza glicogenului pe seama glucozei
din alimente (glicogenogeneză) glucid de rezervă
procesul de glicogenogeneză se produce şi din grăsimi şi
protide (glicogenoneogeneză)
Funcţia adipogenetică – conversia enzimatică a lipidelor neutre în
fosfatide, care sunt mai uşor metabolizabile.
Când sinteza enzimelor implicate este dereglată, apare infiltraţia
grasă a ficatului CIROZĂ
 Ficatul poate transforma glucidele în exces în lipide şi invers,
lipidele în glucide.
Funcţia proteinogenetică – biosinteza unor proteine, enzime,
conversia amoniacului rezultat din reacţiile de dezaminare în uree.

Alte funcţii: reglează metabolismul unor ioni (Na+, K+, Cl-), reglează
metabolismul apei, funcţie anti-toxică, funcţie hematopoetică etc.
 PANCREASUL

 Secretă sucul pancreatic, cu rol foarte

important în digestie (conţine -amilază, lipază,
tripsinogen, chimotripsinogen şi
carboxipeptidaze)

 Produce insulina