Sunteți pe pagina 1din 40

Free Templates

Cuprins:
Introducere
1. Prima etapa
2. Experimentul de la bordul navei
spatiale internationale
3. A doua etapa
4. A treia etapa
5. Furtuni solare
6. Ultima coliziune
7. Asteroaizii si apa
Cuprins:
8. Stromatolitele
1. Prima etapa
2. A doua etapa
9. 3 scenatii privind aparitia vietii
9.1. primul scenariu
9.2. al doilea scenariu
9.3. al treilea scenariu
10. 10 lucruri pe care nu le stiai
despre Pamant
Introducere

Pamantul este deosebit de


orice alta planeta pe care o stim pentru
ca sustine viata. Este singurul refugiu pe
care il avem in Univers. In acest cosmos
vast nu exista decat un singur loc pe
care il stim, unde oamenii pot supravetui
si se pare ca Pamantul este facut pentru
noi.El ne aprovizioneaza cu apa pentru
baut, alimente pentru a manca si aer
pentru a respira. Este singura casa pe
care o avem si ne bazam pe el in
intregime.
Prima etapa

In urma cu 5 milioane de ani in acest


imens spatiu nu exista decat un nor mare de gaz
si praf, iar printr-o “magie” acest nor de praf se
transforma in planeta pe care o stim azi. Acest
nor este numit de catre cercetatori nor molecular
si nu este ca orice nor pe care il vedem noi pe
pamant, este vast si acopera sute de ani lumina in
dimensiune.
Acest nor imens avea o rotaie lenta, pe
masura ce dimensiunea norului se diminueaza,
viteza de rotatie creste iar datorita materialelor ce
zburau prin spatiu a facut ca centrul sa se
incalzeasca. Acest centru a devenit Soarele
nostru. Resturile din nor se invarteu asa de
repede incat au fost imprastiate intr-un vast disc
de praf.
Experiment

La bordul navei spatiale


internationale un astronaut studia
efectele lipsei de gravitatie asupra
diferitelor substante. NASA a
vizualizat aceste filme in care
astronautul a pus sare, zafar, cafea
intr-o punga de plastic si a scututat-
o. Ceea ce sa intamplat dupa a fost
o revelatie pentru cercetatori: la
garvitatie zero cristalele se
comporta complet diferit fata de pe
Pamant: in timpul scuturarii
particulele se incarca electric si
astfel dupa ce nu mai sunt
scuturate ele se atrag formand
garamezi. Astfel se crede ca sa
intamplat si acum aproximativ 5
milioane de ani.
A doua etapa

O data ce aceste palcuri de


particuele s-au format si au crescut
in diametru pana la aproximativ 1
km, masa lor a fost destul de mare
sa poata atraga materialul din jurul
lor, pana nu au mai avut ce
“consuma” . In interiorul sistemului
solar s-au format 20 de planete.
Acest proces a durat aproximativ 3
milioane de ani.
A treia etapa

Aceasta etapa a
fost extrem de violenta.
Gravitatea acestor planete s-
au afectat reciproc si au
inceput sa se ciocneacsa.
Cu fiecare ciocnire doua
planete se uneau. Peste
timp aceste ciocniri s-au
redus iar in sistemul nostru
solar nu au ramas decat 9
planete: mercur, venus,
pamant, marte, jupiter,
saturn, uranus, neptun si
pluto. Toate acestea se
crede ca s-au produs de-
acursul a 30 milioane de
ani.
Datorita ciocnirilor,
temperatura de la
suprafata Pamantului
ajungea si pana la
8500 grade Celsius. Si
chiar daca planeta
incepe sa se raceasca
si ar putea sa inceapa
sa se formeze viata, un
alt pericol ar ameninta-
o: furtunile solare.
Furtuni solare

In soare se petrec explozii


mereu. Din aceste explozii particule
energetice sunt eliberate. Aceste
particule formeaza vanturile solare si
calatoresc cu o viteza extraordianar de
mare prin spatiu. Particulele incarcate
din vantul solar sunt o forma de radiatii
care pot provoca leziuni letala pentru
celulele vii. Pamantul a avut “noroc”,
pentru ca are un miez de fier. In timpul
ciocnirilor violente ce au avut loc,
materialele mai grele ca si fierul s-au
scufundat si au format miezul iar cele
mai usoare au ramas la suprafata.
Nucleul pamantului este in
miscare, ceea ce
genereaza un camp
magnetic. Acest camp da
planetei polul nord si polul
sud si de asemea se
extinde mult in spatiu si se
numeste magnetosfera.
Particulele care totusi
trec de acest invelis sunt
deviate spre poli.
Moleulele reactioneaza
cu atmosfera si astfel se
formeaza aurora
boreala.
Campul magnetic produs
de miezul de fier din
centrul Pamantului a
jucat un rol vital in
evolutia planetei noastre.
Fara el, noi nu am avea
aerul pe care sa il
respiram.
Ultima ciocnire

Luna este insotitorul constant


al Pamantului. Se crede ca ea s-a format
o data cu planeta albastra dar ultimele
cercetari arata cu totul altceva.
O echipa de astronauti a fost
trimisa in spatiu si una dintre misiuni era
sa descopere cum s-a format luna. Au
fost aduse diferite roci si s-a constatat ca
erau foarte uscate ca si cum ar fi fost
incalzite la temperaturi extrem de mari.
Astfel s-a nascut o noua teorie. Folosind
o simulare pe calculator au verificat ce s-
ar intampla daca Pamantul s-ar fi ciocnit
cu o alta planeta. La un astfel de
eveniment major s-a constatat ca,
sedimentele din urma coliziunii formeaza
un disc ce ramane pe orbita planetei,
ceea ce ar putea fi luna.
Acesta coliziune
ar fi putut inclina axa
Pamantului. Inclinare
Pamantului ne da
sezoanele, mareele si ciclul
anual al vetii.
Asteroizii si apa

Urmatorul pas major este


aparitia apei.
apei Ea joca un rol important
in acest scenariu. In prezent sunt
aproximativ 326 milioane trilioane de
litrii de apa pe planeta. Se crede ca
asteroizii au adus apa pe Pamant. Ei
calatoresc prin spatiu si sunt foarte
reci cand ajung in atmosfera, din
cauza vitezei foarte mari ei se
incalzesc la temperaturi mari dar doar
pentru cateva secunde ceea ce face
sa nu se topeasca ghiata din interior.
De fapt cand ei ajung pe sol se racesc
destul de repede. Dintr-un meteorit
aproximativ 20% din greutatea sa este
apa, ceea ce este foarte mult.
S-a descoperit ca
acesti asteroizi au provenit din
centura de asteroizi a sistemului
solar. La un moment dat
Pamantul a fost bombardat de
astfel de asteroizi care a adus
cu ei apa atat de pretioasa cat si
viata.
Dar marea era plina de
fier si atmosfera era mult mai
groasa decat in prezent. Un
ocean bogat in fier ar fi aparut
verde iar o atmosfera mai
densa ar fi dat o tenta rosiatica
cerului.
Stromatolitele

Dupa ce apa s-a


format, o alta problema
majora au fost gazele, in
principal azot, dioxid de
carbon si metan. Rolul cel mai
important in formarea
oxigenului l-au avut
stromatolitele.
Stromatolitele sunt
bacterii verzi-albastre care
cresc cu ajutorul fotosintezei,
ele iau energia de la Soare
si o convertesc dioxidul de
carbon in oxigen.
Stromatolitele, cu ajutorul
oxigenului eliberat, au facut
ca fierul din oceane sa se
depuna. Cu toate ca acest
proces de depunere a
fierului a durat foarte mult
timp, dupa aceea oxigenul a
putut ajunge in atmosfera si
astfel s-au creeat conditii
prielnice aparitiei vietii.
1. Atmosfera primordiala si fulgerele
          
           O mare cantitate de bioxid de carbon, metan si hidrogen sulfurat si
putin hidrogen. Cam asta a fost compozitia primei atmosfere terestre. Un
mediu în care, în urma cu 4 miliarde de ani, ar fi aparut primele organisme
vii. Prin anii ’50, cercetatorul american Stanley Miller a testat aceasta
ipoteza in laborator. Pornind de la metan, hidrogen, amoniac si vapori de
apa el a recreat presupusa atmosfera originara pe care a supus-o unor
descarcari electrice, comparabile furtunilor primordiale, pentru a observa
formarea moleculelor de aminoacizi.
Din pacate aceasta teorie a
fost compromisa în urma cu
15 ani o data cu descoperirea
în Groenlanda a celor mai
vechi roci terestre. Continutul
mare în carbonati
demonstreaza faptul ca
atmosfera primordiala era mai
degraba incarcata cu dioxid
de carbon decat cu metan.
Asa s-a ajuns la concluzia ca
atmosfera primordiala care ar
fi jucat un rol important în
aparitia primelor semne de
viata nu a constituit sursa
exclusiva a materiei organice.
2. Meteoritii extraterestri.

O ploaie de corpuri ceresti s-a abatut


asupra Pamantului la un moment dat in timpul
formarii planetei. Analizand praful cometei
Halley, cercetatorii au descoperit in structura
acestuia 14 la suta carbon organic. Pe de alta
parte, radioastronomii au identificat 83 de
molecule diferite în mediul interstelar. In cazul in
care moleculele extraterestre au fost aduse pe
Pamant de catre meteoriti si comete, mai
ramane de vazut cum au putut rezista unei lungi
calatorii în spatiu supuse razelor ultraviolete si a
temperaturilor ridicate în timp ce patrundeau în
atmosfera noastra.
Pentru a verifica aceasta ipoteza, Centrul national
de studii spatiale si Agentia spatiala europeana au
efectuat o serie de experiente pe o orbita joasa în
jurul Pamantului, la bordul micilor sateliti rusesti si a
statiei MIR. Oamenii de stiinta au fixat, pe scuturile
tehnice ale aparatelor, meteoriti artificiali pentru a
demonstra ca aminoacizii au ramas stabili în timpul
calatoriei, protejati de razele ultraviolete de catre
cochilia lor minerala.
Pe de alta parte, alti cercetatori au sondat rocile
extraterestre gasite pe Pamant. Într-un meteorit cazut
în Australia, opt aminoacizi au fost detectati alaturi de
alti douazeci care constituiau proteine cunoscute pe
Pamant. Prezenta aminoacizilor a mai fost semnalata
în prafurile extraterestre provenind de la comete sau
asteroizi, descoperite sub gheturile Antarcticii in zone
in care nu a fost semnalata prezenta materiei vii.
3. Vulcanii abisurilor.
          
           Aceste hornuri vulcanice care acopera unele zone de pe
fundul oceanelor constituie izvoare hidrotermale cu temperaturi
cuprinse între 100 si 300 grade Celsius care elibereaza un
amestec de elemente minerale si gazoase provenite din adâncurile
Pamantului. Prin anii’90 biochimistul german Gunther
Wachterhaser a emis ipoteza conform careia primele molecule
organice s-ar fi putut forma în acest mediu. Teoria sa a fost
confirmata în laborator.
Asociind hidrogenul sulfurat si dioxidul
de carbon pe care îl degaja fumarolele
submarine, cu sulfura de fier care se
gaseste pe solul submarin, a obtinut
hidrogen si molecule organice
sulfuroase. Singura problema a
constituit-o temperatura ridicata la care
elementele viului nu pot ramane stabile.
Se presupune ca moleculele organice,
de-abia formate, au scapat din hornuri si
au ajuns in apele reci. Alte experiente
au demonstrat faptul ca în jurul acestor
izvoare calde s-a format amoniac,
element esential în formarea primelor
molecule organice.
10 lucruri pe care nu le stiai despre Pamant
1. 71% din suprafaţa Pamantului
este acoperita de apa. Pamantul este singura
planeta pe care apa poate exista in stare
lichida (s-ar putea sa existe etan şi metan
lichid pe suprafata lui Titan si apa in stare
lichida în "subsolul" satelitului Europa).
Capacitatea de incalzire a oceanelor are si ea
un rol foarte important în mentinerea unei
temperaturi relativ stabile a Pamantului. Apa
lichida este responsabila si pentru procesele
de eroziune si alte transformari meteorologice
ale continentelor, un proces unic in sistemul
solar, in prezent (e posibil sa fi avut loc si pe
Marte, in trecut).
2. Pe timpul formarii Pamantului cantitatea de
dioxid de carbon era mult mai mare, dar a fost apoi aproape
toata incorporata in roci carbonate iar o mai mica parte s-a
dizolvat in oceane si a fost consumata de plante. Placile
tectonice si procesele biologice intretin un flux continuu de
dioxid de carbon intre atmosfera si aceste "rezervoare".
Cantitatea redusa de dioxid de carbon din atmosfera este
extrem de importanta in mentinerea temperaturii suprafetei
Pamantului, prin efectul de sera. Efectul de sera ridica
temperatura medie a suprafetei cu aproape 35 de grade C
(de la un inghetat -21 C la un confortabil +14 C); fara
aceasta oceanele ar ingheta, si viata asa cum o stim ar
deveni imposibila.  
3. Se pare ca in anumite locuri de pe Pamant, ne
putem simti mai grei decat in altele. Acest fenomen este
explicat prin faptul ca, in unele regiuni de pe planeta,
atractia gravitationala actioneaza cu o forta mai mare
decat in majoritatea zonelor. Un punct in care gravitatia
se manifesta cu intensitate scazuta se afla in vecinatatea
coastelor indiene, in timp ce, fenomenul atractiei
actioneaza mai pronuntat in Oceanul Pacific de Sud.
4. Datorita energiei termale, unele dintre moleculele aflate la
granita superioara a atmosferei Pamantului isi maresc viteza de
miscare pana la punctul in care pot evada din sfera de influenta a
gravitatiei terestre. Acest lucru duce la o scurgere lenta dar
constanta a atmosferei in spatiu. Deoarece hidrogenul nefixat are o
greutate moleculara scazuta, el poate deprinde viteza necesara unei
evadari mai rapide si se poate scurge in spatiul cosmic la o rata
superioara. Din acest motiv, atmosfera actuala a Pamantului se
oxideaza mai degraba decat se reduce, consecintele acestui fapt
tinand de nivelul naturii chimice a vietii care s-a dezvoltat pe planeta.
Atmosfera bogata in oxigen retine o mare parte din hidrogenul care
supravietuieste, blocandu-l in molecule de apa.
5. Ca rezultat al variatiei fortelor
gravitationale sub influenta Lunii, a Soarelui si a
celorlalte planete din sistemul solar, precum si al
altor mecanisme cosmice, viteza de rotatie a
Pamantului in jurul propriei axe ajunge sa
varieze in timp. Recent, zilele au devenit mai
scurte cu sutimi de secunda, ceea ce sugereaza ca
viteza unghiulara de rotatie a Pamantului in jurul
axei sale a crescut. De asemenea, datele
inregistrate referitoare la rotirea Terrei prezinta
oscilatii in functie de anumite perioade din an.
Astfel, cea mai pronuntata incetinire a rotatiei
planetei are loc iarna, in lunile ianuarie si februarie
6. Centura de radiatie Van Allen este un camp
plasmatic aflat in jurul Pamantului, alcatuit din particule
incarcate electric, tinute laolalta de campul magnetic al planetei.
Echipajele umane de la bordul aeronavelor au fost partial expuse
radiatiei Van Allen, astronautilor crescandu-le sansa de a
dezvolta forme de cancer de 5 ori mai mult decat persoanelor
obisnuite. De asemenea, unele teste nucleare efectuate in spatiu
au provocat centuri artificiale de radiatie. Starfish Prime, un test
nuclear care a avut loc la mare altitudine, a creat o centura
artificiala de radiatii care a avariat sau a distrus o treime
dintre satelitii aflati pe orbita joasa a Pamantului in acea
perioada (1962). Aceeasi ar fi probabil soarta tuturor satelitilor de
pe orbita Pamantului, daca s-ar afla sub incidenta centurii de
radiatie Van Allen.
7. Satelitul natural al Terrei se
indeparteaza de noi cu o rata de patru
centimetri anual. Conform astronomilor,
se pare ca aceasta tendinta va persista
pana atunci cand Soarele va deveni o
giganta rosie. In timpul acestei faze
Soarele, atat Pamantul cat si Luna vor
fi afectate de atmosfera aflata in
expansiune a stelei si se vor reapropia.
Atunci, Luna va reveni spre Pamant
pana la limita inferioara a distantei
posibile dintre cele doua corpuri.
Rezultatul final va fi insa distrugerea
Lunii in fragmente foarte mici care
ar urma sa alcatuiasca, in jurul
ecuatorului Terrei, un disc de resturi
cu diametrul de aproximativ 37.000
kilometri, asemanator inelelor
saturniene.
8. Din 1917, cercetatorii stiu ca suprafata
Pamantului este incarcata cu electricitate negativa,
dar nimeni nu cunoaste cu exactitate ce anume
intretine aceasta incarcatura. Nu este vorba despre
un curent foarte puternic, ci de aproximativ 1.500
amperi, nu cu mult mai mult decat curentul care circula
prin cateva linii de inalta tensiune. Desi se consuma,
aceasta electricitate este constanta, deci ea se
restabileste cumva, altfel s-ar epuiza in scurt timp.
9. Aproximativ 30.000 de
tone de praf interplanetar ating
suprafata Pamantului in fiecare
an. Cei mai multi asteroizi se
deplaseaza in jurul Soarelui intr-o
centura aflata intre Marte si Jupiter.
Fragmentele rezultate in urma
coliziunilor dintre ei pot fi atrase spre
interiorul sistemului solar si uneori
se pot apropia chiar de Terra. Rocile
si praful care se misca rapid in
raport cu planeta noastra intra
frecvent in atmosfera si iau foc,
devenind “stele cazatoare”.
10. Cercetatorii au aproximat ca in 7.6
miliarde de ani, Soarele va ajunge la
dimensiunea maxima a unui gigant rosu, iar
suprafata sa se va intinde dincolo de orbita
actuala a Pamantului cu 20 de procente, in
vreme ce va straluci cu o forta de 3 000 de ori
mai mare. In faza sa finala, Soarele se va
transforma intr-un corp ceresc de tipul pitic alb.
Sfarsit