Tehnici de

confectionare
a protezelor
dentare
Cuprins:
1.Amprente şi modele
1.1. Confecţionarea modelelor din ghips
1.2. Confecţionarea modelelor cu bonturi mobilizabile
1.3. Confecţionarea modelelor metalizate pe cale galvanică
2. Turnarea aliajelor
2.1. Realizarea machetei canalelor de turnare
2.2. Realizarea tiparului
3.Topirea şi turnarea aliajului în t i p a r e
4. Tehnica de aplicare a a c r ila t e lo r
4.1. Tiparele pentru protezele mobilizabile
4.2. Realizarea tiparului pentru aplicarea acrilatului prin tehnica clasica
4.3 Realizarea tiparului pentru aplicarea acrilatului prin tehnica modern
5. Tipare pentru proteze fixe
6. Prelucrarea şi finisarea protezelor dentare
• Tratamentul protetic al leziunilor odontale coronare, al
edentaţiei parţiale şi totale prin diverse varietăţi de proteze
dentare pe parcursul anilor a contribuit la elaborarea şi
aplicarea în practică a numeroase tehnici de realizare a
acestor metode curative. Actualmente toate tehnicile de
confecţionare a protezelor dentare pot fi grupate în: clasice
şi moderne. Evoluţia procesului ştiinţifico-tehnic în
domeniul artei dentare prevede o studiere permanentă şi
amplă a informaţiei de către specialiştii respectivi, în scopul
perfecţionării în problemele ce ţin de această ramură.
• Noţiunea de sistem stomatognat include un ansamblu de
organe şi ţesuturi situate în regiunea maxilofacială care
direct sau indirect participă la realizarea funcţiilor principale:
masticaţie, deglutiţie, respiraţie, fonaţie etc. Sistemul
stomatognat este alcătuit din următoarele componente
principale: 1) scheletul maxilofacial; 2) dinţi, care formează
arcadele dentare; 3) articulaţia temporomandibulară; 4)
muşchi; 5) mucoase; 6) vase sangvine, limfatice şi nervi; 7)
buzele, obrajii şi limba. Deşi între aceste elemente există
interdependenţă şi constituie un tot unitar, ele vor fi tratate
separat din motive didactice şi reconstruire protetică.
• Protezele dentare sunt corpuri
fizice, confecţionate din diverse
materiale, cu scopul restaurării
integrităţii morfofunctionale a
sistemului stomatognat. Pentru
atingerea acestui scop în
practică sunt utilizate diverse
construcţii de proteze dentare, la
baza confecţionării cărora sunt
principii şi tehnici generale
comune.
• Amprenta se defineşte ca copie negativă şi fidelă a câmpului protetic,
cu ajutorul căreia se obţine modelul pe care se va confecţiona
proteza. Câmpul protetic este o noţiune ce defineşte totalitatea
elementelor morfologice cu care protezele dentare prezintă raport
intim de contact. In dependenţă de caracterul patoHogiei, de
particularităţile constructive ale lucrării protetice câmpul protetic Va fi
diferit în caz de afecţiuni odontale coronare, edentaţie parţială sau
totală etc.
• Amprentele sunt obţinute de către medic în salonul
terapeutic cu ajutorul unor dispozitive speciale numite
linguri amprentare care reprezintă un suport rigid, rezistent,
nedeformabil pe care se depune materialul de amprentare şi
se presează pe câmpul protetic.
• Există două tipuri de linguri: linguri standard şi linguri
individuale. Lingurile standard sunt cunoscute şi sub
denumirea de linguri universale, confecţionate industrial,
variate ca dimensiuni, din materiale metalice şi nemetalice.
Lingurile amprentare pot fi înzestrate cu elemente retentive
pentru materialele amprentare, reprezentate, de regulă, de
perforaţii sau nervuri şi fără elemente retentive.
• Realizarea modelelor după amprenta obţinută în
ocluzie prevede turnarea şi poziţionarea lor direct
în simulatoare. După tehnica realizării deosebim:
1) turnarea modelelor cu realizarea ocluzorului
simplu de ghips; 2) turnarea modelelor în
simulatoare prefabricate. Conform tehnicii de
turnare a modelelor cu realizarea ocluzorului
simplu din ghips pasta din ghips se depune prin
vibrare pe una din amprente (superioară sau
inferioară) după tehnica descrisă. In continuare pe
masă sau pe plăcuţa de sticlă se formează valul de
ghips cu o înălţime de 3—4 cm şi cu o lungime de 4
—5 cm mai mare decât lungimea amprentei.
Ulterior se aşază amprenta turnată pe valul de
ghips, în aşa mod ca în partea distală a amprentei
valul de ghips să formeze o prelungire de 3— 4 cm.
Această prelungire este necesară pentru realizarea
sistemului de articulare a ocluzorului din ghips
• Tehnica a doua de confecţionare a modelelor poate fi realizată
prin două metode. Prima metodă prevede turnarea la început a
ambelor părţi ale modelului, fără eliberarea lor de materialul
amprentar, şi apoi fixarea în simulatoare după metode obişnuite
(vezi fixarea modelelor în simulatoare). A doua metodă prevede
umplerea cu pastă din ghips părţii amprentei ce redă imprimările
anatomice ale arcadei dentare inferioare, urmată de formarea
valului de ghips în care se înglobează ramura interioară a
simulatorului şi se aşază partea turnată a amprentei (fig. 68 a).
După priza ghipsului şi fasonarea soclului, se repetă această
operaţiune şi cu partea amprentei arcadei superioare (fig. 68 b).
Eliberarea modelului de materialul amprentar se realizează în
dependenţa de materialul amprentar
• Confecţionarea modelelor cu bonturi mobilizabile
Modelele cu bonturi mobilizabile sunt cunoscute în
literatura de specialitate şi ca modele mixte. în cazul
utilizării acestor modele bonturile dinţilor preparaţi
sunt confecţionate din diverse materiale (ghips dur,
amalgam, cementuri, acrilate etc.), pot fi detaşabile
din soclul modelului confecţionat din ghips obişnuit
şi repoziţionate în el. Sunt cunoscute mai multe
tehnici de realizare a modelelor cu bonturi
mobilizabile dependente de materialul utilizat la
confecţionare, cât şi de tehnica amprentării
câmpului protetic.
• Confecţionarea modelelor metalizate pe cale galvanică
• La confecţionarea modelului pe cale galvanică suprafaţa mucozală a
amprentei se acoperă cu un strat de. cupru, care în timpul turnării
modelului aderă la materialul din care el se confecţionează, obtinându-se
astfel o suprafaţă a câmpului protetic metalizată. In acest scop suprafaţa
amprentei se tratează cu material conducător de electricitate ca să devină
bună conductoare de electricitate. Tratarea se obţine prin aplicarea unui
strat foarte subţire dc material conductor cum este, de exemplu,
amestecul pulberii foarte fine de bronz sau de cupru cu hidrocoloid (grafit
coloid în apă distilată cu adăugarea clorurii de amoniu), sau depunerea
unui strat de argint.
• In practică sunt utilizate un şir de aliaje, din care prin diverse tehnici se
confecţionează proteze dentare sau unele elemente componente ale lor. In
dinii generale deosebim trei tehnici de realizare a protezelor din aliaje: 1)
confecţionarea protezelor prin metoda de ştanţare, considerată metodă
clasică; 2) confecţionarea protezelor prin metoda de turnare,
consideratămetodă modernă; 3) metoda mixtă. Astfel, prin metoda de
turnare şi cea mixtă pot fi realizate toate piesele şi varietăţile de proteze
dentare cunoscute în prezent. Aşadar, prin turnarea aliajelor se înţelege
procesul tehnic de transformare a machetei protezei dentare sau a unor
elemente componente realizate din ceară, polietilenă, acrilat sau alte
materiale care ard în totalitate fără să lase reziduuri în componenta
metalică. Acest proces tehnologic complicat necesită respectarea
următoarelor operaţiuni: realizarea machetei canalelor de turnare,
realizarea tiparului, prelucrarea termică a tiparului, topirea şi turnarea
aliajului în tipar, dezambalarea şi prelucrarea componentei metalice.
• Machetele canalelor de turnare sunt realizate cu
scopul creării unor tunele sau reţele prin care curge
aliajul topit în timpul turnării şi umple cavităţile
tiparului. Aceste machete sunt reprezentate de tije
din metal, ceară sau materiale plastice, de lungime şi
grosime diferită, solidarizate la macheta protezei
dentare sau a piesei necesare. Toate machetele
canalelor de turnare se solidarizează într-un punct
pentru a fi fixate la canalul principal sau pâlnia de
turnare.
• Tiparul reprezintă o cavitate sau mai multe cavităţi şi este obţinut
în urma operaţiunii de ambalare şi de ardere, având formă şi
volum identice cu ale machetei şi ale viitoarei construcţii
protetice. Pentru a se obţine după macheta din ceară o piesă
protetică fără porozităţi, cu o suprafaţă omogenă şi adaptată cu
precizie la câmpul protetic, după realizarea machetelor canalelor
de turnare se. efectuează ambalarea. Prin ambalare se înţelege
includerea machetei din ceară împreună cu tijele canalelor de
turnare într-un material termorezistent, în vederea realizării
tiparului.
• Faza de topire şi turnare a aliajului presupune procesul fizico-chimic de transformare a aliajului
din stare solidă în stare lichidă şi împingerea lui forţată prin canalul de turnare în interiorul
tiparului, materializând astfel componenţa metalică a piesei protetice. Această fază prevede
utilizarea sursei de energie (căldură) şi a forţei de împingere a aliajului în tipar. Sursele de energie
ce sunt folosite pentru topirea aliajelor pot fi divizate în: 1) surse de căldură produse în urma
arderii unor gaze; 2) surse de căldură produse în urma utilizării curentului electric.
• După cum se ştie în protetica dentară sunt utilizate diverse acrilate atât
pentru realizarea protezelor mobilizabile, cât şi pentru cele fixe.
Tehnicile de 176 aplicare a acrilatelor pot îi clasificate convenţional în:
tehnici clasice şi tehnici moderne. Tehnicile clasice prezintă, în general,
operaţiuni identice atât în cadrul utilizării acrilatelor pentru protezele
mobilizabile, cât şi pentru cele fixe, şi cuprind următoarele operaţiuni:
1) realizarea tiparului şi izolarea lui; 2) prepararea pastei de acrilat şi
introducerea ei în tipar prin presare; 3) polimerizarea acrilatului; 4)
dezambalarea protezei. Tehnicile moderne se deosebesc de cele clasice
nu numai prin operaţiunile de realizare, dar şi prin metoda aplicării
pastei de acrilat. De aceea atât cu scop didactic, cât şi cu scop practic
vom descrie tehnicile utilizate individual pentru protezele mobilizabile şi
pentru cele fixe.
• Conform tehnicii clasice,
acrilatele se introduc în tipar
prin presare, din care cauză la
realizarea lui sunt utilizate
chiuvete metalice care rezistă la
presiuni înalte şi care sunt
alcătuite din două părţi inegale
în sens vertical: cea superioară
mai mică decât cea inferioară.
Fiecare jumătate este formată
dintr-un inel şi un capac. Toate
părţile componente se pot
asambla într-o singură poziţie cu
ajutorul dispozitivelor speciale
• Introducerea acrilatului prin tehnica clasică în tipar prezintă unele dezavantaje care se reflectă
asupra protezei finale şi care se manifestă prin supradimensionarea grosimii bazei protezei
mobilizabile (între 0,4—2,5 mm) şi ca rezultat şi prin strămutarea poziţiei croşetelor de pe
suprafaţa dintilor-stâlpi. Acest fenomen va aduce la majorarea dimensiunii verticale de ocluzie,
solicitând verificări de ocluzie în condiţiile cavităţii bucate* Din aceste considerente, în
laboratoarele de protetică dentară, actualmente, este aplicată o metodă modernă, conform căreia
acrilatul este introdus în tipar prin intermediul canalelor de turnare. Această metodă este
cunoscută în literatura de specialitate ca tehnică de introducere a acrilatului în tipar prin turnare
sau injectare. In acest scop tiparul este realizat într-o chiuvetă specială numită chiuvetă-injecţie.
• Tiparele pentru protezele fixe ca şi pentru protezele mobilizabile
reprezintă o cavitate reprodusă după forma şi volumul machetei
protezei fixe, în care este introdusă nasta acrilică pentru a fi
polimerizată. Tiparele pentru protezele fixe sunt realizate doar în
cazul când proteza este confecţionată prin metoda clasică care
prevede: 1) modelarea din ceară a machetei viitoarei proteze; 2)
realizarea tiparului; 3) introducerea acrilatului în tipar; 4)
dezambalarea protezei, prelucrarea şi lustruirea ei. Prin urmare,
realizarea tiparului pentru protezele fixe prevede utilizarea
aceloraşi operaţiuni şi utilaje ca şi în cadrul realizării tiparului
pentru protezele mobilizabile. Ambalarea în chiuvetă a
machetelor protezelor fixe este realizată după metoda indirectă.
Se efectuează ambalarea verticală sau orizontală a machetei.
• Prelucrarea si finisarea protezelor derotare depinde de materialul
utilizat la confecţionarea lor şi constă din două operaţiuni: 1) operaţia
de planare şi netezire a protezelor; 2) operaţie de lustruire a protezelor.
• Operaţia de planare şi netezire a protezei este efectuată cu ajutorul
instrumentelor abrazive rotative.
• Operaţia de lustruire a protezelor este efectuată pentru a reda
suprafeţelor protezei aspecte perfect netede, rezistente din punct de
vedere chimic şi neretentive pentru alimente. Lustruirea suprafeţelor
protezelor acrilice şi metalice confecţionate prin tehnici clasice se
realizează la aparatul de şlefuit. Pentru lustruirea mecanică sunt
utilizate diverse materiale de lustruit , care se depun pe filţuri sau perii.
Lustruirea finală se realizează cu ajutorul pufului de bumbac obţinând
astfel un luciu maxim
Bibliografie:
• 1. “Tehnici de confectionare a protezelor dentare”, Gheorghe Barsa, Ilarion Postolachi, Chisinau,
Ed. Stiinta, anul 1994;
• 2.
https://www.scribd.com/document/98888115/Cap4-Tehnici-Generale-de-Confectionare-a-Protez
elor-Dentare
;
• 3.
https://xdocs.pl/doc/cap4tehnici-generale-de-confectionare-a-protezelor-dentare-d8m3r5z91eop
.